vineri, 27 octombrie 2017

Elena Udrea, Traian Băsescu si viitorul președinte al României

Elena Udrea a făcut zilele trecute un gest neobișnuit: a acordat un interviu Antenei 3. Pentru cei care-și închipuie că astfel de mișcări ar putea fi întâmplătoare, mai adaug ceva: doamna Udrea a început acel interviu prin a confirma existența culoarelor din justiție (despre care a vorbit întâi Daniel Dragomir și mai apoi mulți alții) și faptul că pe un asemenea culoar a fost împins însuși Dan Voiculescu atunci când a fost încarcerat. Probabil că astfel a înțeles domnia sa să-și deschidă calea spre televiziunea de știri cu audiența cea mai mare, să-și maximizeze impactul unui ultim asalt de a-și salva libertatea, înainte de verdictul (verdictele) ICCJ.


Pe lângă surpriza de a apela  la cel mai mare inamic media al ei și al lui Traian Băsescu, doamna Udrea a mai făcut ceva neobișnuit: a acceptat că sistemul ocult cu care ea se războiește în prezent este creația lui Traian Băsescu pentru care, da, fostul președinte poartă și el partea sa de vină.
E o nuanță inedită în această poziționare a Elenei Udrea. Recunoaște că funestul binom a comis abuzuri incalificabile și pe vremea lui Traian Băsescu (vezi cazul Voiculescu), dar susține că nu Traian Băsescu ar fi fost inițiatorul acestor abuzuri ci capii binomului care, îmbolnăviți deja de putere, începuseră să declanșeze războaie pe mize proprii.
Așadar, varianta pe care Elena Udrea încearcă (aparent) să o vândă în acest moment opiniei publice este că a-l acuza în continuare pe fostul președinte de toate relele statului paralel este o strategie neproductivă, o irosire de forțe, deoarece în acest moment nu de Traian Băsescu ar depinde demascarea și destructurarea binomului („ce mai poate să facă azi Traian Băsescu pentru a-i opri?”) ci de aceia care sunt la putere și, deci, pot acționa în forță, instituțional.
Ei bine, aici cred că a dorit să ajungă Elena Udrea prin acest interviu țintit spre publicul A3, cel mai antibăsist public TV din România. Aparent să pară că îl apără în continuare pe Traian Băsescu, dar, în realitate, să fie și amenințătoare, să formuleze ea, explicit (dacă alții nu o mai fac), acea întrebare capitală, care să-l readucă în luptă, cu tot arsenalul, pe șiretul și lenevitul ex-președinte.
Cum „ce mai poate să facă azi Traian Băsescu pentru a-i opri”? Îi ridic eu mingea la fileu doamnei Udrea, răspunzându-i exact cu gândurile ei nerostite. Simplu: să scoată înregistrările!
Audierea fostului președinte în comisia parlamentară pentru controlul SRI, anunțată pentru săptămâna viitoare, ar fi cel mai bun prilej.
Nu s-a lăudat chiar Traian Băsescu, el însuși, cu gurița lui, că i-a înregistrat clandestin, în biroul său de la Cotroceni, pe toți?
A, e riscant să prezinți astfel de înregistrări?  Păi sigur că e! Dar și să o lași pe Elena Udrea să se ducă singură la pușcărie când împreună v-ați jucat de-a țara e la fel de riscant. Cel puțin la fel, dacă nu mai mult. Chiar mult mai mult.
Sunt foarte curios ce va declara joi, la comisie, Traian Băsescu. El, până acum, a reușit să scape de necazuri personale doar arătând pisica. Va reuși să se mai fofileze odată doar arătând-o, sau acum, în ceasul al 12-lea al proceselor Elenei Udrea, va fi obligat de împrejurări să o tragă puțin de coadă, să o facă să și zgârie?
***
În cu totul altă ordine de idei, ieri am avut o viziune: mi s-a arătat viitorul președinte al României.
Într-o formă scurtă și clară, ca un flash, în egală măsură și surprinzător și evident. Din categoria „cum de nu mi-am dat seama până acum”?
Viziunile, știți bine, vin dintr-o altă dimensiune și au nevoie de timp și sincronicități ca să se materializeze. Când se materializează!
Nu vă voi spune, deocamdată, cine e. Și din motive de protecție (a sa), și din nevoia de clarificare (a mea) .




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu