de Gheorghe Pârja
În
devenirea mea în această lume, am avut parte să întâlnesc oameni pricepuți la
istorie și cultură, de la care am avut ce învăța până în ziua de astăzi, după
ce mi-am părăsit catedra de învățător din satul Breb, pentru un post la Muzeul
Maramureșului din Sighetul Marmației. Perioada de un an și câteva luni mi-a
prins foarte bine pentru cunoașterea științifică a Maramureșului Istoric. Îl
aveam aproape pe doctorul în etnografie, Mihai Dăncuș, directorul instituției,
care a înțeles să aducă în Marmația specialiști din domeniu, din țară și
străinătate. De la care am auzit multe relatări, unele spuse după lăsarea
serii. Stagiul muzeistic sighetean mi-a fost, și îmi este, de bun augur în
meseria de jurnalist. Am cunoscut și am dialogat cu specialiști redutabili,
despre subiecte mai curajoase, care aveau amprenta documentului credibil.
Unul
dintre ei este istoricul Adrian Cioroianu, cu care am purtat în Maramureș un
amplu dialog, care a devenit interviu într-o carte a mea. Cu mai tânărul
istoric, eseist, om politic, ministru de externe în Guvernul României,
europarlamentar, ambasadorul României la UNESCO, profesor universitar, acum
director al Bibliotecii României, am rămas în relații de prețuire reciprocă.
Este autor a numeroase cărți, abordând, cu priceperea specialistului, istoria
României în comunism. Așa am ajuns la acest subiect, care are reverberații în
situația din România actuală. Eram licean și auzeam sub pecetea tainei un zvon
că teritoriile foste românești, înainte de 1940, vor fi date înapoi României,
printr-o presiune comună chinezo-americană asupra sovieticilor, cedate doar
pentru o perioadă de 20 de ani.
Se
apropia termenul în 1967. Cine a răspândit aceste zvonuri? Greu de spus.
Istoricul Cioroianu le-a găsit în documentele de arhivă. Șeful statului de
atunci, Nicolae Ceaușescu, a fost acuzat de comportament revanșard,
naționalist, de lipsă de solidaritate socialistă. România a fost acuzată de
Kiev că vrea Bucovina și Ținutul Herța, iar Chișinăul, prin dogmaticul Bodiul,
a fost foc de supărare că a dispus instalarea, la Iași, a unei înalte
antene-releu, care bătea toată Moldova socialistă, iar românii de dincolo de
Prut ascultau, prin anii 1980, programele radio românești. În special joi
seara, Cenaclul Flacăra, al lui Adrian Păunescu, cu mare impact la publicul
basarabean. Am aflat-o ulterior de la Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, ori Nicolae
Dabija. Evident, zvonul din 1967 nu avea cum să se materializeze, dar a fost cu
mare impact asupra românilor din Nord, care ne învecinam cu Ucraina în
Maramureș și Suceava.
Istoricul
se întreabă dacă istoria este schimbătoare? Nu, își răspunde, ea este ironică,
schimbătoare sunt statele și relațiile lor de putere. Un alt episod legat de
solidaritatea româno-iugoslavă. După discursul lui Ceaușescu din 24 august,
1968, în care a condamnat invazia sovietică, și a celorlalți aliați socialiști
în Cehoslovacia, în afara de România, liderul român a avut o întâlnire de taină
cu liderul iugoslav, Tito, la Vîrșeț, unde a cerut solidaritate cu Tito. Dacă
sovieticii vor ocupa România, Guvernul român să se retragă peste Dunăre și să
conducă de acolo un război de guerilă. Tito ar fi spus că românii pot merge
oricând în Iugoslavia, dar fără armată, pentru că așa prevede Constituția
statului federal. Oare să fi uitat Tito, ostaș cu experiență, care a luptat și
împotriva lui Hitler, dar și a lui Stalin, ce i-a făcut propaganda lui Dej? Ce
îl caricaturiza îmbrăcat în uniformă de ofițer, cu o bardă din care curgea
sânge.
Douăzeci
de ani mai târziu, Tito era un mare prieten al României. Și a rămas, dar au
apărut între timp nuanțe. Serbia este cea mai rusofilă țară din vecinătatea
noastră. Așa-i, domnule profesor, istoria are ironiile ei. Așa a fost și cu
războiul balcanic. O concluzie la care țin foarte mult. Statele mici au nevoie
de solidaritate. Situația se complică atunci când vreunul vrea să fie mai mare.
Exemplele ne stau la îndemână dureros și sângeroase. Da, istoria este ironică
din punctul de vedere al istoricilor, dar și al realităților ei. Și este
tragică pentru cei care mor nevinovat pentru mofturile unor lideri. Ne stă la
îndemână lectura, care este cel mai bun leac împotriva mitologiilor și
clișeelor de tot felul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu