Se afișează postările cu eticheta Ziua Invatatorului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Invatatorului. Afișați toate postările

miercuri, 4 iunie 2025

Ziua Învățătorului 2025

 


Ziua Mondială a Educației - Ziua Învățătorului, celebrată anual în România pe 5 iunie, reprezintă un moment de apreciere față de rolul esențial al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar în formarea și educația copiilor și adolescenților.

Această dată simbolică coincide și cu aniversarea nașterii lui Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului modern din România, figura emblematică pentru cultura și educația națională.

 Ziua Învățătorului a fost aprobată pe data de 9 octombrie 2007 de Parlament și ulterior, a fost promulgată Legea nr. 289, din 29 octombrie 2007.

 Ziua Învățătorului este un prilej de reflecție asupra rolului dascălului în societate și asupra importanței educației în viața fiecărui om. Este o zi simbolică în care este recunoscută, în mod public, contribuția formativă a cadrelor didactice la dezvoltarea copiilor și adolescenților. Începând cu anul 2024, Ziua Învățătorului este recunoscută și ca zi liberă pentru elevii și profesorii din învățământul preuniversitar, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul sectorului de activitate - Învățământ preuniversitar. În această zi nu se desfășoară cursuri, iar timpul liber acordat nu trebuie recuperat ulterior!

 Potrivit legii: „Se instituie Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie. Ziua Învăţătorului va fi sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte instituţii abilitate ale statului vor acorda, cu ocazia Zilei Învăţătorului, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului elaborează şi aprobă anual, prin ordin, un plan care să includă manifestările specifice Zilei Învăţătorului.” Ultimul contract colectiv de muncă a fost publicat în Monitorul Oficial pe 24 mai 2021 și a încetat să fie valabil pe 24 aprilie 2023, potrivit organizațiilor sindicale. Contractul nou a fost înregistrat (la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale) și a intrat în vigoare pe 5 iulie 2023. Noul contract este valabil 2 ani, cu posibilitate de prelungire, după cum se arată în document.

Mesaje și urări pentru cadrele didactice de Ziua Învățătorului

„Cu ocazia Zilei Învățătorului, vă adresez cele mai alese gânduri de apreciere și recunoștință pentru munca neobosită, dedicarea și inspirația pe care le oferiți zilnic. Vă mulțumim că formați caractere și construiți viitorul!”

„Vă mulțumim pentru răbdarea, pasiunea și profesionalismul cu care contribuiți la educarea noilor generații. La mulți ani de Ziua Învățătorului, cu respect și admirație!”

 „La mulți ani tuturor dascălilor! Ziua Învățătorului este un prilej de a vă onora așa cum meritați, ca piloni ai cunoașterii, ai valorilor și ai umanității. Vă mulțumim!”

„Vă mulțumim pentru tot ce ați semănat în sufletul și mintea noastră! Cu ocazia Zilei Învățătorului, vă doresc sănătate, împliniri și bucurii alături de elevii dumneavoastră!”

 „Un gând cald și sincer de mulțumire pentru fiecare lecție, fiecare încurajare și fiecare zâmbet. Sunteți o sursă de inspirație pentru noi toți. La mulți ani de Ziua Învățătorului!”

 „Ați fost și rămâneți un model pentru noi. Vă mulțumim pentru tot ce ați dăruit cu generozitate! La mulți ani, cu respect și recunoștință!”

Sursa: Digi 24



miercuri, 5 iunie 2024

Fotografia zilei - Ziua Învățătorului

 


5 iunie - Ziua Învățătorului - La mulți ani, stimați colegi!

 

Ziua de astăzi, 5 iunie, este sărbătoarea omului de la catedră: Ziua Învățătorului. Este și ziua de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc, cel care a înființat, în anul 1818, Școala "Sfântul Sava" București, prima școală cu predare în limba română.
Cu acest special prilej ne exprimăm recunoștința și aprecierea față de cei care contribuie la educația și formarea elevilor de orice vârstă.
La mulți ani, stimați colegi!
Inspector școlar general,
prof. Mihai Pop

marți, 4 iunie 2024

5 Iunie - ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI

 

„În această zi specială, vreau să vă mulțumesc pentru răbdarea, înțelepciunea și dragostea cu care ne învățați copiii. Sunteți un adevărat mentor!

La mulți ani de Ziua Învățătorului!”

POP AMALIA, TULGHIEȘ, COMUNA MIREȘU MARE

marți, 28 iunie 2016

AGIRo-397- Invitaţie la Ziua Învățătorului

“Ca să fim noi oameni, au fost alţi oameni, şi ca să fie alţi oameni , suntem noi oameni.”Nicolae Iorga
INVITAŢIE
În 30 iunie 2016, ora 16, invităm cadrele didactice la Ziua Învățătorului și la a VIII-a ediție a Simpozionului Internațional ”Portrete de dascăli” care vor avea loc în sala de conferințe a Complexului universitar M al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (Str. Elena Drăgoi, Nr.2, în cartierul Micălaca, zona III).
Alături de cadre didactice din județul Arad și din țară vor participa și colegi din Serbia, R.Moldova și Ucraina.
Evenimentul este organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Inspectoratul Școlar al Județului Arad, Casa Corpului Didactic “Alexandru Gavra” Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia și Asociația Generală a Învățătorilor din România-filiala R.Moldova.
    Colegii arădeni se pot întâlni cu oaspeții din țară și de peste hotare încă din seara de 29 iunie de la ora 20 la ”Gala Starurilor de Operă Arădene” la Teatrul de Vară din Arad (str. Gh. Barițiu, nr. 16), spectacol la care avem cu toții intrare gratuită prin grija Centrului Cultural Judeţean.
Ne-am bucura tare mult să vă avem alături de noi în 29 și 30 iunie!
https://invatatori.ro/2016/06/27/invitatie-la-ziua-invatatorului-arad-30-iunie/

                                                      DESPRE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI

 
Cinstirea Apostolilor este atestată în Constituţiile Apostolice: ,,Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri.” Constituţiile Apostolice (gr. Αποςτολικαι Διαταγαι; lat. Constitutiones Apostolicae) sau Aşezămintele Sfinţilor Apostoli sunt o scriere creştină din secolul IV şi se prezintă ca aparţinând celor 12 apostoli. Biserica Ortodoxă le-a inclus printre cărţile ortodoxe. Primele 6 cărţi se bazează pe Didascalia Apostolilor (lat.Didascalia Apostolorum). Cuvântul apostol provine din grecescul αποστολος, însemnând "acela care este trimis". În contextul creştin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc învăţătura.
Din primii ani ai creştinismului, în bisericile române ortodoxe (şi în cele române unite cu Roma) se sărbătoreşte în fiecare an de 30 iunie ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Redăm din canonul de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli: ,,Cei ce sunteţi între apostoli şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.” şi ,,Cu un glas pe dumnezeieştii ucenici şi Apostolii lui Hristos, care ne-au tunat nouă cereştile învăţături, grădinile credinţei, pe făcătorii de bine cei de obşte ai omenirii şi mântuitorii şi slujitorii Cuvântului, să-i lăudăm.”
Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor ţinut în Arad, învăţătorii au fost numiţi ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie,,.
Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dănuit la români în calendare atât timp. Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită încât şi regimul comunist a păstrat-o la 30 iunie trecând însă sub tăcere sau nedându-şi seama şi de semnificaţia ei creştină.
30 iunie a fost aleasă şi ca dată de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă aceasta a ales pentru autentificarea statutului său la tribunalul Ilfov chiar data de 30 iunie (1927). Se oficializa atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost ales în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14.

Cu multă consideraţie, Viorel Dolha, preşedinte AGIRo
0723259290, 0744195155

P.S. DEDICAȚII DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI
1.ÎNVĂŢĂTORUL MEU, interpretare, muzică şi versuri: Ion Popa
Trecea pe drum învăţătorul meu,
Bătrân de ani, cu trupu-mpuţinat,
Ducând pe umeri parcă cerul greu,
Am zis că umblă Dumnezeu prin sat! (bis)

Refren (bis):
Din cartea vieţii slovele-au fugit,
Învăţătorul meu doarme sub crini!
Har, liniştea în suflet şi-a găsit,
Că şi-a lăsat pecetele-n lumini! (bis)

Din vorba-i caldă izvora povaţă 
Şi mă uitam la el ca la un soare!
Învăţătorul meu, primul din viaţă, 
Era un fel de carte umblătoare! (bis)

Păstrez şi-acum condeiul care scrie 
Cu literă măruntă şi-nţeleaptă,
Cum mă-nvăţase Domnul şi-o făclie
Îmi pâlpâie tăcut în mâna dreaptă! (bis)
https://www.youtube.com/watch?v=NIwgPrBtk_o

2.DRAGI ÎNVĂŢĂTORI, de Vitalie Dani
Răsfoim în cartea vieţii
Anii cei de şcoală plini
Preafrumos au scris poeţii
Profesorii sunt divini. 
Au nins albe crizanteme
Peste chipul lor cel drag
Şi ne-toarcem iar din vreme
Să-i înveşnicim în veac

Refren:
Dragi învăţători
Bunii profesori
Ninge toamna cu iubire
Numai pentru voi
Dragi învăţători
Sfinte sărbători
Vă aducem azi in suflet
Cerul plin de flori
Ne-nchinăm de sănătate
Astăzi pentru voi

Au trecut neobservate
Toamnele de-atâtea ori
Revenim ca altădată 
Lângă bunii profesori
Să le-aducem mulţumire
Pentru visul împlinit
Şi o stea în nemurire
Pentru somnul nedormit
Refren:

Înfloresc ca niciodată
Azi cuvintele în vers
Clopoţelul ritmic bate
Fuga clipelor din mers
Răsfoim în cartea vieţii 
Anii cei de şcoală plini
Preafrumos au zis poeţii
Profesorii sunt divini. 
Refren:
http://www.youtube.com/watch?v=0H-K_ObnTxs

3.Învăţătorul meu, înregistrare life de la seara de socializare la Congresul al XXXV-lea al AGIRo 2013, Slatina, 21-23 august 2013. http://www.youtube.com/watch?v=_JRUFDsSP_0
4.Secvență din Chișinău de la fostul Congres (al XXXVI-lea) al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo) care s-a desfăşurat în perioada 20 - 28 august 2014 la Suceava, Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud
https://www.youtube.com/watch?v=eVJC1QE8x80&sns=fb

5.Secvență din Suceava de la fostul Congres (al XXXVI-lea) al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo) care s-a desfăşurat în perioada 20 - 28 august 2014 la Suceava, Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud
https://www.youtube.com/watch?v=JITgMENToPU

6. IMNUL ÎNVĂŢĂTORILOR (cântat pentru prima dată în perioada interbelică), Versuri: Victor Bilciurescu Muzica: Al. Mihăilescu-Buşteni

Chemaţi de sfânta datorie
De-a lumina noi talpa ţării
Cu dor de muncă şi frăţie
Răspundem glasului chemării. 

Semănători pe toată viaţa
De soare-n ‘naltul viitor
Luptăm din greu să topim gheaţa
Şi amorţeala bietului popor.

Dar lupta cere bărbăţie
Şi jertfă ca să biruim,
Puterea noastră stă-n frăţie,
Cu toţii dar să ne unim.

Ai noştri paşi călăuzeşte-i
Acel ce toate păstoreşti
Şi-n ligă trainică uneşte-i
Pe toţi apostolii să-i creşti.

Al nostru steag mult timp reverse
Simbolul trainicei uniri
Şi-n cuta lui să stea neşterse
Măreţe pilde, mari porniri.

Deci, puneţi minte lângă minte
Şi umăr lângă umăr tare,
Căci prea sunt năzuinţe sfinte
Şi prea ni-i idealul mare.

Şi strâns legaţi, prin dor de muncă
Pe-ntinsul ţării răspândiţi,
De sus s-avem sfânta poruncă:
„Nainte învăţători, uniţi”!.

Ai noştri paşi călăuzeşte-i
Acel ce toate păstoreşti
Şi-n ligă trainică uneşte-i.
Pe toţi apostolii să-i creşti.
https://invatatori.ro/2014/08/23/imnul-invatatorilor-3/


Aţi primit acest email deoarece sunteţi înscris pe grupul de discuţii AGIRo.
Pentru a trimite un email tuturor celor inscrisi folositi adresa  agiro@googlegroups.com
Pentru a va dezabona de la acest grup trimiteti un email la agiro+unsubscribe@googlegroups.com
Pentru mai multe optiuni vizitaţi http://groups.google.com/group/agiro?hl=ro

joi, 5 iunie 2014

Astăzi, 5 iunie, este Ziua Educatorului!

ARIA CERCULUI

Bulă este întrebat
Cât e raza la pătrat;
El răspunde cu emfază
Că pătratul n-are rază.
CONSTANTIN COLONESCU – Edmonton
– profesor de ştiinţe economice –
RECREAŢIA ÎN ŞCOALĂ

Tablă, abecedar şi cretă
Nicidecum nu se aplică:
Toată clasa-i la şuetă,
Dascălul… la una mică!
GELU DRAGOŞ – Mireşu Mare, Maramureş
– profesor pentru învăţământul primar –
REFORMA E PE CALE SĂ ÎNVINGĂ

Avem dulapuri de dosare pline
Şi teancul de hârtie urcă, urcă…
Învăţământul merge foarte bine,
Acuma doar elevii ne încurcă.
PETRU-IOAN GÂRDA – Cluj-Napoca
– inginer profesor –
„AVANTAJELE” ŞCOLII PE DEGETE

E cool să fii elev în era digitală!
Tableta o porneşti cu degetul cel mic,
Arăţi şi mijlociul, când nu ai chef de şcoală,
Şi doctoratul poţi să-l iei cu dublu click.
FELICIA MUNTEANU – Aiud, Alba
– profesor pentru învăţământul primar –
CRIZA LA ŞCOALĂ

Un şcolar isteţ constată:
Criza nu e-nlăturată
Nici la şcoală, că aici
Notele sunt tot mai mici.
CĂTĂLINA ORŞIVSCHI – Vama, Suceava
– profesoară de educaţie tehnologică –
DIDACTICĂ

Ne amintim, oare, vreodată,
Când e prea dur educatorul,
Că şi vioara e luată
De prin pădure cu… toporul?!
EUGEN POP – Cluj-Napoca
– profesor de limbă şi literatură română –
SCHIMBĂRI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Parcurgem azi un timp sinistru,
Iar câte-un tip, mai plin de zel,
Din când în când, e uns ministru,
Dar şcoala scârţâie la fel…
VALI SLAVU – Aninoasa, Hunedoara
– profesor pentru învăţământul primar –
RĂSTURNARE DE VALORI

La şcoală vrea, precum acasă,
Odrasla, lui să te supui:
Elevul a urcat pe masă,
Iar profu’… şade-n banca lui.
IOAN ŞIMAN – Baia Mare
– profesor de matematică –

marți, 4 iunie 2013

5 iunie – Ziua Învăţătorului şi Ziua Mediului

 Dacă despre Ziua Învăţătorului am scris ieri, azi am să mă opresc şi să spun că în fiecare an, pe 5 iunie, se marchează „Ziua Mondială a Mediului”, o modalitatea prin care Organizaţia Naţiunilor Unite atrage atenţia asupra problemelor grave de mediu.Conform Organizaţiei Mondiale pentru Alimente şi Agricultură, în fiecare an se aruncă 1,3 miliarde de tone de alimente, în acelaşi timp, pe glob, o persoană din şapte se culcă fără să mănânce. Probleme grave sunt şi în ceea ce priveşte poluarea solului, mărilor şi oceanelor. Este exact ca la ora de geografie ţinută de elevii mei care au avut de realizat un referat cu titlul “Pamântul râde, pamântul plânge”. Ca să râdă Terra ar trebui să fim mai responsabili şi să ocrotim după putinţa fiecăruia Planeta Albastră deoarece ea este a urmaşilor, nu numai a noastră!


                                                                                  Gelu Dragoş


5 iunie este data oficială pentru Ziua Învăţătorului

 În fiecare an pe 5 iunie se sărbătoreşte „Ziua Învăţătorului”. Pentru că nu este, încă, o activitate devenită tradiţie, ministerul de resort a subliniat în adresa transmisă în teritoriu că, începând cu anul 2013, ministerul intenționează să includă cele mai interesante propuneri ale cadrelor didactice în planul național al acțiunilor dedicate Zilei Învățătorului.
   În acest sens Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicită inspectoratelor şcolare judeţene, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti printr-o adresă semnată de secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, să asigure sărbătorirea Zilei Învăţătorului în toate unităţile de învăţământ, prin organizarea unor manifestări adecvate, care să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti.
    
                                                                                                                G.D.L.