Scrisoarea disidentului Iulius Filip către Augustin Lazăr: „Frate române sînt duşmănos la adresa României?!”

Centrul de Consultanţă Istorică a publicat scrisoarea disidentului anticomunist Iulius Filip adresată procurorului Augustin Lazăr, în anul 1986, pe vremea când acesta era preşedintele comisiei de eliberări de la Aiud care a refuzat eliberarea deţinutului.

Cei care au decis publicarea scrisorii spun că aceasta este o critică la adresa regimului comunist, dar şi o mărturie despre tratamentul aplicat celor care contestau sistemul.

Sursa citată dă detalii legate de disidentul Filip, cum a ajuns acesta în închisoare şi tratamentul de care a avut parte acolo, vorbindu-se şi de faptul că a fost legat în lanţuri. Totodată, este detaliată caracterizarea care îi era făcută lui Iulius Filip ca având un comportament "necorespunzător".

   REDĂM INTEGRAL INFORMAŢIILE FURNIZATE DE CENTRUL DE CONSULTANŢĂ ISTORICĂ:

Iulius Filip s-a născut la 23 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din comuna Teremia Marea, judeţul Timiş, fiind fiul lui Vasile, condamnat pentru titoism, şi Verginia. După ce a absolvit 8 clase primare, a urmat şcoala profesională, iar apoi timp de doi ani Şcoala militară de maiştri şi subofiţeri „Gh. Lazăr” din Sibiu, devenind membru al Partidului Comunist în 1969. La absolvirea şcolii militare în 1971, a primit gradul de maistru militar clasa a IV-a, fiind angajat la R. 7 A Floreşti Cluj, unde avea să lucreze în 1981. Înainte de apariţia conflictelor cu reprezentanţii regimului, Iulius Filip era evaluat pozitiv din punct de vedere profesional şi recompensat pentru rezultatele sale în muncă. După cum se precizează într-o fişă întocmită de CI-ul unităţii, era „cunoscut ca element nemulţumit pentru retribuţia primită”. De asemenea, se evidenţiază în document că obişnuia „să discute în contradictoriu la convocările de pregătire politico-ideologice”.

Problemele sale aveau să înceapă ca urmare a unei note informative a unei surse a Securităţii, care întâmplător fusese numită de instituţia represivă „Iliescu Ion”, neexistând însă nicio legătură cu primul preşedinte al României postcomuniste. „Iliescu Ion” menţiona în iulie 1980 că făcea „unele comentarii negative la adresa conducerii de partid şi de stat”. Iniţial, a fost „atenţionat” de către organizaţia de partid de la locul de muncă.

Prima sa manifestare publică împotriva regimului comunist a lui Iulius Filip a avut loc la 26 ianuarie 1981, chiar de ziua lui Nicolae Ceauşescu, gestul său având evident o puternică tentă sfidătoare la adresa dictatorului. La acea dată, a pus „în circuitul poştal”, după cum se menţionează într-un Plan de măsuri în vederea identificării autorului cazului „Poetul” o „scrisoare anonimă cu conţinut necorespunzător. După circa o săptămână, la 6 februarie 1981, maistrul militar a fost identificat ca autorul scrisorii anonime. În aceeaşi zi, a fost întocmit şi un plan de măsuri pentru începerea urmăririi informative. Acesta urma să stabilească „materiale[le] cu conţinut duşmănos” deţinute de acesta, de către cine era influenţat, dacă avea vreun complice, persoanele care cunoşteau „concepţiile şi ideile [sale] duşmănoase”, documentarea activităţii sale ostile, dar şi să prevină răspândirii materialelor duşmănoase unor alte persoane.

Pe urmele lui Filip au fost trimise mai multe „surse” ale Securităţii, dintre care se remarcă prin numele de cod ce i-a fost dat de instituţia represivă un anume „Dolănescu”, coleg de muncă cu Iulius Filip. Acesta era instruit să stabilească „poziţia obiectivului faţă de măsurile care se iau pe linie de partid şi de stat, cum îşi argumentează ideile sale şi influenţa pe care o are asupra celor cu care discută asupra acestor probleme”. De asemenea, dacă asculta posturi de radio străine şi aprecierile sale etc.

„Dolănescu” mai era învăţat să „manifeste prietenie şi înţelegere faţă de frământările de ordin personal ale obiectivului, apreciindu-i competenţa sa profesională, <<inteligenţa>> şi ideile sale <<originale>, sfătuindu-l totodată să fie mai ponderat pe motivul că unii colegi nu-l înţeleg”.

În scurt timp, Iulius Filip avea să fie exclus din partid, iar la 15 martie 1981 a fost trecut în rezervă. După două luni, a solicitat emigrarea în America, prezentându-se în acest sens la ambasada americană din Bucureşti. Totodată, printr-o altă scrisoare adresată lui Lech Walesa, liderul Solidarităţii, s-a „solidarizat” cu dizidenţii polonezi, cerând să fie acceptat ca membru al acestei organizaţii. În scrisoare critica în acelaşi timp politica internă a regimului patronat de Nicolae Ceauşescu. În mai puţin de un an de la trimiterea scrisorii deschise lui Nicolae Ceauşescu, Iulius Filip a fost arestat la 14 decembrie 1981, la scurt timp după cea a liderilor Solidarităţii, şi condamnat apoi la 8 ani închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pedeapsă redusă apoi la 5 ani şi 4 luni de închisoare. La 16 martie 1982 a fost „depus” în penitenciarul Bucureşti, timp în care avea să fie tratat şi de către un neuropsihiatru, încercându-se portretizarea sa ca pe o persoană cu probleme mintale. Prezentarea dizidenţilor ca „nebuni” este o caracteristică a politicii represive din timpul lui Nicolae Ceauşescu, avându-şi originea chiar în convingerea acestuia că în perioada lui doar un nebun se putea împotrivi construirii socialismului. Ulterior, avea să fie supravegheat şi în timpul detenţiei. A fost eliberat din detenţie la 13 aprilie 1987.

Din dosarul său de penitenciar reiese că „în timpul executării pedepsei” ar fi „avut o comportare necorespunzătoare”. Pedepsit de mai multe ori, a petrecut primele 12 luni de detenţie în regim restrictiv. În cei 5 ani de detenţie a stat nu mai puţin de 42 de zile în izolare ca urmare a celor 5 pedepse primite din partea administraţiilor penitenciarelor în care a fost închis. Într-o înregistrare realizată prin tehnică operativă din perioada detenţiei, Iulius Filip îi mărturisea unui coleg de celulă că timp de şase luni a fost ţinut cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini.

                                                ***************************

 „Scrisoare deschisă

Către preşedintele comisiei de propuneri

Frate române,

Am citit caracterizarea pe care mi-aţi făcut-o şi cunosc cine v-a pus la dispoziţie materialul informativ. Reţinerea cererii ptr. liberare condiţionată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost şi sunt un om liber? Cînd o să citeşţi aceste rînduri, o să ţi se pară deplasată această poziţie, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare şi atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă şi liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Ţării inima care pulsează în fiecare român cînd îi pronunţă numele, leagăn veşnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceştia să ne mai acorde o dată – Libertatea -. Cum sîntem în stare să profanăm mormintele şi memoria lor dacă nu sîntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat? Unirea, Libertatea şi Frăţia. Dar cîte sacrificii: Blajul paşoptist, Iancu aşteaptă, Horia şi Doja plîng, Bobîlna este înşelată şi ne întoarcem la Marea Unire…

Ne-am păstrat fiinţa neamului nealterată şi te întreb frate române – avem dreptul a ne plînge? Nu sîntem gata să stăm în faţa istoriei şi să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul cîştigat de strămoşii noştri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenţi trebuie să facă fiecare român şi atunci ar dispare fără urmă dictatura şi tirania internă. Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea şi oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Ţară bogată şi frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găseşti care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?

După părerea mea cele două închisori Aiud şi Gherla sînt ruşinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii?

Te-ai întrebat vreodată cîţi fraţi români au trecut pe aici?

Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria şi timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinaţie)

Iar acum am să-ţi scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de ţărani deveniţi muncitori, datorită unor condiţii de viaţă modeste de pe Valea Samus (Valea Someşului) – să nu crezi cumva că s-au îmbunătăţit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului şi Maramureşului – sărăcia, durerea şi oftatul erau la tot pasul, părinţii mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut şi eu.

Tata este arestat şi condamnat ptr pactizare cu sîrbii, cunoşti frate române graniţe ptr puntea Libertăţii? În acea perioada marele, viteazul, iubitul dictator şi tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito şi dacă El era supărat trebuia să fie şi poporul român, pentru că El era peste tot iar ceilalţi nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile şi totalitarismul şi atunci firesc drumul nu poate fi decît acesta.

Anumiţi fraţi români din acea perioadă supuşi cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniţă. Tata nu mai trăieşte a murit de silicoză de cînd mă aflu în închisoare.

Ştii frate române ce este această silicoză?

Toţi fraţii lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri.

Ai auzit frate române de Valea Plîngerii 1977? Ştii ce a fost acolo? Sigur că ştii!

Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrînd să mă vadă dar administraţia nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă. Ce părere ai frate române de acest “umanism”?

Îţi scriam mai înainte de Valea Plîngerii, dar mai este una tot a plîngerii şi anume Valea lui Samus (îţi dau traseul Cetan pînă dincolo de Jibou) ştii de ce plînge Samus? Cel mic racolează toată murdăria de la Cluj – Bonţida (crescătoria de porci) Gherla (combinatul de mobilă) iar cel mare Bistriţa şi G. Gh .Dej iar jos spre Satu Mare merg împreună. Frate române – Samus înseamnă viaţă – iar Samus nu mai are viaţă ptr. că apele reziduale l-au distrus. La fel au fost distruşi plămînii pămîntului cu sălbăticie în zonele Vad (aici domnitorul Ştefan ne-a lăsat o moştenire) Valea Groşilor, Dobrocina, Fodora, Chizeni, Şimişna, Răstoci pînă la Jibou (dealurile golaşe plîng prin marile alunecări de teren).

Ştii de ce toate acestea frate român?

Cum explici flora şi fauna distrusă?

Nu se poate face irigaţii, nu se pot adăpa animalele, nu se mai scaldă oameni, nu se poate topi cînepă, malurile s-au surpat ptr. că sălciile, plopii, arinii care le susţineau s-au uscat.

Dacă acestea se usucă, omului îi spun: codrul a fost întotdeauna frate cu românul – iată sacrificiul meu ai grijă de tine – şi oamenii au avut, au părăsit satele.

Înainte de colectivizarea forţată fiecare din cele 100 de sate cît numără Dobrocina (se spune Dobrocina şi nu Dabrocina ptr. că este format din două cuvinte DROB şi CINĂ sau tradus sarea în bucate) aveau doi, trei bivoli acuma au rămas foarte puţini. CeAPeul este falimentar sau mort de la naştere. Oare cine sînt cei care au ordonat colectivizarea forţată a agriculturii şi zonele de deal şi munte au rămas pustii?

Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă. Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai tîrziu, după ce termin închisoarea.

Da frate române ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiţi că cei pe care-i serveşţi iau mulţi bani pe funcţiile lor, dar fi sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele şi cadavrele fraţilor tăi nu pot avea decît mirosul durerii şi nenorocirilor. Bunul Dumnezeu v-a face mare dreptate. De ce sînt în închisoare ştii dar te-ai ostenit prea puţin ca oameni să nu fie torturaţi şi schingiuiţi deşi era o atribuţiune care îţi revenea.

Încă din şcoala primară mi-a plăcut să aştern pe hîrtie semnele înţelegeri şi bunătăţi omului, dar terorismul întîlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost şi poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat “Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea şi satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul şi dictatura, iar în final arătam cum ţara a ajuns în pragul falimentului şi sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac aşa ceva.

Iată cine – legea sfîntă a ţării – Constituţia (art. 17) – Cetăţenii RSR fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie sînt egali în drepturi în toate domeniile vieţi economice, politice, juridice, sociale şi culturale. Statul garantează.

În luna ianuarie 1981 am trimis autorităţilor o poezie intitulată “Vis şi speranţă” pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparaţii locomotive Cluj la ceferiştii mei. Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau şi corespondenţi de presă străini care au reluat mesajul şi iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca “Proletari din toate ţările uniţi-vă”. Francezi, în special ziarul “Le Monde” se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei frate române acum începe represiunea regimurilor totalitariste.

În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sînt atacate mişeleşte sediile sindicatului “Solidaritatea” iar o mare parte dintre membri arestaţi inclusiv Lech W. preşedintele Solidarităţi ales legal şi recunoscut pe plan intern şi internaţional. Specific legal şi recunoscut ptr că anumite cadre ale ministerului de interne din Polonia sau constituit în bandă [neinteligibil] cu sadism. În data de 14 dec 1981 am fost arestat şi condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forţele contrarevoluţionare din Polonia. Oare o organizaţie sindicală legală recunoscută pe plan intern şi internaţional cu program de reforme şi drepturi ptr poporul muncitor polonez este un act contrarevolutionar? Ca o dovadă a recunoaşteri sale internaţionale am făcut cerere să fiu primit în rîndurile Solidarităţii. Te întreb frate române sînt duşmănos la adresa României? Preşedintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace crezi cumva frate române că cei care au acordat acest premiu sînt contrarevoluţionari?

Data de 14 iulie 1986

Filip Iulius”

Sursa: Arhiva CNSAS