Preşedintele american Donald Trump l-a criticat din nou pe premierul britanic Keir Starmer pentru atitudinea în cazul atacurilor lansate de State Unite împreună cu Israelul în Iran, informează news.ro.
”Regatul Unit, cândva aliatul nostru – poate cel mai
mare dintre toţi – se gândeşte în sfârşit serios să trimită două portavioane în
Orientul Mijlociu. Este în regulă, prim-ministru Starmer, nu mai avem nevoie de
ele – dar vom ţine minte. Nu avem nevoie de oameni care se alătură războaielor
după ce noi am câştigat deja!”, a scris Trump pe Reţeaua sa, Truth Social.
Starmer
a declarat că Marea Britanie nu participă la atacul asupra Iranului al Statelor
Unite şi Israelului
Starmer a declarat luni că Marea Britanie nu
participă la atacul asupra Iranului al Statelor Unite şi Israelului, deoarece
orice acţiune militară britanică trebuie să aibă un „plan viabil şi bine
gândit”, iar el nu crede în „schimbarea regimului (care vine) din cer”. În
plus, avocat de meserie, Starmer a sugerat că pune la îndoială conformitatea cu
dreptul internaţional a acestui atac.
Însă Starmer a permis în cele din urmă Statelor
Unite să utilizeze bazele britanice pentru a lansa ceea ce el a numit atacuri
„limitate” şi „defensive” pentru a slăbi capacităţile Teheranului, după ce
Iranul a lovit aliaţii SUA din regiune cu drone şi rachete.
Donald Trump l-a criticat pe premierul britanic Keir
Starmer pentru rolul său în atacurile SUA asupra Iranului, relatează BBC.
Vorbind pentru publicaţia The Sun, Trump a declarat
că premierul „nu a fost de ajutor”.
”Nu m-aş fi gândit niciodată că voi vedea asta. Nu
m-aş fi aşteptat la aşa ceva din partea Regatului Unit”, a afirmat Donald
Trump.
Într-un interviu telefonic, Trump a adăugat: „Este
foarte trist să vezi că relaţia, în mod evident, nu mai este ce a fost”.
Ulterior, Trump şi-a reînnoit criticile la adresa
Marii Britanii pentru că iniţial a ezitat să acorde sprijin atacurilor SUA
asupra Iranului. În timpul declaraţiilor făcute în Biroul Oval, cu ocazia
primirii cancelarului german Friedrich Merz, şeful Casei Albe el l-a criticat
dur pe premierul britanic Keir Starmer.
„Nu avem de-a face cu Winston Churchill”, a spus
Donald Trumo, referindu-se la respectatul lider britanic din timpul celui de-al
Doilea Război Mondial.
Trump a mai spus că „nu este mulţumit de Marea
Britanie” din cauza refuzului iniţial al Londrei de a permite Washingtonului să
utilizeze baza britanică din Diego Garcia, din Oceanul Indian, în timpul
primelor atacuri asupra Iranului.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu