Domnule
Vasile Bele trebuie să recunosc faptul că mă gândesc la întâlnirea și la
dialogul acesta de ceva vreme. Vă citesc cărțile - poeziile, recenziile și
articolele apărute în presă. Sunteți scriitor, poet, etnolog și sunteți
jandarm. În ultima vreme s-a vorbit tot mai mult despre personalitatea
dumnevoastră complexă, adaug eu. Gândindu-mă la toate acestea, am pregătit un
set de întrebări, la care am rugămintea de-a răspunde, dorind, în final, să
arătăm cititorilor sau iubitorilor de literatură cine este VASILE BELE?
V.B.
Vă mulțumesc pentru aplecarea dumneavoastră. Ați rostit cuvinte mult prea
mărețe la adresa mea. Mă măguliți și-mi dați emoții încă de la începutul
interviului. Desigur, că voi răspunde întrebărilor dumneavoastră cu mare plăcere.
Chiar am mai primit o invitație de acest gen, dar nu am finalizat acest
proiect, din motive personale. Dar, văd că și dumneavoastră vă gândiți la mine
și la creațiile mele. Este un lucru ce mă bucură și mă obligă, deopotrivă. Mă
onorează! Drept pentru care nu pot decât să vă mulțumesc mult și să vă spun,
așa ca în final, că sunt gata și aștept întrebările. Chiar, m-ați făcut curios!
Sunteți
jandarm de câțiva ani. Există, din punctul dumneavoastră de vedere, o legătură
între una și alta? Există o legătură între poezie și Jandarmerie?
V.B.
Sigur că da! Există și este perfect legitimată această întrebare. Cât despre
vechimea mea în această instituție – să tot fie vreo 20 de ani de când, zi de
zi, îmbrac haina militară. Și cu cele bune și cu cele rele! Așa ca oriunde sau
ca în orice domeniu. Dacă stau și dau în urmă anii – cei 20 de jandarmerie – mă
situez, undeva, în plină
tinerețe,
puțini trecuți peste 20. Atunci vedeam altfel instituția spre care alergam, cu
drag ce-i drept, să mă angajez. Credeam că va fi foarte bine. Era imediat după
Revoluția din 1989. Toată lumea vedea schimbare. Se credea în această
schimbare. Chiar nu vreau să se înțeleagă, din toate acestea, faptul că fac politică. Nicidecum. Prin
statut, noi, cadrele active ale instituției, nu facem politică. Dar de atunci,
chiar și până azi, ne tot dorim schimbare. Și ce am rezolvat în tot acest timp?
Va las pe dumneavoastră să răspundeți! Eu nu mă pronunț, în niciun fel, dar cu
siguranță, aș urma același drum dacă ar fi să fiu iar tânăr, care își caută un
loc de muncă. Dar, vă doreați, un răspuns la întrebare, asta fiind doar o
introducere – la trecerea prea rapidă a anilor, și-a zilelor pe care le trăim
azi.
Revin
și răspund, glumind, pentru a nu fi sancționat. În general, în sistemul militar
se cere disciplină, sinceritate, curaj, demnitate, fermitate. Iertare pentru
cele ce voi spune, dar nu știu câți dintre
jandarmii profesioniști au din toate astea! Îmi dau cu părerea, fără a
judeca ori condamna, ferească Sfântul, doar gândindu-mă că au trecut totuși 21
de ani de la angajare. S-au schimbat multe în timp! Și oameni – unii au venit,
alții au plecat. Cei curajoși, pricepuți, devotați au rămas. Nu-i o muncă
ușoară, evident. Riscurile la care te supui sunt enorme, de aceea este nevoie
de o conștientizare perfectă și obiectivă a condițiilor de muncă. La noi, aici,
în jandarmerie, se lucrează ,,non stop”, 24 din 24 de ore. În sistem, știți
foarte bine, că se lucrează cu armament și muniție de război. Și, cu toate astea,
am spus multe și am spus totul. Cine știe ce poate să-i treacă tovarășului coleg, prin minte, într-o
fracțiune de secundă, și ... nici nu doresc a mai continua. Am amintit toate
astea pentru că vorbeam de fermitate, pricepere, de corectitudine, de sinceritate,
de punctualitate dacă vreți, de sobrietate, de seriozitate, caracteristici
definitorii unuia care bate la poarta Jandarmeriei pentru a cere să fie angajat
în rândul forțelor sale.
Așa e și în
poezie sau în literatură, în general. Versul, dar nu numai versul, trebuie să
fie sincer și curat. Pur. Să fie unul cinstit și să exprime ceva anume. Și e
nevoie de toate astea. Nu am scris doar de dragul de a scrie, niciodată. Din
contră, vin eu și spun, că cel puțin mie mi se pare că poezia ce o scriu este
un pic altfel decât a altora. Dar, de fapt, acesta este și secretul scrierii,
doar fiecare scrie în felul său, fiecare scrie în stilul propriu. Ce ar fi dacă
am scrie toți la fel? Unde am ajunge? Nu
ar fi bine! Ar fi o literatură a absurdului.
Dacă nu-ți
lași inima să fie sinceră când scrii se vede acel fals din tine tot așa precum
se vede izvorul sincerității scriiturii. Condamn falsul și nesinceritatea.
Urăsc minciuna și fățărnicia. Probabil din toate astea am învățat și călindu-mă
sub uniforma jandarmeriei pe care o voi sluji cu cinste și respect.
Nu m-aș supăra
dacă ar exista o cenzură a scrisului. Și-aș defini cenzura ca fiind disciplina
de care avem nevoie. O disciplină pe
care uneori ne-o dorim oriunde, în orice împrejurare, în orice domeniu. Am participat
la ședințe de cenaclu, la lansări de carte, la diferite evenimente culturale de
gen. Impresionante fiecare în parte, desigur! Ce am observat? Azi, în acest
veac democratic, se scrie oricum și orice. Mult, totuși! Chiar dacă, fiecare la
rândul său recunoaște greutatea tipăririi și editării unei cărți, se scrie
mult. Apar mereu noutăți – autori, opere sau titluri de carte, apar reviste de
profil mai mult sau mai puțin autorizate. Puterea de informație este enorm de
mare. Nu știu dacă ,,setea de literatură” este pe măsură. Și iar îmi cer
iertare pentru sinceritatea exprimării, dar nici jur-împrejurul meu nu văd că
se prea citește. Și n-aș vrea să fiu și mai rău, că aș putea, aș avea
argumente.
Sincer, mi-aș
dori această disciplină, iar dacă așa ar fi, cred că versul ar fi mai curat,
mai pur, mai citit – pentru că în poezia secolului XXI am văzut și altfel de
exprimări, mai vulgare. Văd o lipsă de sinceritate. Am spus toate astea
gândindu-mă la ,,exprimarea din poezie”, la versul scris sau versurile care
formează poemul. Uneori ți-i jale să-l citești. Te apucă sila. Și haideți să
fim serioși. cinstiți, sinceri ... citești două-trei astfel de versuri, poate
un poem, sau poate chiar două-trei poeme, și nu-ți mai vine să mai citești. Te
oprești și refuzi cartea. Azi așa, mâine așa, și-ajungem să ne fie frică să ne
apropiem de poezie, din aceste cauze. Îmi doresc un poem adevărat, liber,
cinstit.
Care
este părerea dumneavoastră despre cititorul de poezie? Se mai citește azi,
poezie? Ne mai ,,întoarcem” spre carte? Mai citim?
V.B.
Sincer? Nu prea! Și din cauza asta vom avea mult de suferit! Sau poate chiar
deja suntem în suferință. Uitați-vă împrejurul dumneavoastră și încercați să
faceți un dialog cu cineva. Cu tineri ... sau, cu oricine, hai să nu fim
acuzați! Tinerii din ziua de azi nu prea știu vorbi, adică se exprimă greu, își
găsesc greu cuvintele. Abia leagă două trei cuvinte într-o amărâtă de
propoziție. Și toate astea pentru că nu citesc. Cititul dezvoltă comunicarea.
Citind îți faci cultura generală. Ți-o îmbogățești, doar. Cititul este, prin
definiție, cel care dezvoltă comunicarea.
Nu văd tineri
citind și e un lucru grav. În schimb, ,,navigăm” pe net, cum se tot spune, și
luăm de-aici, de cele mai multe ori prostiile. Hai, să recunoaștem, rareori,
lucruri utile, e adevărat. Mi-aș dori să văd lume citind. Și hai să mai spun un
gând ... în vremea tinereții mele, dacă era ziua vreunui prieten apropiat, îi
cumpăram cadou una-două cărți, lucru pe care nu l-am mai văzut de multă vreme.
Parcă, azi, ne este rușine să intrăm într-o librărie, pentru a ne apropia de
carte. Parcă azi, ne este rușine să ne mai prezentăm în fața prietenilor cu
astfel de cadouri. Și ce frumos era atunci. Personal, mă pot bucura, că am avut
prieteni care, de ziua mea, mi-au oferit astfel de cadouri. M-aș bucura dacă ar
exista oameni (dar, de fapt, mai există) care se apleacă cu dragoste spre carte
și literatură. Probabil, din cauza treceri prea rapide a timpului, nici nu avem
vreme să mai facem altceva decât rutina. Serviciu – casă. Eventual cumpăraturi,
la primul market ce ne iese în drum și repede spre casă. Și-apoi iar casă –
serviciu. Vin și întreb: și asta-i viață? Doamne cât greșim și cum nu ne știm
îngriji de noi! Există și abateri de la rutină, e adevărat. Rar, totuși! Aș
vrea să considerați acest răspuns și un apel. Un apel la întoarcere spre carte.
O întoarcere spre frumos. Chiar îmi pare bine că ați pus și-o astfel de
întrebare. Pentru că de obicei ne este rușine de răspunsuri ,,incomode”. Ne
este rușine de noi! Vă propun, chiar, să faceți un sondaj de opinie, și să
vedeți dacă am sau nu am dreptate. Vă vor speria răspunsurile, dacă vor fi
sincere, bineînțeles! Dar asta-i lumea în care trăim. Îmi pare rău ...
Ați
aruncat ,,mingea la fileu” vorbind despre evenimentele culturale, gen lansare
de carte. Ce ne puteți spune despre aceste lansări? Care este punctul
dumneavoastră de vedere?
V.B.
Voi începe să-mi exprim părerea de rău pentru lansările la care nu am ajuns.
Da, am fost martor la câteva lansări, fără a avea pretenția vreunei prietenii
cu autorul sau cu autorii, indiferent de eveniment. Altă dată, fiind prins în
activitățile profesionale, am suferit că nu am putut să ajung la lansarea
propriuzisă, așteptând, ca dumneavoastră, presa ori televiziunea, să ne
aduceți informațiile necesare despre
aceste evenimente. Cumpăr ziarele doar pentru pagina de cultură, de cele mai
multe ori, mai ales că politică nu mă interesează, deocamdată! Citesc cu drag
despre aceste activități.
Chiar și eu
mi-am organizat astfel de lansare la câteva dintre cărțile mele. Nu la toate.
Nu pentru că nu am vrut. Dar nu a ținut timpul cu mine, uneori. Și după ce
,,ieși pe piață” cu un titlu nou, și a apucat să treacă ceva vreme, parcă nu
îți mai vine să vorbești despre o eventuală lansare. Dacă ar fi să dau exemple,
aș dori să amintesc lansările de carte de la Chiuzbaia, punctate foarte frumos
de către colegi și prieteni de-ai dumneavoastră atunci când au avut loc.
Nu știu de ce
dar îmi place să lansez, pentru prima dată, adică în premieră, cartea, la mine
în sat. Orice carte. O dată, să arat satului că am mai făcut un pas în față, să
le spun tuturor că sunt mândru că sunt chiuzbăian, și de ce nu, să văd reacția
satului, a cititorilor de-aici, din sat, despre carte și conținut. Mă interesează,
sincer, interpretările de după. Indiferent că sunt pro sau contra. Mă
interesează fiecare părere. Să văd dacă plac – de ce plac?, iar dacă nu – de ce nu? Care sunt
motivele și motivația cititorilor. Și, nu mă rabd, să mai spun, așa cum voi
spune de câte ori voi avea ocazia, că sunt mândru că sunt fiu al satului
Chiuzbaia.
Sper să nu-mi
fac satul, neamul și seminția din care mă trag, de râs. E un scop în viață. Cât
despre lansări și lansare, ăsta ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru autor dar și pentru cititor
sau cititori. Și mă motivez de ce? Autorul este în primul rând bucuros și
fericit, în astfel de momente, de realizarea lui. De opera lui. De cartea lui.
Bucurie, materializată, pentru că este greu (uneori chiar foarte greu) să reușești
din motive foarte bine cunoscute – evident cele financiare. A te ,,înhăma” la o
astfel de muncă este o greutate enormă, pentru că nu sunt bani, nu avem bani,
și iar banii ... banii ... banii. Și fără de bani ce poți face în ziua de azi?
Nimic. Așa e și cu cartea! Fără bani (și este o cheltuială destul de mare!) nu
poți face nimic. Instituțiile de profil
sunt și nu sunt interesate de astfel de proiecte.
În general,
proiectele se derulează, prin instituții sau direcții, așa cum bine știm. Și,
fără a fi rău, am impresia că și aici se lucrează cu ,,pile, cunoștințe,
relații”, cunoscutul PCR. Nu intru în amănunte pentru a nu fi acuzat, și n-aș
putea dovedi susținere în ce zic, de aceea mă opresc. Dar, credeți-mă că se
întâmplă și așa. Ești preferatul politic al cuiva, ești din ,,gașca” noastră,
ești de-al nostru, și-atunci se rezolvă multe. E părerea mea! Pot alții să mă
combată! Spun, pentru că am ,,pățito”.
Am cerut o
singură dată o sponsorizare la cei autorizați și-am primit doar felicitări și
multe motive de scuze. Nici nu am mai încercat. Poate asta se vrea. O
insistență anume. Nu prea îmi place să insist acolo unde sunt refuzat. Consider
că trebuia să mă descurc altfel. Și-atunci, am investit, în mine, din mine.
Problema este ce tiraj îți dorești pentru carte? În funcție de tiraj se
calculează costul pe carte. Din salariul de bugetar, sincer, nu mi-am permis
prea mare tiraj, în fiecare apariție editorială. Dar, atunci când am avut
posibilitate, am reeditat volumul. Așa precum și piciorul dat undeva, și cunoașteți
expresia, este un pas în față. Așteptăm alte vremi și vremuri. Că la vremuri
noi ... tot noi! Cert este un singur lucru ... autorul nu are susținerea celor
cu competențe. Și, va trebui să
recunosc, am avut susținerea și încurajarea mare, a celor de la tipografie și
editură. Ei m-au înțeles, m-au susținut și m-au ajutat foarte mult, chiar și
peste putință. Dacă așa nu se întâmpla, nu cred că reușeam cu atâtea proiecte,
motiv pentru care le mulțumesc și în acest moment pentru efortul dumnealor. Nu este
doar cazul meu, izolat. Editurile și tipografia a ajutat mulți autori să
izbutească, să reușească în visul dumnealor. Și aici cunosc multe cazuri.
Și în al
doilea rând, la lansare este întâlnirea directă cu cititorul, cu iubitorul de
litere și literatură, cu ,,fanul” tău, de ce nu? Dar, și el sărac fiind, vine
să te susțină, să te încurajeze, să te felicite și ... pentru toate astea,
așteaptă să primească ,,gratis” cartea. Este un motiv deja împământenit,
pe-aici pe la noi. Ideea că merg la o lansare și voi primi gratis cartea de la
autor, dar și cu dedicație, este omniprezentă. Oare e normal un astfel de
comportament? Eu spun că nu! Respectul pentru autor îl arați și atunci când îi
cumperi cartea, fie și din drag. Cam așa ar trebui să fie! Dar, astfel de
lucruri se întâmplă prea rar, fiecare așteptând, așa cum am impresia că prea
repet, cartea, cadou.
Nu mi se pare
prea normal așa să fie. Și mă motivez de ce? Iau cazul meu în discuție – pentru
a nu fi acuzat, că și așa am spus destule. Din salariul meu investesc în carte,
din salariul meu investesc în casă, din salar și cu salariul mă întrețin, apoi
vin copiii și ... poți să le spui nu?! Sau, poate sunt eu prea generos, în
astfel de împrejurări. Nici nu tai, nici nu rupt. Eu nu am câștigat încă din cărțile
vândute. Dar, de fapt, eu nu am prea vândut cărți, eu le-am dăruit, mergând pe
ideea: ,,dar din dar se face rai!”. Că ,,fie raiul sănătos ...”, mai zice un
cântec! Am glumit! Așa suntem învățați așa facem.
Îmi doresc să
fie bine în lume, în țară. Să se scrie cât mai mult despre noi, că prea avem ce
arăta lumii. Ba chiar am putea să ne și lăudăm, un pic, având atâtea frumuseți
jur-împrejurul nostru. Noi nu știm să ne vindem marfa. Nu ne știm proteja și
nici apăra valorile. Mai suntem, oare, români? Îmi doresc un lucru sincer – la
cât mai multe lansări, în acest nord de țară, pentru că aici sunt oameni
isteți, talentați, inteligenți, valoroși. Am fost destul de lung, în răspuns?
Acuma,
observ, că lucrurile s-au schimbat. Din cea care punea întrebări am ajuns să
fiu întrebată.
V.B.
Și nu e bine? Deși nu-mi place, unei întrebări, în așteptarea răspunsului, să-i
răspunzi tot cu întrebare, doar de dragul dialogului. Văd pe fața dumneavoastră
o anume tristețe, fapt ce mă face să mă/ să vă întreb de ce? Și, dacă am
dreptate?
Da! În
timp ce răspundeați întrebării, analizam fiecare propoziție sau frază rostită,
dându-mi seama că asta este de fapt realitatea. Pentru unii bună, benefică,
pentru alții mai puțin bună.
V.B.
Nu mă ascund după deget! Nici nu am pretenția că sunt un autor sau scriitor
extraordinar. Departe acest gând. Am lăsat pe alții să-și exprime punctul de
vedere. Dar, ajung iar la una din întrebările puse și la care am răspuns deja:
dacă nu citim, cine ne mai citește? Firesc, în scriitura mea, mi-am lăsat
sufletul să se exprime cât mai curat. Mi-am dorit dintotdeauna ca ceea ce scriu
să fie simplu dar plăcut. Să fie sincer și bine primit în sufletul cititorului.
Credeți-mă, uneori, scriind poezie, scriind mai ales despre nuntă,
scriind-scriind, mă trezeam cu lacrimi în ochi. Lăcrimam. Uneori. Nu la toate.
Erau lacrimi
izvorâte din sinceritate, din frumusețea versului – o spun cu multă modestie.
Îmi plăcea și mie ceea ce scriu. Versul era curat, lumina lui pătrunzătoare
până în adâncul ființei mele. Și, întreb, așa-ntr-o doară: dacă eu am avut
acest sentiment, oare trăirea cititorului este aceeași? Dacă așa ar fi, atunci
este bine, chiar foarte bine! Și, o spun și eu, pentru că și mie mi-au spuso
alții, cititorii (nu toți!) au simțit această emoție din vers, au simțit
sinceritatea cărții.
Mă întâlnesc,
de multe ori, pe stradă, cu cei cărora le-am dăruit din cărți, și le observ
bucuria întâlnirii, iar dacă îmi spun că mă și citesc, bucuria este și mai
mare. Este, probabil, visul fiecărui autor, scriitor, poet. Nu pot să-mi dau
seama, dar anticipez, reacția unora și a altora, în urma răspunsurilor date.
Pentru unii comode, pentru alții ... incomode. Nu poți fi pe placul tuturor, și
acesta este un adevăr. Îmi doresc din suflet, ca să fie susținere și spijin în
acest sector. Dar, poate că există, și numai eu nu am avut parte. Poate este
totuși vina mea. Nu fug nici de acest răspuns. Poate n-am insistat cât ar fi
trebuit, și iar mă repet în răspuns, și la această întrebare. Trag concluzia -
motivând că am vorbit doar în numele meu – și-atunci este vina mea. O vină pe
care mi-o asum, mi-o însușesc, și, de ce nu, mai jos o voi și semna.
Privesc
schița mea cu întrebări. Sar peste câteva și întreb direct: se poate trăi din
scris?
V.B.
Oare de ce așteptam, parcă, și o astfel de întrebare? Nu! Categoric, nu! Azi,
cel/cei/cele care încearcă o astfel de abordare, dacă cred într-un fel sau
altul la o îmbogățire, amarnic se mai înșeală. Nu se câștigă din scris. Aici,
deocamdată, doar faci investiții. Parcă, ar fi un blestem. Haideți, împreună,
să ne aducem aminte de vremea tinereții noastre, de anii copilăriei noastre, de
timpul în care eram școlari, elevi sau liceeni. La limba și literatura română,
așa cum se știe foarte bine, atunci când se învață un autor, sau se trece la un
alt autor, primul lucru ce se face este studiul ,,fișei biografice”. Nu?
Corect! Adică, în linii mari, câteva aspecte despre autor – dar nu vreau să mai
repet procedura pentru că o știm fiecare în parte. Cum au trăim autorii
studiați de noi? Cum au scris? Ce viață au dus? Cât au fost de ajutați de-a
lungul istoriei? Și pot pune încă o sumedenie de întrebări despre viața și
condiția autorilor. Până și întrebarea: cum s-au ,,stins”? este pertinentă.
Și-mi aduc aminte de-un contemporan de-al nostru Nicolae I. PETRICEC, pe care,
sunt sigur că mulți dintre cititori l-au cunoscut. Ce viață a dus? Cât de
frumos a scris? Cine l-a ajutat? Și nu în ultim rând: cum s-a stins? Marele
păcat este că după plecarea din lumea asta, prea puțini își mai aduc aminte despre
ei și operele lor. Dacă tot l-am amintit, fie iertat, lăsați-mă să-mi exprim
bucuria de-a fi contemporan cu astfel de oameni. Pierderea este mare. A fost
extrem de talentat. Scrisul dumnealui extrem de sensibil. Păcat! Opriți-mă că
aș mai zice și altceva!
Am avut
ocazia să citesc din poemele dumnealui. Personal nu mi-l mai amintesc. Dar nu
prea am auzit pe alții care să-i mai amintească numele.
V.B.
A scris frumos, elegant, obiectiv, uneori cu o ironie cum rar îți este dat să
mai întâlnești. A scris versuri. A trăit, cel puțin eu așa l-am cunoscut, în
ultimii ani din viață, a trăit, spuneam, mizerabil. Nici nu se știe cum s-a dus
spre Sfinx. Poveștile sunt împărțite și diverse. A trăit nebăgat în seamă și
așa s-a și dus spre stele. Pe mine m-a încurajat tare mult. M-a susținut. M-a
sfătuit. Și-au contat tare mult vorbele lui. Mi-a făcut prefața la trei cărți,
și trebuie să recunosc faptul, că fiecare prefață a fost deosebită. Nu cred că
meritam așa vorbe frumoase, începător fiind, într-ale scrisului. Dar m-am
bucurat că a fost sincer cu mine – acolo unde greșeam mă corecta, iar atunci
când scriam ,,bine” aprecia și lăuda. M-am bucurat, chiar și așa cum a fost,
să-l am prin apropiere. Apreciam la el talentul nu condiția sau modul în care
trăia. Într-o vreme, era lăsat, din milă, să locuiască, într-o cămăruță, gen
,,cămară de alimente”, la Taberele Școlare cum se zicea pe-acele vremuri. Fără
curent sau căldură. Câștiga doar din ce scria. Și mulți i-au luat banii și-așa,
ne mărturisea. Era un cerșetor. Un milog. Un ... al nimănui! Așa s-a stins.
Prea puțini își mai aduc aminte când ar fi ziua lui de naștere sau ziua când a plecat spre stele. Nu am mai
citit de multă vreme despre el, Dumnezeu să-l ierte!
Văd în
vorbele dumneavoastră, regretul plecării poetului Nicolae I. Petricec. Și mai
sunt convinsă că mulți alții, precum el, au avut parte de-o asemenea soartă.
V.B.
Sincer, nu credeam că-n secolul acesta poeții, scriitorii mai au parte de-o
asemenea soartă. Desigur regretul plecării din această lume va rămâne mult în
inima mea, tot așa precum a încolțit dar fără a se materializa și ideea de-a
concepe – un cenaclu, un concurs de poezie, ceva de genul, pentru a nu-l uita,
pentru a-i slăvi memoria și ceea ce a
mai rămas din talentul său. Singur, nu-mi permit. Și, credeți-mă că,
parcă, așteptam să fie luată o astfel de inițiativă, din partea autorităților
competente. Dar ce să spun ... că și așa ,,s-au înghesuit” să-i fie la
înmormântare. Doar câțiva prieteni, atât i-au stat alături, nimeni dintre cei pe
care i-a ,,slujit”. Așa îți poți da seama cât de mult prețuiește un om, un prieten. Mai ales dacă-l știi și
confrate! Are foarte multe articole în presă, și-ntre toate astea, doar o
singură carte publicată, prin grija primarului de Băsești – poet la rândul
dumnealui, Ioan Călăuz. Tare s-a mai bucurat de realizarea lui, dar păcat că
bucuria a durat atâta de puțin.
Viața e
uneori scurtă, alteori ...!
V.B.
Viața e așa cum ne-o facem! Exemplele pot continua. Mi-ar place să cred că-i
vine și vremea lui, și-așa plecat spre eternitate. Îmi pare rău că atunci când
avea nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, nu l-am ajutat, nu l-am susținut.
Nu am fost alături de el. Poate era altfel acum. Încâlcite și întortocheate
sunt cărările vieții, spune o vorbă! Niciodată nu ne găsim timp pentru noi, sau
pentru ce ar mai trebui să facem în afară de rutină. Până și pe mine mă urăsc
uneori. Nu de fiecare dată. Dar îmi doresc să fac și mai multe lucruri, nu că
nu aș face. Haideți s-o luăm așa pe sărite, dar să calculăm pe degete ... o
dată serviciul, apoi casa, apoi familia, și scrisul, și planificarea timpului
cu familia, și ... și ... și.
Și totuși,
spun că nu fac destule. Chiar! Nici nu-mi dau seama cum trec minutele, orele,
zilele, săptămânile, lunile ... deși sunt mereu în ,,priză”, mereu îmi găsesc
câte ceva de făcut, chiar nu pierd vremea degeaba. De fiecare dată găsesc câte
ceva care mai trebuie corectat sau refăcut, sau de trimis către vreo editură
sau către vreun ziar. Chiar, aici va trebui să mulțumesc, să aduc un cuvânt de
mare mulțumire, celor din presă, care mă susțin și mă încurajează în ceea ce
fac. Faptul că-mi sunteți aproape contează foarte mult. Înseamnă, zic eu, că
aveți încredere în mine. Înseamnă că sunt util cuiva, întru-câtva. Și-ntre
astea mai scriu din când în când câte două-trei-patru poeme pentru cartea
următoare. Din punctul meu de vedere, un autor care se vrea a se respecta,
trebuie să fie cu câteva cărți în față. Oricând să aibă activitate.
Chiar,
cum stați cu activitatea viitoare? Ce ne pregătiți pentru viitor? Folclor sau
poezie?
V.B.
Vreți să mă testați. Ei, bine, răspunsul este și una și alta! Vreți să vedeți
dacă mă încadrez în cele ce le și spun. Ei uite, că vă răspund! Doar va trebui
să-mi promiteți că-mi veți fi alături la lansarea volumelor. Am în pregătire
următoarele lucrări, parte din ele finalizate în proporție de sută la sută:
- din ciclul
poeme, este gata pentru tipar, cartea-manuscris ,,ÎNCĂ UN GÂND. TAINE. (14)
– dar nu sunt bani. Apoi mă pot lăuda cu alte 43 de poezii ce vor forma un alt
volum de ,,POEME CĂTRE CEI DRAGI. (15)”,
dar aici, cu titlul de carte mai avem de discutat. Probabil îl voi modifica.
Dar nu-i sigur. Apoi, din categoria folclor, avem pregătită pentru bun de tipar
cartea rapsodului VASILE BOICIUC ROGNEANU – RAPSOD POPULAR. HORITORUL DE PE VALEA RONIȘOAREI. (16), o
carte biografică despre interpretul de muzică populară V. Boiciuc-Rogneanu. Nu
știm când va primi finanțarea necesară publicării. Noi rămânem, cuminți în
așteptarea banilor necesari editării și tipăririi acesteia. Aici, ne-am adresat
pentru spijin și susținere, Primăriei Rona de Sus, comună de unde își coboară
prin cânt și cântec, dorul și doina, interpretul. Apoi, tot în colecția de
folclor, vom include și cartea, care are deja bun de tipar, DEBUT
ÎN CÂNTECUL POPULAR - GÂND LA ÎNCEPUT DE DRUM (17), un extraordinar
material cu două tinere talente, debutante în lumea cântecului popular. Este
vorba despre Cristina Petriman (Libotin - Țara Lăpușului) și Adelina Maria
Borzan – din Cristoțel – Sălaj. Gânduri de început dar și repertoriul de
cântece de pe C.D.-ul dumnealor, proapăt ieșit pe piața muzical folclorică,
texte ce-mi aparțin. Acompaniamentul muzical este asigurat, și pentru una și pentru alta, de către prof.
Lică Negrea, descendent de-al lui Victor Negrea.
Și mai
sunt? Nu credeam să vă ,,prind” atâta de pregătit!
V.B.
Mai am! Să mă opresc ori să continui! Am lăsat în final ce este mai important –
din colecția monografiile satului – am pregătită pentru editare și tipărire, de
mai mulți ani, lucrarea despre Chizubaia – GRAIUL ȘI SCRIEREA DIN CHIUZBAIA - SATUL
DE LA POALELE IGNIȘULUI (18), o reîntoarcere în satul natal, după
lucrarea toponimică, tot din colecția monografii – Toponimia satului Chiuzbaia,
lucrarea mea de licență. Și, cu asta chiar închei, avem în pregătire,
aproximativ 60-70 %, manuscrisul – ZECE INTERPREȚI DE NOTA 10 (19)
– volum unde vor fi incluși zece interpreți ai cântecului popular autentic, din
cele patru zone etnografice, etnofolclorice ale Maramureșului, și chiar mai
încolo. Parte din ele, adică parte din manuscrise sunt tipărite în cooperare cu
alți autori, la rândul dumnealor, mari iubitori de folclor. E mai ușor a duce
greul în doi sau trei, decât de unul singur. Așa că am primit alături și pe
alți împătimiți ai scrisului, cu câte un articol sau două. Așa se va mai naște
o altă carte. Și suntem deschiși spre colaborare și cooperare, așa ca la
Jandarmerie. Și întrebați de-o legătură între una și alta? Iată confirmarea,
încă o dată, a răspunsului pozitiv, dat la aceea vreme.
Folclor –
monografia satului. Poeme și poezii. Singur și în cooperare. Dar cu revista Din
vatra satului?
V.B. Ce bine
pregătită sunteți! Da! Cărți de poeme, de folclor și între toate astea și o
revistă – acolo unde trebuie să recunosc – sunt redactor șef și membru
fondator, alături de alți cinci specialiști. Am să-i amintesc pe fiecare în
parte cu mult drag și respect, mulțumindu-le pentru întreaga colaborare. Este
vorba despre Ramona Ursan - tehnoredactor și Cristina Bele – secretarul
revistei, dar și despre Marius Săsăran – absolvent al Universității de Nord,
Facultatea de Litere. Nu în ultim rând, redactorul șef adjunct – Gheorghe
Ursan. Nu în ultim rând amintesc numele prof. Florica Jurasko – membru fondator
– un dascăl minunat, devotat profesiei nobile. Împreună, cei cinci, despre care
v-am povestit, suntem o echipă puternică, profesionistă. Aceștia suntem membri
fondatori ai revistei, dar și colaboratorii despre care povesteam cu două-trei
fraze înainte. Împreună cu ei, am construit atât revista, cât și câteva dintre
cărțile amintite.
Mă
bucur să am asemenea oameni lângă mine, să fim un colectiv unit. Să fim pe
aceeași ,,lungime de undă”, adică să nu existe multe contradicții între noi.
Stăm mult și analizăm cu obiectivitate fiecare document, cercetare, articol
scris sau primit din teritoriu de la alți colaboratori, facem recenzii,
promovăm tinerele sau mai puțin tinerele talente – oameni care nu au avut șansă
de afirmare în viață din diverse motive. Promovăm autenticitatea dar și poezia
populară. Aici dau ca exemplu pe Marița Grigor, nu întâmplător rudenie, din
satul Chiuzbaia. Oameni talentați cu puternice valențe literare.
Promovăm
cântecul popular și interpreții de cântec. Avem pagină cu recenzie de carte dar
și pagină cu ,,Maramureșul turistic” și-aici promovăm cu fiecare număr al
revistei câte o mănăstire din zona noastră, dar nu numai. Și multe alte și alte
repere extrem de interesante pentru publicul avizat. Deja, suntem în al VI-lea
an de apariție (una – cel mult două apariții pe an), în aceeași formulă. Ne
place ceea ce facem, chiar dacă nu prea avem susținerea dorită. Spun, repetând,
dacă nu sunt bani din fonduri, atunci ,,riscăm” și mergem pe cheltuiala
noastră, tocmai pentru a ne îndeplini visele, gândurile. Ale noastre dar și ale
altora ce au deplină încredere în noi.
De ce Din
vatra satului?
V.B.
Nu e o poveste lungă, dar e frumoasă,
zic eu! Așa cum orice în lume are un reper, un punct de plecare sau pornire
înspre ceva, tot așa s-a întâmplat și cu revista noastră. Îmi prea place să-i
spun așa! Dar chiar e a noastră, ce să ne ascundem după deget! Era, demult,
(n.a. și zâmbește) în vremea lui 2008 – 2009, undeva spre toamnă, când,
recunosc, ajutat de-un adevărat prieten (e o doamnă!) primesc o ofertă (fie ea
și prin telefon!) de-a realiza în cadrul unei televiziuni – Impact TV - (azi nu
mai există, decât echipa de la radio!), o emisiune de folclor.
Televiziunea
era pe punctul de pornire și-atunci se ,,aruncau zarurile”. Doamna cu pricina
despre care vorbesc, cunoscându-mi dragostea și pasiunea, dar și iubirea ce-o
port pentru folclor și tradiție, s-a gândit la mine ca și cel care ar putea să
fie ,,omul potrivit în locul potrivit”.
Este vorba despre buna mea prietenă Anamaria Avram, pentru care am un respect
și o stimă deosebită. Merită fiecare cuvânt de laudă, pe deplin. N-am stat mult
pe gânduri. În consecință, am trecut la realizarea emisiunii de folclor DIN
VATRA SATULUI – așa se numea emisiunea, ce se derula, în direct, duminica între
orele 13.00- 15.oo, deși, de multe ori cu prelungire peste programul difuzat
din cauza audiențelor.
Așa s-au
născut emisiunea - cu multe vise, multe proiecte, multă forță. Mă așteptam să
găsesc, nou fiind în branșă, altceva. Sincer, nu mă așteptam la atâta sete de
cultură, de folclor. Așa mi-am făcut mulți prieteni, mulți admiratori, mulți
fani. Credeam în proiectul emisiunii și aveam încredere deplină unul în
celălalt. În afara emoțiilor, adaug și acum, totul a fost doar la superlativ.
Stau și mă gândesc, azi dacă ar fi s-o iau din nou, n-aș ezita nici măcar o
clipă. Aș purcede la realizarea de emisiuni de folclor.
Multe ar fi
povestit despre activitatea de redactor și realizator de emisiuni de folclor.
Probabil într-un alt interviu, cu o altă ocazie! Scurt, acesta a fost un punct
de plecare. Ne-am dăruit și am primit daruri minunate. Să nu mă închipuiți la
cine știe ce! Am fost apreciați pentru originalitatea și autenticitatea
emisiunilor promovate. Nu a mers mult proiectul de televiziune din motive bine
întemeiate – veșnica problemă financiară. Dar, așa ca să-i ducem mai departe
faima și recunoașterea de care ne-am bucurat, în aceea vreme, am hotărât, să nu
ne oprim ci să mergem mai departe. Să mergem cu proiectul de revistă, tocmai
pentru a nu destrăma vise, speranțe, gânduri. N-a mai fost emisiunea Din vatra
satului – am rămas cu revista Din vatra satului, și sunt ferm convins că ați
înțeles legătura dintre una și alta.
Am să le
mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, susținut ori încurajat și atunci,
dar și acum după ce s-a născut revista. Acum, nu mai ,,apărem pe sticlă”,
scriem ceea ce dorim să arătăm lumii. Descoperim locuri, oameni, tradiții
aproape șterse. Și ne bucurăm că e așa, chiar dacă banii sunt puțini. Mergem
înainte. Și, lăsați-mă să mai adaug întrebării de mai sus, câteva propoziții sau
fraze. Tot ca proiect de viitor, în acest an, avem deja proiectul revistei
pregătit cu un studiu de cercetare monografică al localității Groșii Țibleșului
– revistă la care avem promisiunea că vom fi sprijiniți financiar de Consiliul
local și de Primărie. Iar spre finalul acestui an, vom pregăti, un număr al
revistei cu obiceiuri de iarnă.
Nu
credeam să întâlnesc atâta complexitate într-un singur om! Nu credeam să aud
asemenea vorbe despre o echipă sudată așa de bine.
V.B.
Sunt mândru să am, asemenea oameni alături, repet. Dragostea pentru folclor
ține mereu aprinsă flacăra. Așa înțelegem noi să ne iubim istoria, să ne
promovăm talentele. Așa am învățat să colaborăm și să adăugăm în cercul nostru
de prieteni, alți și alți colaboratori dornici de a arăta ce pot. Nu că altfel
nu se putea. Probabil fiecare aștepta pe un altcineva, așa cum se prea
practică. Așa am venit noi, la momentul potrivit, au găsit în noi ceea ce
căutau. Au găsit prieteni în noi și noi i-am adăugat în lista cu prieteni, fără
discuție.
Sunt
într-adevăr multe realizări, dar nu toate îmi aparțin. Multe din ele sunt ale
colectivului de redacție sau ale
colaboratorilor noștri, dar împreună facem echipa mai puternică, mai
tare, mai prețioasă. Suntem mai luptători, nu degeaba se spune că ,,unde-s doi
puterea crește”. Urmăriți, vă rog, în istoricul ei adevărat mic, din câți am
fost la început și câți am ajuns în câțiva ani. Mulți zic eu! Chiar mulți. Și
puternici!
Înseamnă că în
drumul nostru nu ne-am făcut de râs. Am fost utili locurilor și oamenilor cu
care am colaborat. Am făcut treabă bună! Am fost premiați și apreciați de către
cei în drept. Am primit laude la adresa revistei și pe bună dreptate,
gândindu-mă că acestea au venit de la importanți oameni de cultură – etnologi
de prestigiu, profesori universitari. Dorim să mergem mai departe cu proiectul
de revistă – chiar cu orice sacrificiu. Doar suntem învățați cu ele. Cu
sacrificiile, adică! Dar și cu cărțile, cel puțin cu cele pe care le avem încă
în manuscris. Și-apoi, mai facem proiecte!
Doamne ajută!
Revin.
Personal am tânjit dintotdeauna după haina militară. Mi-au plăcut dintotdeauna
cei cu chemare spre viața militară.
V.B.
Mă bucur să aud toate acestea. Deopotrivă, recunosc și eu acest fapt. Am intrat
în acest sistem, încrezător în mine și în forța mea. Atunci eram în plină
tinerețe. Chiar credeam că poate fi și bine. De fapt, și acum continui să cred
în existența unui viitor bun. Nu rezistă aici oricine. Nu o spun ca laudă,
pentru că eu, și nu numai eu, cei cu câțiva zeci de ani de jandarmerie, am
reușit să facem față greutăților militare. Am trecut și prin bune și prin rele.
Am făcut și lucruri de care sunt mândru, dar am făcut și câte o prostioară, așa
ca să fii dat exemplu negativ în fața colegilor. Atunci m-am rușinat amarnic.
Mi-a fost rușine până și de mine. Dar mi-am jurat, așa în adâncul sufletului,
să nu fac ceea ce am făcut. Ori să încerc să-mi corectez comportamentul. Am
trecut și prin așa ceva. Colegii doar o știu. Și iar spun, am reușit și
datorită colectivului unde am fost încadrat. Au trecut și anii peste mine, așa
cum trec peste toți, am îmbătrânit, și-acum îmi vine să spun că ce-am făcut în
tinerețe nu aș mai face azi, convins fiind că adevăr rostesc.
Mi-a plăcut
viața militară dintotdeauna. Și-acum, mai în glumă, mai în serios, visam
dintotdeauna, să îmbrac haina militară. Eram copil și spuneam celor apropiați
că mă voi face ,,ofițer”, fără să cunosc la acea vreme ierarhia gradelor
militare. Pentru mine nu exista decât un singur grad – acela de ofițer, iar el,
ofițerul, avea obligatoriu haină militară. Uite că mi-am dorit, și am ajuns.
Acuma, iar în glumă, de multe ori le spun prietenilor să aibă grijă ce-și
doresc pentru că li se poate împlini. Așa ca în orice domeniu de activitate, și
aici, în Jandarmerie, există destule riscuri și vulnerabilități la care te
expui, atâta timp cât ești în serviciu. Cine se angajează aici, este conștient
de toate acestea, s-au cel puțin după angajare i se aduc la cunoștință. Dar cu
toate astea este cea mai frumoasă meserie, dintre toate celelalte aflate sub
comanda Ministerului de Interne.
Am lucrat
întotdeauna cu oameni competențe. Am avut colegi, și chiar am colegi, perfect
conștienți de riscul meseriei. Ne-am înțeles extraordinar de bine cu fiecare în
parte, fiecare cu fiecare. Ne-am înțeles, ne-am susținut, ne-am ajutat, ne-am
completat. Așa ca atunci când ieșim ,,în față” să fim mândri de haina ce o
purtăm – haina bleu jandarm. Sunt multe de schimbat și aici, dar de cele mai
multe ori nu-ți permite legea. Lipsa unui cadru legislativ adecvat este un
impediment în dezvoltarea profesională.
Dacă legea ar
ține un pic cu noi și munca noastră ar fi mai frumoasă. Sunt foarte mulți
oameni cu care intri în contact, certați cu legea. Sau interpretează legea după
bunul plac. Nu se poate așa ceva. Legea este una singură și scrie clar ce
trebuie și ce nu trebuie, ce avem voie să facem și ce nu, altfel riști să fii
sancționat. Civilizația multora lasă de dorit. Suntem, din punctul meu de
vedere, cu mult în urma normelor de etică și din cauza asta se întâmplă atâtea
și atâtea minuni. În plus, fiecare cetățean înțelege democrația în felul său,
ceea ce nu se prea poate. Dar, aș prefera să vorbesc, dacă mai aveți întrebări,
despre poezie, despre literatură, despre folclor, nu atâta de mult despre
instituția Jandarmeriei.
Desigur.
Mai am câteva întrebări. Considerând că despre poezie ați vorbit într-o
oarecare măsură, aș vrea să ne întoarcem la marea dumneavoastră pasiune –
nunta.
V.B.
Așa da! Chiar mă miram, cum nu aveți nicio întrebare legată de tradițiile
noastre de nuntă. Cu asta trebuia să începeți. Pentru că de-aici a început
totul. De la prima nuntă la care am fost staroste. Atunci, în acea vreme mi-am
promis, că dacă voi avea succes cu nunta,
voi scrie o carte – cu și despre nuntă. Fără să mă gândesc la câte cărți
de nuntă or fi fost atunci deja scrise. Fără să mă gândesc că în acest domeniu
s-au scris multe, și totuși puține. Așa mi-am promis și chiar a fost un punct
de plecare spre ceea ce facem referire azi.
Nu a fost greu. Dar a fost o responsabilitate mare. De la nuntă și
dragostea pentru tradiție și folclor, am ajuns student al Universității de
Nord, la Facultatea de Litere, aici în Baia Mare, specializarea
română-etnologie. Apoi masterand la aceiași Universitate – în specializarea
etnoturism cultural. Și probabil o școală doctorală, de ce nu? În acest sens,
mă mai gândesc, deși îmi găsesc forța necesară unei astfel de provocări. Și
dacă aș fi mai sincer, aș încerca un doctorat în tactică de jandarmi – una
dintre domeniile noastre de activitate. Dacă ar fi să mă gândesc, n-aș sta mult
pe gânduri, aș face încercarea cu pricina. Deocamdată atât despre școala
doctorală, pentru că poate să fie doar un vis. Nu mai spun nimic. Veți afla
vești dacă așa se va întâmpla să fie, la momentul oportun.
Nu mă
miră nimic din ce-mi spuneți, analizând toate celelalte, și chiar vă doresc
succes. Dovediți că sunteți un adevărat luptător și că reușiți în ceea ce vă
propuneți. Încă nu v-am auzit vorbind de eșecuri, de neîmpliniri. Nu or fi
existând în viața dumneavoastră?
V.B.
Mulțumesc pentru aprecieri și susținerea dumneavoastră. Neîmpliniri? Ce-or fi
astea? Cine le bagă în seamă? Aici m-ați încâlcit! Nici nu-mi vine să vorbesc
despre astea pentru că, de cele mai multe ori, am izbutit, atunci când am
încercat. Dacă n-a fost așa, am continuat să lupt. Nu m-am lăsat învins.
Neîmplinire?
N-aș vorbi despre acest subiect, dintr-un singur motiv – nu îmi plac oamenii
care în urma unei neîmpliniri nu luptă și mai aprig pentru realizarea scopului
propus. Neîmplinire? Probabil dacă aveam o situație financiară mult mai bună
aveam mai multe realizări. Aveam mai multe vise împlinite. Și-atunci nu vorbeam
despre neîmplinire, deloc.
Aș vorbi, dacă
tot suntem aici, de lipsuri - și deja mi-am exprimat una. Lipsa fondurilor și a
banilor ne-a ținut uneori pe loc. Asta nu înseamnă că ne-am oprit de tot. Am
făcut pași lini, înceți, și tot am mers mai departe. Nu am ,,abdicat”, nu? Am
ținut fruntea sus, ,,militărește”, am văzut situația un pas mai încolo, și-am
continuat. Am abordat alt subiect sau altă stare. Chiar mă bucur să pot spune
că sunt un om împlinit.
Vorbiți-ne
în câteva cuvinte, în afară de realizările literare, sau împlinirile în plan
literar, care sunt celelalte împliniri?
