Editorial. Pădurea şi ciocîrliile

Cei care stau în confortul oraşelor privesc cu indiferenţă masacrul pădurilor. Noi, care am crescut cu pădurea în priviri, o vedem ca pe un lăsat sfînt pentru viaţa omului. Vorbeam adesea cu Briareu, zeul păduros. N-am fost învăţaţi să furăm lemne din codru. Luam şi din al nostru doar atît cît ne era nevoie. În pădurea deasă, mergeam cu pădurarul la marcat. Unii pot spune: ce obiceiuri vechi! Doamne, cum puteau oamenii respecta ordinea pădurii!

Simt că, în timp ce scriu acest text, drujbele seceră viaţa şi demnitatea a zeci de arbori. Privim cu încredere spre justiţie – nici un semn de solidaritate cu pădurea falnică. Da, o barbarie fără seamăn se derulează de un sfert de secol sub privirea noastră, a fost distrus o mare parte din patrimoniu. Datele statistice îţi dau fiori. Nu-mi vine să cred că în fiecare oră dispar circa 3 hectare de pădure. Cum sufletul meu zidit sub poale de codru nu crede că mafia pădurilor a reuşit să taie jumătate din suprafaţa împădurită a ţării. Nu cumva se exagerează?

Un fin comentator al realităţii româneşti, profesorul Grigore Georgiu, ne propune un exerciţiu de imaginaţie: ţara ar avea doi plămîni, iar unul a fost extirpat. În această privinţă, Europa nu ne îndeamnă să preluăm atitudinile ei faţă de pădure. În multe state europene, e interzisă tăierea arborilor. La noi, munţi întregi au rămas golaşi. În vecinătate este durerea Borşei. Să o spunem pe cea dreaptă: se taie în folosul unor companii europene. Aici Europa tace. Comisarii de la Bruxelles nu fac nici o observaţie pe această temă. S-a adoptat Codul Silvic într-o variantă nouă. Nici acest document nu va opri dezastrul din pădurile noastre. Tare m-aş bucura să fiu contrazis de autorităţile silvice (care cunosc mai bine realitatea). Noi o vedem din avion şi nu arată bine. Profesorul amintit crede că numai Bunul Dumnezeu ne mai poate scăpa de mafia pădurilor. Ne aminteşte că un sociolog român, supărat pe nedreptăţile tranziţiei, a spus că pentru a înţelege România ar trebui inventat un nou capitol al ştiinţelor sociale: „sociologia cazurilor strigătoare la cer”. În faţa acestor fapte aberante, care sfidează logica, omul simplu rămîne fără replică. Se adună în el atîta supărare că îşi pierde noaptea somnul. Aude daimonul strigînd: nu-ţi face inimă rea, că tot nu rezolvi mare lucru. Aşa că renunţă la anomaliile lumii înconjurătoare. Un mare actor, scriam mai ieri, a propus înfiinţarea Armatei pădurii. El a vorbit, el a auzit. După hoţii, după vinderea pe nimic a resurselor naturale, lipsa autostrăzilor, nebunia retrocedărilor, rămînem văduviţi de păduri. Profesorul Georgiu ne atrage atenţia asupra unui caz strigător la cer: masacrul ciocîrliilor şi al păsărilor cîntătoare din Carpaţi şi din Cîmpia Română. În marile restaurante occidentale, carnea de ciocîrlie are mare căutare. Vînătorii străini le pradă fără milă. Cea care ne bucura viaţa cu zborul şi cîntecul ei este pe cale de dispariţie. Un nou semnal de alarmă: salvaţi ciocîrlia! Un călător prin Munţii Pirinei s-a îngrozit de liniştea de acolo, vînătorii au nimicit toate păsările cîntătoare. S-au mutat în munţii şi cîmpiile noastre. Profesorul îmi spunea că România e una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană care mai permite vînătoarea păsărilor cîntătoare. Dispar peste 600.000 de ciocîrlii pe an. Văd că noi nu ascultăm de raţiune. Dacă tot ne corectează Uniunea Europeană, poate aude cum trosnesc copacii în cădere şi ultimul cîntec al unei ciocîrlii din Carpaţi. Salvaţi pădurea şi ciocîrliile! La încheierea acestui text, în pomul din vecini s-a aşezat o mierlă şi mi-a cîntat. Doamne, ai în pază şi păsările cîntătoare!

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului