Se afișează postările cu eticheta posta romana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta posta romana. Afișați toate postările

marți, 13 august 2024

Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor începe în 16 august 2024

Poșta Română informează că începând din 16 august are loc distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară. Factorii poștali vor fi prezenți pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În cadrul acestui proces, poștașii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor, în perioada 16 – 30 august 2024.

Este important ca beneficiarii să fie la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri, transmit reprezentanții  Poștei Române.

Compania Națională Poșta Română își va îndeplini toate obligațiile prevăzute în convenția privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Casa Națională de Pensii Publice. Convenția a fost încheiată în baza O.U.G. nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfășurarea activităților integrate aferente emiterii și transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii.

Sursa: Poșta Română

sâmbătă, 23 decembrie 2023

Cele mai frumoase scrisori pentru Moș Crăciun, trimise prin Poșta Română

 

PROIECTUL ”CUTIA POȘTALĂ A LUI MOȘ CRĂCIUN”, DERULAT DE POȘTA ROMÂNĂ ÎN PARTENERIAT CU MOȘ CRĂCIUN ȘI HARNICII LUI SPIRIDUȘI, A AJUNS LA FINAL. MII DE SCRISORI ALE COPIILOR DIN TOATĂ ȚARA AU UMPLUT CUTIILE POȘTALE SPECIALE CU NENUMĂRATE GÂNDURI, DORINȚE ȘI URĂRI PENTRU MOȘUL.

Unele scrisori au adus zâmbete pe fețele spiridușilor, altele câte o lacrimă. Unii copii și-au descris în detaliu jucăriile pe care și le doresc, alții l-au îndemnat pe Moșul să le aducă ce dorește el. Au fost și copii care au cerut soluții pentru problemele omenirii, de pildă încălzirea globală. Alții au cerut mâncare, haine și încălțăminte să poată merge la școală.

Iată câteva fragmente din cele mai interesante scrisori:

„Dragă Moș Crăciun, toți copiii te iubesc, dar în acest an sub bradul de acasă vei vedea iubirea mea pentru tine. Te voi lăsa liber să îmi dai tot ce vrei tu„.

”Vreau o păpușă cu capul drept”.

”Aduci cadouri doar la copiii cuminți? Dacă da, cei obraznici ce primesc?„

„Tu ce faci în timpul tău liber?„

„Crezi că reclamele de la Coca-Cola te fac prea gras?„

„Tu ești și Moș Nicolae? Dacă da, pe 6 decembrie îți pui costum roșu, verde sau albastru?”

”Eu sunt operată la cap de două ori și mi-aș mai dori sănătate multă mie și tuturor copiilor bolnavi din spitale”.

”Dragă Moș Crăciun(…) dacă se poate, anul acesta să vină și la mine. La mine nu prea a venit în fiecare an”.

”Salut, Moș Crăciun! Sper că am fost un copil cuminte anul ăsta. Să ai grijă, pe drumul tău spre copiii din toată lumea. Vreau să îți placă prăjiturile pe care le fac cu mama anul acesta și laptele cald, dar și morcovii pentru reni”.

”Îmi doresc ca familia mea să fie fericită, sănătoasă și unită.(…) Îmi doresc ca și tu să faci față tuturor cadourilor solicitate de copiii din întreaga lume! Tu ce mai faci? Cum te mai simți? Vreau să îți mulțumesc pentru toate cadourile pe care mi le-ai trimis an de an”.

”Anul acesta știu că nu am fost foarte cuminte, dar promit că o să fiu mai cuminte. (…) Cel mai mult îmi doresc să nu mai am rușine de oameni și să nu îmi mai fie frică de mami și să iau note bune la școală și mami să nu mai fie întruna supărată”.

”Mi-a plăcut foarte mult la tine acasă pentru că era multă zăpadă și m-am întâlnit cu tine și cu Doamna Crăciun. Mai am niște întrebări pe care nu am avut timp să ți le pun: tu te joci cu zăpada? Mie îmi place să construiesc oameni de zăpadă și igluuri”.

”Anul acesta nu-mi doresc foarte multe de la tine. De exemplu, să nu se mai certe părinții mei, să am o familie bună, fără certuri mereu și toată lumea să fie sănătoși și bucuroși mereu. Și mai am o dorință la tine, Moșule: adu-le și la copiii care nu au nimic câte o jucărie, să fie și ei fericiți de Crăciun”.

”Dragă Moș Crăciun, am fost obrăznicuță, dar o să fiu mai cuminte dacă ar exista o rețetă să fiu cuminte, aș găti-o direct”.

”Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut cele mai bune note la școală și nu am fost un copil care să stea la locul lui. Dar, dacă ai putea, anul acesta, nu aș vrea să vii la mine, deoarece am tot ce îmi trebuie, am o familie, am ce mânca, am tot ce îmi doresc. Însă, dacă ai putea as vrea să mergi la cei care nu o duc așa bine ca mine, la cei care nu au nimic și să îi ajuți pe ei”.

”Un avion care zboară cu telecomandă, cu gloanțe de jucărie sau dacă nu, fără, jocul care are un turn care se dărâmă și trebuie să iei piesă cu piesă. Ca să nu se dărâme, trebuie să iei o piesă, dar o piesă care să nu dărâme turnul, o tabletă care desenezi pe ea, o foaaie neagră care dacă o scrijelești ies pisicile războinice”.

”Eu, tati, mami, buni și Paco vom fi sănătoși?”

”De ce uneori am gânduri rele?”

”De ce oamenii poluează?”

”Cum putem opri încălzirea globală?„

Nici ”oamenii mari” nu au lipsit dintre cei care i-au trimis Moșului gândurile și dorințele lor:

”Anul acesta îmi doresc o căciulă și un pulovăr. În rest, tot ceea ce îmi doresc, am deja. Pe fetița mea și pe minunata mea soție, pe care îmi doresc să le știu sănătoase și voinice, ca până acum”.

 

Sursa: NapocaNews

miercuri, 12 aprilie 2023

Programul Poștei Române de Sărbătorile Pascale 2023

 


Toate unitățile poștale din mediul rural și mediul urban VOI FI ÎNCHISE în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv pe perioada 14 - 17 aprilie 2023, anunță pe site-ul oficial Compania Națională Poșta Română.

Începând de marți, 18 aprilie a.c., se va relua programul normal de lucru.


luni, 1 martie 2021

Poştaşii maramureşeni se vor rări!!!


În perioada următoare se anunţă restructurări de personal la mai multe companii. Vizată este şi Poşta Română de unde 300 de angajaţi din zona administrativă ar urma să fie concediaţi. Disponibilizările vin în urma investiţiilor anunţate de Poşta Română, care vizează digitalizarea şi informatizarea fluxurilor administrative. La nivelul Regionalei Cluj din care face parte şi Maramureş, ar urma să se reducă în jur de 18 posturi. Angajaţii sunt însă îngrijoraţi că restructurările se vor extinde şi la personalul operativ.

Compania Naţională Poşta Română vrea să desfiinţeze, în perioada următoare, 16% din totalul posturilor din zona administrativă din toată ţara. În teritoriu au fost trimise adrese prin care se cere o analiză a situaţiei referitoare la Personalul TESA. Oficialii din Poştă spun că oamenii care vor pleca din sistem vor primi şi plăţi compensatorii, în funcţie de vechimea pe care o are fiecare angajat în companie. Conducerea instituţiei speră ca prin aceste restructurări să se facă economii la buget.

Angajaţii maramureşeni privesc cu îngrijorare povestea concedierilor care începe cu zona administrativă. Ei spun că au auzit că disponibilizările s-ar putea muta şi în cazul personalului operativ (poştaşi, oficianţi, diriginţi). Asta în condiţiile în care se observă o scădere a volumului de corespondenţă, ceea ce se resimte şi la nivelul încasărilor din companie. Cu toate acestea, personalul din Poştă rămâne în linia întâi, în ciuda pandemiei. Poştaşii merg din casă în casă atunci când e vorba de banii de pensie, de corespondenţă sau de alte servicii pe care le prestează. Mai mult, salariaţii lucrează în condiţii nu tocmai corespunzătoare, tehnica de calcul fiind una învechită, necesitând înlocuire, dar speranţele de investiţii sunt aproape inexistente. Situaţia trebuie gândită în aşa fel ca să acopere toate categoriile de pensionarii. Mulţi dintre aceştia sunt într-o stare de sănătate precare şi nu se pot descurca cu mijloacele moderne de acum. La ei, trebuie să vină în continuare acasă poştaşul.

                                                                                    Vasile Rohianu

vineri, 19 februarie 2021

Sorin Roșca Stănescu: Acum, pe Poșta Română a pus ochii Uniunea denumită impropriu „Salvați România”


 Ce mai salvează Uniunea Salvați România? Ce obiective mai are acest partid, complementare acțiunilor inițiate de Vlad Voiculescu, care vizează transformarea sistemului de sănătate într-o afacere profitabilă? Ei bine, nu o să vă vină să credeți. USR a pus ochii pe Poșta Română. Știe Florian Coldea de ce. La capătul unei inginerii politice, Poșta vine la USR, apoi se privatizează. Dar zeci de mii de poștași rămân. Și se transformă într-o teribilă masă de manevră.

 Nu mă apuc acum să fac istoria atentatelor la Poșta Română. Este o instituție care a atras mult priviri lacome pe parcursul ultimilor 30 de ani. Dispune de zeci de mii de sedii în întreaga țară. De o infrastructură rutieră. De o masă critică apreciabilă de oameni extrem de interesanți pentru politicieni. Și aici mă refer strict la poștași. Acum, pe Poșta Română a pus ochii Uniunea denumită impropriu „Salvați România”. Care este planul lui Dan Barna, tras de sfori de către Florian Coldea?

Poșta Română este în prezent condusă de un prostănac. Nu mă feresc să-i spun astfel. Se numește Horia Grigorescu. Este livrat nu se știe cum de organizația PNL a Sectorului 4 București. Cei care-l cunosc afirmă că nu l-ar angaja nici măcar pe post de portar. La rândul său, e tras de sfori, dar destul de anemic, de câțiva lideri PNL. Care nu prea știu ce să facă cu Poșta Română. Dar Poșta Română are potențial.

Surse din interiorul USR și PNL mă informează că partidul a pus ochii pe Poșta Română. Că desfășoară ample și insistente operațiuni pe lângă staff-ul PNL, negociind intens pentru ca, în algoritmul împărțirii puterii, să poată obține dizolvarea Consiliuui de Administrație de la Poșta Română, numirea unei noi conduceri și a unui nou manager. USR știe ce face. USR are un plan cât se poate de atent conturat în ceea ce privește viitorul Poștei Române. În ce constă el?

Poșta ca atare va fi privatizată. Cu aceeași lipsă de responsabilitate, care a condus și continuă să conducă la pierderea de către statul român, rând pe rând, a tot ceea ce înseamnă infrastructura esențială. Infrastructura strategică. O societate austriacă – oare de ce ne-am mira? – este primul client vizat de această privatizare. Statul își va păstra însă prin omul numit de Guvern în Consiliul de Administrație așa-numitul vot de aur. El va fi exercitat în mod real sau doar de sanchi. Obiectivul numărul unu este însă altul.

Ținta acestei operațiuni de preluare a Poștei este de natură politică. Ținta o reprezintă poștașii. În România sunt cira 28.000 de comune și de sate. Persoanele cu adevărat influente, atunci când vorbim de populația rurală sau chiar de mahalalele marilor orașe, la care putem adăuga fără să greșim și gospodăriile individuale din extra-mahalale, sunt preotul, pentru ortodocșii practicanți, primarul, care nu are încotro și măcar o dată la patru ani bate din poartă în poartă, într-o oarecare măsură medicul veterinar și poștașul. Poștașul este aproape singurul personaj care, cu o frecvență de cel puțin o dată pe lună, ia contact cu fiecare gospodar și uneori este primit și în casă la un ceai cald sau la o țuică bună. Această populație a fost și încă mai este – dar într-o măsură mai mică – parte a electoratului PSD. Sunt așadar oameni care de regulă votează Stânga. Împreună cu poștașii, ei împărtășesc așadar vederi social-democrate. Dizlocarea poștașilor și reorientarea într-o formă sau alta a acestora poate influența segmente întregi de populație, apropiindu-le de neomarxiști.

Această operațiune nu este deloc simplă. Ea este cu atât mai sofisticată cu cât are drept obiectiv oameni care în general trăiesc cu convingerea, corectă sau greșită, că PSD este partidul care le reprezintă cu adevărat interesele. Tocmai din acest motiv PSD a și ieșit pe primul loc la ultimele alegeri parlamenatre. Faptul că nu poate guverna, îi poate aduce un avantaj, consolidându-i această zonă a electoratului. Dar USR este în încurcătură. Și trebuie cumva să găsească o soluție.

USR a încetat să mai fie partidul radicalilor liberi. Înșurubat din ce în ce mai adânc la putere, el nu mai poate fi în același timp și un contestatar convingător al modului în care este guvernată țara. Pe zi ce trece, devine tot mai evident că USR atacă la rădăcină capitalul național și susține din ce în ce mai activ capitalul străin. Deci slabe speranțe de a atrage de partea lui, în viitor, pentru a-și mări bazinul electoral, o populație care consideră că un viitor mai bun al României îl reprezintă statul-națiune. Dar și PNL și-a pierdut de mult această trăsătură națională. Și ceea ce este și mai tragic, dar și mai interesant din perspectiva acestei demonstrații, este că, într-un mod aproape dramatic, și PSD a renunțat să mai promoveze, așa cum o făcea altădată, fie real, fie demagogic, valorile naționale. S-a creat un vid, care a fost până la un punct umplut de AUR. Un partid nou, care promovează fix valorile naționale și creștine, pe care ceilați le-au abandonat. Iar USR are de ales. Ori lasă AUR să zburde, ori încearcă să întindă fărașul și să adune cât mai mult electorat care în prezent nu se mai regăsește în celelalte partide. Ei bine, din această perspectivă, oricât de straniu vi se pare, zecile de mii de poștași reprezintă un excepțional instrument, în măsura în care pot fi reorientați politic. Și reorientați politic fiind, ei se pot transforma conștient sau inconștient în propagandiști USR.

Așadar, în timp ce  Poșta ca atare va fi preluată politic și privatizată „strategic”, poștașii vor fi transformați într-o coloana a cincea. Cel puțin acesta este planul diabolic și, în același timp, extrem de ingenios al lui Florian Coldea. Un obiectiv la care au lucrat câțiva analiști de marcă ai statului subteran. Așadar, să fim și noi cu ochii pe Poșta Română.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

vineri, 20 martie 2020

Ce măsuri a luat Poșta Română împotriva răspândirii coronavirusului



Poşta Română va implementa un pachet de măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, necesar protecţiei clienţilor şi salariaţilor instituției.
Până în data de 1 aprilie, programul de lucru al tuturor oficiilor poştale va fi în intervalul orar 10.00 – 18.00. Totodată, începând cu sâmbătă, 21 martie, activitatea tuturor oficiilor poştale se va suspenda în perioada weekend-ului, până în data de 1 aprilie, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de situaţie. Compania va reanaliza periodic măsurile şi termenele impuse, în funcţie de evoluţia situaţiei COVID-19.
Pentru a scurta timpul de aşteptare la ghişeele poştale, compania recomandă tuturor clienţilor accesarea serviciului online MyAWB, disponibil pe website-ul Poştei Române, care le va permite completarea rapidă a formularelor necesare, prin mijloace electronice (telefon, tabletă, laptop etc). În acest fel, clienţii se pot prezenta la ghişeele poştale cu formularele precompletate anterior pe care le pot accesa de la adresa www.posta-romana.ro, secţiunea „Completează formulare”, de unde pot imprima şi confirmări de primire şi mandate poştale. Mai mult, Poşta Română face apel la clienţi să folosească metoda de plată cu cardul bancar, de câte ori au posibilitatea, în oficiile poştale dotate cu POS-uri pentru a evita manevrarea bancnotelor.
Totodată, pentru a evita aglomerarea subunităţilor poştale, în incinta acestora se va permite accesul concomitent al unui număr limitat de persoane. Astfel, recomandăm ca în interiorul unei subunităţii poştale să nu se afle mai mult de două persoane la ghişeu, în timp ce restul clienţilor vor fi rugaţi să aştepte în afara oficiului poştal. De asemenea, potrivit măsurilor de prevenire şi limitare a eventualei răspândiri a virusului COVID-19 transmise de către Ministerul Sănătăţii, distanţa dintre persoane trebuie limitată la 2 metri.
Tot în sensul prevenirii răspândirii COVID-19, clienţii vor fi rugaţi să folosească instrumente de scris proprii pentru semnarea documentelor. Dacă există cazuri în care clienţii nu dispun de aşa ceva, li se vor pune la dispoziţie de către angajaţii Poştei Române, după care acestea vor fi dezinfectate.
Toate subunităţile poştale sunt sau vor fi dotate cu săpun, dezinfectanţi de mâini şi suprafeţe, măşti şi mănuşi, stocurile necesare urmând să fie reîmprospătate periodic, iar salariaţii vor fi instruiţi de către directorii de Oficii Judeţene de Poştă cu privire la modalitatea de utilizare a acestora şi aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. Dezinfectantul de mâini va fi pus şi la dispoziţia clienţilor companiei, în toate oficiile poştale, iar suprafeţele de lucru se vor igieniza cu dezinfectant de suprafeţe, o dată la 2 ore sau la nevoie.
Factorii poştali au fost instruiţi să păstreze distanţa de 2 metri faţă de persoanele izolate cărora urmează să li se distribuie prestaţiile sociale. Aceştia nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă.

vineri, 21 aprilie 2017

Falimentarea Poştei Române începe de la sate

După ce, în trecutul nu foarte îndepărtat, conducerea Com­paniei Naţionale Poşta Ro mână (CNPR) a oferit câteva mostre de măsuri sinuci­gaşe, dând impresia că vrea cu tot dinadinsul să pună şandramaua pe butuci, minţile îndelung muncite de la vârful aceleiaşi companii s-au în­ tre­cut pe ele însele în materie de aberaţii.
NPR intenţionează să reducă programul factorilor poştali din mediul rural la jumătate, crezând că, prin înjumătăţirea salariilor poştaşilor, societatea va fi rentabilizată. Ceea ce nu vor să priceapă hăitaşii eficientizării Poştei Române este că volumul de muncă al unui poştaş rămâne acelaşi, că ceea ce făcea în opt ore nu va putea face în patru, în plus, pentru mult mai puţini bani. Ju­mătate din populaţia Ro­mâ­niei trăieşte la ţară, iar o parte importantă a acesteia nu are acces la Internet, deci nu poate efectua plăţi on-line, nu poate primi facturi elec­tronice şamd.
Poşta Română este compania cu cea mai bună infrastructură, creată de-a lungul câtorva decenii; o infrastructură care ar putea fi rentabilizată, dar pe care unii o vor distrusă. Dacă fostul director general al CNPR, Ale­xandru Petrescu, azi ministru al Economiei, a fost vreun mo­ment preocupat de salvarea şi eficientizarea companiei de la care a încasat nişte salarii babane, judecând după situaţia de azi a Poştei, putem spune că ipotetica preocupare nu l-a sâcâit prea mult. Poate că, totuşi, un lucru ar trebui să îi preocupe pe guvernanţi, inclusiv pe domnul Grindeanu: dacă se bagă în moarte clinică activitatea poştaşilor de la sate, cum mai ajung în mediul rural toate binefacerile fermecatului program de guvernare? Asta, ca să nu mai vorbim despre faptul că acelor oameni, cam jumătate din populaţia României, trebuie să le ducă cineva facturi, citaţii, înştiinţări, scrisori, pensii, ziare, vederi şamd. Vorbim despre nişte servicii plătite, din care se poate obţine profit. Curios, decenii la rând, Poşta Română a fost o companie profitabilă, iar de la o vreme unii se străduiesc din răs­ puteri să ne convingă că nu e, strădania lor fiind completată de măsuri bizare. Ce factor poştal ar accepta să i se înju­mătăţească munca pe hârtie, iar salariul în realitate? Niciu­nul. Oare pe asta mizează şi conducerea CNPR pentru a desăvârşi opera de prăbuşire a acestui brand românesc? În condiţiile în care această măsură aberantă va fi impusă, desfiinţarea uneia dintre cele mai vechi, mari şi importante companii româneşti nu mai e decât o chestiune formală. Numai că acest demers e într-un contrast puternic cu politica de consolidare a companiilor autohtone, politică promovată asiduu de actuala guvernare. Măsurile anti-economice din ultima perioadă luate la CNPR nasc o întrebare care îi preo­ cupă, deopotrivă, atât pe an­ gajaţi, cât şi pe beneficiari: cine şi de ce vrea să omoare Poşta Română? Se doreşte o altă privatizare a unei com­ panii ro­ mâneşti ce poate re­ de­ veni profitabilă după ce şi-a în­ che­ iat socotelile cu statul şi poate umple nişte buzunare private?
Redăm în continuare scri­soarea unui factor poştal din judeţul Sibiu, trimisă la redacţie. Respectând dorinţa expeditorului, nu vom publica numele acestuia.
TRIBUNA
Domnule Director,
Sunt o salariată a Poştei Ro­mâne şi am considerat că este bine să ştiţi şi Dumneavoastră ce se întâmplă în ultimele zile la această instituţie. Vă asigur că tot ce vă scriu este perfect adevărat şi o să ataşez şi probe în acest sens.
Marţi, 28 martie 2017, am fost chemaţi toţi agenţii poştali din rural, la şedinţă, care s-a ţinut la OZP Sibiu (Oficiul Poştal din gară). A participat atât domnul director cât şi liderul de sindicat. Ni s-a adus la cunoştinţă hotărârea conducerii CN Poşta Română de a ni se reduce, aproape la toţi agenţii poştali, programul de lucru de la 8 ore la 4 ore pe zi. Ni s-a pus în faţă, la fiecare în parte, noul contract de muncă, pe care să-l semnăm. Ni s-a explicat că s-a făcut o nouă normare şi anume, s-a calculat distanţa pe care o are de parcurs fiecare dintre noi, într-o zi, şi s-au numărat prestaţiile pe care le avem de făcut zilnic, mai precis, câte scrisori simple, recoman­ date, citaţii, reclame, ziare, reviste, probabil, pensii de achitat etc.
Nu ştiu exact cum au calculat Domnii din birouri, parcă suntem la maraton, cert este că, la marea majoritate dintre agenţi ne-a ieşit un punctaj sub 0,49, adică 1/2 norme. La vreo câţiva le-a ieşit un punctaj între 0,5-0,74, adică 3/4 norme. Nu ştiu dacă vreunul dintre noi a avut un punctaj peste 0,75, adică o normă întreagă. La această normare, nu s-a ţinut cont de încasările, de vânzările de timbre poştale, plicuri poş­tale, abonamente ziare, vânzări de produse comerciale, de taxe poştale la depunerile de man­ date poştale şi colete poştale, încasări de facturi (telecom, apă) pe care le facem fiecare la subu­ nitatea noastră. S-a considerat că acestea intră în salariul nostru, mai precis un mic procent din ele. În acest caz, a fost afectată chiar şi subunitatea de la Cisnădioara-Sibiu care, dată fiind zona turistică, realizează venituri din vânzarea de timbre poştale, pentru corespondenţă cu străinătatea, la nivelul unui oficiu poştal din Sibiu. Deci şi colegul de la Cisnădioara a fost trecut la 4 ore, chiar dacă aduce venituri foarte mari.
Niciunul dintre noi nu a fost de acord să semneze noul contract.
În momentul de faţă, salariul brut al unui agent poştal este în jur de 1.400 lei, cu spor de vechime cu tot, la care se adaugă un mic procent din încasări de facturi, prezentări de mandate poştale, colete poştale, felicitări, abonamente de presă, vânzare de timbre poştale, alte produse comerciale etc. (se mai adaugă încă vreo câteva zeci de lei). Dacă ni s-ar înjumătăţi norma, am ajunge să câştigăm în jur de 700 de lei brut. Cu aceşti bani trebuie să trăiască un poştaş, să-şi plătească gazul, care pe timp de iarnă se ridică la câteva sute de lei, curentul, alte cheltuieli cu spaţiul necesar pentru desfăşu­ rarea activităţii agenţiei poştale, să-şi ţină copiii la şcoală, să mai şi mănânce, să se îmbrace etc. Pentru că aşa cum reiese din obli­ gaţiile pe care le are agentul poştal, C.N. Poşta Română nu suportă nici măcar un leu din cheltuielile pe care le are agentul poştal, la locul de muncă, res­ pectiv gaz, curent, zugrăvit, repa­ raţii diverse la uşi, la poartă etc.
În ultima vreme s-au făcut multe contracte păguboase şi s-au pierdut contracte avantajoase. Exemplu: încasam facturi de Digi până acum 2-3 ani. S-a reziliat contractul. Până în aprilie 2016, anul trecut, încasam facturi Elec­trica. Până în decembrie 2016, aveam la subunităţi aparate POS, pe care încasam facturile de telefonie fixă şi mobilă. În loc să se rezolve să încasăm pe POS-uri şi celelalte facturi (cu­ rent, gaz, apă etc.), aşa cum procedează alţi agenţi economici, ni s-au luat aceste POS-uri. Am rămas să încasăm de mână fac­ turi de telefon Telekom fix şi facturi de apă. Maşinile de poştă, deşi sunt neîncăpătoare, mai ales în preajma sărbătorilor, sunt dotate cu nişte lăzi de valori foarte mari, care ocupă foarte mult loc în maşină. Fixarea acestor lăzi de valori pe podeaua maşinilor s-a făcut de către o firmă de la Tg. Mureş. Nu ştiu dacă s-a orga­ nizat licitaţie pentru acest lucru?!
