Iohannis îşi
redescoperă ţara pe care o conduce de aproape cinci ani. Dăncilă ia un prim
contact real cu ţara pe care o guvernează. România este acum un fel de Caracal,
iar haosul din sistemul judiciar seamănă cu dezordinea din casa groazei în care
un monstru cu aparenţă de om a ucis două tinere.
După şedinţa CSAT preşedintele Klaus Iohannis a făcut o
radiografie a instituţiilor implicate în operaţiunea de la Caracal.
Este ceva ce depăşeşte orice imaginaţie. Conform celor
prezentate de preşedintele republicii, trăim într-o ţară în care instituţiile
statului sunt vraişte. Preşedintele are perfectă dreptate. Nu poate fi
contrazis, dar întrebarea este de ce şeful statului nu a sesizat până acum ce
fel de ţară este România? De ce preşedintele nu a tras semnale de alarmă în
urmă cu doi ani, cu trei ani, cu patru ani? De ce abia la sfârşitul mandatului,
aflat în campanie electorală, strigă ca din gură de şarpe? Să nu fi avut
preşedintele informaţii privind modul în care funcţionează instituţii ale
statului dintre cele mai importante? Abia acum descoperă adevărata faţă a
ţării?
Acum se iveşte ocazia să vadă ce înseamnă „viteza de
reacţie”. Adevărul este că timp de aproape cinci ani preşedintele Iohannis s-a
mişcat cu aceeaşi viteză cu operatorii de la 112, în acelaşi ritm, cu aceleaşi
ezitări ca poliţiştii şi procurorii care au stat o noapte întreagă la poarta
criminalului Dincă. Legea, zic ei, nu le permitea să-l deranjeze până la ora
şase dimineaţa.
Ce să spunem despre Viorica Dăncilă? După ce a scăpat din
strânsoarea ca de şarpe constrictor, când lumea politică părea liniştită, a
descoperit că aşa cum nu este mare minune să fii prim ministru nu este mare
scofală să fii şeful statului.
Trebuie să aflăm care este realitatea, spune premierul
Dăncilă. Aşadar până acum nu cunoştea adevărata faţă a ţării al cărei
preşedinte vrea să fie.
Aşa cum Klaus Iohannis părea să dormiteze liniştit, putea şi
ea să facă la fel. Prin urmare şi-a aranjat apele în PSD pentru a fi desemnată
candidat prezidenţial.
A apărut cazul de la Caracal şi totul s-a întors pe dos.
România şi-a arătat faţa pe care nu dorea să o vadă nimeni. Abia desemnat
ministru de Interne, Nicolae Moga şi-a dat demisia la şase zile de la ocuparea
funcţiei. Nu-şi imagina că sistemul este atât de putred.
Când apare o situaţie excepţională ţara nu se mai prezintă
ca un lac liniştit, ci ca un câmp de luptă. Toată lumea sare ca arsă.
Preşedintele anunţă soluţii, improvizează un plan de măsuri. Guvernul intră în
sevraj, funcţionărimea din domeniul afectat este cercetată, ameninţată, pusă
sub presiune, sfârşind prin a fi timorată până la paralizarea sistemului. În
fond, nimeni nu face altceva decât să se agite. Suntem şi acum în faţa unei
agitaţii sistemice, în centrul atenţiei, la stâlpul infamiei, sunt puşi
funcţionarii de la 112, poliţiştii şi procurorii care se descoperă acum că
nu-şi fac datoria.
Demiterile şi demisiile curg pe bandă rulantă. La fel curg
şi ameninţările căzute peste capetele din sistem de la cel mai înalt nivel.
Dincolo de harababura declaraţiilor, sistemul judiciar îşi
trădează vulnerabilităţile: legi care încalecă alte legi, ordine care contrazic
legile, lăsând interpretarea lor la cheremul fiecăruia. Peste neclaritatea
legilor şi ordinelor se aşterne lipsa de profesionalism, slaba pregătire a
personalului. Aceşti indivizi care dorm în cizmele statului, acţionând cam la
fel în toate cazurile ca la Caracal, statul a considerat că se spetesc muncind
şi îi pensionează la 45 de ani. Le dau şi pensii speciale, de mii de euro pe
lună. De fapt, după pensionare, îşi găsesc câte o slujbă tot la stat. Ăsta-i
sistemul.
Dacă se consideră că este bun să rămână aşa cum este. Dar să
ne pregătim sufleteşte pentru noi drame.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu