Mănăstirea Nicula – centru de rezistență al Ortodoxiei în fața asaltului „neoprotestant” împotriva Maicii Domnului și a sfinților români

„Maica Cerului, nădejdea poporului” este cântecul sutelor de mii de pelerini ortodocși care vin, cu speranță, an de an, la hramul Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, de lângă Gherla. Românii – asaltați de politicile globaliste și progresiste dar și de atacurile cultelor „neoprotestante”, în frunte cu pastorul Cristi Boariu împotriva cultului Maicii Domnului, al Sfintei Cuvioase Parascheva și al sfinților români – se regăsesc în rugăciune și nevoință „colo sus, pe deal”, la Nicula. Aici, pelerinii înconjoară în genunchi mănăstirea, cântând pricesne și rostind cu glas tare rugăciuni pentru mântuirea neamului românesc și a întregii omeniri, precum și pentru o Românie ortodoxă care să strălucească asemenea vremurilor în care statul și conducătorii sprijineau tradițiile și credința strămoșească, apostolică și ortodoxă, de la Sfântul Apostol Andrei încoace.

Și anul acesta, Dumnezeu mi-a hărăzit sănătate, astfel încât, în Postul Maicii Domnului, am reușit să merg să mă închin la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, pictată de Luca din Iclod în anul 1681. Bucuria de a ridica, din genunchi, rugăciuni către Maica Cerului nu poate fi descrisă în cuvinte. Doar rugându-te la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula poți înțelege importanța celui mai mare pelerinaj al românilor din Ardeal și din întreaga țară, care își pun nădejdea în Maica Domnului pentru sănătatea fizică și morală a poporului nostru. Pelerinajul de la Nicula, la care participă sute de mii de credincioși, este la fel de important, prin amploarea sa, ca pelerinajul din 14 octombrie la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași. La nivel european, doar pelerinajul de la Santiago de Compostela poate fi considerat un fenomen similar. Azi, ca și acum sute de ani, românii din Maramureș, Sălaj, Bistrița, Bihor și Alba vin pe jos, uneori timp de trei zile, dormind pe drum în casele sau în șurile oamenilor din satele noastre, până la Mănăstirea Nicula, pentru a-și aduce obolul, cu bucurie sfântă, prin jertfă și credință, la icoana Maicii Domnului de la Nicula. Doar cine a făcut acest pelerinaj poate înțelege lacrimile bucuriei și ale jertfei aduse Maicii Domnului. Este o bucurie religioasă care nu poate fi explicată rațional. „Sfântă Marie, pentru noi, roagă-Te!” este priceasna care însoțește buzele și inimile pelerinilor.

La Nicula au fost pictate primele icoane pe sticlă de către călugări aleși, în perioada prigoanei austriece împotriva Ortodoxiei. Aceste icoane au intrat în casele românilor de pe întreg cuprinsul Ardealului. Între anii 1701 și 1948, mănăstirea s-a aflat sub oblăduirea Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma. Anul acesta am admirat cu bucurie frumoasa pictură din noua biserică, în stil bizantin, de la Mănăstirea Nicula, ridicată prin strădania vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. Acesta a avut viziunea istorică de a înălța o adevărată catedrală a Ortodoxiei, „la Nicula, colo-n deal”, ca o flamură a credinței perene a poporului nostru.Mitropolitul Bartolomeu Anania, cărturar și păstor al Eparhiei Clujului, Maramureșului și Sălajului, a avut luminata viziune de a restaura la Mănăstirea Nicula nu doar un pelerinaj secular, ci și o școală de credință, cultură și artă românească. La Nicula, Bartolomeu Anania a tradus noua versiune a Bibliei. De aceea, Mănăstirea Nicula, pe lângă faptul că este un centru de pelerinaj al Ortodoxiei românești și est-europene, trebuie să devină și o universitate de cultură, artă și credință. Clădirile ridicate în jurul semeței biserici ar putea găzdui această adevărată universitate mănăstirească, ce s-ar transforma într-un focar de credință, educație și cultură, cu ecou în întreaga Românie, în Balcani și în diaspora românească. Încă din secolul al XIV-lea, pe dealul împădurit de lângă cetatea Gherlei s-au nevoit călugări și pustnici, sfințind acest loc prin lacrimile și rugăciunile lor. În anul 1552 s-a ridicat aici o biserică monahală, cu sprijinul eparhiilor din Țările Române, având hramul Sfintei Treimi. În chiliile monahilor a funcționat și o școală pentru „grija sufletelor și învățătura pruncilor”.În anul 1659, școala ortodoxă s-a transformat în școală „împărătească”, adică într-o instituție importantă, organizată după model bizantin și moldo-valah, nu după modelul împăratului habsburgic de la Viena, care, la acea vreme, încă nu controla Transilvania.

În anul 1681, vestitul pictor Luca din Iclod a pictat icoana Fecioarei Maria, dăruind-o Mănăstirii Nicula. În anul 1699 s-a petrecut marea minune în fața pelerinilor veniți să se roage aici: timp de 26 de zile, icoana Maicii Domnului de la Nicula a lăcrimat, ca o prevestire a prigoanei austriece împotriva credinței ortodoxe a românilor din Ardeal, începută în jurul anului 1700.Din acel moment, Maica Domnului a devenit nădejdea izbăvirii din robie, boli, stăpânire străină și nevoi. Credincioșii români ortodocși au continuat să vină în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, să-ți spunem necazul care-l mai avem!”Anual, aici se petreceau, în urma rugăciunilor aprinse și însoțite de lacrimi, minuni și vindecări greu de înțeles. Și anul acesta, sute de mii de pelerini au venit să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula.În ciuda ofensivei anti-orttodoxe, românii nu au renunțat la credință.

Cred că a sosit momentul istoric ca actualii ierarhi și stareția mănăstirii să ia în considerare testamentul spiritual al lui Bartolomeu Anania: acela de a transforma Mănăstirea Nicula într-o adevărată universitate de credință, cultură și civilizație românească, într-un focar viu de creștinism misionar la porțile Europei și centru de rezistență ortodoxă. Părintele arhimandrit Iustin Miron ar putea arăta calea de urmat pentru întemeierea acestui centru universitar și a acestei comuniuni religioase a românilor, dar și a unei comuniuni interortodoxe.Când mă refer la universitate, înțeleg termenul nu numai în sens modern, ci și în sensul său originar, provenit din latinescul universitas — o adunare în comuniune culturală și religioasă. Mănăstirea Nicula ar putea deveni un centru de rezistență al Ortodoxiei în fața asaltului politicilor progresiste și anticreștine, precum și al atacurilor unor culte care jignesc cinstirea Maicii Domnului și a sfinților români. Sutele de mii de pelerini ortodocși veniți anul acesta la Nicula – mai mulți ca la Untold – arată că adevărata flacără de credință strămoșească nu se stinge, în ciuda atacurilor agresive și organizate ale unor forțe europene și ale unor culte neoprotestante. Violența iconoclastă a unor secte împotriva cultrului icoanelor, moaștelor și Maicii Domnului pare să revină ca în vremea URSS-ului, în consonanță cu anumite politici anticreștine promovate la Bruxelles. Realizarea unui centru de rezistență ortodoxă la Nicula ar fi împlinirea testamentului domnitorilor ortodocși români și a dorinței mulțimilor de pelerini care vin cântând, pentru ca versurile pricesnei dedicate poporului român să se împlinească:

„Nu lăsa, Măicuță,

să pierim pe cale,

căci noi suntem fiii

lacrimilor tale.”

Să cinstim istoria națională, tradiția creștină apostolică, icoanele, pe Maica Domnului, pe sfinții români și poporul român ortodox se va mântui! Tot ce-i românesc nu piere. Lupta continuă, în ciuda politicilor de stat și ”pro-europene” care ne vor anihilați reliogios și identitar. Suntem popor român de ortodocși. Amin!

Ionuț Țene