Se afișează postările cu eticheta Târgu Lăpuş. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Târgu Lăpuş. Afișați toate postările

joi, 29 iunie 2023

Semnal editorial - ASTRA LĂPUȘEANĂ - REVISTĂ DE LITERATURĂ ȘI ARTĂ An III, Nr. 3 / 2023, Târgu Lăpuş

 


Motto:

,,Dacă n-ar fi fetele,
fetele gândului,
la ce bun florile
Florile câmpului.
Dacă n-ar fi fetele
-n ciorchini grei în vie,
La ce bun poeziile
de pe spete de ie?"
Nicolae Suciu, din poemul ,,Ia și poezia".
ASTRA LĂPUȘEANĂ - REVISTĂ DE LITERATURĂ ȘI ARTĂ
An III, Nr. 3 / 2023, ISSN 2065-1287
(redactor-șef Valeria Bilț)
Festivalul de Literatură, Artă și Tradiții ,,Zilele iei. Zilele poeziei", ediția II, Târgu Lăpuș, 2-3 iunie 2022
Am fost martor și la cea de-a treia ediție a acestui festival, organizat de către Valeria Bilț, în parteneriat cu Primăria orașului Târgu Lăpuș și Despărțământul Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român, ASTRA LĂPUȘEANĂ.
O revistă valoroasă care face înconjur de lume. Apărută în condiții grafice de excepție, revista cuprinde însemnările și consemnările, gândurile, impresiile sau criticile celor care au fost la ediția a II-a, la acest festival. Inclusiv invitația de a participa la eveniment. Dar și programul propus de către organizatori. Un eveniment din elita celor organizate. Spun asta pentru că am fost invitat și am răspuns acesteia cu bucurie și înmiită emoție. Dacă fiecare ediție a acestui festival ,,Ziua iei. Ziua poeziei", a avut un succes răsunător este meritul organizatorilor și a tuturor celor implicați în eveniment. Felicitări, tuturor! Înmiite îmbrățișări. Vă mulțumesc pentru lecția de poezie și emoție trăită zilele acestea la dumneavoastră în Țara Lăpușului. Lume bună. Oameni, vorba românului, ,,unu' și unu". Participare internațională - Republica Moldova, Ungaria, Italia - sunt doar câteva repere. În plan național - Brăila, Constanța, Galați, Bistrița, Cluj, Alba. Cu siguranță mai sunt de amintit. Repet, notez, doar câteva referințe. Scriitori talentați și iscusiți. Adevărați promotori culturali. Armonia a fost cuvântul de suflet. Emoția și prietenia, la fel. Poezii originale, profunde și pătrunzătoare. Fiind un timp limitat pentru fiecare participant, clar, toți au ales ce era mai interesant. Au reușit. Patru zile în care Țara Lăpușului a fost gazdă de elită. Încă un mare bravo!

Vasile Bele - Chiuzbaia, iunie 2023
U.Z.P.R. / L.S.R.

luni, 6 iunie 2022

FESTIVALUL "ZILELE IEI! ZILELE POEZIEI!" TÂRGU LĂPUŞ, EDIŢIA A -II-A, 2022


TÂRGU LĂPUȘ - ediția a II-a, 2022

sau
Oameni. Locuri. Fapte. Istorie - prof. dr. VALERIA BILȚ - respect și prețuire profundă
Clipe de libertate
Umbre de stele
Pas prin rouă
Zbor spre cuvânt
Îmbrățișare de stele și emoție...
Curajul de a trece prin albastru
Rugăciune pentru iertare și alb
Pod de cuvinte peste vremuri
Istorie - lumină și adevăr
Dreptate pentru verde...
Lumină călăuză spre adevăr
Cuvânt îmbrățișat de mir
Biserica - mireasă
Pământ și apă naștere de visare
Uitare fără viață...
Clipă de noroc cuprins de îmbrățișare
Nimic întors din drumul albastru
Curcubeu trezit de val
Secunda rămasă în netrecere
Privire spre muze și clepsidră...
Mirare fără formă
Nemurire stăpână peste timp
Cuvânt îmbrățișat de izvor
Curaj de a prinde maci necopți
Nevoia de a prinde păreri de rouă...
Clipă de lumină crede în emoție
Libertate în lumina adevărului
Poeți - oameni ai Cetății Cuvântului
Inimi adunate în trăire
Rime amintire înveșnicite culori...

Mulțumesc, prof. dr. Valeria Bilț, pentru invitația de a participa la Festivalul Poeziei - Tg. Lăpuș, 2022!
Mulțumesc, prof. dr. Terezia Filip & prof. dr. Valeria Bilț pentru susținerea și sprijinul acordat în proiectele literare derulate.
Mulțumesc, participanților pentru clipele de zâmbet și bucurie ce mi-au fost călăuză spre lumină și cuvânt!
Mulțumesc, Dreptului Dumnezeu pentru că a învrednicit întâlnirea noastră, cu pace și bucurie.

VASILE BELE
Chiuzbaia, iunie 2022

joi, 26 octombrie 2017

Minunea din Maramureş. Oraşul în care se reciclează de 10 ori mai mult decât în restul ţării !



România are cea mai mică rată de reciclare a deşeurilor din toată Uniunea Europeană: sub 5%
 În mod paradoxal, nu aceasta este cifra care ne arată adevărata dimensiune a incompetenţei şi a lipsei de viziune de la vârful statului român. Toate acestea sunt scoase în evidenţă de exemplele câtorva comunităţi care, prin propriile forţe, au dovedit că reciclarea gunoiului nu este o treabă chiar atât de complicată.
La Târgu-Lăpuş, în nordul ţării, se reciclează între 40% şi 60% din deşeuri, cam la nivelul Belgiei sau Austriei. S-a ajuns aici după ce autorităţile locale au hotărât să nu mai aştepte implementarea unor proiecte de la centru şi au accesat fonduri europene care le-au permis să pună pe picioare propriul sistem de colectare selectivă.
În loc să sprijine comunitatea, statul român a găsit că succesul lăpuşenilor e cam suspect, aşa că a încercat să le ia oamenilor pubelele din curte şi să integreze sistemul local, care funcţionează foarte bine, în actualul sistem naţional, care este un eşec.


joi, 20 februarie 2014

Invitaţie


Stimate Domnule profesor DRAGOŞ GELU 

60  DE  ANI
 DE ÎNVĂTĂMÂNT LICEAL
 LA TÂRGU LĂPUS

                                                                
           Suntem onoraţi să vă invităm la manifestările prilejuite de Aniversarea a 60 de ani de învăţământ liceal la Târgu Lăpuş.
          Prezenţa Dumneavoastră  la acţiunile din calendarul zilelor de 7-10 aprilie  2014 ar asigura calitate manifestărilor şi ar contribui la realizarea  unei atmosfere distinse, de comunicare şi schimb de opinii, pe care intenţionăm să o conferim acestor zile.
                                                               
                                              CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR

-ZIUA  de 7  APRILIE  2014 -
Orele 9-9,45       
Locaţia:  Casa de Cultură Vasile Grigore Latiş a oraşului Târgu Lăpuş
1. Deschiderea manifestării  Conferinţa/ Dezbatere:  Mentori şi discipoli, impactul formativ al valorilor în destinul indivizilor şi în cel al comunităţii  şi societăţii           
Orele - 10-10, 45:
2. Lansarea cărţii  „Nostalgiile desăvârşirii”  de Ioan Filip
2.1. Evocare  - Modelul uman şi didactic al profesorului IOAN FILIP: prezintă editorii Alexandru şi Cornelia Peterliceanu, critici, scriitori, jurnalişti, foşti elevi
3.Orele 10,45 -11,30. Discipoli lăpuşeniautori şi editori: Lucian Perţa şi cărţile sale ; Vasile Muste şi poemele sale; Alexandru Peterliceanu şi proiectele Editurii Proema
Ora 11,30  Deplasare la Liceul Petru Rareş;  Pauză de cafea        
4. Orele 12, 15’ -14,15’:  Colocviile  didactice şi culturale cu tema Modelele umane şi impactul  lor formativ  în destinul indivizilor şi al comunităţii
Locaţia: Liceul Petru Rareş – sălile de la etajul I: CORP A

ACTIVITATE  PE SECŢIUNI

4.1. Secţiunea: Literatură română şi literatură universală, Tema: Literatura şi modelele umane din spaţiul ficţional . Coordonare: prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, prof. dr.Terezia Filip, prof. dr. insp. Valeria Bilţ
                                                                                                                                                                                                                         
4.2. Secţiunea: Limbă română, Limbaj, text şi discurs Tema: Tiparul lingvistic al discursului modelator; Cooronare: prof. univ. dr. Georgeta Corniţă,  prof. univ. Cornel  Munteanu, conf. univ.dr. Carmen Dărăbuş, prof. inspector Valentina Todoran. 

4.3.Secţiunea: Antropologie, etnologie, folclor, sociologie  Tema:  Modelul uman în mentalul colectiv din lirica şi epica folclorică; Coordonare:conf. univ. dr.Delia Suiogan, prof. univ. dr. Petre Dunca, prof. univ dr. Constantin Corniţă.                              
4.4. Secţiunea: Didactică,management educaţional şi dezvoltare personală, Tema: Modelarea didactică a personalităţii de la maestru la discipol; Personalitatea ca resursă de educaţie, prosperitate, dezvoltare; Coordonare: conf. univ. dr. Florian Roatiş, conf. univ. dr. Viorel Petrehuş, Univ. Polit. Bucureşti,  lect. Adrian Marian.
                                                                                                                                                                                                                                                                  
4.5. Dezvoltarea personală a elevilor Tema: Resurse curriculare, modalităţi şi metode de dezvoltare a personalităţii elevilor Coordonare: prof. univ. dr. Nicolae Felecan, conf. univ. dr. Claudia Marian, lector univ. Florina Achim, inspector, institutor Olimpia Borca
               
4.6. Secţiunea Matematică şi ştiinţe, Tema: Modele ale gândirii matematice în practica socială, economică ş.a.  Coordonare: prof. univ. dr. Constantin Cosma, Unv. Babeş Bolyai Cluj-Napoca,  prof. univ. dr. Vasile Berinde, prof. director Mariana Pop
5.Orele 14,20—15,30 Activitatea nr. 4:  Premiere, Prânz , Încheierea activităţii
Înscrierea pentru participare la Colocvii se anunţă la tel: 0729837056.
                                                                                       
ZIUA de 10 APRILIE 2014
                                                                                                                 
1.Ora  9-9,45: Manifestare jubiliară - Celebrarea împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea învăţământului liceal la Târgu Lăpuş , Locaţie Casa de Cultură, Liceul Grigore Moisil
1.Primirea oficialităţilor; Discursuri formale de salut/primire ale gazdelor şi oficialităţilor,         inspectori, profesori, autorităţi judeţene şi locale, personalităţi academice şi culturale
2.Ora 9,45-10-45: Laudatio: Chipuri  emblematice ale liceul nostru –Cei care ne-au călăuzit, ne-au învăţat, chipuri din suflet, chipuri din destin; evocări empatice formale şi nonformale de mentori  şi elevi ai generaţiilor: Roman Precup, Viorel Damian, Viorel Vasc, Gavril Roman, Ioan Muţiu, Vasile Latiş, Ioan Filip, Alexandru Moş, Ileana Vlad, Măndiţa Cosma
3. Orele 11,05-11,50: Moment  liric şi liric muzical - elevii de la Liceul Petru Rareş: Dans popular din Chioar
3. 1. Revista de sociologie a elevilor de la Liceul Petru Rareş  - prezintă prof. Anca Pop şi elevii                          
10,45-11, 05: Pauză de cafea
4. Orele 11,50-12,50: Experienţe şi valori  locale : vernisare expoziţie de pictură în holul Casei de cultură: Lecturi – membrii cenaclului Ioan Filip
5. Ora 12,50-13, 20  Conferirea de diplome jubiliare  participanţilor la manifestări:  foştilor profesori, foştilor discipoli ai liceului din diferite generaţii, absolvenţilor eminenţi, personalităţilor, partenerilor  etc.
6. Ora 13, 20 Deplasare la Liceul Grigore Moisil – Concluzii, Prânz,  Încheierea activităţii:
                                                                                                                                       
FINALITĂŢI LE ACTIVITĂŢII
*                                                    Editarea şi publicarea volumului colectiv cu temele susţinute la sesiunea din  7 aprilie 2014
*                                                    Imprimarea unui CD cu secvenţe din activităţile derulate în zilele de 7-10 aprilie 2014
*      Instituirea unui concurs  şcolar anual de creaţie literară „Ioan Filip pentru elevii din clasele 5-12, cu premii şi participare la nivel judeţean şi regional.
*                                                           Instituirea Colocviilor culturale şi educaţionale,  bianuale  de la Tg. Lăpuş , în septembrie-octombrie, cu participarea unor personalităţi din domeniul educaţiei, culturii, literaturii
*                                                           Lansarea volumului Colocviile didactice de la Tg. Lăpuş, Personalităţi, modele, exemple, 7 aprilie 2014

Vă aşteptăm cu drag la toate acţiunile din programul celor două zile

Organizatorii,

             Director, Liceul P. Rareş,                           Director,  Liceul Gr. Moisil,                      Prof. dr. autor de proiect,
   Prof. Mariana Pop                                                 Prof. Mihai Burzo                                              Terezia Filip

  Inspector şcolar general,

Prof. Ana Lucreţia Maria Moldovan    

luni, 16 septembrie 2013

Comunicat de presă senator Sorin BOTA

Deschiderea anului şcolar


Azi, 16 septembrie, senatorul Sorin Bota participă la deschiderea anului şcolar la liceele din Târgu Lăpuş alături de adolescenţii care cu emoţie păşesc într-o nouă etapă a vieţii, cea de liceeni, şi alături de profesorii ce îi vor îndruma în aceşti frumoşi ani ajutându-i să descopere domeniile care mai târziu vor sta la baza studiului universitar sau post-liceal al acestor adolescenţi. Învăţământul preuniversitar alături de cel primar este unul formator şi foarte important deoarece stă la baza transformării copiilor în oameni responsabili.
Senatorul a urat liceenilor un an şcolar plin de împliniri şi de de succes. „Prima zi de liceu este importantă în viaţa fiecărui adolescent, deoarece înseamnă intrarea într-o nouă comunitate şi nu nou stadiu de independenţă. Acum vă puteţi face noi prieteni şi în special,  vă puteţi îmbogăţi cunoştinţele şi testa aptitudinile. De aceea noi suntem cu toţii alături de voi, vă încurajăm şi vă îndrumam în această zi specială”, a punctat senatorul Sorin Bota.



Cabinetul senatorului 

luni, 29 octombrie 2012

Scriitorul Vasile Grigore Latiş a fost comemorat la Rohia şi Târgu Lăpuş


Sâmbătă 27 octombrie 2012, prin grija domnului Mircea Man şi a Ligii Scriitorilor din Maramureş a fost comemorat poetul, eseistul, profesorul universitar şi inspector şcolar general Vasile Grigore Latiş. Alături de scriitorii şi oamenii de televiziune: Mihai Ganea, Virginia Paraschiv, Marian Ilea, Eduard Bogdan, Vasile Morar, Gavril Ciuban, Pamfil Bilţiu, Vasile Dragomir, Alexandru Peterliceanu, Elena Dorina Halas, Toma Rocneanu, Ioana Ileana Şteţco, Valeriu Sabău, Claudia Tomescu, Valer Turcu Iorga, Dragomir Ignat, Terezia Filip, Iuliu Copîndean, Firuţa Ciuban, Lucica Dragoş, Tabita Pop, Alexandru Potcoavă, Maria Pop, Ioan Ardusădan, a fost şi familia, doamna Margareta Latiş şi fiica Cristina Gâţ.
          S-a ţinut o slujbă de pomenire la Mănăstirea Rohia de către călugărul Man la care a fost prezent domnul Mircea Man şi doi dintre elevii eminentului profesor Vasile Grigore Latiş: doamna Terezia Filip şi prof. Augustin Griguţa.
           La Târgu-Lăpuş a avut loc apoi Colocviul moderat de către eseista Virginia Paraschiv “Vasile Latiş – Restituiri. Valori maramureşene” la care a participat şi primarul Mitru Leşe. Două interviuri realizate de către doamna Virginia Paraschiv au fost mult aplaudate, cele ale dr. Ioan Marchiş, şeful culturii maramureşene şi ale dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii judeţene, care au vorbit despre scriitorul, omul şi prietenul Domniilor lor, Vasile Grigore Latiş. Tot cu această ocazie s-a prezentat cartea “Cartea inocentului” apărută la Editura Transilvania, director Mihai Ganea.
         La finalul celor trei ore de dezbateri interesante, au citit din creaţia marelui dispărut poeme membrii Ligii Scriitorilor Maramureş.
         A fost un gest minunat pe care l-au făcut lăpuşenii prin domnul Mircea Man şi al Ligii Scriitorilor de a comemora o personalitate atât de puternică precum cea a scriitorului Vasile Grigore Latiş din Cufoaia şi din întreaga Ţară a Lăpuşului.

                         Gelu DRAGOŞ

luni, 23 aprilie 2012

Ascultând


Ascultând sunetul picurilor de ploaie
Scriu aceste rânduri
Stând în patul meu rece şi gol
Precum e şi inima mea rece
Stau şi mă gândesc,
La timpul trecut
La tot ce a fost,
La toate tainele fericirii,
La momentele petrecute în doi
La şoaptele iubirii ce le-am simţit în noi,
La clipele petrecute împreună,
La zilele fără ploi, pline de soare.
Atunci când ardea flacăra iubirii în noi,
Zilele în care fericirea era pe chipul meu.

Dar acum sunt rece şi gol,
Inima mi-este rănită rău.
Nepăsarea din partea celor ce i-am iubit...
Toţi m-au părăsit, m-au trădat...
Fără să se gândească şi la mine!
Inima în mine a îngheţat,
Sentimentele mi le-au distrus, m-au rănit...

Rănile îmi sunt tot mai adânci!
Cugetul nefericirii curge în inima mea
Precum plouă,
Aşa plânge şi ea...
Fără vindecare îmi sunt rănile,
Persistă mereu, mereu...


                     Ianoş Balint B.

miercuri, 28 martie 2012

Prezentare de carte

Azi, 29 martie, orele 13,oo la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în Sala de conferinţe va avea loc lansarea celui de-al doilea volum a cărţii „Născuţi la Auschwitz” a cunoscutului scriitor din Târgu Lăpuş, Paul Beldi Ladislau.


                                                                Gelu DRAGOŞ