Ciocnirea marilor ambiţii

Nu se ciocnesc doar civilizaţiile, ci şi marile ambiţii omeneşti. Până la urmă în fruntea unor instituţii, a unor partide, a unor asociaţii profesionale, ajung oameni ambiţioşi, oameni care îşi doresc celebritate, putere şi influenţă.

  Nu poate ajunge preşedinte de ţară un om care nu-şi doreşte acest lucru. Nu poate ajunge şeful armatei, preşedinte al parlamentului, şef de serviciu secret, prim-ministru cineva care nu-şi doreşte aceste lucruri.

În sfârşit, nu poate ajunge cineva procuror general, procuror şef al DNA, dacă nu-şi doreşte cu ardoare acest lucru.

În multe împrejurări se spune despre procurori, despre judecători, că şi ei sunt oameni. Deci supuşi ambiţiilor, greşelilor omeneşti. În virtutea acestor însuşiri omeneşti trebuie judecate toate persoanele ajunse în funcţii publice de primă importanţă.

O parte dintre cei care-şi împlinesc ambiţia de a ajunge într-o funcţie înaltă fac saltul de la persoană la personalitate.  Dintre cei care au fost cândva premieri, ca să luăm un singur exemplu, redevin persoane banale, şterse. Alţii rămân în memoria colectivă ca mari personalităţi. Puşi la examenul celebrităţii, Adrian Năstase îl eclipsează pe Victor Ciorbea, ba şi pe mai recenţii premieri Sorin Grindeanu, Mihai Tudose.

Aşa stau lucrurile şi în sistemul serviciilor secrete, şi în justiţie. Virgil Măgureanu rămâne un reper ca director al SRI, în vreme ce George Maior părea când ocupa funcţia o figură mai ştearsă, chiar pus în plan secund de adjunctul său Florian Coldea. O personalitate puternică s-a dovedit a fi Laura Codruţa Kovesi. O tânără novice este adusă dintr-un oraş de provincie la Bucureşti, foarte probabil cu dorinţa de a deveni un instrument în mâna unor persoane de mare forţă şi influenţă. Toate firele duc la preşedintele Traian Băsescu. A fost Kovesi un simplu instrument prin care oameni din umbră şi-au rezolvat interesele? A fost o personalitate puternică, un şef independent al celei mai temute instituţii din România post comunistă? Despre DNA au apărut şi bancuri. L-am auzit chiar de la un episcop: la şase dimineaţa cineva bate la uşă. Cine-i? – întreabă omul lui Dumnezeu. Moartea, se aude vocea de dincolo de uşă. Ah, răsuflă uşurat omul, credeam că-i DNA.

Asta spune multe despre modul în care a fost receptată forţa unei instituţii. Şi această imagine de forţă i se datorează Laurei Codruţa Kovesi. Ea a ridicat DNA la rangul de instituţie supremă a dreptăţii şi adevărului, a curăţirii României de răul cel mai mare, de cancerul societăţii: corupţia.

După revocarea ei din funcţie, s-au pus în discuţie rezultatele. A fost sau nu curăţată România de corupţii cei mai răi? Unii spun că da, şi o susţin în continuare pe fosta şefă DNA. Alţii consideră că DNA a fost transformat într-un instrument politic prin care o tabără politică îşi executa adversarii politici.

Se merge şi mai departe: DNA ar fi fost folosit pentru lichidarea capitalului românesc în favoarea capitalului străin, a multinaţionalelor. Este o acuzaţie extrem de gravă care până la urmă va trebui lămurită.

Se aduc în discuţie şi abuzurile pe care le-ar fi făcut o parte dintre procurori. Cazul de la Ploieşti a compromis munca unor procurori oneşti.

Peste întreaga activitate a DNA a început să planeze neîncrederea. Acum se loveşte la vârf, chiar în cea care devenise simbolul luptei anti-corupţie. Personalitate puternică, o adevărată Ioana D’Arc a Justiţiei, Laura Kovesi a fost chemată să conducă procuratura UE, pe cale de înfiinţare. Cum nu poţi fi profet în propria ţară, este stopată de colegii procurori. Cum se va finaliza dosarul Kovesi? Lupta continuă cu aceeaşi înverşunare şi dintr-o parte şi din alta.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş