Ilie Șerbănescu: ”V-aţi supărat pe majorarea salariilor, deşi este singura încercare posibilă de a opri exodul spre străinătate!”

Întâlnirea în spațiul public cu aprecierea „statul român–stat scump“ este bulversantă, aiuritoare, cu atât mai mult cu cât aprecierea vine de la un antreprenor român, pe deasupra și reprezentant al unei asociații de oameni de afaceri.

 Și este bulversantă pentru că ignoră toate statisticile românești și europene, batjocorește realitățile însele, cel puțin în măsura în care statul român are cea mai mică pondere în economie, cele mai mici încasări din taxe și cel mai mic buget în raport cu PIB-ul dintre toate țările UE (vezi „România liberă“, 24 iulie 2019). Aprecierea este năstrușnică de-a binelea, cu atât mai mult cu cât costul statal fiscal pentru antreprenori a coborât atât de considerabil în ultimii ani, prin așa-numita politică de „relaxare fiscală“ și transferarea integrală a contribuțiilor sociale în seama angajatului, încât a ajuns pur și simplu la nivel de paradis fiscal!

Atunci, ce ar putea determina aprecierea menționată? Căci nu pare doar o vorbă aruncată în vânt, în măsura în care autorul ei o așază într-o ecuație existențialistă. Mai precis, apăsarea statului scump de care vorbește ar fi devenit atât de grea încât ar fi ajuns să pună în discuție „economia deschisă“, putându-ne paște chiar un pericol de implozie de pe urma acestei apăsări! Și, insidios și savant, autorul aprecierii ne lovește în pălărie întrebându-se retoric dacă, vezi Doamne!, România mai are nevoie de economie de piață, de vreme ce statul scump ne îndreaptă în direcția inversă sau, mai rău, ne îndreaptă într-o direcție inversă după ce abia simțisem mirosul curat al „economiei deschise“! Să auzi și să nu crezi! Statul român – ăla păduchios și fără putințe – întoarce din drum România, din drumul victorios al acesteia spre economia de piață mântuitoare!

Este evident că ceva anume îl nemulțumește pe preopinentul nostru la statul român! Stimate preopinent, poate vă deranjează că statul român nu construiește autostrăzi și drumuri expres, să aibă pe ce sistemul privat să-și deruleze activitatea! Sau poate faptul că statul român nu finanțează ridicarea unor spitale ori a unor instituții de învățământ, să aibă sistemul privat forță de muncă sănătoasă și pregătită! Sau că nu face nimic împotriva emigrației dramatice a tinerilor, căci, din cauza emigrației, s-a ajuns în sistemul privat la criză de forță de muncă! Mai rău, poate vă deranjează faptul că statul român nu ajută sectorul privat autohton. Și, mai concret, faptul că statul român, din puținul pe care-l are, în loc să facă investiții în interesul sectorului privat, mărește salariile la stat, forțând astfel sectorul privat să-l urmeze, deși acesta n-ar dori absolut deloc! Păi, stimate preopinent, statul român a ajuns cam un coate-goale. În această stare a fost adus de cererile precise ale preopinenților privați români și străini. După 1989, s-a cerut fără nuanțări ca totul de la stat să treacă la privat, cât mai repede. Și a trecut! S-a reclamat fără echivoc ca statul să se dea la o parte, pentru că este cel mai prost administrator, și să facă loc celui mai bun administrator care este sistemul privat. Și statul s-a dat la o parte! Ce mai vreți, oameni buni, de la statul român?! I-ați prescris să fie stat minimal. A devenit stat minimal! Nu mai poate face mai nimic. Evident, nici bine, dar nici rău! Cu numai 4% din economie și cu cel mai mic buget din PIB dintre toate țările UE, nu mai poate face aproape nimic. A ales, spre disperarea dvs., ca din puținul pe care-l mai are la dispoziție să mărească salariile. Foarte bine a făcut! Căci, pe mâna dvs., a sistemului privat, salariile în România au ajuns cele mai mici din Europa. Din cauza salariilor mici, forța de muncă în putere biologică maximă a plecat din România. De aceea în România este criză de forță de muncă. Dvs., antreprenorii privați, v-ați supărat pe majorarea salariilor, deși este singura încercare posibilă de a opri exodul spre străinătate. Dumnezeu să vă mai înțeleagă! Dvs., patronii privați, ați dori să fie și salariile mici, și salahorii să vă stea la poartă. Nu este însă posibil din chiar punctul de vedere al economiei de piață pe care o tot invocați!

Ca antreprenor autohton privat în România, preopinentului nostru nu-i mai rămâne, după cum prezintă el lucrurile, decât să pozeze în victimă a apăsării statului scump care dărâmă economia de piață abia mijindă aici. Admițând că preopinentul nu înțelege cum stă de fapt treaba – ceea ce mă îndoiesc –, să-i atragem atenția că, oricum, nu-i nevoie de vreo apăsare a vreunui stat scump pentru a fi pusă în pericol economia de piață în România. Aceasta este deja compromisă de relația colonială care domnește în România. Preluând proprietățile strategice și pârghiile strategice și, deci, deciziile, puterile coloniale au pus stăpânire pe România, dictând aici în toate domeniile principale prin abuzuri de monopol, și nu prin reguli concurențiale ale economiei de piață. În colonii nu prea există „economie de piață“. Nu convine stăpânului colonial, oricare ar fi acela. De aceea, obiectivul său a fost desființarea statului român, care era singurul ce-l putea incomoda, ce-i putea încurca planurile și submina obiectivele. Căci capitalul privat autohton n-a putut fi, nu este și nu va putea fi niciodată vreun concurent pentru capitalul străin, mai puternic, mai înzestrat tehnologic, mai bine finanțat și, în plus, deja prezent în piață în poziții forte. Preopinentul să nu fie îngrijorat de soarta economiei de piață în România. Deja integralmente colonie, România nu va fi dirijată cumva de o economie de piață. Matricea colonială s-a așezat deja și va subzista în continuare. Economia de piață în România este doar o mască pentru proști.

În acest context, toate întrebările adiacente, puse tot retoric și savant de preopinentul nostru, își găsesc răspunsuri precise. Mai este valabil modelul economic bazat pe forța de muncă ieftină? – se întreabă domnia-sa. Pentru dezvoltare, acest model economic n-a fost niciodată valabil. Dar pentru exploatarea colonială a fost întotdeauna valabil. Și va fi practicat în continuare, fără ezitări și fără nuanțări. De ce – se întreabă, de asemenea, preopinentul – creșterea economică nu se convertește în creșterea nivelului de trai? Păi, simplu, aceasta se obține nu în economia românească din România, ci în economia străină din România, care n-o împarte cu nimeni. Îi trimite roadele în străinătate și cu asta basta! Și – se mai întreabă preopinentul – de ce capitalul românesc nu reușește să se dezvolte la un nivel comparabil cu capitalurile naționale din alte țări din Est?! Tot simplu: pentru că România este cea mai colonie dintre toate coloniile est-europene și statul român este cel mai slab dintre toate țările din Est ca pondere în economie și politică. Și aceasta cu contribuția inestimabilă a clasei politice din România, dar și a capitalului privat autohton însuși, care, la mijloc între statul român și capitalul străin, alege întotdeauna „solidaritatea patronală“ în locul „solidarității naționale“, criticând de zor statul român, singurul care-i poate fi alături, doar-doar capitalul străin îi va lăsa ceva firimituri să-i cadă de la gură!

Apropo de statul minimal dorit, știți vorba „ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea să primești“?! Am mai menționat această vorbă românească, iar, cu prilejul alegerilor din 26 mai, și ca tâlc al acestora! Iată, stimate preopinent, aveți stat minimal! L-ați dorit, de ce atunci nu-l acceptați cu toate bunele și relele corespondente?! Nu credeți acum când îl aveți că a fost o idee proastă să-ți dorești un stat minimal într-o țară în care nu există infrastructura de bază minimă nici în rutier, nici în feroviar, nici în ocrotirea sănătății, nici în educație?! Cine s-o construiască dacă nu statul?! Statul minimal în mod obiectiv nu poate! De ce n-o construiți dvs., privații, care dețineți 96% din economie, și vă enervează că n-o face statul coate-goale?!

Și apropo tot de statul minimal! Știți că, oficial, statul minimal român este afectat de o evaziune fiscală de circa 16-17% din PIB? Dvs., ca antreprenor privat, sunteți dintre cei care vă plătiți impozitele și taxele cuvenite?! Dacă da, de ce nu vă incriminați colegii privați care n-o fac?! Sau poate sunteți de acord cu ei, dar atunci de ce nu lăudați, măcar așa, puțin, statul ăsta român, care a înțeles atât de bine ce cereți, de fapt, de la el încât nici nu luptă cumva împotriva evaziunii fiscale, pentru că de fapt aceasta nu înseamnă altceva decât că resursele, în loc să se ducă la stat, care este cel mai prost administrator, rămân la privați, unde se valorifică la cote înalte, căci privatul este cel mai bun administrator!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă