Tindem să aruncăm vina pentru tot ce mișcă-n țara asta pe seama altora. E un obicei neaoș, așa e. De vină sunt politicienii. Judecătorii. Ziariștii. Polițiștii. Și gata, ne-am spălat de păcate, suntem curați, apretați, Noi, Poporul. Eventual, la final, aruncăm vina pe Sistem, ne mințim că Sistemul e de vină, el e intangibil și gata. O zi petrecută pe drumuri prin Maramureș, însă, tinde să ridice semne de întrebare, dacă îmi permiteți.
Nu e vina sistemului când conducătorul auto de
mașină cu număr străin își aruncă din mers pachetul de țigări. Nici pentru
faptul că posesorul de BMW nu semnalizează nici de-a dracului, lumea trebuie să
știe unde merge el. Nu e vina sistemului că, la 7 dimineața, unul cu TIR-ul era
oprit pe contrasens, cu farurile pornite, să ia apă de la izvor de la Cavnic.
Pe contrasens! N-o avut chef să traverseze strada, a tras pe stânga. O manevră
practicată și pe Valea Izei, unde mașina cu număr străin are voie să tragă pe
stânga, pe drum județean sau național. De asemenea, nu e vina Sistemului când
gospodarul scoate sacii cu gunoaie la drum și-i cațără pe stâlp de curent, în
alveole, tot mai sus, să se vadă eventual din satul vecin. Și tot sistemul e
nevinovat când badea cu căruța cu lemne circulă la ceas de seară pe Gutâi, fără
urmă de lanternă, semnalizare, lampă, ca odinioară. E doar indolență. La fel ca
motociclistul care o fi având el număr de Italia, o fi poate chiar italian, dar
depășește tot ce prinde și mai ales, nu semnalizează nicio manevră! Nici una!
Nici Iza n-a umplut-o de pungi, cârpe și PET-uri
sistemul, el doar a permis, n-a dat amenzile usturătoare, necesare. De
asemenea, nu sistemul a dus ani și ani la rând, la prima oră a dimineții, lemne
furate de cu noaptea la gările din Săcel și Leordina, să le ducă austriacul, că
plătea cu banii jos. Cu căruța, cu camionul. Nu sistemul, ci omul simplu.
Nevoiaș, poate. Nu sistemul cară din păduri andezitul, bazaltul și-l vinde în
fața porții, pe palet. La fel, nu sistemul a distrus un parc de joacă nou, în
Ieud. Și nu sistemul face turism la negru, apoi se minunează că nu sunt
investiții în branșă.
Foarte multe din cele din jurul nostru vin din Noi și
de la Noi. Sigur, e greu de recunoscut. Mârlanul ce ronțăie sămânță la etaj la
bloc, în mijloc de oraș și-ți găsești pervazul plin de ”hoaspe” nu a fost pus
de grupul Bildemberg. Agricultorul din fața propriei sere ce-ți vinde cu tupeu
marfă de Polonia cu preț ce sfidează atât supermarketul, cât și piața en-gros e
cu de la el putere autodistrugător. Nu poți cumpăra roșii poloneze cu 8 lei în
zona satelor cu solarii, când le-ai luat cu 2,50 de la piața en-gros. Și nici
mere cu 6-7 lei kilogramul din fața curții unde se vede tractorul cu rezervorul
cu stropitoare de chimicale, dar se jură ca marfa e eco-bio-vegan… la fel, nu
poți da vina pe nimeni că vezi muncitori asiatici și africani pe unde nici nu
ți-ai imaginat (gen pe gunoierele de pe Valea Izei), când localnicii sunt prea
domnoși… preferă să culeagă sparanghel, în patru labe, în Germania, unde nu-i
vede nimeni.
Industria o fi distrus-o Sistemul, așa e, dar cine
ne-a oprit pe cei ce eram sudori, strungari etc să ne facem un mic atelier și
să continuăm? Am ales să cărăm roabe în șantiere din Israel sau Spania, să
culegem roșii verzi proaspăt stropite de trimis în țări sărace. Nu ieftine. Și
dacă tot supărăm lume…în toată istoria noastră de zeci de ani de umblat în
natură, am văzut pe degete exemple de oameni ce culeg lemne uscate aduse de ape
sau căzute în păduri. Crengi, cioate. Toată lumea vrea lemn perfect de foc, fie
cumpărat gata crăpat, fie „rezolvat” de ici-colo.
De foarte multe ori, răspunsul și rezolvările sunt
la Noi. Da, sistemul te-a pus/lăsat să te descurci. E cumva baza
Capitalismului. Dar nicio Kabală sau conspirație mondială nu ne-a pus să
transformăm râurile în ghene de gunoi, să muncim la negru, să practicăm
principiul neaoș ”merge și-așa”. Nimeni.
”A trăi eticul nu e a deveni din ce în ce mai bun,
ci din ce în ce mai atent la registrul binelui şi la evoluţia accidentată a
sinelui propriu în raport cu el. În clipa în care crezi că ai devenit mai bun,
ai devenit mai rău. „Progresul“ moral – dacă progres este – e semnalat, mai
curînd, de modificarea perceperii celorlalţi, decît de înregistrarea propriei
performanţe. Eşti ”mai bun“ cînd începi să-i vezi pe ceilalţi ”mai buni“ decît
îţi apăreau înainte şi pe tine mai discutabil în comparaţie cu ei. Cu privire
la sine, trebuie să fii plin de speranţă, dar, în acelaşi timp, cu totul lipsit
de iluzii. Nimeni nu ajunge la capătul drumului cu alt set de determinaţii
decît cel cu care a pornit”. Andrei Pleșu-Minima moralia.
Autor:
Alexandru RUJA
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu