joi, 18 iulie 2024

Dureros amestec de prostie, nepricepere, fudulie. Și rea-credință

Din păcate, unele lucruri trebuie spuse și subliniate cu roșu. Țărișoara asta se chinuie de decenii din cauza pros­tiei, nepriceperii, a fuduliei conducătorilor ei. O caricatură superbă a celebrului Mardale, cel ce ne înveselea în Cațavencu, pune sare pe rană. Doi oameni în birt: “Îți dai seama cât ar fi avut de furat nenorociții ăștia dacă eram un popor harnic?” Dureros de faină.

Dar să trecem în revistă noile mo(n)stre de conducere monumentală a țării. Apropo, conspiraționiști și oameni de bine ai țării, ați observat cât de repede, în momente sensibile, când trebuie deturnată atenția de la evenimente și decizii proaste, apar arestări, concerte cu droguri, urși și alte cele? Uite o manipulare media de care mie, ca jurnalist cu 32 de ani vechime, mi-e rușine de mor.

Titlu. „România, parte a unui grup de țări NATO care oferă Ucrainei sisteme Patriot. Armata are oameni pregătiți doar pentru două sisteme”. Adică atenție… am cumpărat 5 sisteme, din care avem 2, restul sunt doar promise. Am dat unul. Acum mai dăm unul “ca parte a unui grup”, că și așa avem oameni pregătiți doar pentru două sisteme. Pe care probabil îi cheamă Smith, Williams sau Robinson. Și atunci…de ce le luăm? Că vorba aia, costă ceva. Pe de altă parte, manipularea cu ursul criminal a funcționat. Parlamentul cel lasciv s-a reunit, a schimbat legea, a luat o diurnă și un salariu pentru deranjul de a fi mers gratuit cu avionul în București și…a decis uciderea a 400 de urși. Din 8.000. Care va face sau nu diferența? Vă spunem noi. La pariu. Acei 400 vor fi urși mari, frumoși, dar mai ales nevinovați, din munți, adevărate trofee care pot fi vândute vânătorului străin la 3.500-5.000 euro bucata. Nu amărâții de urși boschetari de pe Valea Prahovei.

Între timp, problemele reale, sub preș.

“Economia subterană este probabil încă peste 20% din PIB”, spun experții Consiliului Fiscal, recent. Curba lui Laffer și Ioan Talpoș în cartea „Fiscalitate teoretică și aplicată” arată că, la o rată a fiscalității de 0% și de 100%, statul nu obține de la contribuabil resursele publice pentru a func­ționa. La o rată spre 100%, firmele renunță la orice formă a efortului productiv, precum muncă sau investiție. Mai vreți? Mai avem. Dar noi suntem atenți și comentăm cum un start up finanțat de Bill Gates a făcut un unt din carbon, hidrogen, oxigen și căldură și vrea să-l impună pe piață. Timp în care inflația conform Eurostat, în mai 2024, ne dă drept codașii Europei (sau fruntașii?) cu 5,8% inflație, față de media europeană de 2,7 sau față de Lituania cu “zero” inflație, Finlanda cu 0,4, Italia cu 0,8…sau vecinii Bulgaria cu 2,7% sau Ungaria cu 3,9…că tot ne comparăm constant cu castraveciorii și cu guiașul. Poate că astea sunt probleme, totuși. Că se închid drumuri și poduri în sezon turistic. Că în orașe nu există o amărâtă de stropitoare de apă sau robinet cu apă gratuită, pentru nevoiași. Pentru udat pe față. Pe 35-40 de grade Celsius.

Revenim și zicem. Amestecul de prostie, nepricepere, fudulie, cu topping de rea-credință naște monștri. Ce ne conduc. Ascultați aici ce avea de zis Petre Țuțea în „Cugetări memorabile” despre societatea noastră.

„Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămîne pustiu. Atît extrema stîngă, cât și extrema dreaptă sînt falimentare. Comunismul, de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută a oamenilor. În nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, ca plantele nu sînt egale, și nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puțin ca forță. Și nici în specia om nu funcționează, cu atât mai mult, principiul egalității. E damnat esențial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie. Comuniștii sunt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. Și la comuniști sînt stăpâni și slugi, dar ei sunt ipocriți, pentru că știu ca ilegalitatea oamenilor nu poate exista nicăieri; sunt perfect escroci, tocmai pentru că afirmă că esența comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa egalității absolute e nulă, iar socialiștii adaugă puțin sifon în vinul ăsta. )…= Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost și atît. Dar toți proștii ăștia, luați împreună, sunt un principiu istoric. Prin însăși ordinea ei ideologică, democrația îl obligă pe idiot să stea alături de geniu și să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepție pot ajunge captivi în cirezile democrate”. Convinsu-v-am?

 

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu