La concurenţă, două ştiri fac să zăngăne ecranele televizoarelor: una este de tot hazul, iar alta de o importanţă covârşitoare. Care sunt aceste ştiri?
Să începem cu ciudata delegaţie de parlamentari care
a bătut la poarta ambasadei Federaţiei Ruse cu un text numit, se pare, „Pacea
de la Bucureşti”. Diana Şoşoacă a redactat proiectul păcii dintre Rusia şi
Ucraina, iar Dumitru Coarnă a fost solul care l-a înmânat ambasadei. O comedie.
Ştirea cu adevărat serioasă este noul scaldal din
PNL. Un grup de 40 de liberali îi cer lui Florin Cîţu să plece din fruntea
partidului. Motivul ar fi procentul mic de încredere din sondaje.
Într-adevăr, actualul preşedinte al PNL nu s-a
bucurat niciodată de o foarte mare încredere în sondaje. Partidul în sine nu
sparge sondajele. Vina poate fi împărţită.
Campania internă în plină pandemie nu a fost deloc
bine primită de public. Disputa dintre echipe, care putea fi una normală, s-a
transformat într-o luptă la baionetă. Susţinătorii lui Florin Cîţu au exagerat.
În multe situaţii s-au comportat ca suporterii unei echipe de fotbal. Ce au
vrut să demonstreze? Că Ludovic Orban ca fi bătut la scor. A suferit o
înfrângere ursturătoare, însă nu zdrobitoare. La sfârşitul campaniei, după ce
s-au văzut rezultatele, suporterii îşi puteau strânge mâinile şi rândurile până
la următorul meci.
După congres, ruptura a fost totală. Ludovic Orban
şi-a făcut un partid, dar nu a fost urmat de foarte mulţi parlamentari şi nu au
trecut grupuri întregi la Forţa Liberală.
Din păcate nici PNL, după ce a scăpat de Orban, nu a
început să înflorească şi să crească. A început să se comprime, să piardă din
încrederea publică, să fie surclasat de PSD în mod constant.
Nu i-a făcut bine partidului nici campania internă,
nici cearta cu USR. Poate că nici amestecul preşedintelui Iohannis nu a fost
binevenită.
Dacă mai adaugăm şi cauzele externe -pandemia,
războiul, explozia preţurilor – putem afirma că PNL s-a aflat permanent în faţa
unor crize. Şi în loc să îndulceasă într-o anumită măsură crizele, şi-a adăugat
propria lui criză.
Țara în criză, principalul partid de guvernare în
criză. Se poate nenorocire mai mare pentru România? Trecutul ne arată că mereu
se poate şi mai rău.
PNL nu este la prima criză internă. Dacă nu am fi
trecut printr-o pandemie, dacă nu ar bubui bombele şi n-ar ţâşni rachetele la
graniţă, nu prea ar interesa scandalul dintr-un partid care nu s-a ridicat la
înălţimea speranţelor puse în el.
Spre deosebire de spectacolele oferite de AUR, care
au farmecul şi hazul lor, PNL ca partid de guvernare n-ar trebui să-şi permită
luxul unui nou scandal.
Dar oare este un simplu scandal, sau chiar cineva
trage semnalul de alarmă: aşa nu se mai poate. Dacă omul respectiv domnul
Florin Cîţu, nu are calităţile unui lider, de ce nu-i poate nimeni demonstra cu
vorba bună, că trebuie să se retragă de bună voie din fruntea PNL?
Cine ar trebui să-i ţină o lecţie de „management
politic”? O singură persoană este în măsură să-l lămurească pe domnul Cîţu că
nu este pregătit pentru a conduce un partid aflat la guvernare, într-o perioadă
dificilă.
Se înţelege că vorbim despre preşedintele Klaus
Iohannis. Dacă în perioada campaniei interne din 2021 se putea vorbi despre
scandal, de data aceasta PNL se poate considera în criză. După congresul din
septembrie anul trecut Ludovic Orban abia dacă a rupt o aşchie mică. PNL a fost
uşor rănit, dar practic a rămas întreg. De data asta, dacă ar avea loc alegeri,
PNL s-a rupe în două jumătăţi aproximativ egale.
Ce soluţie vor adopta „greii partidului”? Dar mai
are PNL „grei”?
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informația zilei Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu