Scenarii de război

 

                                                                                                  de Gheorghe Pârja

Cum spuneam într-un text anterior, mă informez mai aproape, de subiectele care mă preocupă, din presa străină. La noi părerile sunt atât de înverșunate politic, dar și jurnalistic, încât nu mă conving. Mă pun la răscruce de gânduri. Așa că mă relaxez profesional când aflu vreo sursă mai credibilă. Mai detașată de patimile de pe la noi. Așa am citit recent un articol despre război, România, gherila ucraineană, publicat în cotidianul New York Times, scris de Helene Cooper și tradus și comentat de confratele Dumitru Constantin. Cotidianul american este un reper al profesionalismului de ținută și implicit al seriozității și credibilității surselor de informare. Fondat în anul 1851, datorită stilului conservator și imparțial, a primit până acum 130 de premii Pulitzer, recompensă supremă în domeniul presei americane. L-am văzut, cu ochii mei, evaluat la Muzeul Presei din Washington. Dar și în chioșcuri din metropola americană. Pe când prin unele orașe românești, presa scrisă este alungată. Din centru spre periferie. Sau spre nicăieri.

Helene Cooper este acreditată la Pentagon amănunt deosebit de important când mă refer la articolul ei, din celebrul cotidian american, de la mijlocul lunii ianuarie referitor la manevrele militare din jurul țării noastre. Autoarea face asocieri lucide cu prezența americană în Afganistan, unde SUA a dezamăgit în lupta împotriva insurgenților, și cu prezența rușilor în Ucraina, care ar putea avea parte de un război de gherilă. Scrie Helene Cooper, cu legături solide la Pentagon: „Oficialii Administrației intervievați au spus că planurile de a ajuta insurgenții ucraineni ar putea include pregătirea în țările din apropiere, care fac parte din flancul estic al NATO: Polonia, România și Slovacia, care ar putea permite insurgenților să intre și să iasă din Ucraina. Dincolo de sprijinul logistic și de arme, SUA și aliații NATO ar putea oferi și echipamente medicale, servicii și chiar adăpost în timpul ofensivelor rusești. SUA vor furniza sigur arme, au spus acei oficiali.”

Din cele scrise de jurnalista americană, este limpede că astfel România s-ar situa în prima linie a frontului, fiind o posibilă țintă directă a invadatorului. Am auzit și eu, ca toată lumea, că se invocă Tratatul NATO, din care România face parte, în numele căruia am participat la operațiuni știute. Dar cadrul în care soldații români au fost alături de cei americani în diferite operațiuni nu se aseamănă cu acest posibil scenariu în care gherila ucraineană s-ar pregăti pe teritoriul țării noastre. În primul rând, Ucraina nu este țară NATO și s-ar răfui cu un ocupant din vecinătate. Mă gândesc că, dacă ar fi să fie, Maramureșul ar putea fi un teatru de instrucție. Riscurile ar fi mari. Și apoi acest scenariu pare scris de un civil. Finalul articolului este de luat în seamă, deoarece are o doză de realism: „Însă este greu de știut dacă ucrainenii ar fi dispuși să înceapă o campanie de revoltă, care ar putea dura ani sau chiar decenii. Unii experți ucraineni arată spre Crimeea, unde a existat puțină rezistență armată atunci când Rusia a invadat-o. Și domnul Putin și-ar putea limita asediul în părțile de Est ale Ucrainei, care sunt mai pro-ruse decât Vestul ei.”

Apoi, România s-ar afla într-o situație extrem de delicată în eventualitatea pregătirii pe teritoriul ei a luptătorilor din țara vecină. Ar transforma zona nordică a țării noastre într-un teritoriu vulnerabil. Se vorbește de valuri de refugiați ucraineni care ar putea veni la noi. Frământarea mediatică este, când alarmistă, când obositoare, și mai ales derutantă. Rusia are trupe la granița ucraineană. Și nu puține. Alianța crește livrările de armament către Ucraina, unde numărul instructorilor occidentali a crescut. Acest fapt ar putea îndemna autoritățile ucrainene spre aventuri periculoase. Rusia nu tolerează trupe NATO în România. România, prin vocea ministrului de externe, vrea sancțiuni pentru Rusia. Pe când Germania și Austria nu vor să audă de ele. În condițiile unor tensiuni militare, președintele croat a anunțat că își va retrage trupele din contingentele NATO, staționate în regiune.

Dacă spuneam la începutul acestui text că nu prea am citit articole argumentate în presa românească, iată că m-am înșelat. În ultimul număr al revistei 22, istoricul Armand Goșu, un specialist în problema rusească, acordă un interviu lămuritor. O spune limpede: „Putin nu se mulțumește cu fâșii din Ucraina, o vrea pe toată pentru Rusia!” Nu să o anexeze, ci să o țină sub control. Istoricul crede că Putin se îndreaptă spre un conflict. De cealaltă parte, politologul Dan Dungaciu afirmă că nu va fi nicio invazie în Ucraina. Dar se ratează pregătirile pentru pace. Pe mine mă interesează locul României în acest joc periculos. Și să nu uităm de felul în care sunt tratate comunitățile românești din Ucraina. Nici în vremuri cu scenarii de război, să nu uităm destinul românilor loviți de istorie. Dar despre asta în alt text.