sâmbătă, 25 ianuarie 2025

Jurnal cenaclier

A doua întâlnire din acest an a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș a avut loc -- sâmbătă 25.01.2025, orele 11 -- în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu, Baia Mare. Întâlnirea noastră de astăzi a avut un invitat online, pe doamna profesoară de Limba și Literatura Română, doamna Felicia Hudrea. Având nevoie de tehnica aferentă ne-am părăsit „cuibul”, Sala de Cenaclu „Ion Burnar” pentru Sala de Conferințe a bibliotecii. Punctul de plecare a întâlnirii a fost lectura anunțată a Flaviei Oltea Foltoș. Flavia a citit din cele mai noi creații poetice ale sale. Poemele: „Forever Young”, „Binecuvântări uitate”, „Soarele la cununie”. „Prinsă între două lumi”, „Misiune ancestrală”, „Doar o carte”, „Noi… nu ne iubim”. „Plus și minus”, „Suflet androgin”, sunt câteva dintre poemele citite, care vor face parte dintr-o viitoare carte a Flaviei, care va purta numele: „Mentorul”. Prima care a apreciat lectura Flaviei a fost chiar invitata noastră, ajunsă între noi cu ajutorul internetului. Au avut ceva de spus și colegii de cenaclu: etnologul Pamfil Bilțiu, profesor de Limba și Literatura Română, ziaristul și scriitorul Vasile Tivadar, poetul Liviu Coroiu, poetul Vasile Dan Marchiș, poeta Mihaela Poduț-Ienuțaș, poeta Janeta Coroiu, dr. Mihai Ganea, poposit între noi, dornic să ne revadă. A încheiat poetul și editorul Flaviu Claudiu Mihali cu sfatul sincer de mai bine. Cu toții avem nevoie de acest sincer îndemn. Acest sfat nu trebuie să ne supere, nici pe noi, nici pe vreun posibil candidat la Premiul „Nobel”, ce s-ar putea rătăci pe plaiurile nostru, așa cum a glumit scriitorul doctor Mihai Ganea. Am ascultat-o apoi pe doamna profesoară Felicia Hudrea, care l-a adus între noi pe învățăcelul de la Cernăuți, tânărul Mihai Eminescu, căci nu este doar luna ci și „Anul Eminescu”. Am ascultat-o pe doamna profesoară cu mare interes, înțelegând de unde i se trage Flaviei iubirea față de poezie, literatură și seriozitatea fundamentului ei literar și uman. Mulțumim doamnă profesoară Felicia Hudrea! Felicitări Flavia! Apoi am ascultat o poezie în limba albaneză, din noul volum bilingv româno –albanez al Mihaelei Poduț-Ienuțaș, traducător fiind poetul Baki Ymeri. Poezia a fost recitată de un alt albanez, trăitor în România. Felicitări Mihaela Poduț-Ienuțaș! Îl felicit și pe editorul ei, scriitorul Flaviu Claudiu Mihali pentru carte și copertă. Au fost prezenți la această întâlnire: Claudia Tomescu, Maria Bilțiu, Lucia Virginia Pop, Remus Rogojan, Ana Dobrican.

Câteva date despre invitata noastră: Felicia Afrodita Hudrea a văzut lumina zilei în data de 23/12/1944 la Timișoara. A copilărit în Oradea, provenind dintr-o familie de greco-catolici. A terminat Facultatea de Filologie, specializare bilingvă română-franceză, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1968. În ultimii ani de activitate a predat Limba și Literatura Română în cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai”, Baia Mare. Este pasionată de stilistică și filosofie. Câteva date despre Flavia.
Flavia Oltea Foltoș
- născută în Baia Mare la data de 22/09/2002
Studii:
- studiază în cadrul CUNBM-UTCN la Faacultatea de Litere master în Drepturile Omului
- a studiat în cadrul CUNBM-UTCN la Faacultatea de Litere specializare Asistență Socială și Sociologie
- a studiat în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare
- a studiat literatura încă de copil alături de bunica ei, doamna profesoară Hudrea Felicia
Email: foltosflaviaoltea@gmail.com /foltosflaviaoltea@dialogcuingerii.ro

Activitate literară:
- A câștigat Premiul III la Concursul Național Studențesc de Poezie „Juventus” în mai 2024
- A publicat în numărul 3/2024 al revistei „Din Vatra Satului” apărut în luna mai 2024
- În toamna anului 2023 a câștigat „Marele Premiu pentru Literatură categoria Tânăr Scriitor”
- În toamna anului 2023 a publicat în antologia colectivă româno-albaneză „Anotimpul Poeziei”
- A participat la Festivalul de Literatură „Vasile Lucaciu” din Cicârlău unde a obținut „Premiul Primăriei Cicârlău” în 2022
- În luna iunie 2023 a lansat cel de-al 2-lea volum de poezie intitulat „Extra-Terestru” ISBN 978-973-117-675-8 . Acesta este primul volum de poezie din lume ilustrat parțial cu ajutorul tehnologiei AI.
- A debutat în lumea poeziei cu volumul „Dialog cu îngerii” ISBN 978-973-117-672-7, un tribut adus răposatei sale mame și lansat în vara anului 2022.
Întâlnirea cu cele două doamne, care ilustrează cu succes că tandemul bunică-nepoată este un bloc monolit, a fost binevenită, asemenea zilei nebunesc de frumoasă a acestei luni de iarnă. La următoarea întâlnire va citi Lucia Virginia Pop. Îi doresc succes!

Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.








Foto: Flaviu Claudiu Mihali, Janeta Coroiu, Florica Bud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu