Sânzienele, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Sânziana este o zeiță agrară protectoare a lanurilor de grâu și a femeilor măritate. Aceasta dă bob spicului de grâu, miros plantelor de leac, ursește fetele de măritat și vindecă oamenii de boli și suferințe.

În noaptea de Sânziene, o zâna frumoasă, cu straie din flori, se scaldă în râu, iar fetele cu status premarital, pentru a fi pure precum apa și frumoase precum florile de sânziene, își fac o cunună din aceste flori și intră în râu, zicând: „Sfântă apă curgătoare, spală-mă pentru a fi mândră!”

 Sânziana, împreună cu alte zâne și fete frumoase cântă, dansează și zboară peste câmpuri, purtând o mantie din care curge un praf auriu (polenul), apărând culturile de vitregiile naturii și asigurând acestora rod bogat, iar plantele de leac primesc miros și putere de vindecare.

 În Țara Lăpușului, fetele își împletesc cununi de sânziene și le aruncă pe apă: „în ajun de Sânziene fetele mărg șî culeg flori de sânziene di pă câmp șî fiecare fată îș’ face o cununiță să vadă când s-a mărita, cum s-a mărita. Când mărg să culeagă sânzienele fetele cântă: Noi mereu să culejem sânziene, flori frumosă, să le facem cununiță, să vedem dacă ne-om mărita anu aiesta. În zâua de Sânziene, dimineața pă răcore, ori cătă asfințât, fetele mărg la o apă curgătore șî îș’ aruncă cununițăle pă apă șî le urmăresc să vadă ce a hi…cununa care să scufundă îi un sămn pântru fata care o aruncat-o că s-a mărita în anu’ acela .” [Pop Nicolae (Dinu), Lăpuș]

 În alte zone fetele arunca cununa de sânziene pe acoperișul casei, poartă flori de sânziene în păr și în sân și le pun sub pernă pentru a-și visa ursitul.

 În Țara Maramureșului se rotește făclia aprinsă. Când începe să înnopteze feciorii și fetele urcă în vârful dealului, se adună în cerc și își aprind făcliile, rotindu-le deasupra capului sau în față, în sensul rotirii Soarelui. Pentru a fi iubite de către feciori, fetele rosteau: „Așa cum se uită feciorii la făclie, așa să se uite și la noi.” sau „Du-te Soare, vino lună, / Sânzienele îmbună, / Să le crească floarea floare, / Galbenă, mirositoare, / Fetele să o adune, / Să le prindă în cunune, / Să prindă-n pălărie / Struțuri pentru cununie, / Boabele să le răstească, / Până-n toamnă să nuntească”.

 Se crede că în această zi cucul amuțește, sărbătoarea fiind numită și 𝐀𝐦𝐮𝐭̦𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐮𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢.Cucul cântă de la Blagoveștenie până la Sânziene, când se spune că se îneacă cu orz și se transformă în uliu.

 𝐂𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐞𝐫𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢:

– în noaptea de sânziene, fetele se spălau în apa râului pentru a fi frumoase și iubite de feciori;

 –  nu se lucrează nimic, iar dacă se nesocotește ziua de Sânziene, vor avea loc furtuni, plantele vor rămâne fără leac și miros, iar oamenii se vor îmbolnăvi;

–  în noaptea de Sânziene se spune că animalele stau de vorbă, iar cei care le pândesc pot afla multe din tainele acestora;

–  florile de sânziene se pun la icoane, ferestre și uși pentru a proteja casa și pe membrii familiei de necazuri;

–  dacă de Sânziene vremea va fi frumoasă, înseamnă că perioada care urmează va fi prielnică pentru secerat și cosit.

 

Gabriela Filip, muzeograf