Expoziția de artă
din România „Mitologii“ este organizată, în perioada 2-15 aprilie 2019, la
Centrul Cultural Neumunster din Luxemburg.
Vernisajul are loc, marţi, în 2 aprilie, de la ora 18.00, în prezența doamnei Sam Tanson, ministrul Culturii a
Marelui Ducat al Luxemburgului, E.S. Lilian Zamfiroiu, ambasador extraordinar și plenipotenţiar al României în Marele Ducat
de Luxemburg, alături de artiștii Radu
Pandele, Răzvan Boar, Petru Lucaci, Iosif Király și
Ioana Stanca.
„Mitologii“ reunește
nouă artiști plastici - Aurora Király,
Arantxa Etcheverria, Ioana Stanca, Iosif Király, Petru Lucaci, Adrian Dan, Gili
Mocanu, Răzvan Boar și Radu Pandele -
care au ajuns într-o poziție de recunoaștere stilistică și problematică în contextul artei contemporane din România.
Foarte diferiți unul de altul, ei sunt
legați, totuși, printr-o abordare deopotrivă obsesivă și ludică a temelor pe care și le-au ales în concordanță cu personalitatea și biografia fiecăruia, fiind nume importante din arta
contemporană românească, de la artiști
ai generației ’80 până la noile generații, în curs de afirmare.
Ioana Stanca a
studiat pictura la Accademia di Belle Arti di Roma, Italia și la Universitatea Națională de Arte din București.
Cercetarea ei în domeniul materialelor, a texturilor și tactilității, a
determinat-o pe artistă să-și extindă
atenția spre alte medii, dincolo de
pictură și să se concentreze asupra
diferitelor tehnici de lucru cu textilele. Cu această abordare, mașina de cusut devine o prelungire a voinței artistului. Acum realizând o infinitate
de asocieri, automatismul mașinii
devine un instrument de explorare și
poate fi folosit pentru a crea broderii, urmând tehnicile creatoare dezvoltate.
Instalațiile sale recente constau în
obiecte de mari dimensiuni, fabricate din metal asociat cu sculpturi moi și piese de studio în diferite forme și dimensiuni; aceasta devine o explorare a țesăturii și
a posibilităților sale ca o graniță între corpul uman și lumea care poate ascunde sau dezvălui sentimentele.
Iosif Király este
arhitect și artist vizual român,
profesor la Universitatea Națională de
Arte din București, unde predă din
1992. Este co-fondator al Departamentului de Fotografie și Imagine Dinamică (1995). Printre cursurile predate în cadrul
UNAB se numără „Istoria fotografiei“ (licență),
„Imaginea vizuală în epoca post-fotografică“ (master), „Fotografia ca artă
contemporană - concepte, teme, strategii“ (master).
Din 1991 este membru al grupului subREAL iar până în 1989 a
participat la numeroase evenimente în cadrul Atelier 35 Timișoara și
în București.
Petru Lucaci este
un artist vizual român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte din București. Absolvent cu diplomă de merit al
Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu“, Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Doctorat în Arte
Vizuale 2006, Conferențiar Universitar
Doctor la Universitatea Națională de
Arte București, Departamentele Pictură și Design, Vicepreședinte al Uniunii Artiștilor
Plastici din România, din 2007, Membru al Grupului 8 Art +, alături de Vasile
Tolan, Darie Dup, Gheorghe I. Anghel, Vladimir Șetran,
Marcel Bunea, Napoleon Tiron și Florin
Ciubotaru. Genurile artistice în care se exprimă sunt: pictură, gravură, grafică,
fotografie, obiect, happening și new
media. Pictor cunoscut al generației 80
din România, remarcat pentru expresionismul abstract al picturilor sale intens
colorate, de câțiva ani întreprinde o
periculoasă și fascinantă coborâre în
infern. În seria sa cea mai recentă, „Clarobscur“, artistul trece pragul unei
descătușări mai apropiate de greutatea
emoțională precedentă, printr-o
experimentare mai detașată a laturii
puternic expresive a „mareei negre“. Colajele sale făcute din fragmente de
pictură, din gestualisme grafice și clișee fotografice în alb și negru, transpuse digital, evocă o
senzualitate regăsită și o plăcere
deosebită pentru compoziția dramatică
în contrapunct.
Radu Pandele a
terminat UNArte la București si Design
la Cluj, este pictor, sculptor, street artist și
fotograf. Mesajele sale variază, nu are un singur repertoriu de teme clar în
portofoliu, majoritatea jonglează cu căutările și
soluțiile sale personale, cu care
oamenii rezonează sau nu.
Răzvan Boar,
artist plastic născut în 1982 în România, a absolvit Masterul în pictură la
Universitatea Națională de Arte din
București. A debutat ca artist în anul
2010 cu expoziţiile personale Possible Pasts (Galeria Calina, Timişoara) şi
Miscellaneous (Atelier 35, Bucureşti). Expoziții
recente: „STUMP LUNCH”, Gallery, London (2015); „ZEST” – Nicodim Gallery, Art
Encounters Timișoara (2015); „WORKS ON
PAPER/ HUNTED PROJECTS”, Tilburg, Olanda (2015); „Megatron”, Rumänisches
Kulturinstitut Wien, Viena (2015); „TOWER”, Gallery, London (2015); „What Is A
Bird? We Simply Don’t Know”, Galeria Nicodim, București (2015); „Razvan Boar, Paul Thek, Francis Alÿs, Robert Gober,
Sigmar Polke, Ross Chisholm”Gallery, Londra (2015); Group exhibition, Nicodim
Gallery, Los Angeles (2015).
Centrul de excelență
al Marelui Ducat, unde are loc evenimentul, aparține
patrimoniului UNESCO și care găzduiește fosta Abație
Neumunster unde România a semnat în 2015 Tratatul său de aderare la Uniunea
Europeană, chiar sub mandatul Președinției luxemburgheze a Consiliului UE.
Evenimentul este organizat în marja Președinției
române a Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Marele Ducat al
Luxemburgului, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor
Plastici din România, alături de Institutul Cultural Român.
ICR

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu