Citind poemele volumului „Calendarul freamătului”, editura „Ecou Transilvan” Cluj Napoca, director Nadia Fărcaș, ilustrație copertă de Ștefania Adela Pop, tehnoredactare Andreia E. Breaz, colecția „Poezii” îngrijită de dr. Victor Constantin Măruțoiu, observăm cu ochiul liber că autoarea Nelica Hotea trăiește poezia și se identifică cu ea.
De altfel în „Prefața„ semnată de către „Cititorul”
care poate fi autoarea Nelica Hotea sau directorul editurii și prietenă cu
autoarea - Nadia Fărcaș ori pur și
simplu un cititor avizat, se afirmă: „Volumul propus de autoare aduce sorii în
asfințituri, fiindu-i specific un impresionant și proteic ambitus emoțional,
traversând o gamă amplă de sentimente, de la tristețe, melancolie, încremenire
a trăirilor, cu alunecări în propriul sine și trepte existențiale abrupte,
vacuități și plinuri, la tăceri nutritive, ce se deschid în ferestre și fac loc
unei blânde lumini. Totul e viu, pulsează, țipă, cheamă în șoaptă, se deschide
într-o continuitate de început. Versurile leagă asfințitul de răsărit,
întâlnindu-se tocmai în punctul care le unește. Rămân fascinante identitatea,
individualitatea antonimelor sufletești și pendularea lor către ceea ce le este
opus, ca părți ale aceluiași întreg”.
Se remarcă faptul că foarte puține poezii
beneficiază de un titlu, majoritatea având trecut în locul acestuia - ziua,
luna și anul când au fost create. Temele abordate sunt variate: anotimpurile,
relația părinți-copii, mama, divinitatea, speranța, locul natal, credința,
universul, dragostea, marea, tainele lumii (dilemele), timpul, nimicul,
iubirea, etc.
Poeta Nelica Hotea e profundă în gândire, prin
versurile ei te invită la introspecție, să îți faci timp să te gândești ce ai
făcut cu viața ta, cum poți să devii OM plăcut lui Dumnezeu: :Şi pregătește-mă
să fiu OM,/ desăvârșindu-mi firea,/ Tu umple-mă de adevăr,/ te rog, mai fă-mă
vie./ Să nu rămân doar un fragment/ uitat de timp și oameni,/ acolo, ca un
petec,/ și acela de hârtie”. (30 iulie 2017).
În „Rechizitorul iubirii” aflăm că adevărata
dragoste o găsim la părinți, fiindcă iubirea unui părinte este întreagă,
indiferent de câte ori este împărțită: „Nicicând și niciunde/ nu veți găsi o
dragoste adevărată,/ decât la ființele menite/ să fie mamă, să fie tată”.
Despre relația părinți-copii fiindcă dragostea nu se sfârșește niciodată când e
vorba de iubirea unui părinte pentru copilul său, scrie în continuare: „Răniți,
aterizăm forțat/ pe același aeroport/ de unde am decolat/ și unde mereu/ vom fi
așteptați”.
Mama este centrul universului nostru atunci când
suntem mici și rămâne pe tot parcursul vieții noastre cea mai importantă. Mama
simbolizează dragostea maternă, sacrificiul, înțelepciunea, dăruirea fiindcă au
puteri neștiute, nebănuite, miraculoase. Mamele noastre ne dau învățăminte care
durează o viață și este singura ființă care te poate iubi înainte să te
cunoască. Așa este mama pentru Nelica Hotea, motiv de-ai dărui un poem numai ei:
„Binecuvântări cerești/ peste voi, mame,/ purtătoare de viață,/ credință și
speranță,/ ce iertați devreme,/ vă culcați târziu,/ iar în somnul vostru/ ne
păziți de griji./(...)/cea mai înaltă formă de bunătate,/ lumina serilor
noastre,/ felinar în noapte,/ iubire, toleranță și vise protejate”.(08 martie
2017).
Într-o lume adesea tumultoasă, iubirea este farul
care ne ghidează către lumina interioară și fericirea adevărată. Iubirea, acest
sentiment atât de înălțător, este pentru poeta Nelica Hotea poezia
sentimentelor: „CUM?!/ Cum să vă vorbesc despre iubire/ când vestejind,
vestejești;/ nimicul îmi este atât de fix,/ nici n-am murit, nici nu trăiesc./
Cum să pretind că o cunosc,/ când sunt chiriașul clipelor rămase,/ străină de
sobornicească viață,/ departe de cuvântul întrupat...”. (18 iunie 2017). În
fond și la urma urmei, autoarea își pune o întrebare legitimă: „Dacă nu ar
exista iubire,/ cu ce mi-aș potoli setea dorurilor?” (07 februarie 2018).
Iubirea o pune în dificultate fiindcă iubirea nu
poate fi explicată, ea plutește în aer, se simte, se trăiește, se dăruiește. De
la fericire la eșec în dragoste e un pas atâta de mic: „Aș fi vrut să iubesc,/
dar n-am știut pe cine, cum?/ Acel tezaur sufletesc/ nu-i nici privat/ și nici
comun./ de aceea azi nu e mirare/ că n-am pășit pe același drum,/ mi-am tăbăcit
pasiuni fugare/ cu vise mute, surde, spân.” (Aș fi vrut).