Legea serviciilor poştale pre­vede ca distribuirea şi colectarea trimiterilor poştale să se facă zilnic pe întreg teritoriul Româ­ niei. Majoritatea trimiterilor poş­ tale trebuie să ajungă la desti­natar a doua zi de la prezentare. Nu se respectă aceşti timpi de circulaţie pentru majoritatea trimiterilor poştale. Acestea sunt primite de destinatar cu întârzieri foarte mari sau, unele recoman­ date, prioripost, ANAF-uri, facturi, preavize Electrica (pentru care omul trebuie să semneze de primire) – sunt returnate la expe­ ditor. Destinatarul se trezeşte că are de plătit penalizări sau că i se face poprire pe salariu, sau i se taie utilităţile etc. Pentru că munca unui agent poştal sau factor poştal este foarte sofis­ ticată şi riscantă. Un poştaş bun se formează greu şi trebuie motivat ca să rămână în poştă. Acesta trebuie să trateze cu maximă seriozitate orice trimitere poştală, să lucreze în litera dar şi în spiritul legii. Sunt scrisori recomandate care conţin amenzi (rovignetă, pentru parcări neregulamentare etc.) care trebuie să ajungă în posesia destinatarului în ziua respectivă pentru ca el să plătească în 48 ore minimul amenzii. De aseme­ nea, sunt citaţii cu caracter penal, care nu pot fi afişate sau puse la cutia poştală. Trebuie predate în ziua apariţiei, nu pot fi avizate la cutia poştală. În acest caz, legea spune că, dacă destinatarul lipseşte de la domiciliu, să decupăm înştiinţarea şi să o afişăm, iar destinatarul să se prezinte să-şi ridice citaţia de la Tribunal sau de la Judecătorie. Multe citaţii vin de la judecătorii din alte judeţe. Pe poartă metalică nici nu se lipeşte acea înştiinţare. Uneori omul nu găseşte nici înştiinţarea pentru că se dezlipeşte, este ruptă de cineva sau de vânt sau de ploaie. Agentul poştal conştiincios trebuie să acţioneze şi în spiritul legii, în sensul că, îi lasă un aviz destinatarului, cu nr. lui de telefon şi stabileşte cu acesta o oră, în aceeaşi zi sau în dimineaţa zilei următoare, când destinatarul (plecat la serviciu) poate să vină să-şi ridice acea citaţie. Pentru că agenţii poştali trăind în mijlocul comunităţii trebuie să dea dovadă de multă flexibilitate şi înţelegere. Lucrul cu omul este foarte greu. Oamenii sunt tot mai greu de controlat. Limita dintre a avea o relaţie civilizată şi a fi înjurat este foarte sensibilă. Pentru asta este nevoie de poştaşi cinstiţi, motivaţi, preţuiţi. Altfel, se alege praful de localităţi, rămân multe şi unele chiar mari, fără poştaşi. Exemplu recent, Racoviţa, care avea cele mai multe abonamente la „Tribuna” şi de unde poştăriţa şi-a dat demisia, Jina etc. S-a făcut praf şi Şelimbărul. Din oficiu puternic a ajuns să fie ghişeu şi recent oficianta şi-a dat demisia, vine o oficiantă de la Sibiu. Interesaţi-vă dacă la Şelimbăr, în incinta subunităţii poştale există wc, sau personalul merge pentru nevoile fiziologice, la vecinul din fundul curţii?!?
Pe lângă faptul că agenţii poştali nu au efectiv concediu de odihnă, pentru că nu se găsesc înlocuitori, nu li se mai dă nici prima de concediu. Li se dă în schimb şi localitatea (sectorul) celui aflat în concediu! Le merge acel amărât de salariu, normal şi pe perioada concediului de odihnă. În localităţile în care agentul şi-a dat demisia sau este în concediu medical este luat personal din rândul oficianţilor, şi acesta, subdimensionat şi distribuirea în localitatea respectivă se face de-a valma o dată pe săptămână. Vă daţi seama că o mare parte din trimiterile de corespondenţă se dau retur, pentru că nu există niciun interes ca acesta să intre în posesia destinatarului. Aceştia nu au de unde să ştie situaţia destina­ tarului, dacă mai locu­ ieşte la acea adresă, dacă este decedat, cum să ia legătura cu el etc.
De asemenea, în localităţile rămase fără poştaş, şi distri­buirea pensiilor, alocaţiilor, a ajutorului de şomaj, de handi­cap, se face tot pompieristic în spaţii improprii, în localuri diverse. Se ţin sute de oameni la coadă, bolnavi şi neputincioşi, ore întregi, în ploaie, în ger, în vânt, în arşiţă, până vine maşina cu banii de la Sibiu. La un moment dat se termină banii şi li se spune oamenilor să vină la o altă dată, ce va fi anunţată ulterior, prin diverse surse, gen preotul în biserică. Ori, după lege, distribuirea pensiilor, alocaţiilor, a ajutorului de şomaj, de handi­ cap, se face la domiciliul bene­ ficiarului şi numai în situaţia în care poştaşul nu-l găseşte la domiciliu, acesta îşi ridică drep­ turile de la subunitatea poştală. Interesaţi-vă cum s-au distribuit pensiile la Racoviţa, la Jina etc.
Sunt sigură că, acei domni care s-au perindat de ani de zile la conducerea CN POŞTA ROMÂNĂ şi care iau aceste decizii pripite (tâmpite, n.n.) nu cunosc sau nu vor să ştie despre aceste pro­ bleme cu care se confruntă păl­ maşii din poştă. Că agenţii poştali nu au avut efectiv concediu de odihnă de zeci de ani de zile!
Nu înţeleg ce rol mai are şi ITM-ul. Oamenii sunt supuşi zilnic, la şantaj, presiuni şi ameninţări. Sunt sigură că şi consumatorii sunt nemulţumiţi şi fac nenumărate sesizări şi reclamaţii la Protecţia Consumatorului. Aş fi curioasă ce măsuri au luat cei de acolo, plătiţi din bani publici. La cele scrise, anexez şi dovezi.
Vă mulţumesc!
Sibiu,
Data: 04.04.2017
2017_04_20_1_falimentarea-postei-romane-incepe-de-la-sate_90036
2017_04_20_1_falimentarea-postei-romane-incepe-de-la-sate_69586
2017_04_20_1_falimentarea-postei-romane-incepe-de-la-sate_89519
2017_04_20_1_falimentarea-postei-romane-incepe-de-la-sate_39195
2017_04_20_1_falimentarea-postei-romane-incepe-de-la-sate_21435
2017_04_20_1_falimentarea-postei-romane-incepe-de-la-sate_12323
Sursa: Tribuna.ro

duminică, 5 august 2012

Dorim încredere în Poşta Română


Senatorul PSD, Marius Sorin Bota, a transmis în săptămâna dinainte de referendum, prin intermediul Poştei Române, fluturaşi cu mesaj electoral (de chemare a populaţiei la referendum), în mai multe localităţi din colegiu.
 Subunitatea Poştală de Distribuire, Oficiul Poştal Târgu Lăpuş, nu şi-a făcut datoria şi astfel, materialele preluate de acest oficiu poştal nu au mai ajuns la cetăţeni conform contractului semnat cu CN Poşta Română. Ca urmare, senatorul s-a adresat organelor abilitate şi conducerii Poştei Române cu privire la cele întâmplate pentru a-i identifica şi trage la răspundere pe cei care se fac vinovaţi de nerespectarea contractului.
„Dorim să aflăm care au fost motivele pentru care materialele noastre nu au fost distribuite în această zonă şi dacă administraţia locală a avut vreo implicare în acest sens. Cu siguranţă, acesta nu este un caz singular şi am dori ca astfel de disfuncţionalităţi să nu se repete, pentru a putea colabora cu încredere şi pe viitor cu Poşta Română”, a declarat senatorul Sorin Bota.


Cabinetul senatorului
Marius Sorin BOTA