Menestrel la curțile Maramureșului

 

                                                                                                      de Gheorghe Pârja

Interpretul și actorul Tudor Gheorghe este artistul care mi-a fixat o sensibilitate nouă și inedită în bucuriile mele muzicale. M-a vrăjit, în urmă cu o jumătate de veac, și așa am rămas. A început cu „Viața lumii,” discul de subtilă revoltă împotriva închistării acelui timp. Student în București fiind, am avut norocul să-l întâlnesc pe Tudor Gheorghe, prin intermediul distinsului meu profesor, Al. Oprea, care era și directorul Muzeului Literaturii Române. Prețuirea mea fără margini pentru menestrel a fost, și rămâne, pentru simțul lui de selectare a valorilor poetice românești. Totdeauna a fost biciuit de acele poeme care nu l-au înlăturat de la drumul drept, din adevărata și minunata poezie română. El i-a împăcat peste moarte pe mari poeții ai nației noastre: Mihai Eminescu și Alexandru Macedonski. Cu multe reproșuri de la unii, de la alții. Dar a învins curajul lui intelectual. Tot el mi-a făcut deschiderea spre cărturarul Romulus Vulpescu, de la care Tudor Gheorghe a învățat multe, deoarece avea fibră de enciclopedist.

Iar eu am rămas cu Vulpescu într-o frumoasă prietenie, fiindu-mi și mie învățător în multe. Mi-a fost alături la Desești, la începuturi, când avea satul mare nevoie de întemeierea fenomenului cultural, care s-a conturat până astăzi. Și Tudor Gheorghe a venit la Desești, în 1979, într-o companie care a botezat, în forma asta, Satul Literar. Erau alături Nichita Stănescu, Gelu Ionescu, Dinu Flămând, Laurențiu Ulici și mulți optzeciști de seamă. Și erau parte din oamenii satului. Prin vreme, ne-am mai întâlnit sub cupola prieteniei. Cu fiecare ivire în zarea vremii, Tudor Gheorghe este pentru mine revelația unui fel de a simți românește prin vers ales și muzică fără egal.

Astăzi, el este la curțile Maramureșului. Îmi permit o amintire mai recentă. În urmă cu zece ani, mă aflam la Craiova, la Târgul de Carte, dimpreună cu domnul Alexandru Peterliceanu. Se lansa și o carte de-a mea, apărută la editura dumisale. Ca un adevărat prieten de timp lung, Tudor Gheorghe mi-a fost alături. Și cu regretata lui Doamnă, Georgeta. A fost o seară de neuitat. A doua zi, mi-a propus o călătorie la Segarcea, la Domeniul Coroanei, unde am coborât în cramele regale ale lui Mihai Anghel. Mi-a arătat și satul în care s-a născut, Podari. La despărțire, mi-a dăruit cartea „Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului”, un interviu-fluviu realizat de confratele și prietenul Mircea Pospai. Mi-a dat și o sinceră scriere de mână: „Pentru Gheorghe al lui Pârja, cu statornică prietenie. Craiova, martie, 2011.”

La capitolul în care își amintește de Nichita Stănescu, este evocată pe larg întâmplarea literară de la Desești, din toamna anului 1979. Unde au fost amândoi. Cum acum două zile a fost 31 martie, ziua de naștere a lui Nichita, iar prietenul Tudor Gheorghe se află în concert în Maramureș, în semn de prețuire, reiau, mai pe scurt, întâmplarea povestită în admirabila carte. La întrebarea lui Mircea Pospai, despre relația Tudor Gheorghe – Nichita Stănescu, menestrelul răspunde: „Am una dintre cele mai frumoase amintiri. Eram într-o comună, la Desești, în Maramureș, la prietenul Gheorghe Pârja. El organizează, la el în sat, frumoase șezători literare, la care au fost scriitori de vază, începând cu Nichita Stănescu, Romulus Vulpescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Ion Horea, Ana Blandiana, Romulus Rusan. Și mulți, foarte mulți. Toată floarea poeziei române. O lume minunată. Eram într-o sală de Cămin cultural unde mirosea a petrosin, a lemn și a multă, multă poezie. După recital se dăduseră la o parte scaunele ca să se poată juca pe podeaua dată cu petrosin. Echipe de dansatori, oameni ai satului, dansau în legea și în lumea lor, nefiind orchestrate de un coregraf, ca să zic așa. Se învârteau când îi venea fiecăruia și devenea un balans extraordinar acest dans. Mai mirosea și a țuică foarte bună de zonă, horincă. Îl aveam alături pe Laurențiu Ulici. Îl priveam pe Nichita care intrase în joc. Arăta ca un urs între maramureșenii ăștia, care se învârteau ca spiridușii. Și el parcă nu-și găsea pașii. Nu-și găsea ritmul interior, să fie contemporan cu ei în mișcări. A tras jocul pe seama lui. A fost ceva extraordinar. De neuitat. Rămâne un poet de hotar în lirica românească. Nu am mai cunoscut o asemenea blândețe, un asemenea copil teribil al poeziei române cum a fost Nichita”.

Astăzi, 2 aprilie, marele Tudor Gheorghe intră încântător prin porțile Maramureșului. Sunt larg deschise. Are concert în Baia Mare. Noi îl așezăm pe tronul cuvenit. Cu aceste cuvinte, am simțit nevoia, să-l primesc în Nord.