INTERVIU CU UN SCRIITOR - în loc de prefață

Domnule Vasile Bele trebuie să recunosc faptul că mă gândesc la întâlnirea și la dialogul acesta de ceva vreme. Vă citesc cărțile - poeziile, recenziile și articolele apărute în presă. Sunteți scriitor, poet, etnolog și sunteți jandarm. În ultima vreme s-a vorbit tot mai mult despre personalitatea dumnevoastră complexă, adaug eu. Gândindu-mă la toate acestea, am pregătit un set de întrebări, la care am rugămintea de-a răspunde, dorind, în final, să arătăm cititorilor sau iubitorilor de literatură cine este VASILE BELE? 

V.B. Vă mulțumesc pentru aplecarea dumneavoastră. Ați rostit cuvinte mult prea mărețe la adresa mea. Mă măguliți și-mi dați emoții încă de la începutul interviului. Desigur, că voi răspunde întrebărilor dumneavoastră cu mare plăcere. Chiar am mai primit o invitație de acest gen, dar nu am finalizat acest proiect, din motive personale. Dar, văd că și dumneavoastră vă gândiți la mine și la creațiile mele. Este un lucru ce mă bucură și mă obligă, deopotrivă. Mă onorează! Drept pentru care nu pot decât să vă mulțumesc mult și să vă spun, așa ca în final, că sunt gata și aștept întrebările. Chiar, m-ați făcut curios!

Sunteți jandarm de câțiva ani. Există, din punctul dumneavoastră de vedere, o legătură între una și alta? Există o legătură între poezie și Jandarmerie?

V.B. Sigur că da! Există și este perfect legitimată această întrebare. Cât despre vechimea mea în această instituție – să tot fie vreo 20 de ani de când, zi de zi, îmbrac haina militară. Și cu cele bune și cu cele rele! Așa ca oriunde sau ca în orice domeniu. Dacă stau și dau în urmă anii – cei 20 de jandarmerie – mă situez, undeva, în plină

tinerețe, puțini trecuți peste 20. Atunci vedeam altfel instituția spre care alergam, cu drag ce-i drept, să mă angajez. Credeam că va fi foarte bine. Era imediat după Revoluția din 1989. Toată lumea vedea schimbare. Se credea în această schimbare. Chiar nu vreau să se înțeleagă, din toate acestea,  faptul că fac politică. Nicidecum. Prin statut, noi, cadrele active ale instituției, nu facem politică. Dar de atunci, chiar și până azi, ne tot dorim schimbare. Și ce am rezolvat în tot acest timp? Va las pe dumneavoastră să răspundeți! Eu nu mă pronunț, în niciun fel, dar cu siguranță, aș urma același drum dacă ar fi să fiu iar tânăr, care își caută un loc de muncă. Dar, vă doreați, un răspuns la întrebare, asta fiind doar o introducere – la trecerea prea rapidă a anilor, și-a zilelor pe care le trăim azi.

            Revin și răspund, glumind, pentru a nu fi sancționat. În general, în sistemul militar se cere disciplină, sinceritate, curaj, demnitate, fermitate. Iertare pentru cele ce voi spune, dar nu știu câți dintre  jandarmii profesioniști au din toate astea! Îmi dau cu părerea, fără a judeca ori condamna, ferească Sfântul, doar gândindu-mă că au trecut totuși 21 de ani de la angajare. S-au schimbat multe în timp! Și oameni – unii au venit, alții au plecat. Cei curajoși, pricepuți, devotați au rămas. Nu-i o muncă ușoară, evident. Riscurile la care te supui sunt enorme, de aceea este nevoie de o conștientizare perfectă și obiectivă a condițiilor de muncă. La noi, aici, în jandarmerie, se lucrează ,,non stop”, 24 din 24 de ore. În sistem, știți foarte bine, că se lucrează cu armament și muniție de război. Și, cu toate astea, am spus multe și am spus totul. Cine știe ce poate să-i treacă  tovarășului coleg, prin minte, într-o fracțiune de secundă, și ... nici nu doresc a mai continua. Am amintit toate astea pentru că vorbeam de fermitate, pricepere, de corectitudine, de sinceritate, de punctualitate dacă vreți, de sobrietate, de seriozitate, caracteristici definitorii unuia care bate la poarta Jandarmeriei pentru a cere să fie angajat în rândul forțelor sale.

Așa e și în poezie sau în literatură, în general. Versul, dar nu numai versul, trebuie să fie sincer și curat. Pur. Să fie unul cinstit și să exprime ceva anume. Și e nevoie de toate astea. Nu am scris doar de dragul de a scrie, niciodată. Din contră, vin eu și spun, că cel puțin mie mi se pare că poezia ce o scriu este un pic altfel decât a altora. Dar, de fapt, acesta este și secretul scrierii, doar fiecare scrie în felul său, fiecare scrie în stilul propriu. Ce ar fi dacă am scrie  toți la fel? Unde am ajunge? Nu ar fi bine! Ar fi o literatură a absurdului.

Dacă nu-ți lași inima să fie sinceră când scrii se vede acel fals din tine tot așa precum se vede izvorul sincerității scriiturii. Condamn falsul și nesinceritatea. Urăsc minciuna și fățărnicia. Probabil din toate astea am învățat și călindu-mă sub uniforma jandarmeriei pe care o voi sluji cu cinste și respect.

Nu m-aș supăra dacă ar exista o cenzură a scrisului. Și-aș defini cenzura ca fiind disciplina de care avem nevoie. O disciplină  pe care uneori ne-o dorim oriunde, în orice împrejurare, în orice domeniu. Am participat la ședințe de cenaclu, la lansări de carte, la diferite evenimente culturale de gen. Impresionante fiecare în parte, desigur! Ce am observat? Azi, în acest veac democratic, se scrie oricum și orice. Mult, totuși! Chiar dacă, fiecare la rândul său recunoaște greutatea tipăririi și editării unei cărți, se scrie mult. Apar mereu noutăți – autori, opere sau titluri de carte, apar reviste de profil mai mult sau mai puțin autorizate. Puterea de informație este enorm de mare. Nu știu dacă ,,setea de literatură” este pe măsură. Și iar îmi cer iertare pentru sinceritatea exprimării, dar nici jur-împrejurul meu nu văd că se prea citește. Și n-aș vrea să fiu și mai rău, că aș putea, aș avea argumente.

Sincer, mi-aș dori această disciplină, iar dacă așa ar fi, cred că versul ar fi mai curat, mai pur, mai citit – pentru că în poezia secolului XXI am văzut și altfel de exprimări, mai vulgare. Văd o lipsă de sinceritate. Am spus toate astea gândindu-mă la ,,exprimarea din poezie”, la versul scris sau versurile care formează poemul. Uneori ți-i jale să-l citești. Te apucă sila. Și haideți să fim serioși. cinstiți, sinceri ... citești două-trei astfel de versuri, poate un poem, sau poate chiar două-trei poeme, și nu-ți mai vine să mai citești. Te oprești și refuzi cartea. Azi așa, mâine așa, și-ajungem să ne fie frică să ne apropiem de poezie, din aceste cauze. Îmi doresc un poem adevărat, liber, cinstit. 

      

      Care este părerea dumneavoastră despre cititorul de poezie? Se mai citește azi, poezie? Ne mai ,,întoarcem” spre carte? Mai citim?

V.B. Sincer? Nu prea! Și din cauza asta vom avea mult de suferit! Sau poate chiar deja suntem în suferință. Uitați-vă împrejurul dumneavoastră și încercați să faceți un dialog cu cineva. Cu tineri ... sau, cu oricine, hai să nu fim acuzați! Tinerii din ziua de azi nu prea știu vorbi, adică se exprimă greu, își găsesc greu cuvintele. Abia leagă două trei cuvinte într-o amărâtă de propoziție. Și toate astea pentru că nu citesc. Cititul dezvoltă comunicarea. Citind îți faci cultura generală. Ți-o îmbogățești, doar. Cititul este, prin definiție, cel care dezvoltă comunicarea.

Nu văd tineri citind și e un lucru grav. În schimb, ,,navigăm” pe net, cum se tot spune, și luăm de-aici, de cele mai multe ori prostiile. Hai, să recunoaștem, rareori, lucruri utile, e adevărat. Mi-aș dori să văd lume citind. Și hai să mai spun un gând ... în vremea tinereții mele, dacă era ziua vreunui prieten apropiat, îi cumpăram cadou una-două cărți, lucru pe care nu l-am mai văzut de multă vreme. Parcă, azi, ne este rușine să intrăm într-o librărie, pentru a ne apropia de carte. Parcă azi, ne este rușine să ne mai prezentăm în fața prietenilor cu astfel de cadouri. Și ce frumos era atunci. Personal, mă pot bucura, că am avut prieteni care, de ziua mea, mi-au oferit astfel de cadouri. M-aș bucura dacă ar exista oameni (dar, de fapt, mai există) care se apleacă cu dragoste spre carte și literatură. Probabil, din cauza treceri prea rapide a timpului, nici nu avem vreme să mai facem altceva decât rutina. Serviciu – casă. Eventual cumpăraturi, la primul market ce ne iese în drum și repede spre casă. Și-apoi iar casă – serviciu. Vin și întreb: și asta-i viață? Doamne cât greșim și cum nu ne știm îngriji de noi! Există și abateri de la rutină, e adevărat. Rar, totuși! Aș vrea să considerați acest răspuns și un apel. Un apel la întoarcere spre carte. O întoarcere spre frumos. Chiar îmi pare bine că ați pus și-o astfel de întrebare. Pentru că de obicei ne este rușine de răspunsuri ,,incomode”. Ne este rușine de noi! Vă propun, chiar, să faceți un sondaj de opinie, și să vedeți dacă am sau nu am dreptate. Vă vor speria răspunsurile, dacă vor fi sincere, bineînțeles! Dar asta-i lumea în care trăim. Îmi pare rău ...  

 

Ați aruncat ,,mingea la fileu” vorbind despre evenimentele culturale, gen lansare de carte. Ce ne puteți spune despre aceste lansări? Care este punctul dumneavoastră de vedere?

V.B. Voi începe să-mi exprim părerea de rău pentru lansările la care nu am ajuns. Da, am fost martor la câteva lansări, fără a avea pretenția vreunei prietenii cu autorul sau cu autorii, indiferent de eveniment. Altă dată, fiind prins în activitățile profesionale, am suferit că nu am putut să ajung la lansarea propriuzisă, așteptând, ca dumneavoastră, presa ori televiziunea, să ne aduceți  informațiile necesare despre aceste evenimente. Cumpăr ziarele doar pentru pagina de cultură, de cele mai multe ori, mai ales că politică nu mă interesează, deocamdată! Citesc cu drag despre aceste activități.

Chiar și eu mi-am organizat astfel de lansare la câteva dintre cărțile mele. Nu la toate. Nu pentru că nu am vrut. Dar nu a ținut timpul cu mine, uneori. Și după ce ,,ieși pe piață” cu un titlu nou, și a apucat să treacă ceva vreme, parcă nu îți mai vine să vorbești despre o eventuală lansare. Dacă ar fi să dau exemple, aș dori să amintesc lansările de carte de la Chiuzbaia, punctate foarte frumos de către colegi și prieteni de-ai dumneavoastră atunci când au avut loc.

Nu știu de ce dar îmi place să lansez, pentru prima dată, adică în premieră, cartea, la mine în sat. Orice carte. O dată, să arat satului că am mai făcut un pas în față, să le spun tuturor că sunt mândru că sunt chiuzbăian, și de ce nu, să văd reacția satului, a cititorilor de-aici, din sat, despre carte și conținut. Mă interesează, sincer, interpretările de după. Indiferent că sunt pro sau contra. Mă interesează fiecare părere. Să văd dacă plac – de  ce plac?, iar dacă nu – de ce nu? Care sunt motivele și motivația cititorilor. Și, nu mă rabd, să mai spun, așa cum voi spune de câte ori voi avea ocazia, că sunt mândru că sunt fiu al satului Chiuzbaia.

Sper să nu-mi fac satul, neamul și seminția din care mă trag, de râs. E un scop în viață. Cât despre lansări și lansare, ăsta ar trebui să fie un motiv de  bucurie pentru autor dar și pentru cititor sau cititori. Și mă motivez de ce? Autorul este în primul rând bucuros și fericit, în astfel de momente, de realizarea lui. De opera lui. De cartea lui. Bucurie, materializată, pentru că este greu (uneori chiar foarte greu) să reușești din motive foarte bine cunoscute – evident cele financiare. A te ,,înhăma” la o astfel de muncă este o greutate enormă, pentru că nu sunt bani, nu avem bani, și iar banii ... banii ... banii. Și fără de bani ce poți face în ziua de azi? Nimic. Așa e și cu cartea! Fără bani (și este o cheltuială destul de mare!) nu poți face nimic. Instituțiile de profil  sunt și nu sunt interesate de astfel de proiecte.

În general, proiectele se derulează, prin instituții sau direcții, așa cum bine știm. Și, fără a fi rău, am impresia că și aici se lucrează cu ,,pile, cunoștințe, relații”, cunoscutul PCR. Nu intru în amănunte pentru a nu fi acuzat, și n-aș putea dovedi susținere în ce zic, de aceea mă opresc. Dar, credeți-mă că se întâmplă și așa. Ești preferatul politic al cuiva, ești din ,,gașca” noastră, ești de-al nostru, și-atunci se rezolvă multe. E părerea mea! Pot alții să mă combată! Spun, pentru că am ,,pățito”.

Am cerut o singură dată o sponsorizare la cei autorizați și-am primit doar felicitări și multe motive de scuze. Nici nu am mai încercat. Poate asta se vrea. O insistență anume. Nu prea îmi place să insist acolo unde sunt refuzat. Consider că trebuia să mă descurc altfel. Și-atunci, am investit, în mine, din mine. Problema este ce tiraj îți dorești pentru carte? În funcție de tiraj se calculează costul pe carte. Din salariul de bugetar, sincer, nu mi-am permis prea mare tiraj, în fiecare apariție editorială. Dar, atunci când am avut posibilitate, am reeditat volumul. Așa precum și piciorul dat undeva, și cunoașteți expresia, este un pas în față. Așteptăm alte vremi și vremuri. Că la vremuri noi ... tot noi! Cert este un singur lucru ... autorul nu are susținerea celor cu competențe.  Și, va trebui să recunosc, am avut susținerea și încurajarea mare, a celor de la tipografie și editură. Ei m-au înțeles, m-au susținut și m-au ajutat foarte mult, chiar și peste putință. Dacă așa nu se întâmpla, nu cred că reușeam cu atâtea proiecte, motiv pentru care le mulțumesc și în acest moment pentru efortul dumnealor. Nu este doar cazul meu, izolat. Editurile și tipografia a ajutat mulți autori să izbutească, să reușească în visul dumnealor. Și aici cunosc multe cazuri.

Și în al doilea rând, la lansare este întâlnirea directă cu cititorul, cu iubitorul de litere și literatură, cu ,,fanul” tău, de ce nu? Dar, și el sărac fiind, vine să te susțină, să te încurajeze, să te felicite și ... pentru toate astea, așteaptă să primească ,,gratis” cartea. Este un motiv deja împământenit, pe-aici pe la noi. Ideea că merg la o lansare și voi primi gratis cartea de la autor, dar și cu dedicație, este omniprezentă. Oare e normal un astfel de comportament? Eu spun că nu! Respectul pentru autor îl arați și atunci când îi cumperi cartea, fie și din drag. Cam așa ar trebui să fie! Dar, astfel de lucruri se întâmplă prea rar, fiecare așteptând, așa cum am impresia că prea repet, cartea, cadou. 

Nu mi se pare prea normal așa să fie. Și mă motivez de ce? Iau cazul meu în discuție – pentru a nu fi acuzat, că și așa am spus destule. Din salariul meu investesc în carte, din salariul meu investesc în casă, din salar și cu salariul mă întrețin, apoi vin copiii și ... poți să le spui nu?! Sau, poate sunt eu prea generos, în astfel de împrejurări. Nici nu tai, nici nu rupt. Eu nu am câștigat încă din cărțile vândute. Dar, de fapt, eu nu am prea vândut cărți, eu le-am dăruit, mergând pe ideea: ,,dar din dar se face rai!”. Că ,,fie raiul sănătos ...”, mai zice un cântec! Am glumit! Așa suntem învățați așa facem.

Îmi doresc să fie bine în lume, în țară. Să se scrie cât mai mult despre noi, că prea avem ce arăta lumii. Ba chiar am putea să ne și lăudăm, un pic, având atâtea frumuseți jur-împrejurul nostru. Noi nu știm să ne vindem marfa. Nu ne știm proteja și nici apăra valorile. Mai suntem, oare, români? Îmi doresc un lucru sincer – la cât mai multe lansări, în acest nord de țară, pentru că aici sunt oameni isteți, talentați, inteligenți, valoroși. Am fost destul de lung, în răspuns?

Acuma, observ, că lucrurile s-au schimbat. Din cea care punea întrebări am ajuns să fiu întrebată.

V.B. Și nu e bine? Deși nu-mi place, unei întrebări, în așteptarea răspunsului, să-i răspunzi tot cu întrebare, doar de dragul dialogului. Văd pe fața dumneavoastră o anume tristețe, fapt ce mă face să mă/ să vă întreb de ce? Și, dacă am dreptate?

Da! În timp ce răspundeați întrebării, analizam fiecare propoziție sau frază rostită, dându-mi seama că asta este de fapt realitatea. Pentru unii bună, benefică, pentru alții mai puțin bună.

V.B. Nu mă ascund după deget! Nici nu am pretenția că sunt un autor sau scriitor extraordinar. Departe acest gând. Am lăsat pe alții să-și exprime punctul de vedere. Dar, ajung iar la una din întrebările puse și la care am răspuns deja: dacă nu citim, cine ne mai citește? Firesc, în scriitura mea, mi-am lăsat sufletul să se exprime cât mai curat. Mi-am dorit dintotdeauna ca ceea ce scriu să fie simplu dar plăcut. Să fie sincer și bine primit în sufletul cititorului. Credeți-mă, uneori, scriind poezie, scriind mai ales despre nuntă, scriind-scriind, mă trezeam cu lacrimi în ochi. Lăcrimam. Uneori. Nu la toate.

Erau lacrimi izvorâte din sinceritate, din frumusețea versului – o spun cu multă modestie. Îmi plăcea și mie ceea ce scriu. Versul era curat, lumina lui pătrunzătoare până în adâncul ființei mele. Și, întreb, așa-ntr-o doară: dacă eu am avut acest sentiment, oare trăirea cititorului este aceeași? Dacă așa ar fi, atunci este bine, chiar foarte bine! Și, o spun și eu, pentru că și mie mi-au spuso alții, cititorii (nu toți!) au simțit această emoție din vers, au simțit sinceritatea cărții.

Mă întâlnesc, de multe ori, pe stradă, cu cei cărora le-am dăruit din cărți, și le observ bucuria întâlnirii, iar dacă îmi spun că mă și citesc, bucuria este și mai mare. Este, probabil, visul fiecărui autor, scriitor, poet. Nu pot să-mi dau seama, dar anticipez, reacția unora și a altora, în urma răspunsurilor date. Pentru unii comode, pentru alții ... incomode. Nu poți fi pe placul tuturor, și acesta este un adevăr. Îmi doresc din suflet, ca să fie susținere și spijin în acest sector. Dar, poate că există, și numai eu nu am avut parte. Poate este totuși vina mea. Nu fug nici de acest răspuns. Poate n-am insistat cât ar fi trebuit, și iar mă repet în răspuns, și la această întrebare. Trag concluzia - motivând că am vorbit doar în numele meu – și-atunci este vina mea. O vină pe care mi-o asum, mi-o însușesc, și, de ce nu, mai jos o voi și semna.

Privesc schița mea cu întrebări. Sar peste câteva și întreb direct: se poate trăi din scris?

V.B. Oare de ce așteptam, parcă, și o astfel de întrebare? Nu! Categoric, nu! Azi, cel/cei/cele care încearcă o astfel de abordare, dacă cred într-un fel sau altul la o îmbogățire, amarnic se mai înșeală. Nu se câștigă din scris. Aici, deocamdată, doar faci investiții. Parcă, ar fi un blestem. Haideți, împreună, să ne aducem aminte de vremea tinereții noastre, de anii copilăriei noastre, de timpul în care eram școlari, elevi sau liceeni. La limba și literatura română, așa cum se știe foarte bine, atunci când se învață un autor, sau se trece la un alt autor, primul lucru ce se face este studiul ,,fișei biografice”. Nu? Corect! Adică, în linii mari, câteva aspecte despre autor – dar nu vreau să mai repet procedura pentru că o știm fiecare în parte. Cum au trăim autorii studiați de noi? Cum au scris? Ce viață au dus? Cât au fost de ajutați de-a lungul istoriei? Și pot pune încă o sumedenie de întrebări despre viața și condiția autorilor. Până și întrebarea: cum s-au ,,stins”? este pertinentă. Și-mi aduc aminte de-un contemporan de-al nostru Nicolae I. PETRICEC, pe care, sunt sigur că mulți dintre cititori l-au cunoscut. Ce viață a dus? Cât de frumos a scris? Cine l-a ajutat? Și nu în ultim rând: cum s-a stins? Marele păcat este că după plecarea din lumea asta, prea puțini își mai aduc aminte despre ei și operele lor. Dacă tot l-am amintit, fie iertat, lăsați-mă să-mi exprim bucuria de-a fi contemporan cu astfel de oameni. Pierderea este mare. A fost extrem de talentat. Scrisul dumnealui extrem de sensibil. Păcat! Opriți-mă că aș mai zice și altceva! 

Am avut ocazia să citesc din poemele dumnealui. Personal nu mi-l mai amintesc. Dar nu prea am auzit pe alții care să-i mai amintească numele.

V.B. A scris frumos, elegant, obiectiv, uneori cu o ironie cum rar îți este dat să mai întâlnești. A scris versuri. A trăit, cel puțin eu așa l-am cunoscut, în ultimii ani din viață, a trăit, spuneam, mizerabil. Nici nu se știe cum s-a dus spre Sfinx. Poveștile sunt împărțite și diverse. A trăit nebăgat în seamă și așa s-a și dus spre stele. Pe mine m-a încurajat tare mult. M-a susținut. M-a sfătuit. Și-au contat tare mult vorbele lui. Mi-a făcut prefața la trei cărți, și trebuie să recunosc faptul, că fiecare prefață a fost deosebită. Nu cred că meritam așa vorbe frumoase, începător fiind, într-ale scrisului. Dar m-am bucurat că a fost sincer cu mine – acolo unde greșeam mă corecta, iar atunci când scriam ,,bine” aprecia și lăuda. M-am bucurat, chiar și așa cum a fost, să-l am prin apropiere. Apreciam la el talentul nu condiția sau modul în care trăia. Într-o vreme, era lăsat, din milă, să locuiască, într-o cămăruță, gen ,,cămară de alimente”, la Taberele Școlare cum se zicea pe-acele vremuri. Fără curent sau căldură. Câștiga doar din ce scria. Și mulți i-au luat banii și-așa, ne mărturisea. Era un cerșetor. Un milog. Un ... al nimănui! Așa s-a stins. Prea puțini își mai aduc aminte când ar fi ziua lui de naștere sau  ziua când a plecat spre stele. Nu am mai citit de multă vreme despre el, Dumnezeu să-l ierte!

Văd în vorbele dumneavoastră, regretul plecării poetului Nicolae I. Petricec. Și mai sunt convinsă că mulți alții, precum el, au avut parte de-o asemenea soartă.

V.B. Sincer, nu credeam că-n secolul acesta poeții, scriitorii mai au parte de-o asemenea soartă. Desigur regretul plecării din această lume va rămâne mult în inima mea, tot așa precum a încolțit dar fără a se materializa și ideea de-a concepe – un cenaclu, un concurs de poezie, ceva de genul, pentru a nu-l uita, pentru a-i slăvi memoria și ceea ce a  mai rămas din talentul său. Singur, nu-mi permit. Și, credeți-mă că, parcă, așteptam să fie luată o astfel de inițiativă, din partea autorităților competente. Dar ce să spun ... că și așa ,,s-au înghesuit” să-i fie la înmormântare. Doar câțiva prieteni, atât i-au stat alături, nimeni dintre cei pe care i-a ,,slujit”. Așa îți poți da seama cât de mult prețuiește  un om, un prieten. Mai ales dacă-l știi și confrate! Are foarte multe articole în presă, și-ntre toate astea, doar o singură carte publicată, prin grija primarului de Băsești – poet la rândul dumnealui, Ioan Călăuz. Tare s-a mai bucurat de realizarea lui, dar păcat că bucuria a durat atâta de puțin.

Viața e uneori scurtă, alteori ...!

V.B. Viața e așa cum ne-o facem! Exemplele pot continua. Mi-ar place să cred că-i vine și vremea lui, și-așa plecat spre eternitate. Îmi pare rău că atunci când avea nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, nu l-am ajutat, nu l-am susținut. Nu am fost alături de el. Poate era altfel acum. Încâlcite și întortocheate sunt cărările vieții, spune o vorbă! Niciodată nu ne găsim timp pentru noi, sau pentru ce ar mai trebui să facem în afară de rutină. Până și pe mine mă urăsc uneori. Nu de fiecare dată. Dar îmi doresc să fac și mai multe lucruri, nu că nu aș face. Haideți s-o luăm așa pe sărite, dar să calculăm pe degete ... o dată serviciul, apoi casa, apoi familia, și scrisul, și planificarea timpului cu familia, și ... și ... și.

Și totuși, spun că nu fac destule. Chiar! Nici nu-mi dau seama cum trec minutele, orele, zilele, săptămânile, lunile ... deși sunt mereu în ,,priză”, mereu îmi găsesc câte ceva de făcut, chiar nu pierd vremea degeaba. De fiecare dată găsesc câte ceva care mai trebuie corectat sau refăcut, sau de trimis către vreo editură sau către vreun ziar. Chiar, aici va trebui să mulțumesc, să aduc un cuvânt de mare mulțumire, celor din presă, care mă susțin și mă încurajează în ceea ce fac. Faptul că-mi sunteți aproape contează foarte mult. Înseamnă, zic eu, că aveți încredere în mine. Înseamnă că sunt util cuiva, întru-câtva. Și-ntre astea mai scriu din când în când câte două-trei-patru poeme pentru cartea următoare. Din punctul meu de vedere, un autor care se vrea a se respecta, trebuie să fie cu câteva cărți în față. Oricând să aibă activitate.

Chiar, cum stați cu activitatea viitoare? Ce ne pregătiți pentru viitor? Folclor sau poezie? 

V.B. Vreți să mă testați. Ei, bine, răspunsul este și una și alta! Vreți să vedeți dacă mă încadrez în cele ce le și spun. Ei uite, că vă răspund! Doar va trebui să-mi promiteți că-mi veți fi alături la lansarea volumelor. Am în pregătire următoarele lucrări, parte din ele finalizate în proporție de sută la sută:

- din ciclul poeme, este gata pentru tipar, cartea-manuscris ,,ÎNCĂ UN GÂND. TAINE. (14) – dar nu sunt bani. Apoi mă pot lăuda cu alte 43 de poezii ce vor forma un alt volum de  ,,POEME CĂTRE CEI DRAGI. (15)”, dar aici, cu titlul de carte mai avem de discutat. Probabil îl voi modifica. Dar nu-i sigur. Apoi, din categoria folclor, avem pregătită pentru bun de tipar cartea rapsodului VASILE BOICIUC ROGNEANU – RAPSOD POPULAR. HORITORUL DE  PE VALEA RONIȘOAREI. (16), o carte biografică despre interpretul de muzică populară V. Boiciuc-Rogneanu. Nu știm când va primi finanțarea necesară publicării. Noi rămânem, cuminți în așteptarea banilor necesari editării și tipăririi acesteia. Aici, ne-am adresat pentru spijin și susținere, Primăriei Rona de Sus, comună de unde își coboară prin cânt și cântec, dorul și doina, interpretul. Apoi, tot în colecția de folclor, vom include și cartea, care are deja bun de tipar, DEBUT ÎN CÂNTECUL POPULAR - GÂND LA ÎNCEPUT DE DRUM (17), un extraordinar material cu două tinere talente, debutante în lumea cântecului popular. Este vorba despre Cristina Petriman (Libotin - Țara Lăpușului) și Adelina Maria Borzan – din Cristoțel – Sălaj. Gânduri de început dar și repertoriul de cântece de pe C.D.-ul dumnealor, proapăt ieșit pe piața muzical folclorică, texte ce-mi aparțin. Acompaniamentul muzical este asigurat,  și pentru una și pentru alta, de către prof. Lică Negrea, descendent de-al lui Victor Negrea. 

Și mai sunt? Nu credeam să vă ,,prind” atâta de pregătit!

V.B. Mai am! Să mă opresc ori să continui! Am lăsat în final ce este mai important – din colecția monografiile satului – am pregătită pentru editare și tipărire, de mai mulți ani, lucrarea despre Chizubaia – GRAIUL ȘI SCRIEREA DIN CHIUZBAIA - SATUL DE LA POALELE IGNIȘULUI (18), o reîntoarcere în satul natal, după lucrarea toponimică, tot din colecția monografii – Toponimia satului Chiuzbaia, lucrarea mea de licență. Și, cu asta chiar închei, avem în pregătire, aproximativ 60-70 %, manuscrisul – ZECE INTERPREȚI DE NOTA 10 (19) – volum unde vor fi incluși zece interpreți ai cântecului popular autentic, din cele patru zone etnografice, etnofolclorice ale Maramureșului, și chiar mai încolo. Parte din ele, adică parte din manuscrise sunt tipărite în cooperare cu alți autori, la rândul dumnealor, mari iubitori de folclor. E mai ușor a duce greul în doi sau trei, decât de unul singur. Așa că am primit alături și pe alți împătimiți ai scrisului, cu câte un articol sau două. Așa se va mai naște o altă carte. Și suntem deschiși spre colaborare și cooperare, așa ca la Jandarmerie. Și întrebați de-o legătură între una și alta? Iată confirmarea, încă o dată, a răspunsului pozitiv, dat la aceea vreme.

Folclor – monografia satului. Poeme și poezii. Singur și în cooperare. Dar cu revista Din vatra satului?

         V.B. Ce bine pregătită sunteți! Da! Cărți de poeme, de folclor și între toate astea și o revistă – acolo unde trebuie să recunosc – sunt redactor șef și membru fondator, alături de alți cinci specialiști. Am să-i amintesc pe fiecare în parte cu mult drag și respect, mulțumindu-le pentru întreaga colaborare. Este vorba despre Ramona Ursan - tehnoredactor și Cristina Bele – secretarul revistei, dar și despre Marius Săsăran – absolvent al Universității de Nord, Facultatea de Litere. Nu în ultim rând, redactorul șef adjunct – Gheorghe Ursan. Nu în ultim rând amintesc numele prof. Florica Jurasko – membru fondator – un dascăl minunat, devotat profesiei nobile. Împreună, cei cinci, despre care v-am povestit, suntem o echipă puternică, profesionistă. Aceștia suntem membri fondatori ai revistei, dar și colaboratorii despre care povesteam cu două-trei fraze înainte. Împreună cu ei, am construit atât revista, cât și câteva dintre cărțile amintite.

            Mă bucur să am asemenea oameni lângă mine, să fim un colectiv unit. Să fim pe aceeași ,,lungime de undă”, adică să nu existe multe contradicții între noi. Stăm mult și analizăm cu obiectivitate fiecare document, cercetare, articol scris sau primit din teritoriu de la alți colaboratori, facem recenzii, promovăm tinerele sau mai puțin tinerele talente – oameni care nu au avut șansă de afirmare în viață din diverse motive. Promovăm autenticitatea dar și poezia populară. Aici dau ca exemplu pe Marița Grigor, nu întâmplător rudenie, din satul Chiuzbaia. Oameni talentați cu puternice valențe literare.

Promovăm cântecul popular și interpreții de cântec. Avem pagină cu recenzie de carte dar și pagină cu ,,Maramureșul turistic” și-aici promovăm cu fiecare număr al revistei câte o mănăstire din zona noastră, dar nu numai. Și multe alte și alte repere extrem de interesante pentru publicul avizat. Deja, suntem în al VI-lea an de apariție (una – cel mult două apariții pe an), în aceeași formulă. Ne place ceea ce facem, chiar dacă nu prea avem susținerea dorită. Spun, repetând, dacă nu sunt bani din fonduri, atunci ,,riscăm” și mergem pe cheltuiala noastră, tocmai pentru a ne îndeplini visele, gândurile. Ale noastre dar și ale altora ce au deplină încredere în noi.

De ce Din vatra satului?

V.B. Nu e o poveste  lungă, dar e frumoasă, zic eu! Așa cum orice în lume are un reper, un punct de plecare sau pornire înspre ceva, tot așa s-a întâmplat și cu revista noastră. Îmi prea place să-i spun așa! Dar chiar e a noastră, ce să ne ascundem după deget! Era, demult, (n.a. și zâmbește) în vremea lui 2008 – 2009, undeva spre toamnă, când, recunosc, ajutat de-un adevărat prieten (e o doamnă!) primesc o ofertă (fie ea și prin telefon!) de-a realiza în cadrul unei televiziuni – Impact TV - (azi nu mai există, decât echipa de la radio!), o emisiune de folclor.

Televiziunea era pe punctul de pornire și-atunci se ,,aruncau zarurile”. Doamna cu pricina despre care vorbesc, cunoscându-mi dragostea și pasiunea, dar și iubirea ce-o port pentru folclor și tradiție, s-a gândit la mine ca și cel care ar putea să fie ,,omul potrivit în locul potrivit”.  Este vorba despre buna mea prietenă Anamaria Avram, pentru care am un respect și o stimă deosebită. Merită fiecare cuvânt de laudă, pe deplin. N-am stat mult pe gânduri. În consecință, am trecut la realizarea emisiunii de folclor DIN VATRA SATULUI – așa se numea emisiunea, ce se derula, în direct, duminica între orele 13.00- 15.oo, deși, de multe ori cu prelungire peste programul difuzat din cauza audiențelor.

Așa s-au născut emisiunea - cu multe vise, multe proiecte, multă forță. Mă așteptam să găsesc, nou fiind în branșă, altceva. Sincer, nu mă așteptam la atâta sete de cultură, de folclor. Așa mi-am făcut mulți prieteni, mulți admiratori, mulți fani. Credeam în proiectul emisiunii și aveam încredere deplină unul în celălalt. În afara emoțiilor, adaug și acum, totul a fost doar la superlativ. Stau și mă gândesc, azi dacă ar fi s-o iau din nou, n-aș ezita nici măcar o clipă. Aș purcede la realizarea de emisiuni de folclor.

Multe ar fi povestit despre activitatea de redactor și realizator de emisiuni de folclor. Probabil într-un alt interviu, cu o altă ocazie! Scurt, acesta a fost un punct de plecare. Ne-am dăruit și am primit daruri minunate. Să nu mă închipuiți la cine știe ce! Am fost apreciați pentru originalitatea și autenticitatea emisiunilor promovate. Nu a mers mult proiectul de televiziune din motive bine întemeiate – veșnica problemă financiară. Dar, așa ca să-i ducem mai departe faima și recunoașterea de care ne-am bucurat, în aceea vreme, am hotărât, să nu ne oprim ci să mergem mai departe. Să mergem cu proiectul de revistă, tocmai pentru a nu destrăma vise, speranțe, gânduri. N-a mai fost emisiunea Din vatra satului – am rămas cu revista Din vatra satului, și sunt ferm convins că ați înțeles legătura dintre una și alta.

Am să le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, susținut ori încurajat și atunci, dar și acum după ce s-a născut revista. Acum, nu mai ,,apărem pe sticlă”, scriem ceea ce dorim să arătăm lumii. Descoperim locuri, oameni, tradiții aproape șterse. Și ne bucurăm că e așa, chiar dacă banii sunt puțini. Mergem înainte. Și, lăsați-mă să mai adaug întrebării de mai sus, câteva propoziții sau fraze. Tot ca proiect de viitor, în acest an, avem deja proiectul revistei pregătit cu un studiu de cercetare monografică al localității Groșii Țibleșului – revistă la care avem promisiunea că vom fi sprijiniți financiar de Consiliul local și de Primărie. Iar spre finalul acestui an, vom pregăti, un număr al revistei cu obiceiuri de iarnă.        

Nu credeam să întâlnesc atâta complexitate într-un singur om! Nu credeam să aud asemenea vorbe despre o echipă sudată așa de bine.

V.B. Sunt mândru să am, asemenea oameni alături, repet. Dragostea pentru folclor ține mereu aprinsă flacăra. Așa înțelegem noi să ne iubim istoria, să ne promovăm talentele. Așa am învățat să colaborăm și să adăugăm în cercul nostru de prieteni, alți și alți colaboratori dornici de a arăta ce pot. Nu că altfel nu se putea. Probabil fiecare aștepta pe un altcineva, așa cum se prea practică. Așa am venit noi, la momentul potrivit, au găsit în noi ceea ce căutau. Au găsit prieteni în noi și noi i-am adăugat în lista cu prieteni, fără discuție.

Sunt într-adevăr multe realizări, dar nu toate îmi aparțin. Multe din ele sunt ale colectivului de redacție sau ale  colaboratorilor noștri, dar împreună facem echipa mai puternică, mai tare, mai prețioasă. Suntem mai luptători, nu degeaba se spune că ,,unde-s doi puterea crește”. Urmăriți, vă rog, în istoricul ei adevărat mic, din câți am fost la început și câți am ajuns în câțiva ani. Mulți zic eu! Chiar mulți. Și puternici!

Înseamnă că în drumul nostru nu ne-am făcut de râs. Am fost utili locurilor și oamenilor cu care am colaborat. Am făcut treabă bună! Am fost premiați și apreciați de către cei în drept. Am primit laude la adresa revistei și pe bună dreptate, gândindu-mă că acestea au venit de la importanți oameni de cultură – etnologi de prestigiu, profesori universitari. Dorim să mergem mai departe cu proiectul de revistă – chiar cu orice sacrificiu. Doar suntem învățați cu ele. Cu sacrificiile, adică! Dar și cu cărțile, cel puțin cu cele pe care le avem încă în manuscris.  Și-apoi, mai facem proiecte! Doamne ajută!

                                

Revin. Personal am tânjit dintotdeauna după haina militară. Mi-au plăcut dintotdeauna cei cu chemare spre viața militară.

V.B. Mă bucur să aud toate acestea. Deopotrivă, recunosc și eu acest fapt. Am intrat în acest sistem, încrezător în mine și în forța mea. Atunci eram în plină tinerețe. Chiar credeam că poate fi și bine. De fapt, și acum continui să cred în existența unui viitor bun. Nu rezistă aici oricine. Nu o spun ca laudă, pentru că eu, și nu numai eu, cei cu câțiva zeci de ani de jandarmerie, am reușit să facem față greutăților militare. Am trecut și prin bune și prin rele. Am făcut și lucruri de care sunt mândru, dar am făcut și câte o prostioară, așa ca să fii dat exemplu negativ în fața colegilor. Atunci m-am rușinat amarnic. Mi-a fost rușine până și de mine. Dar mi-am jurat, așa în adâncul sufletului, să nu fac ceea ce am făcut. Ori să încerc să-mi corectez comportamentul. Am trecut și prin așa ceva. Colegii doar o știu. Și iar spun, am reușit și datorită colectivului unde am fost încadrat. Au trecut și anii peste mine, așa cum trec peste toți, am îmbătrânit, și-acum îmi vine să spun că ce-am făcut în tinerețe nu aș mai face azi, convins fiind că adevăr rostesc. 

Mi-a plăcut viața militară dintotdeauna. Și-acum, mai în glumă, mai în serios, visam dintotdeauna, să îmbrac haina militară. Eram copil și spuneam celor apropiați că mă voi face ,,ofițer”, fără să cunosc la acea vreme ierarhia gradelor militare. Pentru mine nu exista decât un singur grad – acela de ofițer, iar el, ofițerul, avea obligatoriu haină militară. Uite că mi-am dorit, și am ajuns. Acuma, iar în glumă, de multe ori le spun prietenilor să aibă grijă ce-și doresc pentru că li se poate împlini. Așa ca în orice domeniu de activitate, și aici, în Jandarmerie, există destule riscuri și vulnerabilități la care te expui, atâta timp cât ești în serviciu. Cine se angajează aici, este conștient de toate acestea, s-au cel puțin după angajare i se aduc la cunoștință. Dar cu toate astea este cea mai frumoasă meserie, dintre toate celelalte aflate sub comanda Ministerului de Interne.

Am lucrat întotdeauna cu oameni competențe. Am avut colegi, și chiar am colegi, perfect conștienți de riscul meseriei. Ne-am înțeles extraordinar de bine cu fiecare în parte, fiecare cu fiecare. Ne-am înțeles, ne-am susținut, ne-am ajutat, ne-am completat. Așa ca atunci când ieșim ,,în față” să fim mândri de haina ce o purtăm – haina bleu jandarm. Sunt multe de schimbat și aici, dar de cele mai multe ori nu-ți permite legea. Lipsa unui cadru legislativ adecvat este un impediment în dezvoltarea profesională.

Dacă legea ar ține un pic cu noi și munca noastră ar fi mai frumoasă. Sunt foarte mulți oameni cu care intri în contact, certați cu legea. Sau interpretează legea după bunul plac. Nu se poate așa ceva. Legea este una singură și scrie clar ce trebuie și ce nu trebuie, ce avem voie să facem și ce nu, altfel riști să fii sancționat. Civilizația multora lasă de dorit. Suntem, din punctul meu de vedere, cu mult în urma normelor de etică și din cauza asta se întâmplă atâtea și atâtea minuni. În plus, fiecare cetățean înțelege democrația în felul său, ceea ce nu se prea poate. Dar, aș prefera să vorbesc, dacă mai aveți întrebări, despre poezie, despre literatură, despre folclor, nu atâta de mult despre instituția Jandarmeriei. 

Desigur. Mai am câteva întrebări. Considerând că despre poezie ați vorbit într-o oarecare măsură, aș vrea să ne întoarcem la marea dumneavoastră pasiune – nunta.

V.B. Așa da! Chiar mă miram, cum nu aveți nicio întrebare legată de tradițiile noastre de nuntă. Cu asta trebuia să începeți. Pentru că de-aici a început totul. De la prima nuntă la care am fost staroste. Atunci, în acea vreme mi-am promis, că dacă voi avea succes cu nunta,  voi scrie o carte – cu și despre nuntă. Fără să mă gândesc la câte cărți de nuntă or fi fost atunci deja scrise. Fără să mă gândesc că în acest domeniu s-au scris multe, și totuși puține. Așa mi-am promis și chiar a fost un punct de plecare spre ceea ce facem referire azi.  Nu a fost greu. Dar a fost o responsabilitate mare. De la nuntă și dragostea pentru tradiție și folclor, am ajuns student al Universității de Nord, la Facultatea de Litere, aici în Baia Mare, specializarea română-etnologie. Apoi masterand la aceiași Universitate – în specializarea etnoturism cultural. Și probabil o școală doctorală, de ce nu? În acest sens, mă mai gândesc, deși îmi găsesc forța necesară unei astfel de provocări. Și dacă aș fi mai sincer, aș încerca un doctorat în tactică de jandarmi – una dintre domeniile noastre de activitate. Dacă ar fi să mă gândesc, n-aș sta mult pe gânduri, aș face încercarea cu pricina. Deocamdată atât despre școala doctorală, pentru că poate să fie doar un vis. Nu mai spun nimic. Veți afla vești dacă așa se va întâmpla să fie, la momentul oportun. 

Nu mă miră nimic din ce-mi spuneți, analizând toate celelalte, și chiar vă doresc succes. Dovediți că sunteți un adevărat luptător și că reușiți în ceea ce vă propuneți. Încă nu v-am auzit vorbind de eșecuri, de neîmpliniri. Nu or fi existând în viața dumneavoastră?

V.B. Mulțumesc pentru aprecieri și susținerea dumneavoastră. Neîmpliniri? Ce-or fi astea? Cine le bagă în seamă? Aici m-ați încâlcit! Nici nu-mi vine să vorbesc despre astea pentru că, de cele mai multe ori, am izbutit, atunci când am încercat. Dacă n-a fost așa, am continuat să lupt. Nu m-am lăsat învins.

Neîmplinire? N-aș vorbi despre acest subiect, dintr-un singur motiv – nu îmi plac oamenii care în urma unei neîmpliniri nu luptă și mai aprig pentru realizarea scopului propus. Neîmplinire? Probabil dacă aveam o situație financiară mult mai bună aveam mai multe realizări. Aveam mai multe vise împlinite. Și-atunci nu vorbeam despre neîmplinire, deloc.

Aș vorbi, dacă tot suntem aici, de lipsuri - și deja mi-am exprimat una. Lipsa fondurilor și a banilor ne-a ținut uneori pe loc. Asta nu înseamnă că ne-am oprit de tot. Am făcut pași lini, înceți, și tot am mers mai departe. Nu am ,,abdicat”, nu? Am ținut fruntea sus, ,,militărește”, am văzut situația un pas mai încolo, și-am continuat. Am abordat alt subiect sau altă stare. Chiar mă bucur să pot spune că sunt un om împlinit.

Vorbiți-ne în câteva cuvinte, în afară de realizările literare, sau împlinirile în plan literar, care sunt celelalte împliniri?

V.B.    Sunt împlinit în plan profesional – pentru că mie îmi place ceea ce fac. Port cu cinste, respect și mândrie haina militară și mă bucur că sunt militar jandarm profesionist într-o lume atâta de întortocheată. N-am mai avut militari de carieră în familie. Dar am avut în neam. Și mi-au fost exemple. Exemplu de moralitate. De sinceritate, de conduită. De la ei am învățat să lupt, să fiu sincer și să nu mă dau bătut. 

Sunt împlinit în plan familial – chiar am o familie de care sunt mândru. Mă mândresc cu cei de-acasă, și-mi doresc și ei să se mândrească cu mine. Nu vreau să poarte rușine careva din neamul meu după faptele sau comportamentul meu. De aceea îmi place să am o conduită morală demnă. Mi-am dorit să am o soție pe care s-o iubesc și care să mă iubească, cel puțin atâta cât o iubesc eu. Am primit-o cadou. O cheamă Cristina și-o iubesc și mai mult pentru că mi-a dăruit doi copii absolut minunați. Doi copii frumoși și isteți care-i seamănă. Doi copii descurcăreți și luptători. Este vorba despre Bogdan – azi elev la un liceu din Baia Mare - și-o fată – Bianca, pe care mi-am dorito tare mult. Dumnezeu mi-a dat tot ce am cerut. Acuma stau și mă întreb oare eu ce am dat în schimb? Familia mă susține. Fiecare ne susținem în proiectele noastre indiferent de cine este vorba. Dar, demonstrăm că suntem o adevărată familie. Îți mulțumesc, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat.

Sunt împlinit în plan literar, cultural, artistic - și iar voi mulțumi familiei, dar și lui Dumnezeu, pentru această binecuvântare. Mereu am avut de partea mea familia ceea ce contează foarte mult. M-am bucurat de ei, și ei s-au bucurat de mine. Nu cred că puteam realiza atâtea lucruri minunate, dacă nu-i aveam aproape. Să mă laud? Și Bogdan dar și Bianca au câteva poezii scrise și publicate chiar în revista Din vatra satului. Asta ca să-mi dovedească faptul că și ei pot. Și pot, evident, doar or fi semănând și cu mine, întrucâtva. Aparținem unii altora și suntem cu adevărat o familie, între noi nu prea au existat certuri sau contradicții. Ne-am înțeles dintotdeauna bine. Și cu copiii. Nu cred că le-au lipsit nimic în copilăria lor, deși și acuma sunt încă tot copiii, doar un pic mai mari, nu? Asta ar trebui să-i întrebați pe ei. Cât mi-a stat în putință, am încercat, să nu ducă lipsă de nimic. Cel puțin așa-mi place să cred că e!

Copiii sunt cuminți, isteți și conștienți de faptul că trebuie să învețe, pentru a ajunge ceva sau cineva în viață. Încă nu mă pot pronunța ce-și dorește fiecare, pentru că sunt schimbători. Știu doar că Bianca își dorește să fie profesoară de limba germană. Doamne ajută, ce să mai zic! Bogdan, în schimb, e cu calculatorul! El mă descurcă atunci când sunt în încurcătură. De la el mai învăț și eu câte una alta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate cele câte mi le-a dăruit. Doar atâta pot să fac. Poate cândva, o troiță, undeva pe-un vârf de munte. Și asta este o altă poveste. Nu o dezvălui încă, deocamdată.      

Vorbiți cu atâta drag despre familia dumneavoastră încât orice familist ar putea fi invidios sau gelos. O întrebare mai aparte doresc să pun acuma, și nici nu este în desfășurător. Ce înseamnă viața pentru dumneavoastră?

V.B. O zbatere între durere și fericire. O luptă între necaz și bucurie. Împlinire. Viața? Darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu. Lumina soarelui și frumusețea lunii. Familie, liniște și binecuvântare. O cărare ce urcă, iar mai apoi una ce coboară. Un drum asfaltat uneori, iar alteori un drum de țară. Timpul ce se scurge de la naștere și până la moarte. Viața? Lume minunată cu suflet senin. Glasul gingaș al copilului crescut sănătos și cu frică de Dumnezeu. Rugăciune neîncetată. Rugăciune fără de sfârșit ar mai trebui să fie. Faptul că suntem trăitorii acestui veac. Poezie. Nuntă. Soare. Împlinire. Speranță și iar multă rugăciune. Tinerețe. Izvor limpede. Basm sau poveste. Cer senin și de ce nu, uneori ploaie. O ploaie caldă de vară. Albul frumos al iernii care-ți acoperă pentru câteva clipe negrul toamnei. Sămânță îngropată în pământ pentru a da roadă. Ieșitul la arat și-apoi binecuvântarea holdelor.

Viața? Pace în suflet, armonie și iubire. Ulița copilăriei care nu poate fi nicicând uitată. Sărutul de împăcare al celor, pentru o clipă, certați. Poftă de viață, fericire și noroc. Șoapta și murmurul unui izvor. Darul lui Dumnezeu pentru a înțelege mai bine raiul. Împăcare, dragoste și iubire. Lumină în prag de răsărit. Este crezul și credința strămoșească. Istoria moșilor și-a strămoșilor.

Nici nu-mi dau seama cum au trecut orele discutând cu dumneavoastră. Mă bucur că eu am reușit în premieră (cum se prea spune!) să vă ,,fur” câteva  răspunsuri. Este clar, Vasile Bele – are forță și energie creatoare, are potențial literar, găsește timp pentru orice - și, în toate acestea este, în primul rând jandarm profesionist – militar de carieră. Văd, în scriitorul Vasile Bele, complexitate și prețiozitate. Vă mulțumesc pentru toate acestea ...

V.B.  Eu trebuie să vă mulțumesc, și chiar am s-o fac în acest moment! Mă bucur că am reușit să ne înțelegem și să colaborăm. Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase adresate. Observ, că doriți să finalizați, tot în forță, așa precum ați început, cu cuvinte frumoase! Vă mulțumesc pentru toate și vă aștept la prima lansare de carte, să-mi fiți alături, la emoție și la bucurie. Vă mulțumesc și doresc tuturor cititorilor să aibă parte de literatură după plăcerea și sufletul dumnealor -  o literatură plăcută, poeme frumoase, elegante, de bun gust. Doamne ajută!

A întrebat ANAMARIA AVRAM și a răspuns – VASILE BELE

la data de 10 ianuarie 2013

I.

iubita mea îți scriu

iubita mea îți scriu

prima scrisoare

și mărturisesc un adevăr

pe care nu l-am spus nimănui

viața fără tine ar fi un chin

durere, nefericire și venin

din cauza emoției

s-ar putea să nu-ți trimit

plicul prin poștă

dacă aș avea curaj

l-aș duce personal

să poți citi și-n ochii mei

realitatea lucrurilor

și-a iubirii și-a iubirilor

nerostite încă

nu credeam că viața

și cărările ei sunt atâta

de întortocheate, de seci

fără tine, fără dragostea

ce-o împrăștii clipă de clipă

în jurul tău

și-ți mărturisesc un adevăr

prima scrisoare

ți-o scriu în această clipă iubita mea ...

23 ianuarie 2013- Baia Mare

II.

definiți iubirea

definiți iubirea

dacă vă țineți atâta de înțelepți

voi care n-aveți nicio taină

cu ea că nu iubiți și nici

iubiți nu sunteți

suflete de piatră!

dacă aș putea scoate

din vocabularul limbii române

atâta de frumos de-altfel

cuvinte precum – ură, minciună

fățărnicie ori nesinceritate ori trădare

ce cuvinte or mai fi și astea?

realitatea veacului ne confirmă

existența lor și uzul lor

pentru că nu te poți bucura

în lumea ce-o trăim de

prea multă fericire

de prea mult noroc

de prea multă sănătate

parcă am duce în spate

un blestem al vieții

și-atunci ce folos de viața

ce-o trăim?

dacă vă țineți atâta de înțelepți

definiți iubirea ...

23 ianuarie 2013- Baia Mare

III.

ți-am cerut din toate

ți-am cerut din toate

ca orice pământean

ca orice muritor

ca orice trăitor

al acestui grăbit veac

în schimb abia azi stau

și mă întreb: - Eu ce am oferit?

- Eu ce am dat?

- Eu ce am făcut?

pentru ca lumea în care trăim

să fie un pic mai bună

am spus – UN PIC

prea suntem urâcioși

prea suntem fățarnici

și toate astea duc la

nemernicie

semnați o petiție dacă nu vă

plac astea și-apoi dați-o

din mână în mână

să fie un manifest

un început al altei vieți

una așa cum ne-o dorim

bună, sinceră, frumoasă

am observat fără de intenție

ca orice muritor

ca orice pământean

că cer din toate ...

23 ianuarie 2013 - Baia Mare

IV.

azi voi vorbi cu albastrul

azi voi vorbi cu albastrul

atâta de frumos al cerului

doar el îmi înțelege

inima și așa prea chinuită

aș vrea să dau veacul

de vreo trei ori înapoi

să văd în ce lume ajung!

garantez fără să știu

că va fi o lume a adevărului

a bucuriei a înțelegerii

una în care prea puțin se

vorbește cu ură și despre ură

una în care dușmanii nu prea

trăiesc și nici n-au zile prea

bune dac-or trăi

una în care fiecare străin își

ajută aproapele că așa a învățat

de la moșii și strămoșii lor

o lume a pocăinței și-a lucrurilor

plăcute a lucrurilor frumoase

dar ce facem ca acest veac?

dacă ar fi să caut vină cuiva

aș condamna pe toată lumea

dar nu am această putere

și nici nu îmi doresc această putere

pentru a nu fi eu cel condamnat

în final și eu sunt trăitor

al acestui secol

azi voi vorbi cu albastrul

atâta de frumos al cerului ...

 23 ianuarie 2013 – Baia Mare

V.

nici de mine nu vreau să-mi aduc aminte

nici de mine nu vreau să-mi aduc

aminte azi!

și nu puneți întrebări că nu veți

primi niciun răspuns

mi-e silă mi-e groază că sunt

în această lume omul ce respiră

oxigenul

îmi pun întrebarea și vă implor

fără glumă să v-o puneți și voi

ce-am făcut BUNE pe pământ?

scrieți lucrurile pe-o hârtie

dați-le exemplu altora

de virtute și de moralitate dacă

sunteți drepți și morali

dați un exemplu de sinceritate

și adevăr dacă sunteți drepți și morali

ce-ați scris pe hârtie?

parcă văd coala la unii sunt

câteva însemnări

dar la cei mai mulți dintre voi

foaia este mereu mereu goală

fără niciun semn

ce-or fi toate astea?

desigur că or fi ceva!

vă las moștenire vouă trăitorilor

celuilat secol toate astea

conștient fiind că azi nimeni

nu poate scrie pe coală nimic        

parcă văd un raft de

hârtii goale și aici

se adună se adună mereu mereu

golul din noi

și-așa muri-vom

nici de mine nu vreau să-mi aduc

aminte azi ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

VI.

fulg după fulg

fulg după fulg

omătul se adună sub fereastră

și focul din sobă s-a stins

lemnele s-au terminat și ele

curând se va face frig și-n casă

doar iarna și fulgii ce-mi sunt

azi prieteni – ceilalți au plecat

s-au dus

focul s-a stins tăciunii din vatra sobei

nu vor mai da nici căldură nici fum

doar fulgii mă iubesc și-mi țin

companie azi prietenii s-au dus

în alt colț de lume

unde nu există frig, unde

prietenii se cinstesc și se respectă

unde lucrurile se plătesc

unde lucrurile sunt ordonate frumos firesc

doar fulgii iernii mă iubesc

îmi dau seama că și ei mă văd

pentru că fiecare vine spre mine

parcă vor să-mi spună ceva

atâta timp cât vor fi pe-aici

lumea va fi curată frumoasă

fericită bucuroasă de albul pe

care-l împrăștie iarna

fiecare fulg de nea are povestea lui

vin spre lumea noastră dintr-o altă lume

vin să ne bucure cu frumusețea lor

dar știm oare să-i înțelegem?

în lumea asta nimeni nu

înțelege pe nimeni

nimeni nu este înțeles

și cad fulg după fulg

oare atunci când ajung pe pământ

ei simt durerea?

omătul se adună sub fereastră

fulg după fulg ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

VII.

n-am să zăbovesc mult pe-aici

n-am să zăbovesc mult pe-aici

din mai multe pricini

o dată mai caut răspuns

la întrebarea

care-i rostul venirii mele pe pământ?

doar pentru a face umbră acestuia!

n-am să zăbovesc mult pe-aici

pentru că de câțiva zeci de ani

caut și tot caut și iar caut

răspunsul venirii mele pe pământ!

aici nu mă găsesc în nimic

deocamdată și sunt aici de multă vreme

n-am să zăbovesc mult pe-aici 

nici nu știu dacă mai iubesc această lume

o lume a suferinței

o lume neagră o lume a întunericului

nici nu mai știm să ne bucurăm

de oareșceva

ne sunt confiscate bucuriile

de cei care cunosc doar ura

ne sunt confiscate emoțiile, fericirile, norocul

nu credem în ele dar parcă

nici n-ar există – emoție, bucurie, fericire, noroc

și astea datorită nouă

oricâți prieteni am avut împrejur

tot singur m-am simțit

pentru că n-am găsit în ei valoare

nu știu dacă mai am răbdare

pentru a zăbovi în lumea asta

dacă ar trece toate răutățile o dată cu noaptea

atunci aș mai rămâne

pentru încă un veac ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

VIII.

au dispărut florile dragostei?

au dispărut florile dragostei?

am ajuns în altă lume?

cine sunt?

ce fac?

unde merg?

ce-mi doresc?

de ce atâtea întrebări?

unde ne sunt răspunsurile?

de ce mereu căutare și alergătură?

a dispărut iubirea?

care-i definiția fericirii?

o fi fost mai bine ieri?

ne-o fi mai bine mâine?

ce putem spune despre azi?

o să ajungem ziua de mâine?

de ce atâtea întrebări?

ce-o fi cu tine azi?

am mulțumit dimineții?

ce ne va aduce ora?

ce ne va oferi ziua de mâine?

cum am trăit secunda de fericire?

cât sunt de fericit?

când am fost fericit?

cui să dau din bucuria inimii?

unde este iubirea?

când voi fi fericit?

ce vină am că m-am născut?

ce vină ai că te-ai născut?

ce vină porți în suflet?

de ce ți-e sufletul atâta de-ncărcat?

ce vei face azi?

unde voi fi mâine?

ce lucru bun am făcut ieri?

ce lucruri frumoase voi face azi?

cât de mult am urât ieri?

pe cine-am să urăsc azi?

cine va sta mâine cu mine de vorbă?

la cine am alinat durerea azi?

mâine voi fi mai bun?

voi ajunge ziua de mâine?

de ce atâtea întrebări?

când răspunsul este numai unul singur

și acela stă în noi

în noi în mine și în tine

și-n fiecare ... deci răspundeți ...

unde ne este curajul?

unde ne este vitejia?

unde? când? cum? cine? de ce? care? ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

IX.

mi-e dor de mine

mi-e dor de mine mi-i-un dor nebun

nu știu câtă putere mai am să strig

deja până și eu îmi fac probleme

că tot strig și nu mi se aude strigătul

strigătul meu este în zadar

mi-e dor de-o altă lume

mi-i-un dor nebun

o lume în care să avem răbdare

o lume în care să fim ascultați

și să știm asculta

o lume cu lucruri frumoase

nu cu ceață și fără de zile senine

mi-e dor de-o altă lume

pe care dacă aș avea-o aș ști s-o

prețuiesc mai mult

m-aș bucura de fiecare clipă

aș dărui mulu mai multă

dragoste și fericirea aș dona-o

celor ce nu sunt fericiți

mi-e dor de-o altă lume

de asta m-am săturat

mi-au ajuns prea multe răutăți

în suflet și-aș dori să mă

mai nasc o dată

fie și-n acest veac

prea putred este totul lângă mine

mi-e dor de-o altă lume

până și pe mine mă doresc altfel

să fiu eu dar alt eu

nu cel cu păcat și mereu alergând

fără tihnă și fără rugăciune

nici în biserică nu-mi găsesc liniștea

și-o caut mereu – liniște și pace

timp și răgaz pentru mine

mi-e dor de-o altă lume

garantat asta nu e lumea mea

eu nu am fost așa ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

X.

deseară am să număr stelele

deseară am să număr stelele

să văd la câte stele ajung până

dimineață

ieri am sădit în inimă trandafiri

azi am să-i ud cu lacrimi

iar mâine vor înflori

mâine, dacă voi trăi, mă voi bucura

de căldura soarelui dar și de

frumusețea lui apoi voi aștepta

seara și voi începe a număra

iar stelele de pe bolta cerească

voi continua de unde am rămas

aseară nimic nou

în viața de zi cu zi totul este în continuă

schimbare – zi noapte noapte zi

ce să înțeleg din toate astea?

eu, sincer, nu mai înțeleg nimic

și nici nu sunt înțeles

deseară am să număr stelele

n-am să cerșesc nici dragoste

nici înțelegere vreau să trăiesc

într-o lume fără de păcat

deși știu că dorința aceasta nu

se va îndeplini niciodată

există în jur împrejurul meu prea multă

ură,

prea mult dispreț

prea multă distanță și toate astea

duc la singurătate și apoi

la moarte ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

XI.

stropii de ploaie îmi bat în geam

stropii de ploaie îmi bat în geam

vor să se joace cu mine

dar azi nu am putut să le răspund

uneori - sau în alt secol -

am ieșit și m-am jucat cu ei

atunci nu aveam nicio grijă

nu aveam nicio durere

nu știam de răutăți

nu știam de supărare

acum de când ai plecat

mi-au încolțit în inimă toate

și durere și supărare și grijă

ploaia s-a oprit de ceva vreme

dar priveliștea este seacă

picurii jucăuși de această dată

îmi fac semne prin geam

cu mâna – prin univers

nimic schimbat

nici azi nu m-am înțeles

și azi a fost ca ieri

și garantez că va fi ca și mâine

plâng după ce a fost frumos

și sunt ferm convins că această

frumusețe nu se va mai întoarce

niciodată

o singură întrebare mă bântuie

nu îmi dă pace oricâtă liniște

aș cere Domnului

curajul e o virtute

toți suntem prin definiție lași

ne complacem așa cum suntem

că din păcat suntem făcuți

unde ești Zâna-mea-cea-bună?

să ții măcar un ceas cu mine

și să nu mă lași peirdutîn labirint ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

XII.

stau lângă indicatorul ,,spre rai”

stau lângă indicatorul ,,spre rai”

sunt nevrednic îmi spun

mă uit în stânga acolo alt

indicator îmi arată direcția spre

iad foc și întuneric

fără să-mi pot controla pașii

picioarele-mi pornesc într-acolo

și au dreptate raiul va rămâne

înspre o altă direcție

raiul va rămâne altcuiva

aici în întunecimea asta

culmea că-mi văd păcatele

și cele de ieri și cele mai vechi

dar și păcatul strămoșilor

nici gând de lucru bun

aici văd printre ruine și

dărăpănături urmele zilelor

mele Doamne câtă risipă

câtă lipsă de bun simț și respect

câtă ură câtă fățărnicie încât

acum văzându-le adunate într-un

singur loc nu îmi vine să cred

că ăsta sunt eu că astea sunt ale mele

sau poate ale tale – că și despre tine scriu

dacă te regăsești pe-aici să urmezi

indicatorul ,,spre rai” doar cu

o condiție – singura de-altfel

dacă ești vrednic

dacă nu eu te aștept

să virezi la stânga ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

XIII.

am rupt o floare

am rupt o floare cu gândul

de-a o dărui cuiva drag

lacrimile din petale curgeau fără oprire

văzândo  plângând mi-am dat

seama câtă durere a simțit

atunci mi-am jurat că n-am

să mai rup flori niciodată

doar am să le privesc în splendoarea lor

am să le admir culoarea

și frumusețea fără de margini

voi lăsa pe alții să facă acest lucru

eu doar am să le dăruiesc

cu dragoste celor dragi ...

23 ianuarie 2013 – Baia Mare

XIV.

azi am să vorbesc cu timpul

azi am să vorbesc cu timpul

să-i spun să se oprească

să nu mai alerge

dacă-l prind am să-l țin

un secol în brațe

chiar cu orice preț

ce s-o fi grăbind într-atâta?

parcă și foaia de hârtie

mi se pare că vrea să

fugă de pix

oglinda în care privesc

îmi arată adevărata vârstă

căci inima încă mă minte

cu prea multă tinerețe

pe care mi-o doresc

fără bătrânețe

încă un secol ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XV.

până și demnitatea mi-am vândut-o

până și demnitatea mi-am vândut-o

ieftin pe doi lei

nu am aflat alt cumpărător

care să-mi ofere mai mult

am dat-o și cu-atât

în mine nu mai văd nimic bun

problemele se înmulțesc cu

fiecare secundă ce-o trecem spre Sfinx

promoții întregi de liceeni

nu-și găsesc rost și loc în labirint

am să-mi deschid un hotel

de lux în care nu am să

primesc pe nimeni – în afară

de Dumnezeu – dar nu va veni

doar pe El am să-L primesc

pentru că toată viața L-am ocolit

iar El a avut enorm de multă

grijă de mine

destinul și moartea nu pot fi

niciodată recuperate

orgoliul și încăpățânarea se vând

la kilogram

lumânarea din noi se stinge

clipă de clipă secundă după secundă

după o vreme nici umbra

nu se mai vede

pe-atunci te-au uitat toți ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XVI.

azi merg în târg să-mi cumpăr noroc

azi merg în târg să-mi cumpăr noroc

de la mătușa de al piață

în intersecția drumului

nu găsiți decât scaieți

din când în când mai răsare

câte-o floare – are mereu

culoarea ce nu-mi place

galbenul – bănuiesc

doar preotul de la mănăstire

îmi știe sufletul

corbii ce vor mânca din leșul

meu nu se vor sătura niciodată

cu o putreziciune

și totuși o așteaptă

oare de ce corabia s-a oprit în

nisip alerg spre ea

dar n-am s-o ating niciodată

nisipul mă înghite deșertul

e tot mai mare

iar valurile sunt tot mai

albastre

un albastru frumos or fi

lacrimile soțiilor ce-și plâng

soții fugiți într-o altă lume

cu amanta

drapelul a rămas drept pe

catarg s-a pus din cer o lacrimă

e pentru pescăruș

poți citi pe degete câți au noroc

și scapă de corbi

atelierul morții ne așteaptă

aici se lucrează mereu

obosită de atâta muncă Moartea

ar vrea să aibă și ea un concediu

dar unde să meragă?

s-a dus la mare

de-acolo azi am primit vești triste

unul nevinovat s-a înnecat

n-a mai apucat să treacă prin târg

să-și cumpere noroc ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XVII.

mi-e-o foame nebună

mi-e-o foame nebună

parcă și de covrigi m-am săturat

mi-e sete de dor

doar lacrima și marea

azi sunt comorile mele

norocul și roata

sapa și lopata

sunt uneltele ce-și caută mereu serviciu

ar vrea puțină liniște

poate și-un concediu

povestea din Biblie nu-și

mai găsește loc de păcat

legat de un lanț nu prea lung

calul nechează în așteptarea mea

o să vin să-l dezleg și-apoi să-l

încalec și-mpreună să alergăm

în căutarea eternei fericiri

în căutarea fericirii

și-a veșniciei decât să pască pe

imaș mai bine colindăm

lumea – a mea se va sfârși curând

vreo trei patru secole

nechezatul armăsarului se va auzi

mereu

puterea se uscă și te simți

nenorocos – sacralitatea a rămas

încă trei ore dar o va înghiți

umbra unei lacrimi

din priviri îți dai seama

dacă mai ține cineva cu tine

restul este doar vânt

nici măcar adiere

uscatul prinde viață până și seceta

face parte din noi

suntem seci și goi

doar calul ce-mi este sătul

eu m-am săturat de mine ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XVIII.

fiecare purtăm o mască

fiecare purtăm o mască

azi ies cu a mea la vânzare

am pus-o într-o cutie de carton

am umplut-o cu ură cu minciună

cu fățărnicie cu necazuri cu supărare

și-am s-o vând pe nimic

vreau – măcar o clipă – din

mine să dau pe sinceritate

dacă nu-mi găsesc cumpărător

am să las cutia la poarta iadului 

poate o suflă vreun vânt

înspre înainte

îmtâmplarea face să nu fiu

prezent la apel am plecat

după cuvinte

nu stau mult mă întorc

dar nu mă uit să văd ce-mi

face cutia de carton

poate așa  printre flori și fericire

indiferent că sunt rege sau

deputat în acest mandat

voi schimba alfabetul

și-o dată cu el voi scoate

din vocabular treizeci de mii de

cuvinte fără de folos oamenilor

din vocabular le scot

dar din suflet?

degeaba mă lupt pentru sinceritate

simt că în loc să cresc

scad – izvorul seacă – apa

dătătoare de viață e tot mai

puțină

mă apuc de săpat o fântână

poate în întunecimea ei

voi găsi liniște

și doar vorbe frumoase ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XIX.

bradul cu vârful uscat

bradul cu vârful uscat

își îndeamnă încă rădăcina

să mai caute izvorul de apă

pănă și inima se agață

în crengi

o pasăre neagră și-a făcut

cuibul pe o creangă

frunzele celorlalți copaci deja

s-au uscat iar vântul rece le mai

poartă prin univers

formând un convoi de departe

pare să fie o scară cu cât te

apropii din lumină apare

tot mai mult întuneric

curând o să vină cineva

nu dau niciun nume

își va face semnul crucii

fără a privi spre cer

și va îndesa securea în bradul

cu vârful uscat

se vor auzi gemete și mai spre

mâine suspine și vor curge

lacrimi – bradul va ajunge

scândură iar aceasta cu ajutorul

a patru cuie ruginite va fi casa

veșniciei mele iar de-acolo

voi deveni o rădăcină ce-și

caută apă pentru a stinge

focul în care voi ajunge să ard

fără puterea de-a mai face ceva

sau altceva ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XX.

mugurul plantei abia ieșit din primăvară

mugurul plantei abia ieșit din primăvară

își caută lumină și apă

străin și gol ascult glasul pământului

șiniștea e din ce în ce mai dureroasă

bătăile inimii din ce în ce mai grăbite

cutia poștală mereu plină

scrisori pliante colorate și vânt

praf cenușă și fum

calul s-a oprit din galop

s-a oprit să muște din mugurul

plantei abia ieșit din primăvară

lângă mine zâmbetul

lipsește cu desăvârșire

privirea-mi este fixată spre cer

luna aceasta sunt restanțier

la taxe iar Moartea nu mă duce

dacă nu plătesc la zi taxa de drum

dorința de iubire a rămas aceeași

o să-mi sădesc mâine trandafiri

în inimă și-apoi peste trei

ceasuri va sosi trăsura

caii albi conduși de-o voce

de undeva de sus îmi strigă

în urechi – GRĂBEȘTE- TE – mai ai

un pic și urmezi tu

întreb îngerul ce m-a vegheat

toată viața ce înseamnă

pentru voi UN PIC?

îmi răspunde zâmbind

cel puțin un veac

am înțeles deci

trei ceasuri sunt pentru voi un veac ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXI.

fotografia alb negru

fotografia alb negru

îmi dezvăluie adevărata identitate

alb – râs, bucurie, nădejde, bine,

vis împlinit, speranță, dorință,

iubire, fericire

negru – minciună, ură, dușmănie,

frig, ceață, ploaie, tunete

paradoxal cuvintele nu se mai rătăcesc

până și eu am înțeles calea

alb și negru – lumină și întuneric

pace și război

bucurii și necazuri

unde mi-or fi îngerii păzitori

nu mi-au spus că pleacă în concediu

greierele își cântă piesa fără

a avea partitura în față

o știe pe de rost

fug de singurătate și tot cu ea 

mă întâlnesc

oare să fug și de mine?

amintirea bradului de Crăciun

tare frumos împodobit nu mă lasă

reușesc să revin cu picioarele pe pământ

dintre atâtea amintiri

marele păcat este că-l calc

dar încă n-am aripi

dac-așa ar fi aș face supărarea

să pară mai timidă

lumânarea îmi arde de când m-am născut

doar fumul parfumat

îmi aduce aminte că

mai trăiesc în rest nimic deosebit

cireșele coapte mă îndeamnă

să fur din culoarea lor

la masă nu vin azi

orgoliul mă face să fiu mai pervers

nu mai bănuiesc nimic din nimic

pentru că de fiecare dată bănuiala

mi s-a transformat în realitate

în certitudine în adevăr

doar fotografia alb negru-mi

aduce aminte că azi fug

din trupul meu ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXII.

nimic din jurul meu nu-mi place

nimic din jurul meu nu-mi place

doar slova și rima și versul

și poemul mi-s pe plac

acuz judecătorul de nedreptate

și pe gropar de prea mult adânc

acuz dușmanul de nefrățietate

și găsesc o vină la toate și în toate

nimic din jurul meu nu-mi convin

doar rugăciunea mă poate scăpa

trec peste toate înnecându-mă-n vin

ritualul se termină mult prea devreme

albastrul dispare din ce în ce mai des

vântul ce-mi suflă foaia dinainte

are și el un înțeles

nimic din jurul meu nu-mi place

doar rima și calul alb ce-mi dau pace

liniștea cerului și-a stelelor

căzătoare mă apără de moarte

și culmea cum găsesc o vină la tot și la toate

nisipul scos din fundul de mare

ghiocelul ce din zăpadă-mi răsare

privesc prea a soarelui splendoare

și mereu mă întreb – ce-or fi astea oare?

mereu mă întreb – cine-i următorul oare?

nimic din jurul meu tihnă nu-mi dă

vâltoarea-mi spală păcatul făcut

rugăcinea spusă este din veacul trecut

mă urăsc și pe mine și-mi pun

o singură întrebare –

de ce-am venit pe lume?

de ce oare aici doar frig mi se pare?

când în jurul meu totul îmi va place?

când voi avea tihnă-n suflet și pace? ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXIII.

de ce atâtea norme și reguli?

de ce atâtea norme și reguli?

de ce atâtea întrebări?

de ce poetul scrie poeme?

fără punct virgulă sau alte semne

de ce atâția poeți supărați?

melancolia azi mi-a bătut la poartă

de ce poetu-și recunoaște a lui soartă?

ne dăm viteji și credem în curaj

de ce poetul vede bujori în obraji?

virtutea nu-mi este azi o calitate

de ce poetul scrie și despre moarte?

azi cu benzină mi-am umplut rezervorul 

pentru cele douăzecișipatru de vămi

până și sărăcia este un motiv de divorț

solstițiul este tot mai aproape de mine

regula e făcută și mereu mereu încălcată

de-o boală ce nu poate fi vindecată

prin intersecții vezi cine este mai grăbit

prin moarte vezi cine a fost mai iubit

de ce poetul crede-n destin?

de ce-și înneacă amarul și viața în vin?

de ce mereu tânjim după libertate?

de ce mereu ne ascundem de Moarte?

de ce atâta neajuns și-ntuneric?

pentru ce stăm la vamă și ce mai așteptăm

de ce a opta?????????/ poruncă ne spune – SĂ NU FURI?

și noi tot ne furăm!

de ce paharul este tot mai plin?

de ce-mi este umplut mereu cu venin? 

de ce ...? de ce ...? de ce atâtea de ce-uri?

în lumea asta plină de E-uri ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare 

XXIV.

desertul din dulce amar mi se pare

desertul din dulce amar mi se pare

vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare

când voi pleca spre ploaie

dus spre moarte prin vânt

referințele primite nu vor ajunge niciodată

umpleți o cutiuță și-o puneți la poartă

realitatea de-acolo se-aude că-i pală

obosit de muncă groparul încă mai sapă

mai sapă și spală

străzi semafoare și multe foi goale

voi ciopli din mine pliscuri de ciori

vor pune peste mine pământ și blesteme

voi fi între stele voi ajungem-ntre nori

eu mă voi îndrepta spre foc

și filă cu filă viața-mi va curge

și cu noroc și cu nenoroc

și bun și rău și mult și puțin

și nu uitați să-mi puneți

cu mine pentru drum și-o sticlă cu vin

am s-o desfac acolo la vamă

printre cenuși cețuri și fum

cauza mea nici nu este trecută pe listă

probabil judecătorul nici nu știe de mine

corabia plecată apa-i tulburată

dac-aș ști ce mă așteaptă

am să îi las pe alți în față eu vin altădată

vreau duminica asta predica s-o ascult

atâta cer de la viață atâta nimic mai mult

inima-mi bate parcă din piept să-mi sară

gândind că încă e ziua

gândind că încă nu-i seară

și-n jur împrejur este doar foc și pară

steagul e sus încă nu l-au luat

sunt încă aici încă n-am plecat

desertul e dulce amar mi se pare

și-acolo-n destin departe

chiar mult în depărtare

încă un veac rămân

și totuși puțin mi se pare

vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXV.

n-am fost acolo la Facerea Lumii (I)

n-am fost acolo la Facerea Lumii

dar de-un secol veghem la distrugerea ei

primele semne al eternului sfârșit

le știu din a treia zi

comori și vise s-au astupat și s-au dărâmat

tratatul cu cele peste două mii de pagini

încă se scrie cursiv

poezii se scriu până și-n închisoare

și-acolo celula abundă de cultură

cultură e în subteran

profetul își urmărește clepsidra

precum pescărușul marea așteptând

încă un vas să apară-n port

discuții sunt multe multe din ele inutile

pe pământ încă cresc vise și-ncă cresc vile

moralul dispare va scrie în dicționar

mă-ntreb dacă la Facerea Lumii

s-a scris și-un orar

tratate se semnează fără citite să fie

sunt scrise de oameni rămân doar pe hârtie

nisip e pe plajă nisip și pe fund de mare

calul mereu înhămat paște din foc

și cenușă

cu ochii plini de lacrimi sunt singur

și-aștept la o ușă

nu văd nimic în jur decât întuneric

de când stau aici și-aștept am devenit isteric

îmi vine să strig putere nici nu mai am

e-o singură ușă nu văd niciun geam

se-aud pași și umbre și voci de-acolo de departe

de-odată cuvântul din mine explodează

în stânga și-n dreapta un haos domnește

de-un veac sunt tot aici

și isteria-mi tot crește ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXVI.

n-am fost acolo la Facerea Lumii (II)

n-am fost acolo la Facerea Lumii

și nici în februarie n-am fost la biserică

februarie

zăpadă fulg după fulg

apoi ploaie flească și iar frig

mă apropiu de biserică

pentru a rosti în liniște o

rugăciune de iertare a păcatelor

ceva din interior îmi

respinge intrarea în biserică

fac semnul crucii

și-apoi mai pot spune

Doamne ajută!

ies fără a rosti nici măcar

în gând rugăciunea ce-o

știu pe de rost

bunicul m-a învățat

un miracol – eu un trecător

tulburat până în adâncuri -

prin lumea mea

dar în ce lume oi fi?

până și mie mi-e frică de mine

eu nu eram așa

ceva s-a întâmplat probabil un blestem

uneori ....

deocamdată mai găsesc putere

de-a refuza gândul parșiv

care nu-mi dă pace nici măcar în biserică

acolo unde toate lumea caută liniște

azi m-a ajutat zăpada

m-au ajutat fulgii

m-au ajutat și mi-au înțeles greutatea

fulg după fulg se pun pe mine pentru a mă

mângâia măcar ei

suntem în februarie

n-am mai fost de mult la biserică ...

4 februarie 2013 – Baia Mare

XXVII.

februarie

februarie

ninge zăpada acoperă

cu albul ei negreala zilei

sufletul îmi este răvășit – întors pe dos

încerc să-mi caut liniștea

în rugăciune mă apropiu de biserică

nici picioarele nu vor să-i urc

treptele nici putere de-a face cruce

nu mai găsesc în mine

încerc să vorbesc cu cineva

mi-e rușine de mine și de vorbele

ce le am de rostit

dacă m-ar auzi vreun prieten că tot

am o grămadă – ar râde de mine

mi-e silă de râsul lor mi-e milă de mine

nu cred în blesteme

vreun blestem s-a abătut și m-a

înghițit în vârtej

eu nu eram așa – altă părere am

despre mine numai de bine

oare ce-o fi?

cui să-i spun frământarea mea

fulgului de zăpadă el mă ascultă doar

se pune pe umărul meu pentru a mă mângâia

doar el mă înțelege s-a topit de căldura din mine

încă sunt cald dar rece și sec pe dinăuntru

sec de rugăciune fără rugăciune

fără putere și fără îngerul meu păzitor

e pe-aici pe undeva și el fuge de mine

curaj să vorbesc nu am

mai privesc pe geam dansul fulgilor

în splendoarea lor

minunat dar cu mine ce să fac?

iau cartea să citesc ochii mi se întunecă

mintea o ia razna

este o răzbunare ceva se întâmplă

afară ninge fulg după fulg

îmi acoperă cărarea cu frumusețe cărarea

spre cer

gândul mă duce într-o altă lume

spre altceva deocamdată mai am

forță e februarie

și afară e frumos ...

4 februarie 2013 – Baia Mare

XXVIII.

gândul gol și doar forța mă poartă

gândul gol și doar forța mă poartă

mă poartă nu îmi găsesc liniștea

totul în jurul meu primește

o altă înfățișare

rup hainele de pe mine și-alerg

fără nicio țintă doar un blestem

rostit la miezul nopții

luna ar putea să-mi spună mai multe

dar nu vrea să vorbească azi cu mine

gândul gol și doar foarța mă duc

spre drumul plin de mister

mă uit pe ce calc și-mi dau seama

că sunt desculț culmea eu plecasem

ieri încălțat în jurul meu nu există

lumină e doar întuneric aștept să răsară

luna dar cineva îmi spune că s-a dus la culcare

demult

până și copacii din calea mea

îmi fac semn cu mâna să-mi continui

drumul nu-l cunosc

n-am mai fost pe-aici niciodată

mă pun la rădăcină unuia dintre cei mai

frumoși copaci și-mi dau seama că nu are

nicio frunză verde

totul e uscat și plin de negru în jurul meu

o să stau cu ochii închiși

nuuuuuu nu pot nu vreau

se aude un strigăt oare o fi numele meu

nu pot să-mi dau seama

gol și plin de întuneric

n-am mai călătorit pe-un astfel de drum

e pentru prima și ultima oară

vreau să mă întorc în lumea mea

de ce totul e negru în jur

de ce nu văd soare flori primăvară

de ce nu aud glasul frumos al păsării

ce așteaptă să-i iasă puiul din ou

la un moment dat în întuneric

văd o umbră începe abia acum să-mi fie frică

strig ecoul merge departe și el fuge de mine

mi-e frică de umbră ce se apropie tot mai mult

de mine îmi aduc aminte

și-mi fac cruce Doamne câtă liniște

mai fac una și-ncă una

deja întunericul se face din ce în ce mai repede

alb copacii sunt verzi aud trilul păsărilor

călătoare în căutare de partener

ce frumos e afară dar unde am fost

a fost doar întuneric și negru

de asta iubesc albul și fulgii de zăpadă

fiecare fulg îmi spune cât mă iubește

doar ei ...

4 februarie 2013 – Baia Mare

XXIX.

azi schimb macazul

azi schimb macazul și urc în

altă locomotivă rugându-mă să ajung

cât mai departe

departe de mine dar și toți din jurul meu

nu știu de ce dar îmi doresc din ce în ce mai mult

să fiu singur să nu mă aud

să nu fiu auzit să nu mă văd

să nu fiu văzut

locomotiva merge tot înainte

fără a se opri în vreo stație

când voi dori să cobor voi trage semnalul

de alarmă

așa cum știu că nu e prea voie

trec prin viața așa ca trenul prin halta goală

trec așa ca printr-o gară

părăsită fără lume fără acar

povetea cu acarul Păun este veche

mă întâlnesc cu el la două

aș vrea să schimb locomotiva

dar și traseul să merg și pe jos

un pic poate așa îmi voi da seama cine sunt

încă mă caut și nu mă găsesc

mă strig și nu mă aud

îmi vorbesc și nu-mi înțeleg vorbele

din prea multă tulburare

vreau să beau apă dintr-un izvor

gândindu-mă că numai acolo voi găsi

apă limpede total greșit

până și izvorul din munte

mă refuză mi-e sete din ce în ce mai sete

muntele se duce tot mai mult în depărtare

ce departe e departele

ce departe e libertatea

nu știu dacă voi avea parte aici

ce departe e liniștea tot mai departe

și trenul nu se va opri decât

într-o singură stație – moartea ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXX.

aștept să vină alt anotimp

aștept să vină alt anotimp

unul în care nu voi avea nimic de făcut

nici griji nu voi avea atunci

poate așa fără treabă ori fără grijă

îmi va fi mai bine

poate da

voi petrece cu prietenii o noapte

în bufetul de lângă drumul uitat de lume

chiar așa i se spune bufetul mort

or fi venind aici morții să bea vodcă

poate da

or fi trecând pe-aici cârduri de rațe

în drumul lor spre alte țări

poate da

o fi plătită cu ceva crâșmărița

care servește pe oricine fără să întrebe

de unde vine și unde pleacă

poate da

în ce ceasuri or fi posibile toate astea

raftul de sus e plin cu sticle goale

la fel și oamenii ce trec pragul bufetului

nu văd să aibă decât o haină albă pe ei

la fel poartă fiecare

mă mir de ce atâta curățenie

cine o fi făcând curat pe-aici

nu pică frunză nu sunt hârtii împrăștiate

aici domnește liniștea și curățenia

o fi liniștea dinaintea furtunii

poate da

de departe se aude un cântec

sau un verș înseamnă că mai sosește cineva

se-aud lacrimile picând pe pământul prea uscat

s-a întâmplat ceva sub podul de cale ferată

au sosit musafiri noi

ieri alții azi alții mâine alții

niciodată aceiași

tot mai tineri și mai tineri

eu sunt deja trecut înspre bătrânețe

dar ce folos

poate da poate au vreun folos

dacă nu azi și nici mâine

atunci poimâine

aici domnește liniștea și voia bună

fiecare vine îmbrăcat în haina albă

a botezului

și mie îmi vine rândul

peste un veac sau poate azi ...  

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXI.

încep să scriu, eu cred, nimicuri

încep să scriu, eu cred, nimicuri,

că doar în lume-i primăvară,

toți, așteptăm, ieșitu-afară,

săraca mamă așteaptă plicuri.

de la feciorul cel plecat,

să-și caute al său destin,

el s-a-mbătat cu roșu vin

și de-a sa mamă a uitat.

acuma iară-i supărat,

pe lumea asta urâcioasă

și de acasă a plecat.

noroc să caute și-n drum,

a spart un cuib de rândunică

și s-a-ntâlnit numai cu fum ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXII.

cu gând curat veneam spre casă

cu gând curat veneam spre casă,

tu semn cu mâna mi-ai făcut,

să vin să-mi vinzi al tău sărut,

eu, deja te vedeam mireasă.

același dulce sărutat

îl voi purta în gând mereu,

atât cât va vrea Dumnezeu,

nu pot să spun că l-am uitat.

of! Doamne, iarăși am uitat,

în plină zi cu cer senin,

să îți mai fur un sărutat.

iubita mea mult prea frumoasă,

m-ai ocolit în drumul tău,

în timp ce te-ndreptai spre casă ...

8 februarie  2013 – Baia Mare

XXXIII.

pe lumea asta-s furios

pe lumea asta-s furios,

nu mi-a adus decât necaz

și multe lacrimi pe obraz

și m-a întors cu susu-n jos.

abia acum mărturisesc,

de-al meu trai, de-a mea tihneală,

tuturor dând socoteală,

eu, în urmă-mi nu privesc.

privesc spre cioata din pădure,

tăiată fără aprobare,

de un topor, de o secure.

privesc-nainte cu păcat,

spunându-vă chiar din colină,

să nu credeți că v-am uitat ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXIV.

iubito-ți scriu cu iz dement

iubito-ți scriu cu iz dement

și chiar te rog să fii cu seamă,

fără să știu nici cum te cheamă,

îți spun de azi sunt absolvent.

tu nu-ntreba de școli gătate,

c-am să mă bâlbâi garantat.

să nu mă crezi niciun ratat,

îți spun cinstit c-o facultate.

chiar trebe școli să ai o mie,

să-i spui ființei c-o iubești

și c-ai în suflet bucurie.

nu cred să fie adevărat,

o vorbă din cele rostite,

de astăzi sunt licențiat ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXV.

îți scriu cu pix o scrisorică

îți scriu cu pix o scrisorică,

pe care dacă nu te plictisești

chiar vin și rog să o citești

și îți mai spun că n-am nimică.

scrisoarea mea să te găsească bine,

în loc de-antet voi desena o floare.

și-o rândunică-n lume călătoare

și doar atât eu nu pot fără tine.

cu ce-s de vină, ori cu ce-am greșit,

atunci în ziua cea cu soare,

în piață de ne-am întâlnit.

de-atunci într-una mă gândesc,

de câte ori e soare afără

cum să mai fac să te-ntâlnesc ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXVI.

iarăși ninge lin afară

iarăși ninge lin afară,

eu la sobă mă-ncălzesc

și la tine mă gândesc,

cum să ne-ntâlnim deseară?

de când stau cu tine-n gânduri,

zăpada s-a adunat,

geamul mi l-a astupat,

fulg cu fulg și rânduri rânduri.

n-am putere să te sun,

dar nici n-aș ieși afară,

iau pixul și îți compun.

vreau să-ți scriu ceva frumos,

despre ger sau despre iarnă

și iubirii de folos ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXVII.

iubita mea azi îți mărturisesc

iubita mea azi îți mărturisesc,

doar astăzi am curaj de-a-ți spune,

vreo zece mii de vorbe bune,

așa ca să mă spovedesc.

la pop-am alergat degrabă

să-i spun și poate-n rugăciune

să te apropie de mine,

el mi-a răspuns că are treabă.

acum chiar nu știu ce să fac,

aștept o altă zi mai norocoasă,

de mine aproape să te-atrag.

nu sunt frumos dar am virilitate,

de vrei să vezi eu zic să-ncerci

și o să vezi că-mi dai dreptate ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXVIII.

chiar dacă nu-i o zi cu soare

chiar dacă nu-i o zi cu soare,

iubita mea cu ochi căprui,

te rog să nu spui nimănui,

că ți-am trimis în dar o floare.

și-un buchețel de ghiocei,

în mâna dreaptă l-ai luat,

l-ai mirosit, l-ai sărutat

și chiar că te-asemeni cu ei.

iubita mea ești prea sfioasă,

am pus în el iubire și parfum,

azi vreau să te conduc acasă.

de-a fi să se-mplinească visul,

și chiar de-o fi să mă îndrăgostesc,

am să-ți arat la noapte paradisul ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXIX.

fără să mă gândesc azi la păcate

fără să mă gândesc azi la păcate,

scriu lumii, mie fără de folos,

că totul e cu susu-n jos,

mă duc și-mi caut iar dreptate.

dacă a fi să n-am noroc,

căci a se-ntâmpla azi se prea poate,

o să-mi adun doi saci de sănătate

și-aș putea trece și prin foc.

de dorul tău mă simt ca un nebun,

alerg fără de țintă-n jos și-n sus,

văd totu-n ceață, văd totu-n fum.

cum aș putea să îți mărturisesc,

ca tu, frumoaso, să mă înțelegi,

cât iubesc și câte pătimesc ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXX.

nimic din lume n-am să duc

nimic din lume n-am să duc,

nimic la lume n-am să cer,

atuncea când a fi să pier,

doar îngropați-mă sub nuc.

și mă depuneți chiar la rădăcină,

ca frunza umbră să îmi facă,

iar păsările-n el să nu îmi tacă

și spuneți-le tuturor că nu am nicio vină.

de sus, din cer, din bolta prea-nstelată,

să nu mă așteptați, nu voi veni,

nu n-am să vin, nu vin, să-mi cer răsplată.

de-a fi să duc ceva-ntre stele,

nimic din ce e pământesc,

îmi puneți rima și versurile mele ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXI.

vreau totul azi clarificat

vreau totul azi clarificat

și de e rău și de e bun

și de e ceață și de-i fum,

nainte de al meu plecat.

de-o fi să plec spre-o altă zare,

duceți-mă încet și chiar nu mă treziți,

în șoaptă doar să mai vorbiți

și-apoi să m-aruncați în mare.

de-o fi răsplată ca să căpătați,

pe-o coală voi lăsa o poezie,

la altă nici să nu vă așteptați.

de-a fi așa, așa de nu a fi,

vreun secol pe aici mai stau,

de-aici nu m-oi grăbi, nu m-oi grăbi ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXII.

vă las prieteni să vă așezați

vă las prieteni să vă așezați,

lângă o bere poate sau lângă un vin,

c-o lacrimă sau c-un suspin,

pe mine nu mă așteptați.

mărunt am fost mereu mereu,

mă duc spre stele, chiar spre stele

duc toate dorurile mele,

le duc la Dreptul Dumnezeu.

de-ntors vă spun nu este cale,

or plânge după mine două babe

și toate pietrele din vale. 

însă pe-acolo, de pe ceruri,

plecat fiind făr-de întors,

am să rămân cu-a mele doruri ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXIII.

ce-o fi cu mine, chiar, ce-o fi?

ce-o fi cu mine, chiar, ce-o fi?

nici liniștea nu mi-o găsesc,

nici nu știu dacă mai iubesc,

dar văd că mor cu fiecare zi.

citit-ați bine, da, e-adevărat,

nici rugăciunea n-o mai pot rosti,

nici liniștea n-o pot găsi,

nu știu ce oare, cu mine s-o fi-ntâmplat.

să fie oare vreun blestem,

rostit de vreo domniță supărată,

de astea chiar mi-e frică și mă tem.

dacă mai are rost mai pun o întrebare,

n-aș pune una poate nici o mie,

de ce-a căzut pe mine, de ce oare?  

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXIV.

aș vrea să protestez

aș vrea să protestez,

sincer și curat,

că m-am săturat,

vreau alt nume de botez.

moartea de-o veni,

mă va caută,

nu mă va afla,

nu mă va găsi.

nu mă las luat

de va fi așa

m-apuc de luptat.

ce drept are ea,

să-mi spună cinstit,

de-aici să mă ia!

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXV.

moarte aprigă și-amară

moarte aprigă și-amară,

vii iei suflet rând pe rând,

lași femeile plângând,

cum ne duci în a ta țară?

de-aș putea, da, de-aș putea,

ți-aș da foc să arzi de vie,

să nu aduci sărăcie,

moarte aprigă și rea!

alții poate-ar da palate

și-ar da aur și argint,

ca să scape ei de moarte.

eu, sincer și-adevărat,

încă-un veac voi să rămân,

pe pământ mai am de stat ... 

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXVI.

n-am să plec în sărăcie

n-am să plec în sărăcie,

până nu-mi voi termina,

de arat și semănat țarina,

și-am de săpat încă-n vie.

pe toate de-aici voiesc,

să le pun la socoteală

și-apoi pot avea tihneală,

frumos de le rânduiesc.

n-am să stau aici degeaba,

nici nu am să râncezesc,

peste-un veac îmi termin treaba.

sincer, scurt mărturisesc,

nu mor caii când vor câinii,

peste-un veac eu mai trăiesc ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXVII.

azi, iubire-ți spun curat

azi, iubire-ți spun curat,

fără a avea pretenții,

fără lipsă de intenții,

încă nu te-am înșelat.

și-nc-un rând iubita mea,

dacă mai vrei să asculți,

peste ape sunt și punți,

nici nu cred că s-a-ntâmpla.

sincer, fără să greșesc,

cu noroc și claritate,

doar pe tine te iubesc.

tu ești apă, dar și mare,

tu ești tot ce am mai scump

și privirea ta e soare ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXVIII.

nu știu de ce scriu sonete?!

nu știu de ce scriu sonete?!

doar așa ca scris să fie,

o frumoasă poezie,

nu știu de ce fac portrete?!

scurt, frumos, milităresc,

fără motiv a avea,

încă-un veac voi rămânea,

pe-aici să rămân voiesc!

dacă citite s-or vrea,

nici decum nu am habar,

vom trăi și vom vedea.

totuși, înainte de plecare,

sincer stau și mă întreb,

câte-or fi citite oare?

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXIX.

iubita mea din nordu-ndepărtat

iubita mea din nordu-ndepărtat,

îți scriu din țara soarelui răsare,

chiar, uite-ți scriu din depărtare,

ca să nu crezi că te-am uitat, nu te-am uitat.

nu știu scrisoarea pe poștă să ți-o pun,

sau s-o trimit, așa, recomandată,

exact cum procedam și altădată,

iar tu să o primești mergând pe drum.

o iei, o ții chiar cu strânsoare,

știind de unde e, din țara răsăritului

și chiar te bucuri c-ai mai primit scrisoare.

trecut-au ani, vreo câțiva zeci,

cu-o dragoste fierbinte și cu mare iubire,

tu chiar pe tine vrei să te întreci?

8 februarie 2013 – Baia Mare

XXXXX.

la poala codrilor cu frunze

la poala codrilor cu frunze

vin păsările să se-adape,

dar și mistreții ca să sape,

cu colții căutând meduze.

la poala codrilor cu frunze,

vin păsările călătoare,

vin ca să fure din splendoare,

azi au venit și buburuze.

culoarea lor e fermecată,

dar printre păsări, printre buburuze,

un băiat așteapt-o fată.

din codru, iată, că apare

și printre multe sărutări,

băiatul îi dă o floare ...

8 februarie 2013 – Baia Mare

poemul rătăcirii mele

bună dimineața!

...

abia m-am trezit din noapte

înainte să adorm nici n-am avut timp

să vorbesc cu mine

să mă analizez să mă întreb și să-mi răspund unor întrebări

pentru că am și ajuns ziua de AZI

...

azi ... azi ... îmi doresc

azi îmi doresc să mă întâlnesc cu fericirea

azi îmi doresc să ofer nu o clipă de iubire

ci o veșnicie de iubire

azi îmi doresc să fiu prieten cu toată lumea

azi îmi doresc să nu mă cert cu nimeni

azi îmi doresc să fiu mai înțelegător

azi îmi doresc să arunc înspre prieteni

cu bunătate

azi îmi doresc să fac doar lucruri minunate

azi îmi doresc să rostesc o rugăciune

mâine o să-mi doresc să pot rosti două

poimâine trei

azi îmi doresc să fiu mai prietenos ca niciodată

azi îmi doresc să fiu astfel încât

nici prietenii să nu mă mai recunoască

azi îmi doresc să fiu eu

azi îmi doresc să mulțumesc tuturor de lângă mine

că mă suportă

azi îmi doresc să nu mă întâlnesc cu ură și răutăți

azi îmi doresc să fiu mai bun decât am fost până ieri

azi îmi doresc să respect pe toată lumea

azi îmi doresc să vorbesc doar lucruri frumoase

azi îmi doresc să iubesc pe toți de lângă mine

azi îmi doresc să mângâi un copil aflat în suferință

azi îmi doresc să-i aduc unui om aflat în suferință

un zâmbet într-un colț al gurii

azi îmi doresc să-l ajut pe cel neputincios

azi îmi doresc să mă întâlnesc cu mine

și să mă cert dacă greșesc

azi îmi doresc să iubesc

azi îmi doresc să dau un sfat prietenilor

amicilor și tuturor celor ce mă cunosc

să nu uitați să faceți din fiecare zi

mereu azi

AZI ...

și se făcu amiază ...

mă retrag în liniște pentru a nu mă vedea nimeni

și analizez cele câteva ceasuri din ziua de azi

azi ... azi ...

azi am început ziua incredibil de frumos

mi-am dorit atât de multe lucruri

și nu am reușit nimic din toate cele dorite

n-am oferit nici măcar o clipă de iubire

pe toți i-am privit cu ură și dispreț

m-am certat cu toți din jurul meu

am alergat în sus și-n jos fără să-mi dau seama

că jignesc pe cineva

n-am oferit dragoste n-am oferit iubire

n-am fost bun dimpotrivă am făcut pe cei din jurul meu să sufere

și iar am jignit

pe cât am fost de vesel la începutul de zi

pe-atât de trist sunt în această secundă

nimic din ce înseamnă stimă și respect

nu-mi sunt prietene

și niciunul de lângă mine nu mi-a spus o vorbă

m-a lăsat să excelez în prostie în ură

în neprietenie

acuma îmi dau seama lângă cine-mi petrec viața

câteva ore din viață

câteva ore din tinerețe câteva ore doar câteva ore

și câte-or fi pân-la final de zi

fac exerciții cu mine de stimulare a bunătății

a bucuriei a fericirii

nu cred să reușesc îmi este din ce în ce mai greu

azi încă nu am zâmbit

azi încă nu am fost fericit lângă cei din jurul meu

azi încă nu m-am bucurat de nimic

azi încă nu am oferit bunătate

azi încă n-am vorbit frumos

și încă este azi

da încă e azi

speranța oricum se crede că moare ultima

îmi dau cu apă rece pe față și-ncerc să-mi aduc aminte

de toate cele câte mi le-am propus dimineață

nici nu mi le mai aduc aminte pe toate cele

dar încă e azi ...

mai stau puțin aici și-apoi plec acasă

măcar acasă să fiu așa cum mi-am dorit

și bun și bucuros și fericit și amabil și recunoscător

și prietenos și iubitor

fără să mă mai gândesc

nici nu-mi dau seama că iar e seară

e seară?

Doamne când au trecut ceasurile din ziua de azi?

ce am făcut cu mine?

cum mi-am petrecut ziua?

ce am făcut azi?

sincer – NIMIC!

nici nu pot rosti rugăciunea  - ,,Doamne îți mulțumesc

pentru ziua de azi! Ajută-mă să ajung ziua de mâine!”

nici nu spun noapte bună

adorm fără rugăciune și în păcat

ăsta am fost eu azi

ăsta sunt eu azi

și precis ăsta voi fi și mâine

deci cine sunt – iertați-mă dar azi sunt UN NIMIC ...  

azi sunt UN NIMENI ...

azi sunt EU ...

și am vorbit doar de mine ...

o zi din viața mea arată cam așa ...

dimineața plin de speranță de optimism

la amiază – încă sper încă sunt optimist

seara – fără speranță fără doza de optimism

regrete și păreri de rău târzii

oricum ziua a trecut degeaba ...

Baia Mare – februarie 2013