joi, 15 august 2024

Recenzie de carte - REZERVAȚIA DE ZÂNE de IOAN ASTALUS


 
Volumul lui Ioan Astalus, cunoscut și ca „ celebru anonim”, a apărut în anul 2024, la Editura TRANSYLVANIA EDITION din Londra, și se vrea o carte de „ prelegeri aforistice”. Demersul scriitoricesc și filozofic pare se că și de această dată i-a ieșit, după minunatul volum de „ziceri” PAȘII PEREGRINULUI. Se pare că a mers (pășit) mai departe pe poteca ce a devenit un drum pavat cu sclipiri de înțelepciune profundă. Chiar dacă nu este adeptul unui curent filozofic anume, autorul balează între realismul fantastic și cinismul socratian. Cugetările domniei sale își au sorgintea în eposul popular, cum singur și cu plăcere recunoaște, „în spiritul hâtru și frust al țăranului român”.

  Trece cu ușurință de la registrul grav, chiar dramatic, la cel ludic stârnind nu doar „punerea pe gânduri” ci și hohote de râs. Dacă selecția vorbelor de duh a fost făcută ca cititorul să guste din ambele stări înseamnă că știe să lucreze cu subcoștientul colectiv iar psihologia devine terenul lui de joacă.

  Carte ușor de citit doar la prima vedere. Te pune pe gânduri și te provoacă la introspecție. Ai mereu sentimentul că ai mai citit sau ai mai auzit cuvintele lui, chiar dacă mrejele fenomenului de „deja vu” sunt de nerefuzat. În definitiv, este o lectură agreabilă iar volumul de format „buzunar” poate fi luat și citit în autobuz sau în tren. Oare acest aspect nu este chiar un îndemn la lectură?

   Nu ne spune direct dar titlul volumului este un elogiu adus gândirii, unui alt mod de a înțelege lumea printr-o vibrație conștientă, cugetările lui devenind „zâne”, care nu pot fi malefice. Cuvintele urâte, rele, prăpăstioase nu-și găsesc locul între coperțile cărților lui (destul de multe pentru o viață de om), înclinând talerul balanței spre frumusețea gândirii și a exprimării.

   Deoarece lumea este făcută din evenimente, autorul alege aspecte ale conștientului colectiv, sau segmente ale acestuia, care trebuie luate în considerare. Câteva citate din secțiunea „Sărbători amestecate”:

*A urcat în ultimul vagon, din fugă, gâfîind. Abia când a ajuns la final a constat că a greșit trenul.

*Chiar dacă mergi în direcție greșită, la prima haltă, coboară! Este cazul multor căsnicii.

*Am intrat în inima ei prin efracție și am constat cu surprindere că alți hoți mi-au luat-o înainte.

*Inima ta iubito are foarte multe camere, dar niciuna mobilată.

  Este prea devreme să trag o concluzie dar  din tot ce scrie sau a scris autorul pot spune că denotă originalitate, este autentic și, de ce nu, cu un ascuțit simț al umorului.

      Despre înțelepciunea din cugetări și aforisme s-ar putea scrie tomuri întregi dar prezenta carte, chiar dacă într-o formă aparte, e o infimă contribuție la bunăstarea intelectuală a cititorului. Aforismele au străbătut timpurile și spațiile trecând de la un om la altul, de la un popor civilizat la altul, suferind schimbări prin omisiuni sau adăugiri, mai mult sau mai puțin benefice, în funcție de zestrea nativă, de nivelul cultural al acestora.

   Cuvintele de înțelepciune sunt ca un far călăuzitor pentru viața omului mai mult sau mai puțin instruit, pentru că ne dau sfaturi inteligente care au depășit încercarea practică, mult mai necesară decât ar părea la prima vedere.

   Autorul se joacă și excelează când aduce în prim-plan, într-o notă umoristică opere și scriitori celebri. La prima vedere par a fi „panseuri” gratuite dar abia după ce-ți provoacă un zâmbet, reflectezi.

  Vă redau câteva exemple:

*Car mare, boi mici...așa arată România contemporană. ( N.Grigorescu)

*Edmondo de Amicis și-a trimis să descopere America de sud, eu am descoperit-o pe cea de nord. (Columb)

*Porumbeii voiajori circulă fără bilet. ( Tudor Mușstescu)

*Înaintea de-a descoperi penicilina, tratamentele se făceau cu antibiotice. ( N. Paulescu)

*A căzut pe câmpul de luptă, mort de beat! ( H. Szenckiewici)

*Comandantul era în fruntea oștirii dar în fața lui nu era nici un dușman. ( H. Hasel)

*Despre fructele mâniei am scris abia după ce nevastă-mea m-a pus să spăl vasele. ( John Stainbeck)

*Nu știam nimic despre iarbă până nu m-a trimis tata la coasă. ( W. Whitman)

*Tata a fost un bun tâmplar și a reușit să facă unul pe măsura și gustul vecinului Procust. ( C. Petrescu)

   Demn de remarcat este faptul că această, ultimă apariție editorială, a celebrului sculptor Ioan Astalus, este pigmentată cu lucrări de pictură semnate de artista-poetă Ionela Flood din Anglia. Fiecare tablou este o intervenție benefică pentru ritmul lecturii, chiar dacă nu sunt o ilustrare directă a aforismelor. Sunt mai degrabă o completare subtilă a imaginarului, un poem plastic la cuvintele de înțelepciune. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un melanj atât de fericit între o explozie de culori și nuanțe verbale cu o feerie de culori minunate. Dincolo de experimentul orchestrat de coordonatorul editorial Ovidiu Vasile, se întrevede o colaborare și o interpătrundere între cele două ipostaze artistice.

   Nu pot încheia acest escurs estetic fără a vă provoca la reflexie:

*Eu am livrat materiale de construcție pentru Turnul Babel, se lăuda un român. Era de așteptat ca acesta să nu se termine niciodată.

*La alungarea din Rai, Adam nu a plecat cu mâna goală. A furat și planurile.

*„-Ești perfectă!” Îi zise fluturele omizii.

*„Slabe speranțe să mori fără datorii”, deviza cămătatrilor (băncilor).

*Pe vremea când visam la Glorie, erau așa de necoapte roadele minții mele că încurcam socotelile anilor ei cu ai mei.

*În mod sigur cele scrise de mine aici nu vor schimba ordinea lumii și a lucrurilor. Ele sunt doar scutecele unor prunci pe care n-o să trăiesc să-i văd însurați.

    Greu de încheiat o recenzie care îți dă impresia, mereu, că abia ești la început. Inevitabil voi pune punct, lăsând plăcerea și bucuria lecturii celui ce deschide volumul „REZERVAȚIA DE ZÂNE” de Ioan Astalus.

 

A consemnat

Prof. Olimpia Mureșan

UZPR, Ulmeni, MM



 



 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu