Dezvoltarea turismului maramureșean reprezintă un obiectiv strategic pentru Consiliul Județean Maramureș. Având în vedere importanța economică și socială a turismului în județul Maramureș, Consiliul Județean a votat astăzi statutul Asociației ”Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”.
Principalele atribuții pe care Asociația de Management al
Destinației va trebui să le îndeplinească sunt: dezvoltarea durabilă, crearea,
dezvoltarea și managementul destinației turistice Maramureș, creșterea
competitivității destinației turistice, stimularea și sprijinirea dezvoltării
locale prin inițiative, activități și măsuri care să crească numărul de
turiști, să atragă investiții pentru realizarea proiectelor de dezvoltare și
promovare a turismului în Maramureș.
Membri fondatori ai OMD Maramureș sunt Consiliul Județean
Maramureș, Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, Turist Șuior și Saorsa
Turism S.R.L. – CFF Vișeu de Sus, iar ulterior înființării se vor alătura și
alte societăți care doresc să contribuie la dezvoltarea și promovarea
turismului maramureșean.
Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș, a
vorbit în cadrul ședinței despre importanța dezvoltării turismului în județul
Maramureș: ”Astăzi am aprobat statutul Asociației ”Organizația de Management al
Destinației Județene Maramureș”. Un proiect extrem de important pentru județul
nostru. Astfel, avem o organizație care se va ocupa de managementul destinației
și care va putea atrage fonduri atât din Planul Național de Redresare și Reziliență,
cât și fonduri europene care să sprijine proiectele pe turism pe care le vom
realiza.
Un obiectiv important al acestei asociații este acela de a
realiza o colaborare cât mai eficientă între operatorii economici din domeniul
turismului și HoReCa, să aflăm nevoile pe care aceștia le au și să găsim
împreună cele mai bune pârghii pentru dezvoltarea turistică a județului
Maramureș.
În perioada următoare, voi face o serie de întâlniri în mai
multe zone din județul Maramureș cu operatorii din turism, astfel încât odată
ce vom avea OMD-ul înființat să putem să extindem numărul de membri ai
asociației pentru fiecare zonă istorică a județului. Astfel, îi vom avea alături pe toți reprezentanții mediului de
afaceri care vor să contribuie la dezvoltarea și promovarea turismului
maramureșean.”
Aleșii județeni au votat în ședința de astăzi și Acordul de
cooperare între Consiliul Județean Maramureș și societatea Pin Me Studio
S.R.L., care prevede realizarea în comun a evenimentului sportiv ”Raliul
Zăpezii Maramureș”, ediția a XII-a.
Astfel, județul Maramureș va susține organizarea ediției din acest an a ”Raliului
Zăpezii Maramureș”, eveniment care va avea loc în perioada 11-13 februarie
2022. Cursa din acest an se va desfășura pe DJ 109F, între localitățile Cavnic
și Strâmbu – Băiuț, fiind estimat un număr de aproximativ 100 de participanți.
”Raliul Zăpezii Maramureș” este un eveniment sportiv de
off-road, dedicat pasionaților de
întreceri auto, care a avut un real succes în toate edițiile trecute.
Biroul de presă al
Consiliului Județean Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu