Lucian Sarbu: “Suntem chiar acolo, în post-adevăr”

 

Nu poți înțelege lumea de azi, cu toate minciunile vehiculate pe post de adevăr, dacă ai ratat momentul discuției despre „post-adevăr” din urmă cu câțiva ani. Suntem chiar acolo, în post-adevăr, deși majoritatea dintre noi nu ne dăm seama de asta. Adevărul nu e mai puțin adevărat decât în urmă cu 10 sau 100 de ani, dar spre deosebire de trecut acum se află ferecat undeva într-un cufăr cu cifru impenetrabil și ceea ce ar trebui să fie adevărul e doar construcția mediatică a unor false certitudini de moment. Când va ieși la iveală adevărul epocii noastre, el nu va mai conta deoarece eventualele lui efecte pragmatice își vor fi epuizat de multă vreme potențialul. De trei ani suntem agresați non-stop cu:

– o pandemie care în multe țări nici nu a existat până la apariția…

– …vaccinurilor care nu sunt vaccinuri;

– războaie care nu sunt războaie ci – după caz – „operațiune specială” sau „agresiune neprovocată”;

– mai nou avem de-a face cu bărbați care se cred femei și femei care se cred bărbați;

– fluctuații climatice banale, așa cum umanitatea a mai trăit gârlă-căcălău în ultimii 100.000 de ani, devenite brusc „schimbări climatice”;

– inflație care nu are niște cauze monetare absolut banale și evidente, ci e din vina unui nene pe numele său Putin Vladimir Vladimirovici, care trăiește la Kremlin, prima la dreapta, etajul 1, cabinetul 1; la fel și șomajul, contracția economică etc.;

– etc. etc. etc.

Post-adevărul și cu realitatea lui paralelă există efectiv numai în gura capetelor vorbitoare de la TV sau din viața politică. Dar asta nu înseamnă că nu e de luat în serios. Există o întreagă industrie a post-adevărului, numită „fact-checking”. Adevărul nu mai e un dat, ci „o narativă”, și cine îndrăznește să conteste narativa post-adevărată, care de regulă se construiește pe baza unor dovezi circulare din toate punctele de vedere, este imediat blamat, scos din cadru și „verificat” (fact-checked). În epoca post-adevărului cine construiește narativa dominantă dictează calea de acțiune, și cine contestă narativa, va ajunge mai devreme sau mai târziu să fie desemnat drept dușman al poporului. La cum merg lucrurile, probabil și pus la zid și împușcat.

PS: Completare: diferența dintre „post-adevăr” și „ideologie” (ca în timpul comunismului sau a nazismului) sau „adevăr religios / teologic” (ca pe timpul Inchiziției) e că în ultimele două cazuri cei care propuneau „falsul adevăr” credeau sincer în el. Comuniștii credeau sincer că Istoria (cu „I”) are un drum la finalul căruia ei vor fi absolviți de orice excese, și la fel și naziștii. Despre inchizitori nu mai zic! Un Torquemada era un om cu adevărat religios care chiar credea că face bine arzând pe rug oameni nevinovați. Însă în epoca „post-adevărului” cei care propun narativa „postadevărată” ̦ ̆ . De pildă, cu vaccinurile: avem acum suficiente dovezi, chiar dovezi , că Pfizer – și, implicit, și factorii de decizie – știau încă dinainte de începutul campaniilor de vaccinare ce porcării sinistre sunt acele înțepături. Dar stăpânii narativei dominante n-au suflat o vorbă, fiindcă ei voiau de fapt ca pe/din post-adevărul propus să facă un purcoi de bani. Nu doar că nu au suflat o vorbuliță din care să rezulte că știau că mint, dar au mai și organizat la nivel mondial un întreg spectacol al demonizării celor care îndrăzneau să li se opună, la noi aceștia fiind făcuți în derâdere „șoșocari”, „dacopați”, proști ș.a.m.d., încurajându-se lumea „bună” să se râdă de ei că nu pot intra în mall, sau că nu pot călători cu avionul, sau că trebuie să stea la cozi la ieșirea din aeroport, și tot așa.

Autor: Lucian Sarbu