Dosarul revoluţiei, redus la trei vinovaţi?

 Singurul lucru ce se reţine din dosarul finalizat al revoluţiei, este că sunt trimişi în judecată pentru crime împotriva umanităţii trei persoane. Ceea ce se credea a fi o revoluţie anti-comunistă după 30 de ani de anchete, s-a transformat în lovitură de stat. Deci nu mai există revoluţionari, ci doar figuranţi într-un spectacol regizat de Ion Iliescu asistat de Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus.

Toate poveştile despre faptele de vitejie sunt anihilate de o documentaţie inclusă în 3 330 de volume.

Întreaga afacere îţi lasă un gust amar. Nu mai există sinistra Securitate şi odiosul ei rol în susţinerea unui regim criminal. Nu mai există nimic care să incrimineze coadele de topor care au susţinut „ciuma roşie”. Procesul comunismului s-a redus la procesul revoluţiei din decembrie 1989.

Acuzaţiile împotriva celor trei nu sunt nefondate. Necazul este că vin prea târziu. După 30 de ani ce rost mai are să condamni pe generalul Iosif Rus pentru diversiunea de la Otopeni? Trebuia condamnat imediat. Acum are peste 80 de ani. În cel mai bun caz poate fi acuzat de prostie.

Al doilea acuzat, Gelu Voican Voiculescu, indignat, spune că el nu a dat, nu a semnat niciun ordin. Personaj ce părea ocult, antipatizat încă de la apariţia lui în spatele lui Ion Iliescu, fără să-i iei apărarea, nu poţi să nu-i dai dreptate.  El sugerează o întrebare: unde sunt cei care au tras în mulţime?  Poate fi exonerată cu totul fosta Securitate?  Peste o mie de morţi şi niciun asasin? Ion Iliescu în nici un caz nu purta o puşcă automată la gât.

După atâta amar de vreme, la 30 de ani de la consumarea evenimentelor, suntem în punctul de unde s-a pornit. Presa  democratică, apărută în primele săptămâni după căderea regimului comunist, scria exact acelaşi lucru. Se vorbea despre o lovitură de stat, despre diversiuni făcute cu scopul de a confisca revoluţia.

În contextul actual, tot o diversiune poate fi considerată şi scoaterea dosarului în plină campanie electorală. Nu se dezgroapă doar un subiect controversat, ci un întreg cimitir  al elefanţilor. Sunt readuse în actualitate fantomele unei epoci de tristă amintire. Abia se cicatrizaseră rănile trecului că au fost redeschise. Dacă lotul cuprindea zeci, sute de persoane, merita efortul. Dar cu trei bătrânei aruncaţi după gratii ce se rezolvă?

Ion Iliescu are păcatele lui. Considerat reformator în timpul regimului comunist, a devenit eroul a milioane de români începând încă din 22 decembrie 1989. Dar nu doar datorită abilităţii lui politice a reuşit să se menţină la putere zece ani. Încă din martie 1990 se ştia că este sprijinit de cadrele de nădejde ale Securităţii, transfomate după evenimentele din martie de la Târgu Mureş, în SRI.

Făcânt un salt peste timp, este vorba despre aceeaşi instituţie care a semnat protocoalele secrete cu departamentele Justiţiei în timpul regimului altui preşedinte provenit din sistemul comunist, Traian Băsescu.

Între cei doi politicieni dominanţi, adevăraţi zoon polikon, trebuie aşezat un Emil Constantinescu ce recunoştea la sfârşitul mandatului că l-a învins Securitatea.

Dacă este să vorbim despre diversiuni,  şi se înţelege că pilonul principal din dosarul revoluţiei este diversiunea, acest tip de acţiuni nu pot fi realizate decât de nişte servicii secrete, în consens cu mass media. La revoluţie televiziunea română a jucat un rol determinant. Pe urmă, mijloacele de informare în masă s-au diversificat.

Dosarul Revoluţiei este un lucru prea important pentru a permite terfelirea lui în scopuri politice şi personale. Morţii şi familiile lor merită mai mult respect.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş