sâmbătă, 15 august 2026

Taragotistul Dumitru Dobrican a primit titlul de Cetățean de Onoare al Maramureșului chiar de ziua lui!

Consilierii maramureșeni au decis, în urmă cu o lună, să acorde titlul de cetățean de onoare al Maramureșului pentru taragotistul Dumitru Dobrican. Propunerea a venit din partea Ansamblului Folcloric Național Transilvania.

Atunci s-a convenit ca distincția să îi fie acordată lui Dumitru Dobrican, în ziua de 15 august când e Ziua Maramureșului și... ziua de naștere a artistului.
Ziua de 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost una cu o încărcătură aparte pentru Maramureș și pentru unul dintre oamenii care, prin talent, discreție și dăruire, au făcut ca glasul acestui ținut să se audă dincolo de hotarele lui.
În cadrul Zilei Naționale a Maramureșului, eveniment desfășurat pe scena din centrul orașului Târgu Lăpuș, maestrului taragotului maramureșean Dumitru Dobrican i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș. Distincția i-a fost înmânată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea.
Momentul a fost cu atât mai special cu cât maestrul Dumitru Dobrican și-a sărbătorit chiar în această zi ziua de naștere. O zi în care Maramureșul și-a sărbătorit valorile, tradițiile și oamenii s-a transformat, firesc, într-un moment de recunoștință pentru unul dintre cei mai autentici păstrători ai muzicii tradiționale maramureșene.
Dumitru Dobrican este un om modest. Poate chiar prea modest pentru valoarea pe care o are. Nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor, iar muzica sa a vorbit în locul său. Tocmai de aceea, recunoașterea este cu atât mai importantă: este o formă de respect pe care Maramureșul i-o datorează unui om care și-a pus întreaga viață în slujba cântecului tradițional.
Repertoriul interpretat de Dumitru Dobrican este folosit inclusiv în Australia în cadrul unor programe de meloterapie, o mărturie impresionantă a forței pe care muzica sa o poate avea asupra oamenilor. Este, poate, unul dintre cele mai frumoase motive pentru care această distincție trebuia să vină.
Și este bine că Maramureșul îi recunoaște valoarea incontestabilă acum, cât timp îl avem printre noi și cât timp îi putem spune, față în față, cât de mult înseamnă pentru cultura acestui ținut.
Pentru că există oameni pe care avem tendința să-i prețuim abia după ce nu-i mai avem. Dumitru Dobrican este unul dintre acei oameni a căror valoare merită spusă cu voce tare, astăzi.

Gr. C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu