de Gheorghe Pârja
Evenimentele interne și internaționale pot de multe
ori să ne aducă în pragul uitării unor momente care ne bucură sufletul.
Confuzia electorală de la noi, emoțiile schimbării de gardă în America, pentru
mine au contribuit la amânarea cuvintelor necesare la timpul potrivit. Poate
sunt și alte cauze. Cert este că revista Limba Română din Chișinău mi-a alungat
uitarea. Nu uitarea din sonetele de la absolvirea Liceului Pedagogic – că și
uitarea este scrisă în legile omenești –, ci valul de ceață de la urcarea
muntelui. Luându-mi aliat o vorbă de pe ulița mea – că nu-i târziu niciodată să
rostești cuvinte frumoase – spun că în prima zi a anului din acest an,
istoricul, academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a
împlinit vârsta de 70 de ani. Presa de toate felurile a fost mai uitucă decât
mine. L-am întrebat și pe istoricul Ilie Gherheș, dar și el a intrat în aceeași
ramă.
Deci cuvenitul portret de cărturar. Pe istoricul
Ioan-Aurel Pop îl cunosc din perioada fastelor Cursuri de vară, de limbă,
cultură și civilizație românească, inițiate în Maramureș de scriitorul Augustin
Buzura. O manifestare unică în istoria culturală a Maramureșului, care a durat
zece ani. Cursanților din multe țări istoricul le preda momente esențiale din
trecutul nostru. Am fost împreună cu profesorii și cursanții prin mai multe
așezări din Maramureșul Istoric. Doresc a spune că eșalonul cursanților era
alcătuit din profesori, istorici, filosofi, artiști plastici, scriitori, dar și
șeful gării din Praga. Așa l-am cunoscut pe istoric. Care a devenit un savant
umanist, o figură proeminentă în spațiul românesc și universal. Un dascăl și un
patriot între oameni, un istoric care veghează asupra limbii române.
Opera lui vastă îl recomandă ca fiind un istoric
care face istorie. Părintele Necula l-a numit istoric printre voievozi, un
voievod printre istorici. A transformat pasiunea pentru istorie în profesie. A
acoperit un gol imens, a completat istoriografia românească a Transilvaniei cu
perioada cea mai sensibilă, Evul Mediu. Și a făcut-o de înaltă ținută
științifică. A integrat istoria Transilvaniei în istoria României. A reușit să
răspundă tezelor abordate de istoriografiile maghiară și germană. Prezentarea
adevărului despre trecut, fără ură și părtinire, are în academicianul și
profesorul Ioan-Aurel Pop un stâlp de nădejde. După cum amintea și Dorin
Cimpoieșu, istoricul este și un om al Cetății, luând poziții publice în
situații în care nicio instituție a statului român nu s-a manifestat. Este
vorba de decizia Budapestei din anul 2017.
În călătoriile mele cu istoricul prin Nord am avut
mai multe dialoguri despre istoria acestui Ținut întemeietor. Am reținut pentru
acest moment aniversar acest text mărturisit sub o poartă maramureșeană. „Vreau
să vă spun că, pentru mine, Maramureșul este creator de țară românească – și nu
cred că sunt multe țări, multe provincii în România care se pot mândri cu acest
nume. Maramureșul este un miracol, în sensul bun al cuvântului. El este situat
la extremitatea nordică a spațiului românesc, iar cei care susțin că românii au
venit de undeva din Sud, relativ târziu, nu mai pot înțelege – când dau de
Maramureș și când citesc cinci documente despre el cum s-a creat un nucleu de
viață, cultură și civilizație românească, ce a dat țări în jur, fiind mai
puternic decât centrul geografic al spațiului românesc.
Maramureșul a fost un vechi nucleu de civilizație
românească încă de la începuturile Evului Mediu. Când statul maghiar a venit să
se înstăpânească asupra Maramureșului, a constatat că țara asta avea
instituții, că avea cnezi stăpâni de sate, că avea voievozi care erau aleși de
cnezi. Chiar o dinastie de voievozi. Și că voievozii aceștia nu erau dispuși la
compromisuri. De aceea, pentru mine, Maramureșul este esențial. Să ne gândim la
rezistența de circa 20 de ani a lui Bogdan Voievod, care a rămas un simbol
pentru toți românii, creând o dinastie dincolo de munți, în Moldova. Și câte
alte nume din Maramureș n-au fost transplantate acolo de către grupul de 200 de
cnezi români care au trecut alături de Bogdan să dea un impuls civilizației
românești de peste munți!
Să nu fiu înțeles greșit, maramureșenii nu au creat
Moldova – Moldova exista – dar au creat o instituție numită stat independent,
ceea ce-i mare lucru! Maramureșul a avut, așadar, capacitatea să creeze
instituții și să creeze cultură: textele rotacizante, manuscrisul de la Ieud,
despre care se discută atât de mult. Cultura românească are majori făuritori
aici. Iar prin mândria acestor oameni, prin talentul lor de a trăi demn, de
a-și conserva portul și stilul de viață, laolaltă cu puritatea sufletului,
Maramureșul reprezintă o vatră de civilizație românească pe care străinii o
adoră. Maramureșul cu tradiția lui, care este foarte bună, poate să rămână un
colț arhaic într-o țară care se modernizează. Dacă va păstra echilibrul nu va
fi nici o contradicție între tradiție și modernitate.”
Rog ca acest text să fie pe masa celor care se
gândesc la reorganizarea teritorială a României. Așa am socotit să-l cinstim pe
distinsul cărturar la aniversare. Mai ales că este prietenul multor
maramureșeni. I-am luat alături de mine în acest demers pe Doamna Viorica,
istoricul Ilie Gherheș, dr. Teodor Ardelean, scriitorul Gheorghe Mihai Bârlea
și pe toți cei care-i prețuiesc opera. Așa cred că nu-i târziu niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu