„Singurul lucru pe care nu-l înțeleg este că oamenii tot vorbesc despre încălzirea globală sau despre schimbările climatice, dar nu vorbesc niciodată despre încălzirea nucleară. Iar pentru mine, aceasta este o problemă imediată, pentru că există cinci țări care sunt puteri nucleare majore și, probabil, și altele sunt pe cale să ajungă acolo, iar acest lucru este foarte periculos”.
„Inflația provine din cheltuielile guvernamentale
excesive, pentru că cecurile nu se resping niciodată atunci când sunt scrise de
guvern”.
„Am reconstruit armata noastră, am făcut o treabă
excelentă în acest sens, ceea ce era foarte important. Aveam avioane de luptă
și bombardiere care aveau 70 de ani”.
„Biden e aproape de stadiul de legumă, în opinia
mea. M-am uitat la el astăzi pe plajă, tipul abia putea să meargă. Avea un IQ
scăzut acum 30 de ani, dar acum s-ar putea să nu mai aibă deloc!”
„Venezuela ar trebui să fie incredibil de prosperă.
Are rezerve fenomenale de orice, petrol, orice. Și ar trebui să fie prosperă.
Dar dacă guvernul greșește, sărăcește oamenii. Așa că nu cred că ar trebui să
ne complacem în Statele Unite și să credem că prosperitatea noastră este de la
sine înțeleasă, pentru că o politică guvernamentală proastă poate duce țara la
faliment”.
„Biden a făcut ceva ce era imposibil, unificarea
evreilor și a palestinienilor: ambele tabere îl urăsc acum!”
„Partenerul Kamalei (Tim Walz n.n.) a băgat tampoane
în băile băieților, bine? Asta e tot ce trebuie să aud. Tampoane în băile
băieților. Și asta înseamnă că și ea crede în asta”.
„În multe cazuri, oamenii din interior sunt mai
periculoși pentru țara noastră decât rușii și chinezii.”
„Trebuie să le oferim ofițerilor noștri de poliție
demnitatea și respectul pe care le merită. Și trebuie să îi lăsăm să își facă
treaba. Ei pot face o treabă minunată, dar trebuie să-i lăsăm să-și facă
treaba. Și dacă nu facem asta, totul va dispărea. Nu a existat niciodată o
societate ca aceasta în care să ai voie să faci tot ce vrei și să nu se
întâmple nimic. Și mă refer la criminalitatea violentă”.
„La educație suntem pe ultimul loc în lista primilor
40. Norvegia, Elveția, Suedia, diverse țări sunt bine clasate, China este
destul de aproape de top. Ei sunt în primele șase sau șapte, dar noi suntem pe
ultimul loc, aproape pe ultimul loc, 38, 39, 40.
Și totuși, cheltuim mai mult per elev decât orice
altă țară din lume. Una dintre primele mele acțiuni va fi să desființez
Ministerul Educației, să mut educația înapoi în state, în state precum Iowa, în
state precum Idaho”.
(inpolitics.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu