Privind înapoi cu
mânie
Motto:
,,Fără libertate,
Nici pâinea nu e pâine”.
Frederico
Garcia Lorca
POEMUL I
Oamenii deveniseră
Niște stranii
Numere
Ca niște soldați
Pe-o tablă
De șah
Mutați
De-o mână
Invizibilă
Dinspre un război
Cât se poate
De rece
Spre ultimul
Ce-ar fi fost
Incandescent
Pentru toți ...
Conducătorii
Vorbeau
O limbă de lemn
Încercând
Să pună-n
Gura oamenilor
Și cailor
Neîmblânziți
Zăbele de lemn ...
Gândurile ...
Gândurile
La rândul lor
Deveniseră
Lung șir
De numere
Iraționale
Până când
Capetele
Ce le purtau
Deveneau
Numere iraționale
Mai tari
Decât dogmele
Învățate ...
Locuințele
Sub formă
De blocuri
Căpătaseră
Numere
Fiind
Mai uniforme
Decât aspectul
Oamenilor
Ce le-au gândit
Și chiar
Mai uniforme
Decât însăși
Uniformele ...
Străzile șoselele
La rândul lor
Au fost construite
Numerotate
Înseriate metodic
Irațional
Precum armele
Trebuind
Să fie neapărat
Total paralele
Cu libertatea
Ca nici prin
Geometria
Neeuclidiană
Să nu se poată
Întâlni oamenii
Ce se târau
Pe ele
Mânați
Spre fericirea
Ce le-a adus
Nefericire la toți ...
Ce-i mai tragic
E faptul
Că toate acestea
S-au întâmplat
În numele dreptății
egalității
Și mai ales
În numele
Libertății omului
De-a încerca
Să mai fie om.
POEMUL II
Înainte de '89
Cetățenii
Acestei țări
Nu locuiau
În case
Ci-ntr-un fel
De numere
Niște ciudate
Paturi
Ale lui Procust
Ce-aveau menirea
Să mărească
Sau scurteze
Lungimea
Nimicului
La care erau
Reduși.
POEMUL III
Cetățenii
Acestei țări
Înainte de '89
Nu locuiau
În case
Ci-n niște
Stranii numere
Care
Pe lângă faptul
Că-i găzduiau
Îi hrăneau
Cu iluzia dreptății
egalității
În plus
Îi judecau
Condamnându-i
La o ciudată
Balanță
Aducând aminte
De procust
Controlând
Permanent
Să nu crească
Sau micșoreze
Cantitatea
Nimicului
La care erau reduși.
CUGETARE
Multe din poeziile lui Eminescu, prin forma și fondul lor,
reflectă în plan lyric, acea structură spirituală specifică poporului român.
De aceea atât timp
cât pe această planetă vor exista doi români care scriu și
vorbesc între ei românește, va exista și Eminescu.
NOPȚILE
Ferii devin
Nopțile-n care
Dorința mea e val
Iar timpul tău îi este
Ca un mal din Rai.
SONATA LUNII
În nopțile de vară
Pe oglinda lacului
Într-o oază
De dragoste
Înfășurată
Luna
Împreună cu inima
Pe strunele
Unei Stradivarius
Visează
În timp
Ce amintirea
Chipului tău dulce
Sub mângâierea
Lumânărilor
Prinde conturul
Icoanei ...
Faceți liniște!
La pian
În acord
Ce stelele
Tocmai cântă
Beethoven.
LACRIMA
Fără tine-s
Lacrima
Sângelui
Ce-și urlă
Disperată
Durerea
Neputinței
Mai mult
Decât sfâșietor
tragic
și tare
Încât
Se crapă
Și statuia sa
Din versuri.
MERSUL
Poate sunt
Poet
Om oarecare
Al cărui mers
Aiurit și diform
Printre
Răutățile omenești
Are totuși
Aripi de vise
La picioare.
OCHII TĂI
Între
Ochii tăi
Superbi
Când zâmbești
Cu inima
De-atâta
Fericire
Mă simt
Curcubeu
Născut
De stele.
STRIVIRE
De multe ori
Am făcut
Numai binele
Numai daruri
Altora
Cu inima mărită
Mai mult
Decât Everestul
Dar sentimentul
Acela
Superb
Cât a durat
A și trecut
Aproape neștiut
Strivit
De călcâiul
Răutăților omenești
Și satrapilor
Lumii.
SIAJUL
Versul meu
De iubire
Siajul
Corăbiei
De hârtie
Care
Visându-te
Vrea
Să și zboare.
DECÂT SOARELE
Privesc soarele
Încerc să-l cuprind
Dar e
Prea strălucitor
De mare
Iubirea mea
Din versuri
Încearcă să-ți
Cuprindă sufletul
Dar e
Mai strălucitor
De mare
Decât piticul
Soare.
LUNTREA
Bănuțul
L-am plătit
Dar luntrea
Lui Caron
Ia apă
Și-n loc
S-ajung
În Hades
Am eșuat
Pe insula
Cu vulcani
Ce seamănă
Cu sânii tăi
Erupând
Poemele de iubire
Mai durabile
Decât statuile
Religioase.
SIGUR
Sigur am dorit
O singură iubire
O singură femeie
Atât de frumoasă
Atât de perfectă
Precum sferele
Tăiate-n două
De zeii speriați
Având sufletul
Atât de mare
cald
curat
și bun
Încât
Numai visul
Poeziei
O poate cuprinde.
Notă. Material trimis de către poetul Vasile BELE din Chiuzbaia, Maramureş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu