de Gheorghe Pârja
Ascultând comentariile unor consacrați ai micului
ecran, plate și fără energia ideilor, citind puținele articole de atitudine din
presa foșnitoare și din cea online, mă apucă un dor îndurerat de romancierul,
psihologul social de mare intuiție, Augustin Buzura. Mi-a fost dat să-i fiu un
apropiat în multe din ideile lui, care au rămas de referință în destinul actual
al Maramureșului. Cum au fost Cursurile de limbă, cultură și civilizație
românească, patronate de Fundația Culturală Română, al cărei președinte era.
Este, cred eu, una dintre cele mai faste manifestări prin care Maramureșul a
ieșit în lume prin profunzimea lui. Document a rămas cartea mea Dialoguri în
Centrul Europei (două volume), care ilustrează amplitudinea acelui eveniment.
L-am convins, în numele obârșiei din Nord, să
colaboreze cu articole de atitudine la cotidianul Graiul Maramureșului. A fost,
aproape un an, un regal publicistic. Cu o putere de analiză mai rar întâlnită,
fără partizanat politic, cu o lucidă viziune asupra evenimentelor din
realitatea imediată, cu un curaj molipsitor pentru unii, autorul a făcut o
interpretare la rece a lumii în care a trăit. Doamne, îmi este dor de Augustin
Buzura! Printre hârtiile mele am aflat un manuscris al marelui scriitor, în
care vorbea despre dictatura nulităților. Numai el putea cugeta în acest fel.
Articolul din dosarul meu începe așa: „Mi-e imposibil să cred în sondaje,
clasamente și previziuni datorate așa-zișilor oameni politici, ca să nu vorbesc
de analiști independenți. Ele sunt precum proverbiala piatră aruncată în apă,
care stârnește penibile încăierări între cei ce vor să o scoată și cei ce
doresc să o lase acolo. Așa stând lucrurile, nimeni nu poate să se supere prea
mult, deoarece la noi s-a moștenit o mare înțelegere pentru erori și minciuni,
poate și pentru că majoritatea nu se simte pe o poziție sigură. Există corupți
știuți și corupți ignorați, hoții noștri și hoții lor.”
Din nefericire, pornind de la aceste minciuni, se
iau decizii care influențează viața unor comunități, sau chiar a țării. Așa
România a devenit o casă cu mai multe intrări. Adică se poate intra în interior
pe unde vrea unul sau altul. Și asta am văzut. S-a vândut mult din această
țară, suntem dominați de interese străine puternice, suntem sfidați, ne
învârtim în jurul multor iluzii, dar în viziunea liderului din fruntea țării se
spune că „populația a fost ferită de crize, guvernul condus de general a
dovedit seriozitate, stabilitate, securitate și eficiență. Rezultatele sunt foarte
bune.” Puneți aceste aprecieri protocolare în grila de apreciere a scriitorului
Buzura și veți vedea că lucrurile nu stau chiar așa.
Mai zilele trecute ni s-a spus că în subsolul
României s-au descoperit importante rezerve de țiței și gaze. Dar ele, pe căi
ciudate, deja au fost concesionate unor firme străine. Cine sunt acești agenți
ai haosului? Este un obicei mai vechi pe la noi că asemenea personaje au reușit
să privatizeze totul, chiar și democrația. Pentru unii dintre ei, democrația
este un club închis și pentru a intra în el ai nevoie de o aprobare pe care nu
oricine și-o poate da. Numai țara este o casă cu mai multe intrări. Probabil
cei care dețin puterea cu adevărat nu au riscat nimic, niciodată, pe degeaba.
Ci au avut, și au, un plan meticulos de a-și face legi pe seama lor, fără să se
gândească cu adevărat și la cei mulți.
În acest sens știu o poveste de la închegarea
democrației postdecembriste. Când un demnitar din Parlamentul din acea vreme a
spus reprezentanților unei profesii: vreți să vă meargă bine? Faceți legi pe
seama voastră! Și au făcut, că nici astăzi nu pot fi clintite. Casta a devenit
bine păzită de legi, că numai casa țării are mai multe intrări. Să mărești
pensiile, să asiguri un trai decent unor profesii care au dus greul acestei țări
prin vreme este o decizie politică obligatorie. Mai scria Augustin Buzura:
„Pensionarii de azi, în imensa lor majoritate, au muncit în regimul trecut pe
salarii de nimic, au suferit multe privațiuni și, în pofida lor, au reușit să
țină pasul cu lumea și să restabilească legătura cu trecutul nostru, cu istoria
cea adevărată.”
Aceste adevăruri acum sunt luate în derâdere. Simt
un curent suficient de conturat prin care bătrânii sunt tratați ca oameni
nerentabili. Cutremurătoare este scrisoarea criticului literar Nicolae
Manolescu către marele actor Florin Piersic, care deplânge tocmai această
stare de necrezut. Unii vor să dărâme casa după ce alții au jefuit-o. Năvălesc
peste noi teorii nebune, puse pe seama progresului. De aceea îmi este dor de
Augustin Buzura care ne-a arătat cum ne putem salva sufletul. Și să ne ferim de
cei care nu au convingeri, ci numai interese. Încercăm să ne ferim de
agresivitatea mediocrilor, dar, din păcate, nu de puține ori, timpul trece în
favoarea lor. Că așa-i într-o casă cu mai multe intrări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu