Poesis - Vlad BABICIU

 

Sunt un nor

 

Un nor trecător,

Natura prinsă printr-un gest

făcut într-un joc copilăresc,

Un simulacru de cuvinte-cheie

scrise peste fatidice momente

Neliniștite vremuri ne apasă

ce vin din nou în prag

Norii decid singuri destine

Idei ce nu ne vin în minte

Iubiri ce nu mai umple inimi

Iar sorțile numără învingeri

Un gest insalubru făcut în tăcere

Zilele nu mai sunt efemere,

Iar nopțile ascunse-n mistere

nu mai sunt eterne,

Cuvinte-nepotrivite stau,

pe statui abandonate

Statui ce-au rămas fără glas,

 și nici frica nu le mai rămâne în vene

cum nici spaima nu mai întoarce

limbile de ceas,

Suflete rănite ce niciodată nu vor piere

din vremuri tulburi unite-n  vechi direcții

gesturi răpuse-n lumi apocaliptice

 încremenite-n priviri strivite

pe nori, dus pe  valurile vântului,

valurile gândului.

 

 Firicel de iarbă

 

Prind cuvinte poleite cu praf de stele

Prin glasul scos din goarnă

Lupt cu lacrimile în zilele de foc

Scot trecutul din țărână

Drame ce nu se văd de atâtea furtuni

Trecute peste chipuri hispanice

Ultima dorință scăldată-n noapte

Se mai văd urmele pașilor grăbiți

Zile eterne frânte-n șoapte

Îți  citesc din priviri a tale destine !

Cruci de piatră stau rezemate

în eter,

Inimi ce nu mai cară poveri,

La marginea universului am găsit

Un firicel de iarbă….

 

 Sunt un vis

 

Sunt un vis trecător

Trecut pe la porțile nopții

Îmi șoptește pasărea descântece

Sunt un vis firav într-o licărire de stele

Ce stă neclintit pe un fragment din noapte

Stau pe marginea nopții și aștept gândul bun

Nu sunt ca pasărea ce zburdă lin printre șoaptele noastre

nici ca norii ce adună lacrimi,

nici ca furtunile ce își jertfesc planetele

Trec printr-un vis șters ușor de o mână invizibilă

Prin pașii mărunți în noapte,ce nu lasă urme la prima

adiere de vânt.

Sau poate sunt urmele unor pașii minusculi ce trec grăbiți în noapte.

Poezii de Vlad Babiciu

Spre cărarea timpului (I)

 Pe cărarea timpului

Răsărea un fir de speranță

Era marea cea agitată prin nervurile ei

Era un ocean zglobiu cu peștii sărați

Valurile oarbe ce se aruncau spre bordul navelor

Pirații mai naufragiați decât vapoarele

Era un vuiet asurzitor de păsări călătoare

ce răpeau dimineți senine

Era un zumzetul  unei albine rătăcite in zbor

ce îmi polua fonic stupul

Era un cer mai limpede

decat roua dimineții

Era muntele de gheață mai rece decat

bruma dimineții

Era un culoar de pașii crescuți peste

 ghirlandele cu flori

Eram mai secretos decât misterul

Mai misogin decât  minciuna

Mult mai răbdător decât răbdarea

Poate mai optimist decât speranța

Mai sacru decât biserica

mai răzbunător decât lupta

mult mai mișcător decât natura.

Spre cărarea timpului (II)

 Priveam adesea spre cărarea norilor

Ce îmi răpea momentele

În prezența drumețului uitat

de vânt sau de  lumina zilei

in pragul serii răpeam stele

fiind însămi răpus de vicleșugul

timpului ,ci cum dezorientarea

mea era premiată,

pașii timpului inrolați spre natura

primitoare ,

eram o sclipire in univers

o tornadă cu amintiri

ce îmi memora trecutul

eram un munte de speranță

cu versanții înconjurați

de setea unor torenți ce curgeau violent

peste râuri și văi,

m-am impotmolit în balanța timpului

eram un mijlocitor între natură și timp

eram un pacificator ,pledam pentru pacifism,

dar intr-un final, militam pentru războiul dintre

natură și timp.

 

Poezii de Vlad BABICIU

 

Inima de sare

 

Mă uimește zâmbetul cocorilor

și spaima codrilor

Imi dă  noblețea și finețea sării

Vărsându-se ușor de pe versantul

Unui munte în forma

Inimii de sare.

 

 

Muntele de aramă

 

Sunt frații noștrii

Munții de aramă

Ce îmi oblăduiesc stările

Un drum vijelios spre o stare impefect

de perfectă

Poalele munților tăcuți

De umbra toamnei,

în mine îmi surâde melancolia veșnică și

 îmi naște suspinul greu

a-l unei vieți ce trăiește pe datorie

îsi dă pe rate anii cei mai glorioși

iar pe rație își oferă zilele de toamnă

împreună cu asprimea soarelui

cu vicleșugul stelelor în nopțile

lui Gustar.

 

 

  Fericirea merelor

 

Din finețea spumelor valurilor

Văd  fericirea merelor cum cad peste

O brumă de iarbă cu mistere

Chipul cu fericirea merelor

Timpul ce așteaptă  marea tristă de după nisipul mișcator

Ziduri de pace,ziduri de război

Gust dulceața merelor și ating roșeața lor

În recolte inundate de furtuni inegale

Neegale lacrimi într-un deșertic planetar.

 

 

 Pulberi de speranță

 

Pulberi de speranță rătăcesc ușor

Printre durerile noastre carnale

Cu șubrezimea stâncilor din cauza

Torenților de lacrimi si șoaptele

Apăsate peste conștința frenetică

A unei lumii care încă mai speră

În subconștientul unei minți rătăcite

Pe culmile unei lumii exterioare

Prea nemiloasă cu interiorul existențial

al universului.

 

  Stihiile universului

 

Prin stihii meditez adesea

recules prin cuvinte

ca de foc,apa,aer ,pămant.

Stihiile naturii mereu dezlănțuite

Situate la mijlocul naturii dintre

ocean și univers,

între o rază de soare și Nimbus(nori de ploaie)

o furtună de nisip și furtuni pe mare

între cerul albastru și marea azurie.

 

 

 Serile de iunie

 

În serile de Iunie

Meditez adesea plăpând fiind

luna lui Cireșar mă așteapta să

primesc florile din palma primăverii

 să îi sărut cununa plină cu roade bogate

cireșile roșii ca buzele soarelui.

vișinii ca pământul ruginos

iar greierii ca, cărbunii stau

să cânte seară de seară

sub streșina casei

așteptând curând luna lui Florar

să-i scriu despre flori puse pe hârtie

din cărțile de botanică.

 

 Florar

Rostesc cuvinte despre flori

Citesc opere despre flori

Scriu cuvinte despre flori

Mă alină balsamul florilor

și mă duce ușor ca o albină

spre nectarul florilor

privesc culoarea florilor

le simt fericirea,strigătul,durerea

inima,sufletul,sentimentul,

trecerea timpului le apasă cu

cântecul lor ascuns

neînțeles niciodată

de iubitorii florilor.

Poesis - Vlad BABICIU

 

Steaua Nordului

 Nu sunt ca steaua nordului

Ce își cunoaște coordonatele

Nici ca busola ce  conduce cu precizie

Drumețul la destinația finală

Sunt steaua nemărginită care nu greșește

Exist într-un vis  Contemplativ

 memorat într-un minuscul ocean

ce nu își așterne fricile

nici in consensul universului..

Pe calea pierdută de stele

Sunt un sentiment pierdut

O fragedă  nostalgie

Un destin aflat greșit la porțile unei lumii

 secătuite de traume vindecate-n vise

Ce își află liniștea într-o tragică clipire de stele.

 

 Vise prinse-n palmele de lut

 Vise prinse-n palmele de lut

suspendate de o cămasă  moale de in

înnodată e viața uneori

ca nodurile de la cravată

Visele sunt scrise pe o tablă veche,

Ruginiu ca sufletul unui vis latent

Greu de găsit în nopțile scăldate în ploaia ce redă

întunecimea ascunsă

din ridurile unor palme și

prin care sufletele unor vise sunt prinse.....uneori

ascunse în etern.

 

 Vise prinse cu degetul din catifea

 Vise prinse cu ardoare

cu degetele de catifea

Prind bunătatea sufletului cu ochii luptători

Arunc răutatea în cutia cu păcate

Cu palmele fine și degetele de foc ce ardea

Necontenit,

În surzenia pământului ,

De neoprit în brațele unui vânt tăcut

Ce trecea neiertător în vâltoarea timpului

 și era curat ca lacrima unui ape limpezi.

 

Vise umblate prin nori în noapte

 Prin văpaia timpului

În umbra anotimpurilor

Eu  îmi strecor visele lăsate cândva

pe flamura mea patriotică

sunt un vechi pașoptist

înconjurat de idei ultranaționaliste

păreri umblate prin versuri

descoperite prin amfiteatrele de vară

a unor căutători de rime și metafore

găsite ușor prin idei si vise.

 

 Primăvara

 Asurzenia lupilor este strigătul munților

Glasul păsărilor atinge finețea codrilor

Lacrimile de primăvară sunt ploile dimineții

Limpezimea apelor este inima sărutului

De pe trupul nostru ce zace adormit

În diminețile lungi și răcoroase

Ca vântul ce îmi alină dorul de casa.

 

 Flori de mai

 Primăvară armonioasă

Îmi faci loc în casă

cu mirosul  de petale ce nu se uita usor

Mireasma lor sprijinită de o primăvară pustie

fără florile de mai.

Deschid fereastra în diminețile în care

Natura mă i-a în brațe de la pervazul casei

Și ma sărută pe frunte ca să nu duc dorul

Forilor de mai.