În perioada 1980-1989 cei mai iubiți dintre pămînteni erau șefii de alimentare. Și se comportau ca atare. Unora, dacă relațiile erau mai apropiate, le vindea și kentane, avea un depozit - al recunoștinței- tixit cu asemenea marfă. Primeau și securicii și activiști mici, care nu aveau acces la gospodăria partidului.
Norocul meu, deloc chior, a făcut ca într-o zi, un asemenea zeu de cartier să mă roage să îi meditez băiatul, de a XI-a, la română, o pramatie de copil, șmecheraș, inteligent, dar porc profitor de pe urma lui tătă-so.
Au fost două proafe, femei cumsecade, fragile și picate din Lună, vorbind Bolintineanu în somn, care, pe rînd, dupa prima zi au și dezertat, fugind spre o zare pedagogică mai generoasă. . Derbedeul le-a primit fumînd, picior peste picior, cu un zîmbet mic în colțul gurii:" Salam aleicum ! Sau parizer ? ".
Nu era prost specimenul, dar nici nu știa ce îl așteaptă...
Cînd am intrat în odaia lui, stătea la masă, fuma, avea un un casetofon lîngă el, asculta muzică și bîțîia din dovleac. În privința asta nu s-a schimbat mai nimic: vezi în autobuz, pe cîte unul cu căștile vîrîte în cerumen, care dă din cap, ca boul însetat ajuns la adăpătoare.
I-am oprit casetotofonul, i-am stins țigara, mi-am tras un scaun în fața lui și i-am spus: " fii atent, pulică, dacă mă mai întîmpini așa, îți fut un cap în gură, de-i auzi pe bitălși cîntînd oltenește, cu perfectul simplu în refren ! "
M-am ridicat în picioare, s-a ridicat și el și am văzut un copil speriat, privindu-mă cu ochii mari și gura rotundă. Astăzi, D. este om la casa lui, medic veterinar, dus după nevastă, în Oltenia ! Ce fac bitălșii din om ! Nu uita niciodată, de ziua mea să mă sune, să îmi spună vorbe aniversare sincere.
Povestea nu se încheie-n diabet epic: tată-so mi-a dat, după primul 8 la română, singurul de pînă atunci, un parizer întreg ! Pînă acasă m-am comportat ca un cretin: bălăgăneam sacoșa, fluieram, zîmbeam, ca unul sărac și fără griji ! Dacă cineva îmi cere să se uite în sacoșa mea ? Vreun milițian, șeful Securității pe județ se ia după chanellul inconfundabil de parizer? Să fiu arătat cu deștiul ?
Acela a fost comunismul meu: nu înseamnă că l-am meditat pe D. 10 ani ! Am avut parte de toate
celelalte binefaceri.
Cea mai extraordinară chestie a fost cea povestită de un prieten florionist ( băutor de " Florio" ) : văru-so i-a spus într-o zi de vineri, la începutul iernii lui '88: " Sandule, merem acasă la Bunu, tăiem lemne și tri zile punem pe foc. Și stăm numa' în cămașă și desculți la mîini și la picioare!"
Cornel UDREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu