Se afișează postările cu eticheta accident. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta accident. Afișați toate postările

luni, 28 aprilie 2025

Trei maramureșeni au murit pe o autostradă din Ungaria!


Vești rele din Ungaria. Trei maramureșeni au murit ieri după-amiază pe o autostradă din țara vecină. Încă unul a fost grav rănit!

Un accident grav a avut loc duminică după-amiază, 27 aprilie 2025, în Ungaria, pe autostrada M1, în direcția Győr, în apropierea localității Herceghalom, la kilometrul 26, ceea ce a dus la impunerea unor restricții de trafic, conform anunțului făcut de serviciul de urgență, prin intermediul MTI.
Din păcate, în urma impactului, trei persoane și-au pierdut viața, scrie Origo. Se pare că un vehicul a lovit parapetul de protecție și a intrat cu viteză mare în șanț. În mașină se aflau patru persoane, dintre care două au fost aruncate în afara vehiculului.
La fața locului a intervenit un elicopter de salvare, iar pompierii din Törökbálint au desfășurat operațiuni de salvare tehnică, conform informațiilor furnizate de aceștia. La locul accidentului au fost trimise ambulanțe și două elicoptere de salvare.
Salvatorii au transportat un bărbat de aproximativ 50 de ani la spital în stare stabilă, din cauza unei leziuni la cap și a unor contuzii toracice.
Conform primelor informații, cei trei bărbați care au decedat pe loc, dar și cel rănit grav, erau români din Maramureș.
Între timp, pe site-ul Útinform s-a menționat că, din cauza accidentului, a fost închisă ieșirea de pe autostradă către Zsámbék-Herceghalom, iar din cauza curioșilor, s-au format coloane de câțiva kilometri pe drum.

C.S.

joi, 26 decembrie 2024

O adevărată tragedie! Urmări deosebit de grave pentru cei trei polițiști accidentați ieri în Borșa!

Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat ieri dimineață, de un tânăr în vârstă de 22 de ani în orașul Borșa, care a intrat cu un Porsche într-o autospecială a poliției.

Doi dintre agenți se află în stare gravă la spitalul din Târgu Mureș, iar unul dintre ei riscă să rămână paralizat. Cel de-al treilea polițist a fost internat la spitalul din Baia Mare. Între timp, tânărul care a provocat accidentul și a spulberat mașina de poliție a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Unul dintre polițiști a fost transferat împreună cu un coleg de-al său cu un elicopter SMURD, la spitalul din Târgu Mureș, cei doi fiind în stare gravă. Unul dintre ei are coloana vertebrală fracturată. Din fericire, medicii cred că măduva spinării nu a fost afectată, astfel că prognosticul inițial de paralizie ar putea să fie îmbunătățit.
Cel care se află în starea cea mai gravă este polițistul care a suferit o fractură intracraniană, cu hemoragie craniană. Acesta și-a pierdut inclusiv un ochi, a primit sânge ieri în UPU Târgu Mureș și se află în continuare sub stricta supraveghere a medicilor de acolo.
Cel de-al treilea polițist este internat în Spitalul Județean Baia Mare. Acesta a suferit o fractură de bazin și fracturi multiple la membre.
Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 7:30, pe o stradă principală din orașul Borșa, Maramureș, chiar în apropiere de secția de poliție. Un tânăr de 22 de ani din localitate a pătruns pe contrasens, cu viteză foarte mare, la volanul unui bolid de lux și a intrat în plin în autospeciala de poliție.
După accident, șoferul vinovat s-a făcut nevăzut, însă acesta a fost găsit de oamenii legii, adus în custodia poliției, iar acum se află în anchetă. El refuzat să fie testat cu aparatele etilotest și drugtest de asemenea a refuzat recoltarea de probe biologice.
Tânărul este anchetat acum pentru vătămare corporală din culpă, pentru părăsirea locului accidentului și pentru sustragerea de la recoltarea de probe biologice, iar astăzi a fost arestat preventiv după ce ieri a fost reținut pentru 24 de ore.

Gr. C.

joi, 4 ianuarie 2024

Declarația zilei - Chira Vasile Ioan

 

Preotul ortodox din Nanesti, Maramures avea dezlegare sa plece, primeste salariu si pensie, nu? Patriot fiind, a facut si bine, lasa-l maica ca vorbeste bine... e vina victimei, ce cauta in calea specialului la ora aia? Pe drumul ala? Nu uitati ca el se grabea la facut bani de Boboteaza! S-a impacat si cu victima, n-are pretentii, deci Necuratul si-a facut treaba! Sa vedem preanefericitul Iustin ce masuri ia ! In rest, votati-votati...

marți, 8 februarie 2022

A fost "inaugurat" podul la Ulmeni?

 

Azi-noapte, în 7 spre 8 februarie, la ora 23.33, polițiștii Secției 3 Fărcașa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe D.J. 182B, în apropierea podului care face legătura între localitățile Chelința și Ulmeni a avut loc un accident rutier de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză, suspendat pe podul închis circulației rutiere, fiind în stadiul de construcție.

Ulterior, în ambulanță, polițiștii au identificat o tânără de 21 de ani, care a relatat faptul că, în timp ce o cunoștință o conducea cu autoturismul spre domiciliu, au fost opriți de un echipaj de poliție în localitatea Hideaga.

Conducătorul auto a a demarat în trombă de lângă polițiști, fără a mai prezenta documentele de control, având ca direcție de mers podul care face legătura între localitățile Chelința și Ulmeni. Ulterior, știind că podul nu este pus în circulație, tânăra de 21 de ani a sărit din autoturism în timpul mersului, de pe scaunul din dreapta față. Autoturismul a intrat pe rampa improvizată a podului, unde a rămas suspendat.

Tânăra a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Aceasta nu a rămas internată sub supraveghere medicală.

Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, respectiv un tânăr de 27 de ani, iar în urma verificărilor efectuate au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

                                                                                    C.L.L.

miercuri, 7 iulie 2021

Mica Svab : ”Un suflet a plecat la ceruri în urma accidentului de la mall Vivo din Baia Mare”


 Grea încercare pentru familiile celor doi tineri care, cumpărându-și câte un bilet de autobuz au stat cuminți pe o banca in stația de lângă mall-ul Vivo și au așteptat să vină mijlocul de transport. A venit în schimb un tânăr cu un BMW cum sunt mulți în trafic și le-a spulberat visul de a-și continua viața și de a-și duce la îndeplinire planurile ce și le făcuseră împreună. Denisa ... a plecat, poate intr-o lume mai bună, unde nu este viteza, unde nu sunt mașini cu atâția cai putere care nu pot fi controlate, unde nu sunt părinți care cumpara mașini copiilor la vârste mult prea tinere ajungând apoi să regrete deciziile luate, unde nu este atâta nedreptate și unde legile sunt altele decât aici pe Pământ. Viața este atât de scurta si atât de putini conștientizează acest lucru. Alergam sa fim cei mai grozavi, sa ne etalam valorile materiale...banii, muschii, mașinile scumpe, hainele, casele, alergam zi de zi, înjuram in trafic, ne facem loc încât trecem unii peste alții fără sa ne pese de cel de lângă noi. Suntem orbi și nu vedem nici după aceasta pandemie care încă nu e gata, ca de fapt venim in curul gol și plecam in curul gol. (Scuzați expresia dar e adevărat). Nu ducem nimic cu noi decât faptele iar acestea trebuie sa fie bune. Nu ducem nici contractele cu sume mari după care tânjesc mulți dintre cei care ne conduc, nu ducem nici terenurile și nici un alt imobil. Oamenii au uitat sa trăiască frumos, au uitat sa se ajute, au uitat sa își facă timp pentru ei, au uitat că tot ce contează pe lumea asta este felul in care ți-e sufletul și modul cum acționezi. Nu ne mai pasa de nimic. In jurul nostru găsim ruine, in jurul nostru avem răutăți și parca suntem intr-o competiție continua ... cine are mai mult, cine conduce, cine pe cine da jos.

Treziți-vă stimați parlamentari și faceți legi care să oprească tragediile de pe șosele!
Treziți-vă stimați polițiști care dați permisele mult prea ușor!
Treziți-vă stimați guvernanți și faceți ceva pentru țara aceasta! Nu mai acoperiți fapte ale unor oameni corupți, căci din cauza aceasta ajungem la astfel de tragedii. Schimbati legile pentru ca și polițiștilor sa le fie mai ușor sa ia decizii, avocații și judecătorii sa nu mai fie legati la mâini când e sa dea un verdict! Treziți-vă cu toții fiindcă e deja prea mult! Preaaaa mult! As vrea sa vedeți mai departe decât propriile interese. Atât !!! Avem o viața și atât ! Mâncam cu o singura gură și dormim doar intr-un singur pat.
Condoleanțe familiei îndoliate. Sper din suflet ca măcar acel tânăr să treacă mai ușor peste toată aceasta grea încercare. Dumnezeu sa le ajute!
În foto jos este tânărul cu BMW care a provocat accidentul.





miercuri, 23 mai 2018

Accident cumplit în Ungaria, soldat cu 9 morți!


Șapte români și-au pierdut viața într-un accident care a avut loc marți seară în Ungaria și în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România. Accidentul a avut loc la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe DN4. Purtătorul de cuvânt al MAE, Paul Ciocoiu, a confirmat la Digi24 că toate cele șapte victime sunt cetățeni români, dar ulterior MAE a revenit cu un comunicat în care precizează că accidentul s-a soldat cu nouă morți, dintre care pentru moment erau confirmați doar patru români. Procedurile de identificare continuă însă, inclusiv pe bază de ADN, dată fiind gravitatea accidentului. Astfel, sunt „indicii” că și restul victimelor ar fi români, spune MAE.
Potrivit unor imagini apărute pe internet, șoferul microbuzului făcea live pe Facebook și a surprins momentul impactului. Se pare că era un drum aflat în reparații pe o bandă de sens. Potrivit imaginilor, impactul este atât de puternic, încât șoferul pare să nu fi conștientizat că circulația era restricționată la o singură bandă.

 COMUNICATUL MAE:

În continuarea comunicărilor privind accidentul rutier produs în apropiere de Budapesta, în care a fost implicat un microbuz care se deplasa către România dinspre Slovenia, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Conform ultimelor informații obținute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, în urma operațiunilor de descarcerare s-a constatat că numărul persoanelor decedate este de nouă.
Până în prezent, s-a stabilit că patru persoane decedate sunt de cetățenie română, existând indicii că și restul victimelor ar fi cetățeni români, însă procedura de identificare se află încă în curs de desfășurare și se derulează cu dificultate, dată fiind gravitatea accidentului.
Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei și a analizelor pe bază de ADN. MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului.
Totodată, având în vedere numărul mare de victime, ministrul afacerilor externe a dispus activarea Fondului special de urgență aflat la dispoziția ministerului, în vederea suportării costurilor legate de repatrierea trupurilor neînsuflețite.
De asemenea, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate a fost activat în cadrul Celulei de Criză a MAE, pentru preluarea tuturor solicitărilor de asistență din partea familiilor.
Celula de Criză a MAE își continuă activitatea 24/7 până la finalizarea tuturor demersurilor de identificare a victimelor accidentului și repatrierea trupurilor neînsuflețite.
Ambasada României la Budapesta este în contact permanent cu autoritățile locale și cu membrii de familie, acordând asistență consulară inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces.

 Ministerul Afacerilor Externe transmite pe această cale sincere condoleanţe familiilor îndoliate.

  Purtătorul de cuvânt al MAE, Paul Ciocoiu, a declarat la Digi24 că microbuzul era înmatriculat în județul Mureș și toate cele șapte persoane care au decedat erau pasageri ai microbuzului.
Presa maghiară vorbeşte despre faptul că microbuzul era atât de distrus în urma accidentului, încât pompierii au fost nevoiţi să taie caroseria ca să-i poată scoate pe pasageri din interior.

Cel mai probabil, cauza accidentului a fost viteza. Tragedia s-a petrecut în jurul orei locale 16:30 (ora României - 17:30).                             
                                                                                                       GDL

sâmbătă, 19 mai 2018

Carnagiu la Jibou - Patru studente din Maramureş au murit iar alta este în stare critică după ce o maşină în care se aflau a fost lovită de tren!

Un accident de circulație deosebit de grav a avut loc în în Jibou, județul Sălaj. Patru tinere din Maramureș, cu vârste cuprinse între 20 și 21 de ani, au murit pe loc după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de trenul Baia Mare- Jibou, iar o alta se zbate între viață și moarte. La această oră, medicii efectuează manevre de resuscitare a acesteia.
Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi petrecut după ce una dintre fetele care conducea autoturismul nu s-a asigurat la trecerea cu calea ferată, fiind spulberate de către trenul care circula pe ruta Baia Mare – Jibou.

Mai multe echipaje ale pompierilor militari din Jibou și Zalău, echipaje SMURD dar și de la Poliție sunt în acest moment la fața locului. Atât traficul rutier cât și cel feroviar sunt în acest moment oprite. Vom reveni cu amănunte.
Actualizare 1:

Azi după amiază, în jurul orei 18.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că un autoturism a fost lovit de tren, la intersecţia căii ferate cu centura ocolitoare a oraşului Jibou. În urma impactului, patru persoane au decedat, iar a cincea se află în stare gravă.
Persoanele decedate erau pasagere în autoturism. Toate persoanele implicate sunt din judeţul Maramureş şi au vârste de 20 şi 21 de ani.
Semnalele acustice erau în funcţiune. Garnitura de tren făcea legătura între Baia Mare şi Jibou. Mecanicul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii sunt în continuare prezenţi la faţa locului (n.red. ora 19.55), pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul. Traficul feroviar nu a fost afectat”, a declarat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.



Preluare http://www.actualmm.ro/ultima-ora-carnagiu-la-jibou-patru-fete-din-maramures-au-murit-iar-alta-este-in-stare-critica-dupa-ce-masina-in-care-se-aflau-a-fost-lovita-de-tren/


luni, 20 noiembrie 2017

ACCIDENT: Cinci răniți după ce o autobasculantă s-a răsturnat pe un autoturism


  Un accident grav cu 5 victime a avut loc azi, la orele amiezii, în Tăuții Măgherăuș. Totul din cauza unei manevre imprudente a șoferului unei autobasculante. A intrat în balans, a acroșat o autospecială care circula din sens opus și s-a răsturnat apoi pe un autoturism.
Localnicii povestesc că au auzit o bubuitură și când au ieșit în drum, au văzut un morman de nisip în mijlocul drumului și mai mulți oameni răniți.
”S-a agățat și a intrat în balans și s-a răsturnat”, a spus un bărbat.
”Eram la televizor, am auzit o bubuitură și am ieșit afară. I-am văzut pe cei din mașină accidentați, i-au scos afară, i-au trimis cu salvările la spital, din cauza derapajului s-a întâmplat toată treaba”, a spus un alt bărbat.
 La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale poliției. Traficul a fost oprit pe ambele sensuri de mers mai bine de două ore.
„Din primele cercetări, se pare că evenimentul rutier s-a produs pe fondul unei manevre imprudente a conducătorului autospecialei marca DAF care a părăsit carosabilul prin partea dreaptă, a intrat pe acostament, a intrat în balans după care a acroșat o autospecializată marca MAN care circula din sens opus, după care s-a răsturnat pe autoturismul marca Dacia Logan”, a declarat subinspectorul Vasile Belea, de la Serviciul Rutier Maramureș.
”În urma accidentului au rezultat cinci victime, neîncarcerate, care au fost transportate la spital de către echipajele SMURD și ale Ambulanței prezente la fața locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Oana Alexa-Gonczi.
Traficul a fost reluat pe DN 1C în jurul orei 15:40.

Autor: Oana Dulf

Sursa: Maramedia

miercuri, 15 februarie 2017

Un autocar românesc, implicat într-un accident în Ungaria: Cinci morţi şi mai mulţi răniţi în stare gravă

Un autocar inmatriculat in România a fost implicat intr-un accident in lant, miercuri dimineata, in Ungaria, pe Autostrada Paneuropeana, la doar trei kilometri distanta de vamaNadlac.
In urma incidentului cinci persoane au murit si mai multe sunt ranite, informeaza Digi 24. In accident au fost implicate mai multe masini, un microbuz, un tir si autocarul romanesc.

Initial s-a anuntat ca in autocarul care circula pe ruta Hamburg - Bucuresti se aflau 25 de persoane, potrivit ISU Arad, dar Eurolines Romania a informat ca erau 17 persoane. Din Romania au fost deja trimise echipaje de salvare din Timis, Arad si Ungaria.

Informatiile nu sunt clare in privinta persoanelor decedate. Initial s-a anuntat ca o persoana din autocar a decedat, dar Eurolines România a transmis ca doar soferul a fost ranit.

luni, 19 decembrie 2016

CFR-istul Răzvan HORJ şi-a făcut bolidul praf într-un accident în Maramureş

Fundaşul central al echipei CFR 1907 Cluj Napoca, maramureşeanul Răzvan Horj a fost implicat duminică seara într-un accident rutier pe raza localităţii Valeni din judeţul Maramureş.
Din primele informatii, Horj se afla la volanul unui autoturism AUDI, iar la un moment dat a intrat in coliziune cu un Matiz, după care ar fi acroşat o fetiţă aflată pe marginea drumului. Din fericire, fetiţa este în afara oricărui pericol.
Deşi martorii spuneau ca fotbalistul ar fi refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a declarat că a cooperat cu poliţia.
„Am fost testat cu aparatul etilotest rezultatul înregistrat fiind zero. Acum sunt la spital pentru probele de sânge. Am colaborat şi voi colabora cu poliţia rutierî”, a declarat Răzvan Horj pentru VasileDale.ro.

marți, 20 septembrie 2016

Misterele maşinii lui Vasile Blaga

Procurorii DNA au deschis o anchetă în care sunt cercetaţi mai mulţi ofiţeri de poliţie din Bihor. Printre aceştia ar fi şi chestorul Liviu Popa, prietenul  fostului ministru de Interne, Vasile Blaga, cel care recent a comis un accident rutier în timp ce conducea maşina politicianului Copreşedintele PNL, senatorul Vasile Blaga (60 de ani), a fost audiat ieri la DNA Bucureşti în calitate de martor într-un dosar privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2012-2014. Este vorba de un dosar în care este implicat prietenul politicianului, chestorul Liviu Popa (48 de ani), şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IJP) Bihor. Ofiţerul a fost inspector general al Poliţiei Române în perioada guvernării PDL, noiembrie 2010- mai 2012. În timp ce Blaga era audiat la Bucureşti, procurorii anticorupţie din  Oradea au descins la sediul IPJ Bihor, la sediul Serviciului Logistic, dar şi la locuinţa lui Liviu Popa.
 Ancheta procurorilor DNA vizează fapte de corupţie în care sunt implicaţi ofiţeri de poliţie din Bihor. 
Surse judiciare au explicat că ar fi vorba inclusiv de fapte de mită. Liviu Popa urmează să fie citat în această săptămână la sediul DNA Oradea. DNA a confimat ieri doar percheziţiile, dar nu a oferit detalii suplimentare despre cine sunt cei implicaţi. Punctual, Vasile Blaga a dat explicaţii procurorilor DNA de ce maşina sa, un autoturism marca BMW, a fost condusă de mai multe ori de Liviu Popa: „Au fost date legate de maşină: unde stă maşina, de când am maşina, lucruri de genul ăsta”. Blaga a spus că este vorba mai mult de un ajutor pe care i-l dă Popa, acela de a mai plimba maşina periodic. „Eu l-am rugat în permanenţă, pentru că suntem prieteni de familie, când poate, pentru că eu ştiu ce înseamnă să nu muţi maşina un an de zile, ajung de 2-3 ori pe an acolo,” a spus Blaga. Anchetat pentru vătămare corporală Iniţial, politicianul a  legat audierea sa de un accident rutier pe care Liviu Popa l-a făcut pe 6 septembrie, în timp ce îi conducea autoturismul BMW. „În urmă cu două săptămâni, fiind în concediu domnul chestor Popa, eu l-am rugat să ia maşina - pentru că este Diesel, din 2001 şi trebuie mişcată - şi a avut un accident uşor la Braşov. S-a deschis, cum este şi normal, un dosar penal”, a precizat Blaga.  Potrivit liberalului, pagubele la maşină sunt un far spart şi bara de direcţie îndoită, iar reparaţiile vor fi suportate de Popa. Pe 6 septembrie, autoturismul BMW condus de şeful IPJ Bihor a intrat pe contrasens, încercand să depăşească un TIR şi a lovit o altă maşină, care venea din sens opus. Popa se ducea, atunci, la Bucureşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unei persoane de sex feminin, în vârstă de 36 ani, aflată în autoturismul care circula din sens opus. Pe numele lui Popa a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările privind accidentul sunt continuate de către poliţişti şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov. 
Procurorii braşoveni au spus ieri că audierea de la DNA nu are nicio legătură cu ancheta privind accidentul. 
Corupţia din Poliţia Bihor Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au deschis dosarul în care este implicat Liviu Popa după ce au monitorizat mai mulţi poliţişti din Bihor. În luna iunie a acestui an, anchetatorii  au efectuat percheziţii la Poliţia municipiul Beiuş (Bihor), dosarul privind fapte de corupţie comise în perioada 2014-2016. Percheziţii au avut loc atunci şi la posturile de poliţie din Cărpinet şi Pietroasa, fiind scotocite birourile şi locuinţele şefului Poliţiei Beiuş, comisarul şef Remus Indrei, ale şefului Secţiei Poliţiei Rurale Beiuş, comisarul-şef Dorin Vesa, ale şefului de Post din Pietroasa, Gheorghe Bat şi ale celui din Cărpinet, Raul Rotar. Descinderile procurorilor anticorupţie ar viza dosarele penale ale afaceriştilor din zonă, dosare care stau ticsite fără nicio problemă în sertarele poliţiştilor. Printre afaceriştii vizaţi s-ar afla şi  patronii unor cariere de piatră din Cărpinet care, în schimbul unor taxe de protecţie, lucrează fără  autorizaţie, cu „binecuvântarea” oamenilor legii. La mijlocul lunii august, procurorii DNA Oradea au efectuat noi descinderi la sediul Poliţiei Beiuş, în Vârtop şi Vărzarii de Jos, percheziţii ce au avut legătură cu cele din iunie. Descinderile au avut loc 19 locuinţe şi firme, dar şi la sediile Poliţiei Beiuş, Pietroasa şi Cărpinet. 
În dosar ar fi apărut şi numele chestorului Liviu Popa, astfel că anchetatorii îl bănuiesc că ar fi avut cunoştinţă de unele fapte penale comise de subalternii săi de la Beiuş şi nu ar luat nicio măsură. În timpul percheziţiilor de la domiciliul său, Liviu Popa a afirmat că procurorii DNA îi percheziţionează locuinţa, dar a spus că nu ştie ce caută şi pentru ce au loc percheziţiile. Chestorul este în concediu de odihnă. 
Promovat în guvernarea PDL
 Între Vasile Blaga şi Liviu Popa există o relaţie veche de prieteni. În anii ’90, Blaga a fost deputat FSN de Bihor şi a ocupat mai multe funcţii în administraţia locală, prefect şi director general la Directia Regionala Vamală Oradea. Chestorul a fost promovat în funcţii importante în Ministerul de Interne pe vremea când la conducerea acestuia se afla liderul PNL (ex-PDL). Blaga a fost ministru de Interne în perioadele: decembrie 2004-aprilie 2007 şi decembrie 2009- septembrie 2010. În 2004, Popa era detaşat ofiţer la PNA Oradea, iar în mai 2005 a fost numit Inspector-şef al IJP Bihor. Ofiţerul a fost numit, în octombrie 2009, director general al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din MAI. Din această funcţie a fost promovat, în noiembrie 2010, chiar la şefia Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).  Popa a fost numit în funcţie în locul lui Petre Tobă, demis de ministrul de Interne de la acea vreme, Traian Igaş, urmaşul lui Vasile Blaga la MAI. Chestorul Popa s-a întors în fruntea Inspectoratului de Poliţie Bihor în anul 2012.
Preluare http://adevarul.ro/news/eveniment/misterele-masinii-vasile-blaga-1_57e019335ab6550cb8cd6ad0/index.html

luni, 22 august 2016

Accident rutier la Şomcuta Mare



Un eveniment rutier s-a petrecut duminică, 21 august, în oraşul Șomcuta Mare, pe strada Mocirii. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a trei persoane care se aflau în cele trei autoturisme implicate.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, descarcerare și prim-ajutor iar cele trei victime au fost trimise la Spitalul Judeţean "Constantin Opriş" din Baia Mare pentru investigaţii amănunţite. 

marți, 16 august 2016

Un antrenor din lotul Germaniei de la JO Rio 2016 a murit !

Antrenorul echipei germane de canoe slalom, Ştefan Henze, a murit în Brazilia în urma unui accident de maşină.
Ştefan Henze se afla împreună cu un coleg din staff într-o maşină care circula în satul olimpic. La un moment dat, autoturismul a intrat într-o barieră de beton.
Henze a suferit multiple leziuni la cap şi nu a mai putut fi salvat, scrie agenţia de presă Reuters.

joi, 31 martie 2016

Tragedie rutieră: 4 români au decedat pe loc şi alţi 3 au ajuns la spital în urma unui accident din Cehia. Una dintre maşini era din Maramureş

Patru români au decedat şi alţi doi au ajuns în stare critică la spital în urma unui accident petrecut ieri în Cehia. O a treia persoană prezintă leziuni minore şi află şi ea internată la spital. Una dintre maşini era înmatriculată în Maramureş.
Accidentul s-a petrecut pe autostrada  D5 (Praga-Nurnberg), în dreptul orașului Plzen, și s-a soldat cu decesul a 4 cetăţeni români şi rănirea altor 3. Una dintre maşinile implicate în tragedie era înmatriculată în Maramureş.
 “Potrivit informaţiilor furnizate până în prezent, în accidentul rutier au fost implicate două autovehicule înmatriculate în România, un camion și un autoturism, cel din urmă având la bord 7 cetățeni români. Conform declarațiilor unor reprezentanți ai poliției, camionul a lovit din spate autoturismul, care a fost proiectat în parapetele de protecție de pe marginea autostrăzii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe
Cele trei persoane rănite au fost transportate la Spitalul Universitar din Plzen. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, un consul din cadrul ambasadei României la Praga s-a deplasat de urgență aseară la Spitalul Universitar din oraşul Plzen,  pentru a obţine date actualizate de la cadrele medicale privind starea de sănătate a cetăţenilor români internaţi şi pentru a monitoriza constant starea acestora.  Toți cei trei cetățeni români internați în spital sunt, în prezent, în stare inconștientă, medicii fiind rezervați în privința evoluției stării lor.
“Totodată, precizăm că MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului. În prezent, trupurile neînsufleţite ale celor patru cetăţeni români se află la o companie de pompe funebre din Plzen, de unde vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală din  aceeaşi localitate, pentru autopsie,” Se mai arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.
Ambasada României la Praga monitorizează cu prioritate cazul, menţine permanent legătura cu autorităţile competente locale şi cu reprezentanţii spitalului în care se află internaţi cetăţenii români, continuând acordarea asistenţei consulare de specialitate. Conform Ministerului Afacerilor Externe, din primele date obţinute de la poliţie, împotriva şoferului camionului implicat în accident a fost iniţiată cercetarea penală. Sursa MaraMedia


                                                                           Ioniţa ILIEŞ

luni, 18 mai 2015

Accident rutier grav între Lucăceşti şi Mireşu Mare

Un grav accident de circulatie a avut loc cu putin timp in urma intre localitatile Lucacesti si Miresu Mare. O femeie de 37 de ani conducea un autombobil marca Renault, pe DJ 108 E, dinspre Lucacesti spre Miresu Mare. In dreapta era mama ei, in varsta de 70 de ani, care mergea la medicul de familie, unde avea programare. Pe o portiune de drum dreapta, femeia a pierdut controlul volanului, masina a iesit de pe sosea si s-a rostoglit de mai multe ori printre tufe si arbusti.
Preluare http://www.emaramures.ro/Video-Maramures/22144/ACCIDENT-Doua-femei-ranite-grav-dupa-ce-o-masina-s-a-rasturnat-intre-Lucacesti-si-Miresu-Mare-VIDEO-
                                                                                         
                                                                                      VASILE DALE
Nota noastră. Din păcate şoferiţa B.D. a decedat în jurul orei 14,30. Dumnezeu să o ierte şi să o aşeze în Rai!

luni, 30 martie 2015

Accident groaznic cu trei internaționali greci după meciul cu Ungaria !

Trei dintre internaționalii greci care au făcut parte din lotul pentru deplasarea cu Ungaria, din preliminariile Campionatului European 2016, au fost implicați într-un accident rutier în Budapesta.
Vangelis Moras (Hellas Verona), Panagiotis Tachtsidis (Hellas Verona) și Giannis Fetfatzidis (Chievo) se îndreptau cu taxiul spre aeroportul din Budapesta după meciul cu Ungaria.
Taxiul a avut un accident cu o altă mașină iar șoferul din celălalt autovehicul a decedat.
Cei trei internaționali greci au fost spitalizați într-un spital din Budapesta, dar conform primelor indicii nu au suferit răni grave.
Ungaria și Grecia au remizat la Budapesta, scor 0-0, într-o grupă a preliminariilor Euro 2016 condusă de România.

                                                                           Cristi SOMEŞAN

joi, 30 ianuarie 2014

Prestigiosul L'Equipe despre accidentarea ex-pilotului de Formula I, Michael Schumacher

In ziua in care se implineste exact o luna de cand Michael Schumacher se afla in coma indusa, ca urmare a groaznicului accident suferit la schi, cunoscutul cotidian francez L'Equipe sustine ca a intrat in posesia unor informatii tinute ascunse de doctorii de la spitalul din Grenoble, acolo unde e internat fostul pilot de F1.
Jurnalistii francezi sustin ca doctorii vor incepe procesul de trezire din coma indusa a fostului campion mondial din Formula 1.
"Conform informatiilor noastre, Michael Schumacher va fi trezit incet, incet din coma. Va fi un proces lent si o perioada nesigura de revenire a multipului campion de Formula 1", noteaza sursa citata.
Se pare ca in ultima perioada Schumacher a reactionat pozitiv si, din acest motiv, doctorii au decis sa inceapa procesul de revenire.
Totusi, asta nu inseamna ca Michael isi va reveni sigur. Exista inca riscul ca sportivul neamt sa ramana intr-o stare vegetativa!

"Daca lovitura a fost serioasa, ii vor trebui ani buni ca sa-si revina", avertizeaza profesorul Jean-Luc Trowel, seful sectiei de neurologie de la Foch Hospital. Noi ii dorim insanatosire grabnica!

miercuri, 2 octombrie 2013

Accident mortal la ieșirea din Lăpușel spre Hideaga

Un eveniment rutier grav s-a produs marţi, 1 octombrie,  în jurul orelor 18,oo, la ieșirea din localitatea  Lăpușel spre Hideaga, comuna Satulung. Se pare că două maşini s-au izbit frontal. Un bărbat în vârstă de 49 de ani, conducătorul unuia din cele două autoturisme, a decedat la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de paramedicii SMURD de a-l resuscita. Alte 4 victime au fost transportate de echipaje de prim-ajutor la Spitalul Judeţean „Constantin Opriş” Baia Mare. Pe raza localitatii Lapusel s-a format o coloană de maşini de aproximativ 3 km. Iată ce au declarat doi dintre oficialii prezenţi la accident:
Dr. Linda Şerbănescu, medic S.M.U.R.D. - "Am fost solicitaţi pentru a interveni la un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. În total au fost cinci victime din care 3 adulţi şi 2 copii. Pe una dintre victime am găsit-o în stare foarte gravă şi a intrat în stop cardio-respirator imediat după ce am făcut extracţiile de urgenţă din maşină. Victima a fost încarcerată, am găsit-o comatoasă şi a intrat în stop cardio-respirator. Am efectuat manevre de resuscitare timp de 30 de minute, fără rezultat. Din păcate, victima a decedat. Celelalte victime, 3 dintre ele păreau cu leziuni relativ minore, au fost transportate de catre Ambulanţa cu asistent şi o victima cu leziuni traumatice mai importante, care de asemenea a fost transportată de ambulanţa cu medic".
Cms. şef  Ioan Carlig - "Accidentul s-a produs în condiţiile în care conducătorul autoturismului VW Golf a trecut pe contrasens, a rulat pe o porţiune considerabilă pe acest drum în aliniament şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Deocamdată nu se cunosc cauzele care au determinat circulaţia acestuia pe contrasens În urma evenimentului a rezultat, din păcate, decesul conducătorului autoturismului VW Golf precum şi accidentarea a 4 persoane - conducătorul auto şi cei 3 pasageri din al doilea autoturism".

                                                                               Cristian LAURENŢIU