Poeta Nelica Hotea este într-un permanent „freamăt”
(poate de acolo provine și alegerea titlului) fior de întrebări și
incertitudini, de interogări, de „alternative” cum îi place să le numească
poeta din Sighetu Marmației. Este nesigură, ca noi toți: „Aveam alternative,/
să rămân să plâng,/ sau să-mi reiau seninul/ de unde l-am lăsat/ Sincopele existențiale/
mereu îmi dau târcoale,/ îngreunându-mi pașii/ ce caută un sens.” (31 decembrie
2020).
Avocat la bază, nu uită să se implice măcar
sufletește, la tot ceea ce se întâmplă în viața politică de după Decembrie
1989. Și constată lucruri rele. Viața românilor de rând nu s-a îmbunătățit în mod
major, omul obișnuit este batjocorit de
un stat inert, tinerii români sunt nevoiți să emigreze, așa ajungem la
„cetățeni fără patrie”, la o „țară care plânge”, la „faraoni ce disprețuiesc/
omul, țara, rânduiala”, motiv de-al căuta pe Dumnezeu mai des, nu pentru că ar
fi ultima soluție, dimpotrivă pentru că este singura viabilă. Un poem-frescă
este „Cetățean fără patrie” care ne zugrăvește România de azi: „Azi avem o
Românie bolnavă/ noi, românii, suferim/ de insuficiență vitală.../ Suntem
străini de tot ce se petrece/ în jurul nostru, totul vestejește,/ și-n această
letargie românească/ străinii ne batjocoresc la noi acasă./ În timp ce/
conducătorii noștri/ ne negociază, ca stat,/ ca ființă și credință...”. (09
august 2020).
Continuă, fiind un patriot român de primă clasă, și
devine acid când e vorba de țara pe care o iubește ca pe propria mamă: „Într-o
țară cîrmuită/ de tirani și propria frică,/ nimeni nu-i muritor,/ fiind vânduți
ca și popor./ Ne căciulim, ne căciulim,/ cârpe astfel devenim,/ de își lăstruiesc
cu noi/ pantofiorii cei noi.” (ne duc cu gândul la un comisar european cu talpa
pantofului găurit ce ne fură pădurile fără regrete!). Câtă subtilitate poetică!
(30 iulie 2020).
Maramureșul Istoric e mult mai legat de glie decât
ceilalți maramureșeni din cele patru țări ale Maramureșului, asta o spune prof.
dr. Ilie Gherheș, prof. dr. Nicolae Iuga, astăzi o spune și poeta-avocat Nelica
Hotea: „Tu, Maramureș,/ m-ai legat de doruri și de glie,/ sub luna nopții ai
sculptat/ în ființa mea, în ființa lor, / un ram de care atârnă azi/ poveste și
simțire”. (21 noiembrie 2017).
Poeta Nelica Hotea dedică câteva poezii
colindătorilor și colindelor. Dacă în DEX colindele aveau o funcțiune
ritualică, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire și belșug fiind,
strict, legat de începutul anului agrar, fie de sfârșitul său, de urările
Crăciunului de azi, pentru ea are semnificații profunde legate și de Revoluția
din 1989. Dar cel mai impresionant mi se
pare faptul că noi, muritorii suntem gratulați cu titlul de „colindători” pe
această lume: „ Colindăm viața,/ colindăm, colindăm viața/ cu pretenții de
creștin,/ colindăm, colindăm viața,/ sărbătoare la români.(...)/ Colindăm,
colindăm viața,/ pe pământ se lasă ceața,/ colindăm, colindăm viața,/ surd,
amnezic la divin...”. ( 24 decembrie 2017).
Nu știu dacă este „Ars poetica”, dar printre rânduri
și versuri putem să o descoperim pe poeta cu suflet nobil Nelica Hotea, motiv
pentru care am să citez mult din
antepenultima poezie a volumului ”Calendarul freamătului” : „Țintuită locului,
dincolo de mine/ observ o oglindă în care să mă privesc/ din întunericul în
care încerc/ să mă desmeticesc;/ ceva mă tulbură, ceva mă cheamă./ În
vecinătatea mea/ și în scrumiera existenței mele/ strivesc țigara din care
emană/ același fum, același scrum;/ ceva mă tulbură, ceva mă cheamă.” (12
octombrie 2022).
Recunosc că am neglijat stilul personal de-a scrie,
muzicaliatea versurilor, epitetele și metaforele pe metru pătrat utilizate,
comparațiile minunate, interferența celor două planuri întâlnite, terestru-celest, apoi dorințele și putințele,
credința că toate zbaterile lumești vor fi răsplătite! Minunată carte de
poezie!
Am aflat faptul că la prezentarea cărții ”Calendarul
freamătului” universitarul Horia Picu ar fi spus: „De ce se numește cartea Calendarul freamătului aflăm din ultima
poezie, care se încheie cu îndemnul la care mă asociez cu entuziasmul și cu
siguranța omului care se simte acum mai bine după citirea frumoaselor stihuri
bine gândite și adânc trăite ale autoarei, cea care spune îl rog pe Dumnezeu/ să mă păstreze om imperfect de viu. Nelicăi
Hotea așa-i stă bine. Să fie imperfect de vie!”.
Gelu DRAGOȘ, UZPR
Felicitari Nelica Hotea!
RăspundețiȘtergere