Viața, conștiința și... credința
1. „CREDINȚA”
este o experiență sigură, căci Dumnezeu nu este o ființă, ci El este Ființa.
Dumnezeu este existența mai sigură ca unitatea în matematică! Noi nu trebuie să visăm în aer,
noi trebuie să gândim și să uzăm de rațiunea noastră! Să zburăm, dar în același
timp, să avem și picioarele pe pământ! Căci dacă
noi zburăm fără a ne păzi picioarele pe pământ, vântul ne va purta, pe noi și
rațiunile noastre.
Filotei Zervakos
(1884-1980),
preot ortodox, scriitor, duhovnic, călugăr și stareț al Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Longovarda, pe Insula Paros
din Grecia. Școala a făcut-o în satul natal Foiniki din Laconia unde în
perioada 1901-1903 a fost învățător. A efectuat apoi stagiul militar cu grad de subofițer, perioadă când frecventa
Biserica parohiei Sf. Elisei. La îndemnul părintelui său duhovnicesc, Sf. Nectarie de Eghina, se călugărește la Mănăstirea din Longovarda și devine
starețul acesteia. În anul 1924 a plecat în pelerinaj în Egipt și în Țara Sfântă în calitate de arhimandrit egumen. A
intervenit pe lângă comisarul german al Insulelor Ciclade și a împiedecat
execuția a 126 de ostatici din Paros, din timpul celui de al II-lea război
mondial. Timp de trei ani s-a ocupat
de hrana pentru 1500 de locuitori nevoiași ai insulei. De-a lungul vieții starețul Filotei a construit 12 biserici,
două mănăstiri, trei cimitire și două școli. Moare la 8 mai 1980 și
mormântul se află la Biserica Sf. Nectarie, în apropierea Mănăstirii Panaghia
din Thapsana. Scrierile sale acoperă subiecte haghiografice, pastorale,
catehetice și apologetice.
***
2. „Nimeni
nu poate trăi fără unitate interioară, fără sfânta împăcare lăuntrică între
conștiință și faptă. Numai că aici se pot realiza două soluții cu totul opuse.
Unii își pun faptele de acord cu conștiința. Alții, cei mai mulți, își pun
conștiința de acord cu faptele. Una e
de la înger, alta de la diavol”.
Camil
Petrescu (1894-1957),
scriitor, dramaturg, estetician român, doctor în filosofie, nuvelist, poet. El
pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca
inițiator al romanului modern. Nicolae
Manolescu scria că: „Întreaga poetică
a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii
absolute a omului”. După moartea părinților de tineri, a fost crescut de o
doică din familia subcomisarului de poliție Tudor
Popescu din mahalaua Moșilor.
După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sf. Sava” și la Liceul „Gheorghe
Lazăr” din București. Urmează apoi Facultatea de Filosofie de la
Universitatea din București. Își ia licența cu calificativul „Magna cum laude” după care devine
profesor la Timișoara. Debutează la revista Facla
în 1914, cu articolul Femeile și fetele
de azi, sub pseudonimul „Raul D”.
În 1916-1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența
trăită acum se regăsește în romanul Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). Pleacă în război unde
este rănit, își pierde auzul, fapt care-l va marca toată viața. Participă la
ședințele cenaclului Sburătorul
condus de Eugen Lovinescu. În 1939
este numit directorul Teatrului Național
din București, iar în anul 1947 a fost ales membru al Academiei Române. Moare la București la 14 mai 1957.
***
3. „Când mă
gândesc la mica durată a vieții mele, absorbită în veșnicia care precedă și
care urmează, la micul spațiu pe care-l umplu și chiar și la acela pe care-l
văd, cufundat în infinita imensitate a spațiilor pe care le ignorez și care mă
ignorează, mă speriu și mă uimesc că mă văd mai degrabă aici decât acolo, căci
nu există nici un motiv pentru care (mă
aflu) mai degrabă aici decât acolo, mai degrabă acum decât atunci. CINE M-A AȘEZAT AICI? PRIN PORUNCA ȘI
ORÂNDUIREA CUI MI-AU FOST DESTINATE ACEST LOC ȘI ACEST TIMP?”
Theofil
Simenschy (1892-1968),
filolog și traducător. A terminat Liceul Național din Iași ca șef de promoție, și apoi cursurile
Universității Al. Ioan Cuza -Iași. Și-a luat licența în filologie clasică
cu calificativul „Magna cu laudae”.
În 1926 este numit asistent la Catedra de Limba și Literatura Greacă, iar un an
mai târziu obține titlul de doctor.
În anii următori a urcat toate treptele academice, fiind numit profesor titular de gramatică comparată
indo-europeană. A făcut parte din reputate comisii și societăți științifice
din țară și străinătate. A elaborat
gramatici destinate elevilor și studenților clasiciști, la nivelul celor
europene. Pentru „Povestea lui Nala”,
episod din Mahabharata, primește Premiul
Academiei Române. În ziua de 15 decembrie 1968, filologia clasică
românească a pierdut pe unul din cei mai străluciți reprezentanți ai săi, al
cărui nume a căpătat și un binemeritat prestigiu european.
***
P.S. „Oricine e născut din Dumnezeu, nu
săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate
să păcătuiască, pentru că este născut din Dumnezeu” (I Ioan 3, 9).
„1001
CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu