Evenimente 2 februarie
Călătorind prin existența sa terestră – de la tinerețe pân’ la bătrânețe – cum bine zice el însuși –, obsedat de metaforă, bolnav de metaforită – în noaptea burdușită cu nesomn, câteva metafore mă zgâlțâiau mai, mai să mă doboare din pat, scrie cu mâna lui într-un loc –, Puiu Răducan face ce face și privește îndărăt, la raiul copilăriei sale, nereprimându-și, ba, dimpotrivă, savurând voluptatea rostirii unor nume de locuri din ținutul său de baștină sau de nume de personaje mai mult sau mai puțin pitorești – revenirea la ele, reluarea lor, mereu și mereu, are ceva dintr-un ritual religios, anume acela al iertăciunilor din cadrul ceremoniei funerare ortodoxe, cu atât mai mult cu cât, antimodernist înfocat fiind, el mitizează vorbind despre cărăruia care străbate ținutul înșirând în calea ei păioage, muri sălbatici, căpșuni sălbatici, perii de la șoprul lui Ciobotea, strâmtoarea unde și-n ziua mare, în prânzu-ăl mare, te apucă ,,gâdilicii” de frică dacă ești singur, mirifica poieniță de la Salcâmul aplecat din Sudos, biserica de la Nenciulești, cea de la Roșiile, dar și cea de la Țepești unde m-am încreștinat, părul oarzăn din Chiciură, păducelul țepos de deasupra genunchiului de deal, salcâmul cu câșițe de gărgăuni, spre zona mânătărcilor și cerițelor, case, ogrăzi, uliți și oameni care au fost și din care a rămas doar amintirea numelor.