Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de
cultură, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj,
organizează expoziția „APROAPE vs. DEPARTE” (pictură) a artistei Eva DOLHA, care
va fi deschisă în perioada 2 – 13 februarie 2022. Vernisajul va avea loc în
data de 2 februarie, de la ora 17:00.
Eva Dolha a urmat cursurile Universității de
Artă și Design din Cluj-Napoca și momentan este masterandă a UTCN Cluj - Baia
Mare, secția pictură. Artista s-a bucurat de participări expoziționale în
România și străinătate.
„De multe ori, distanța și unghiul din care
privim contează mai mult decât ne imaginăm. Astfel, locuri și lucruri mai puțin
importante se pot transforma cu ușurință și ne pot spune o poveste cu totul
diferită atunci când sunt analizate din alte perspective.
Reflectând asupra acestor lucruri, mi-a
venit în fața ochilor, ca o revelație, imaginea unui lan galben, strălucitor,
străbătut de un drum, care parcă îți dădea senzația că duce spre cer. Aceste
imagini, mai noi sau mai vechi, s-au aglomerat să iasă la lumină, ca un leit-motiv,
prin transpunerea lor în picturi de dimensiuni miniaturale, respectiv de 16 x16
cm.
Intuind și, în același timp, angajând un
pariu cu mine însumi, abordând imaginile rezultate din pictarea la dimensiuni
miniaturale, respectiv redându-le la dimensiuni mai ample de 90 x 90 cm, am
schimbat nu numai perspectiva, ci și forma fizică, respectiv metafizică, prin crearea unui tandem
de aproape vs. departe, care merită să fie exploatat nu numai din perspectivă
artistică, ci și spirituală.
Proiectul început de ceva vreme, a evoluat și
evoluează în continuare într-un ritm alert, cu conotații ce reflectă stări și
trăiri din momentele mai tensionate, emoțional și reflexiv, din perioada contemporană
tulbure.
Acest statement/ ars poetica,
transpus în practică și devenit proiect în progres, mi-a confirmat că pariul pe
care l-am făcut cu mine, la început timid, va fi unul câștigător și merită să-l
continui pentru perspectivele plastice pe care le oferă.” Eva Dolha
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu