Amintiri, amintiri...

 Viata mea a fost impartita in etape, fiecare caracterizata de locurile prin care am umblat si de oamenii pe care i-am cunoscut. Ieri a murit o parte din, poate, cea mai frumoasa etapa a vietii mele: Izvorul Muresului. Am ajuns in linistita (acum) statiune prin '85 sau '86. Atunci l-am cunoscut si pe unul dintre cei care erau responsabili cu o parte din agitatia de atunci, DJ-ul Tavi Anesie. Terminase facultatea la Petrosani asa ca, atunci cind mi-am luat o pauza de la studii (nu ca in restul timpului m-as fi omorit eu cu invatatul!) de vreun an si jumatate (prin '87-'88) nu-i de mirare ca m-a primit in statiune si chiar mai mult, in camera lui. Multe sunt de povestit despre omul acela mic si supraponderal (cum se zice acum!), al carui veselie era molipsitoare. Imi lipsesc ceasurile alea de auditie muzicala pe care le facea inainte de a da drumul la muzica de dans. Facea cultura muzicala pentru cei care veneau mai repede in discoteca dotata de Nicu Ceausescu. Asa ca il inteleg ca s-a speriat un pic cind niste vlajgani care ma cautau (consateni de-ai mei, dornici sa ma vada, cu ginduri bune!) au spus ca sparg tot daca nu le spune unde sunt. "Daca aveti un milion puteti sparge!", le-a zis Tavi. "Singur n-am dar toti trei avem", a raspuns unul dintre ei. S-au linistit, normal... Imi lipsesc dedicatiile "Pentru Tetu si gasca lui de soc" cind apaream in statiune cu copiii angajatilor (Florin Borda cu sora lui, Adela, Kati Lukacs, Claudiu Moldovan si frate-sau s.a) care se rugau de mine sa ma duc sa-i iau de la parinti si sa-i duc la discoteca, Imi lipsesc povestile lui vesele si diminetile de luni cind plecam sa iau apa minerala, incepeam cu un sprit lung-lung si incercam sa ne aducem aminte ce am mai facut dupa ce s-a terminat discoteca :)). Imi lipsesc meciruile de fotbal cind era greu sa treci de Tavi, pentru ca isi punea burta intr-o parte si fundul in alta si ocupa mult din teren :)) Imi aduc aminte cum parintii lui au incercat sa il duca la Oradea, de unde erau ei. O matusa, asistenta, a vrut sa-i faca lipeala cu o doctorita. Pregatise masa, toate cele in cabinet. La final, matusa i-a spus unei asistente dragute care era si ea acolo ca vor pleca acum, pentru ca Tavi o conduce pe domnisoara doctor. "Matusa, du-te cu domnisoara doctor, ca o conduc pe domnisoara asistenta!", a fost raspunsul lui Tavi. Tot ce construise femeia s-a darimat si Tavi s-a intors in Izvorul Muresului, s-a casatorit cu iubita lui din Tg. Mures, Melinda Anesie, si s-a facut om de casa. L-am mai intilnit o data dupa 1990, am mai vorbit, rar, la telefon. Am aflat insa de la un alt prieten din acea vreme, Corneliu Misaila, ca ramasese acelasi om vesel, pus pe glume . Tot Cornel mi-a spus, duminica, ca Tavi e in coma. Ieri am aflat ca nu mai e printre noi, s-a dus sa le puna ingerilor si dracilor deopotriva sa asculte rock si disco. Tavi, cind ajung acolo sa stii ca ma duc sa cumpar apa minerala. Vezi sa iti ramina vreo sticla-doua de vin de cu seara... Ne punem iar pe treaba si incercam nu sa ne aducem aminte de ceva ci sa uitam de toate! Odihna vesnica sa ai, Tavi!

Tot ieri am aflat ca s-au dus in subteran alti doi fosti colegi de la Petrosani, din generatii diferite: Cornel Jurca si Fane Bolea. Ce-o fi cu doamna asta cu coasa de a inceput sa umble prin amintirile mele? Ia mai lasa-ne in pace cucoana! Dumnezeu sa-i ierte!

Ioan BUDA TZETZU

Amintiri despre poetul Tiberiu Utan

Îmi aduc aminte de o tabletă a lui Tudor Arghezi memorabilă, în care sublinia un adevăr trist, că noi românii suntem meşteri iscusiţi în a ne nega personalităţile, în a le înjosi, în a aşterne peste ele colbul uitării. Şi iată că, la Văleni, vatră de străveche civilizaţie românească, care a dat ţării oameni de seamă, de Rusalii, s-a petrecut un eveniment lăudabil. Prin grija Fundaţiei culturale "Tiberiu Utan" s-a comemorat acest fiu al satului.

A fost un nimerit prilej să aruncăm gândurile peste timp şi să rememorăm anii în care l-am cunoscut pe cel care a fost o personalitate polivalentă: poet, traducător, conducător de instituţii literare, publicist şi om de cultură. L-am cunoscut după 1970, în redacţia revistei Cravata roşie, fiindu-mi prezentat de un coleg de-al lui întru pasiuni, Ovidiu Zota. Ne-am apropiat repede. Deoarece poetul era legat prin toate fibrele de Maramureş şi, pe lângă toate, iubea şi folclorul enorm de mult. Scrisese şi despre folclor. Îmi amintesc cum i-am savurat articolul: "Permanenţa folclorului", apărut în România literară sau "Despre conştiinţa artistică", articol apărut în Luceafărul. Se impresiona profund când discutam despre cercetările mele etnologice efectuate în vatra satului său natal, pe care o considera de un conservatorism aparte. Vibra atunci când îi recitam din lirica adunată din sat sau când îi depănam firul unei poveşti şi despre care îmi repeta întruna că merită publicate cât mai grabnic. Aşa s-a născut propunerea de a deveni potenţial colaborator al Editurii Ion Creangă, pe care o conducea atunci.

N-a trecut multă vreme şi i-am oferit spre publicare un volum de poveşti. Am fost satisfăcut când mi-a relatat cu nerv cât de mult i-a plăcut şi ce perle valorose au creat moşii şi strămoşii din ţara Voievozilor. Mi-a spus că va trebui să aştept destul de mult şi că e greu să răzbaţi în Bucureşti, la edituri centrale, că sunt multe trageri de sfori şi intervenţii de sus, iar bietul autor nu răzbeşte cu una cu două. Planificată iniţial, cartea, totuşi, nu a mai apărut, contrar voinţei directorului editurii.

Cu Tiberiu Utan ne-am întâlnit de multe ori şi întâlnirile au fost pline de bucurie. La casa doamnei Magdalena Costache-Păun, care strângea spuma intelectualităţii bucureştene la ceaiul de seară, venea şi Tiberiu Utan. Am stat unul lângă celălalt, deseori. Şi îl apreciau participanţii şi când se preta la calambururi literare şi când recita din creaţia proprie, care reprezenta un avantaj: era scurtă şi cuprinzătoare. Poetul Pan Vizirescu susţinea că Tiberiu ştie să se esenţializeze în ceea ce scrie. Uneori elogia Maramureşul, alteori povestea picant cele trăite în călătoriile din străinătate, dar atrăgea atenţia că cele mai frumoase cărări sunt ale ţării, iar cele de vis sunt ale Maramureşului, pe care îl considera un leagăn al creaţiei. Iar povestea acestei ţări este depănată în versuri populare, în poveşti şi legende, dar istoria ţării o scriu şi meşterii populari în lemn, aşa cum numai ei o ştiu face. Pentru exemplificare s-a oprit la poarta maramureşeană, pe care o considera o capodoperă în care omul din popor a înscris semne şi simboluri, care ne îndreaptă către lumi foarte îndepărtate. În ea descoperea argumente ale continuităţii.

Şi multe ar mai fi de depănat, prin care să conturăm personalitatea scriitorului şi omului, aşa cum a fost.

                                                                         Pamfil BILŢIU