”Am semnat
contractul de reabilitare și
modernizare a rețelei de drumuri de
interes local în comuna Repedea, valoarea contractului fiind de aproape șase milioane de lei, cu TVA. Contractul este
încheiat pe o perioadă de 11 luni, din care 30 de zile pentru servicii de
proiectare și zece luni pentru execuție, însă constructorul a dat asigurări că,
în situația în care vremea va permite,
lucrările vor începe în aproximativ două săptămâni. După 30 de ani de așteptări, toate drumurile principale din
comună vor fi modernizate cu lucrări care implică șanțuri, rigole și podețe.
Execuția va merge pe
patru tronsoane, respectiv 4 kilometri de drum vor fi reabilitați pe Strada Toamnei, 500 de metri pe Strada
Bisericii, 1,068 km pe Strada Pentaia și
1 km pe pe strada Luh. În anul 2016 am reușit
să modernizăm 1 km de drum de la bugetul local, iar cu lucrarea de acum vom
acoperi toate drumurile principale din comună”, a declarat primarul Ioan
Miculaiciuc.
Ioan Miculaiciuc:
Depunem un nou proiect pentru reabilitarea a 5 km de străduțe
în Repedea
Edilul din Repedea a precizat faptul că, la Liceul
Tehnologic Repedea, procesul verbal de recepție
a lucrărilor va fi semnat în maxim două săptămâni, în timp ce lucrările la școala și
grădinița din Repedea au fost deja
recepționate. Dacă liceul a fost
reabilitat tot prin fonduri obținute pe
Programul Național de Dezvoltare
Locală, etapa a doua, lucrările la școală
și grădiniță au fost realizate prin fonduri europene. Totodată, primarul
Ioan Miculaiciuc a precizat că se pregătește
să depună încă un proiect care prevedea reabilitarea a 5 km de străduțe, ceea ce ar însemna că toate drumurile din
Repedea vor fi la standarde ridicate.
”Se deschide un nou program la Ministerul Dezvoltării, unde
vor finanța două proiecte pentru
comunitățile locale, iar străduțele din comună sunt, în acest moment
prioritare. Proiectul ne este pregătit integral, avem întreaga documentație, acum așteptăm
doar să obținem finanțarea. Mai avem un proiect depus la AFIR,
pentru 12 km de drumuri agricole, în sumă de 1 milion de euro. Ne-au mai
solicitat câteva lămuriri pe care le vom depune în cursul săptămânii viitoare. Și un alt proiect care a trecut deja de prima
etapă privește reabilitarea a 3,8 km pe
programul transfrontalier”, a declarat primarul din Ioan Miculaiciuc.
Primarul comunei Repedea s-a declarat încântat de faptul că
președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea a ales să fie și de
această data alături de administrația
locală. ”Trebuie să recunoaștem faptul
că președintele CJ ne-a fost mereu
alături și ne-a susținut la fiecare dintre proiectele depuse la
Ministerul Dezvoltării Regionale. O bună legătură între administrația locală și
Consiliul Județean Maramureș este necesară pentru ca proiectele comunităților să fie aprobate și duse la bun sfârșit și, personal, îi mulțumesc președintelui
Gabriel Zetea pentru întreaga susținere
arătată în acești ani”, a declarat
primarul comunei Repedea, Ioan Miculaiciuc.
Gabriel Zetea:
Urmează deschiderea ofertelor pe DJ 187 - Valea Ruscovei
Prezent la acest moment festiv, președintele Consiliului Județean
Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că
se bucură că există atât de multe administrații
locale care își doresc să realizeze acțiuni ce vor duce la creșterea satisfacției
sociale a locuitorilor. ”La întâlnirea pe care am avut-o cu administrația locală din Repedea și cu membrii Consiliului Local, am promis
sprijin în obținerea finanțării pentru proiectul de reabilitare a rețelei de străzi, contract care a fost semnat
încă de la finalul lunii decembrie 2018. Acest proiect, corelat cu demararea de
către Consiliul Județean Maramureș a lucrărilor pe DJ 187, pe Valea Ruscovei,
direcția Leordina – Ruscova – Repedea –
Poienile de sub Munte va schimba complet fața
comunei. În câteva zile urmează deschiderea ofertelor pe DJ 187, iar odată
trecute procedurile de realizare a serviciilor de proiectare, avem speranța ca, în toamna acestui an să demarăm
efectiv lucrările. Drumul Județean 187
pe Valea Ruscovei beneficiază, prin Programul Național
de Dezvoltare Locală, etapa a doua, de o finanțare
de aproape 15 milioane de euro pentru reabilitare. Vorbim despre unul dintre
cele mai proaste drumuri județene din
Maramureș, dar acest lucru nu este de
acum, iar problemele există de zeci de ani. Pentru a avea un drum cu adevărat
european de care să beneficieze locuitorii zonei, singura șansă este reabilitarea sa. Și eu am convingerea că, într-un timp relativ
scurt, vom reuși să rezolvăm și această problemă spinoasă care trenează de
prea mult timp în Maramureș”, a
declarat Gabriel Zetea, președintele
Consiliului Județean Maramureș. Șeful
administrației județene a felicitat activitatea pozitivă a
primarului Ioan Miculaiciuc, precum și
pe reprezentanții Consiliului Local
Repedea, care au dat dovadă de mult entuziasm în preluarea proiectelor pe care
unii le considerau pierdute în comună.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu