O carte voluminoasă, ce aduce în fața acestui timp al istoriei idei, indicatori de seamă care își doresc să păstreze intact întregul fond
valoros al literaturii române (de la începuturi până astăzi), ferindu-l de
„găselnițele” momentelor trecătoare,
oricare ar fi fost acestea! Cu acest scop cartea dezbate detaliat curentul
literar inițiat de scriitorul Al.
Florin Țene- proglobmodernul, dar și „Manifestul împotriva comunismului”,
publicat de scriitor în anul Centenarului României!
Se cere să mărturisesc un lucru important. Contribuția mea la apariția acestei cărți este
mai ales de concepție, organizare,
orientare și sintetizare. Căci scrierea
propriu-zisă se datorează unor mari scriitori, cronicari, critici literari
români și din străinătate, care și-au exprimat opiniile față de gândirea și
opera domnului Țene. Amintim cu
respect, câteva nume:
DORU DINU GLĂVAN, președintele
UZPR, Radu VIDA, prof.univ.dr. FLORENTIN SMARANDACHE , Mariana CRISTESCU ,
Prof. dr. Din PETRE , Emil ISTOCESCU , Florin T. ROMAN , Antonia BODEA , Ben TODICĂ
, Voichița PĂLĂCEAN VEREȘ , Petrică BIRĂU , Florica RANTA CÂNDEA ,
Prof. Geantă CONSTANTIN, Dumitru VELEA , Menuț
MAXIMINIAN , Profesor Lucia – Elena LOCUSTEANU și
mulți alții.
AȘADAR!
CARTEA RĂMÂNE, PENTRU CEI INTERESAȚI, O INVITAȚIE LA
LECTURĂ DAR ȘI LA REFLECȚII ȘI
COMPARAȚII!
LANSAREA EI VA AVEA LOC LA CLUJ NAPOCA ÎN DATA DE 28 MARTIE ÎN
CADRUL CENACLULUI LIGII SCRIITORILOR „ARTUR SILVESTRI” DIN CLUJ!
URĂM SUCCES „ATITUDINILOR LITERARE” ALE SCRIITORULUI AL.
FLORIN ȚENE!
Voichița Tulcan Macovei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu