de Gheorghe Pârja
Revista de cultură NORD LITERAR, conform datelor din
arhive, împlinește astăzi, 20 iunie, douăzeci de ani de viață activă, cu
apariție lunară și cu un destin județean, național și internațional câștigat în
acest răstimp. Este prima revistă literară din istoria culturală a
Maramureșului, devenită prin vreme un reper revuistic apreciat și căutat. Am
trăit intens evenimentul, scriind în acea zi de iunie un editorial în ziarul
nostru cu titlul: „Bine ai venit, Nord Literar!” Acea emoție a așteptării
împlinite avea în mine momente de tatonare pentru a ieși din crisalida
provizoratului. A existat un supliment al ziarului județean cu numele de
„Maramureș,” coordonat cu abilitate intelectuală de criticul literar Augustin
Cozmuța. A fost o publicație periodică în care și-au găsit locul creații de
valoare. Colecția stă mărturie.
Am năzuit spre mai mult. Adică să avem pagini
compacte în reviste literare consacrate. Așa, prozatorul Augustin Buzura, pe
atunci secretar de redacție la revista clujeană „Tribuna”, ne-a găzduit câteva
numere, adică opt pagini în interiorul publicației. Am fost desemnat să mă ocup
eu de această ieșire în lume. Bucuria nu a fost de lungă durată. Apoi, prin
intermediul publicistului Stelian Vasilescu, de la revista „Familia”, ne-am
mutat cu suplimentul la Oradea. Mergeam cu trenul, făceam paginația și
corectura. Nici aici nu am stat prea mult. Ușile revistei s-au închis din
considerente financiare. În jurul nostru mai vibra neliniștea publicistică a
artistului plastic Mihai Olos și a poetului Ion Bogdan.
Au scos pe piață o publicație îndrăzneață cu numele
de „Măiastra.” L-au luat aliat pe etnograful Nicoară Timiș și au publicat
celebrul almanah „Calendarul Maramureșului”, care a făcut impresie foarte bună
printre intelectualii vremii. Apoi au fost „Graiul de duminică” și revista
„Archeus”. Eu socotesc aceste izbânzi culturale periodice tocmai avanpremiere
pentru apariția revistei de cultură NORD LITERAR. Meritul de netăgăduit
aparține grupului fondator, format din: Săluc Horvat, Augustin Cozmuța, Gheorghe
Glodeanu, V.R. Ghenceanu, Ion M. Mihai și Mircea Bochiș, adunând în jurul
revistei colaboratori de prestigiu, care au dus valoarea revistei în țară și
mai departe de fruntariile ei.
Cititorii revistei trebuie să știe că publicația
este finanțată de Consiliul Județean Maramureș. Liderii care s-au perindat pe
la conducerea instituției merită recunoștința noastră, fiindcă au înțeles, și
continuă să priceapă, că este nevoie de acest act nobil de cultură, întruchipat
în această revistă. Meritul prin vreme, număr de număr, revine colectivelor de
redacție, consiliilor consultative, colaboratorilor, care au generat idei
publicistice culturale de ținută, racordate la energia revistelor de acest
profil din țară. De la început, din programul revistei a făcut parte criteriul
valoric. Care a fost, și a rămas, o lumină binefăcătoare. În urmă cu șapte ani,
Uniunea Scriitorilor din România a pus revista sub egida ei. Încă o confirmare
a valorii.
Astăzi este o zi festivă pentru revista NORD
LITERAR. Nu este vorba de protocol, ci aduc un omagiu tenacității intelectuale
care s-a convertit în demnitatea supraviețuirii în vremuri cu multe coduri
contemporane. Simt nevoia unei reverențe aniversare! Revista a avut destinul
cercurilor unui copac. Cu fiecare an își lărgea orizontul de idei, valoarea
colaboratorilor și abordarea unor subiecte majore. Am fost de la primul număr
alături de efervescența publicației. În ultimii ani sunt implicat în editarea
ei. De aceea sunt aproape de întruparea fiecărui număr. Dar și de cercul de colaboratori
care au rămas fideli NORDULUI.
La acest ceas de meditație am reținut un prolog
aniversar, datorat criticului literar Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a
Uniunii Scriitorilor din România: „Așadar, două decenii de Nord Literar! Încă
din iunie 2003, la apariția primului număr, revista își enunța programul
pornind de la o zestre asumată cu aplomb și responsabilitate – complexa viață
spirituală a unui topos încărcat de tradiții milenare. Țintele de atins să
reflecte valorile majore, să supraviețuiască cât mai mult timp și să contribuie
din plin la stimularea vieții culturale maramureșene. Cu o echipă redacțională
suferind modificări firești de-a lungul anilor, pariind pe tradiție și deschisă
inovărilor cu miez, revista Nord Literar ilustrează, elegant și sobru, nu
accidente și incidente din viața literară, fie ele oricât de spectaculoase, ci
substanța durabilă a evenimentelor literar-culturale. Cu o delimitare netă,
neșovăielnică a teritoriului, secondată de o dorință bine asistată de a fi în
rând cu Lumea mare și cu exigențele ei, revista are ceva din porțile
maramureșene, cu horhota lor, înălțând coloane de o înșelătoare fragilitate,
deschise larg spre lume, dar știind să-și păstreze autonomia și
singularitatea.”
Da, am socotit că este absolut necesar ca revista să
fie preocupată de valorile literar-culturale ale Maramureșului, de cele
naționale și ale altor țări. Astăzi este un răgaz aniversar. Dar viața revistei
merge mai departe. Spre aducere aminte, spun și echipa aniversară XX: Dana
Buzura-Gagniuc – manager, Gheorghe Pârja – redactor-șef, Delia Muntean și
Raluca Hășmășan – redactori. Prezentarea artistică – Mircea Bochiș. Și mulți
harnici și talentați colaboratori.
Vivat, NORD LITERAR!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu