Jignirile, pacea și...diavolul
1. „TOŢI OAMENII RĂZBUNĂ MAI
CURÂND JIGNIRILE CE LI SE ADUC LOR, DECÂT PE CELE CE I SE ADUC LUI
DUMNEZEU".
Jan Hus (1369-1415),
teolog
reformator ceh, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. El a contribuit la dezvoltarea limbii
literare cehe prin scrierile sale. A studiat la Universitatea din Praga,
absolvind studiul universitar cu gradul "Magister Artium". Ajunge decanul Facultăţii de
Filosofie, mai târziu ajunge rector, predând filosofia şi teologia. A
predicat ca preot criticând lăcomia şi viaţa de desfrâu a clerului catolic,
proprietăţile şi avuţiile lumeşti, a militat pentru libertatea gândirii,
recunoscând numai Biblia ca o autoritate supremă în credinţa creştină. Nu
a acceptat teza conform căreia Papa nu greşeşte (ar fi infailibil). Contribuie la traducerea Bibliei şi a
Vechiului Testament în 1413. Condamnă cruciadele şi "bulele papale".
Pentru ideile sale la care nu a dorit să renunţe în nici un fel, în data de 6 iulie 1415 a fost
ars pe rug împreună cu manuscriptele sale, cenuşa fiindu-i împrăştiată în Rin. Execuţia lui Hus
şi prigoana declanşată împotriva adepţilor săi a fost una din cauzele directe
ale declanşării războaielor Husite (1419-1436). Scrie prietenilor de rămas bun:
"Mă bucură faptul că acuzatorii mei,
au trebuit să citească cărţile mele, (în
speranţa că vor găsi ceva necurat), mai sârguincios decât Sfânta
Scriptură".
+ + +
2. „POPORUL
ROMÂN ARE ÎN FIINȚA SA O ADEVĂRATĂ VOCAȚIE DE PACE. La noi nu se cunosc
războaie de asuprire și nedreptățire a altora, ci numai războaie de apărare a
ființei naționale, a gliei străbune și a credinței celei drepte, moștenită din
neam în neam. NOI AM PRIMIT EVANGHELIA
PĂCII ÎN ZORII NAȘTERII CA POPOR ȘI NE-AM CĂLĂUZIT DUPĂ EA TOATĂ ISTORIA
NOASTRĂ. Firea românului s-a modelat
după preceptele evangheliei, trăite intens de către înaintașii noștri. De aceea, ROMÂNUL ESTE UN OM DE PACE, PRIETENOS,
ESTE GENEROS ȘI DARNIC, BUNĂTATEA ȘI OSPITALITATEA LUI DEVENIND PROVERBIALE.
Deși istoria ne-a fost destul de vitregă, totuși am reușit să ne păstrăm ființa
și unitatea, legate de glia în care ne-am născut, ca și CREDINȚA CARE NE-A FOST TOTDEAUNA SCUT ȘI NĂDEJDE”.
Emilian Birdaș (1921 - 1996 ),
s-a născut în Maramureșul istoric, în localitatea
Rohia, primind la botez numele de Ioan. A intrat de tânăr la Mănăstirea Rohia
(1953), fiind tuns în monahism cu numele de EMILIAN. Mai târziu a fost
hirotonit ierodiacon și ieromonah. Și-a început studiile la seminarul
monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1936, dar le-a întrerupt din cauza
ocupației Transilvaniei de Nord de hortiștii unguri.. A slujit o
perioadă ca administrator parohial în unele parohii din jurul Rohiei și în
jurul Mănăstirii „Sf. Ilie” din Toplița (1942-1944). Și-a reluat apoi studiile la
Seminariile „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și „Nifon mitropolitul” din
București și la Institutul Teologic Universitar din București (1948-1952). În
timpul studiilor a fost hirotesit protosinghel, funcționând un timp ca preot la
Mănăstirea Călugăra - Oravița, stareț al Mănăstirii „Martirii Neamului”
din Baia de Arieș, apoi ca responsabil al internatului școlii de cântăreți de
la Mănăstirea „Radu Vodă” din București. După absolvirea facultății este numit
ca preot slujitor la „Catedrala Patriarhală” București, apoi devine vicar
administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor. În anul 1958 devine preot paroh
al Catedralei din Alba Iulia, unde la acel moment nu era episcopie. În
1973 arhimandritul Emilian Birdaș a fost ales ca episcop vicar al
Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de „Rășinăreanul”, ocupându-se de
problemele pastoral-misionare din Harghita, Covasna și Mureș.
La 25 ianuarie 1976 a fost instalat ca episcop în „Catedrala Reîntregirii” din
Alba Iulia, unde a păstorit până în anul 1990. Ca episcop, s-a ocupat de
restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și
pictarea lor. În timp ce în alte eparhii se demolau
bisericile, acesta s-a opus cu vehemență distrugerii acestora, pilduitoare în
acest sens fiind salvarea bisericii „Sf. Nicolae” din Miercurea Ciuc. A contribuit
la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și
repararea alor sute de lăcașuri de cult. În anul 1990 a fost
înscăunat ca arhiereu vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului,
iar în anul 1994 a fost ales ca episcop al reînființatei episcopii de
Caransebeș. Aici a început construcția catedralei episcopale și a reluat
tipărirea Foii Diecezane și Calendarului Românului. A publicat studii de teologie
și istorie, predici, articole. A editat „Îndreptarul ortodox”, „Cartea de
rugăciuni”, volumul „Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia de Alba
Iulia”, a reeditat „Noul Testament de la Bălgrad din 1648” și „Bucoavna de la
Alba Iulia din 1699”. La 10 noiembrie 1992 a fost ales membru de onoare al
Academiei Române.
+
+ +
3. „De multe ori neştiind să deosebim
lucrurile bune de cele rele, cădem pradă iluziilor trimise de diavol”.
Casian Romanul (360-435),
a
fost unul dintre reprezentanții cei mai de seamă ai literaturii și monahismului
creștin din sec. IV și V, fiind cinstit ca sfânt părinte al bisericii creștine,
atât ortodoxă cât și catolică. O perioadă de cinci ani a viețuit la Ierusalim
(380-385). Merge pe urmele Sfinților Treierarhi, a sfinților Antonie și
Pahomie. În literatura bisericească a folosit și introdus în occident
patericul, adică disciplina literară în care ideile principale ale vieții
monahale sunt îmbrățișate prin convorbiri sau discursuri reale ori imaginare
rostite de către părinții de seamă ai bisericii din Orient. Moare la mănăstirea
sa din Marsilia unde este și canonizat în sec. V, fiind omenit pe 23 iulie.
...........
P.S. „Preoţia fără
suferinţa pentru Hristos este numai o carieră, nicidecum o misiune, care este
cu totul altceva” (II, Timotei, 3, 12).
Prof. Mureșan
Olimpia – L.S.R. Maramureș
Pr. Ilie Bucur
Sărmășanul – L.S.R. Mureș