V.B. Sunt împlinit în plan profesional – pentru
că mie îmi place ceea ce fac. Port cu cinste, respect și mândrie haina militară
și mă bucur că sunt militar jandarm profesionist într-o lume atâta de
întortocheată. N-am mai avut militari de carieră în familie. Dar am avut în
neam. Și mi-au fost exemple. Exemplu de moralitate. De sinceritate, de
conduită. De la ei am învățat să lupt, să fiu sincer și să nu mă dau
bătut.
Sunt împlinit
în plan familial – chiar am o familie de care sunt mândru. Mă mândresc cu cei
de-acasă, și-mi doresc și ei să se mândrească cu mine. Nu vreau să poarte
rușine careva din neamul meu după faptele sau comportamentul meu. De aceea îmi
place să am o conduită morală demnă. Mi-am dorit să am o soție pe care s-o
iubesc și care să mă iubească, cel puțin atâta cât o iubesc eu. Am primit-o
cadou. O cheamă Cristina și-o iubesc și mai mult pentru că mi-a dăruit doi
copii absolut minunați. Doi copii frumoși și isteți care-i seamănă. Doi copii
descurcăreți și luptători. Este vorba despre Bogdan – azi elev la un liceu din
Baia Mare - și-o fată – Bianca, pe care mi-am dorito tare mult. Dumnezeu mi-a
dat tot ce am cerut. Acuma stau și mă întreb oare eu ce am dat în schimb?
Familia mă susține. Fiecare ne susținem în proiectele noastre indiferent de
cine este vorba. Dar, demonstrăm că suntem o adevărată familie. Îți mulțumesc,
Doamne, pentru tot ce mi-ai dat.
Sunt împlinit
în plan literar, cultural, artistic - și iar voi mulțumi familiei, dar și lui
Dumnezeu, pentru această binecuvântare. Mereu am avut de partea mea familia
ceea ce contează foarte mult. M-am bucurat de ei, și ei s-au bucurat de mine.
Nu cred că puteam realiza atâtea lucruri minunate, dacă nu-i aveam aproape. Să
mă laud? Și Bogdan dar și Bianca au câteva poezii scrise și publicate chiar în
revista Din vatra satului. Asta ca să-mi dovedească faptul că și ei pot. Și
pot, evident, doar or fi semănând și cu mine, întrucâtva. Aparținem unii altora
și suntem cu adevărat o familie, între noi nu prea au existat certuri sau
contradicții. Ne-am înțeles dintotdeauna bine. Și cu copiii. Nu cred că le-au
lipsit nimic în copilăria lor, deși și acuma sunt încă tot copiii, doar un pic
mai mari, nu? Asta ar trebui să-i întrebați pe ei. Cât mi-a stat în putință, am
încercat, să nu ducă lipsă de nimic. Cel puțin așa-mi place să cred că e!
Copiii sunt
cuminți, isteți și conștienți de faptul că trebuie să învețe, pentru a ajunge
ceva sau cineva în viață. Încă nu mă pot pronunța ce-și dorește fiecare, pentru
că sunt schimbători. Știu doar că Bianca își dorește să fie profesoară de limba
germană. Doamne ajută, ce să mai zic! Bogdan, în schimb, e cu calculatorul! El
mă descurcă atunci când sunt în încurcătură. De la el mai învăț și eu câte una
alta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate cele câte mi le-a dăruit. Doar
atâta pot să fac. Poate cândva, o troiță, undeva pe-un vârf de munte. Și asta
este o altă poveste. Nu o dezvălui încă, deocamdată.
Vorbiți
cu atâta drag despre familia dumneavoastră încât orice familist ar putea fi
invidios sau gelos. O întrebare mai aparte doresc să pun acuma, și nici nu este
în desfășurător. Ce înseamnă viața pentru dumneavoastră?
V.B.
O zbatere între durere și fericire. O luptă între necaz și bucurie. Împlinire.
Viața? Darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu. Lumina soarelui și
frumusețea lunii. Familie, liniște și binecuvântare. O cărare ce urcă, iar mai
apoi una ce coboară. Un drum asfaltat uneori, iar alteori un drum de țară.
Timpul ce se scurge de la naștere și până la moarte. Viața? Lume minunată cu
suflet senin. Glasul gingaș al copilului crescut sănătos și cu frică de
Dumnezeu. Rugăciune neîncetată. Rugăciune fără de sfârșit ar mai trebui să fie.
Faptul că suntem trăitorii acestui veac. Poezie. Nuntă. Soare. Împlinire.
Speranță și iar multă rugăciune. Tinerețe. Izvor limpede. Basm sau poveste. Cer
senin și de ce nu, uneori ploaie. O ploaie caldă de vară. Albul frumos al
iernii care-ți acoperă pentru câteva clipe negrul toamnei. Sămânță îngropată în
pământ pentru a da roadă. Ieșitul la arat și-apoi binecuvântarea holdelor.
Viața? Pace în
suflet, armonie și iubire. Ulița copilăriei care nu poate fi nicicând uitată.
Sărutul de împăcare al celor, pentru o clipă, certați. Poftă de viață, fericire
și noroc. Șoapta și murmurul unui izvor. Darul lui Dumnezeu pentru a înțelege
mai bine raiul. Împăcare, dragoste și iubire. Lumină în prag de răsărit. Este
crezul și credința strămoșească. Istoria moșilor și-a strămoșilor.
Nici
nu-mi dau seama cum au trecut orele discutând cu dumneavoastră. Mă bucur că eu
am reușit în premieră (cum se prea spune!) să vă ,,fur” câteva răspunsuri. Este clar, Vasile Bele – are
forță și energie creatoare, are potențial literar, găsește timp pentru orice -
și, în toate acestea este, în primul rând jandarm profesionist – militar de
carieră. Văd, în scriitorul Vasile Bele, complexitate și prețiozitate. Vă
mulțumesc pentru toate acestea ...
V.B. Eu trebuie să vă mulțumesc, și chiar am s-o
fac în acest moment! Mă bucur că am reușit să ne înțelegem și să colaborăm. Vă
mulțumesc pentru cuvintele frumoase adresate. Observ, că doriți să finalizați,
tot în forță, așa precum ați început, cu cuvinte frumoase! Vă mulțumesc pentru
toate și vă aștept la prima lansare de carte, să-mi fiți alături, la emoție și
la bucurie. Vă mulțumesc și doresc tuturor cititorilor să aibă parte de
literatură după plăcerea și sufletul dumnealor - o literatură plăcută, poeme frumoase, elegante,
de bun gust. Doamne ajută!
A întrebat ANAMARIA
AVRAM și a răspuns – VASILE BELE
la data de 10
ianuarie 2013
I.
iubita mea îți scriu
iubita mea îți scriu
prima scrisoare
și mărturisesc un adevăr
pe care nu l-am spus nimănui
viața fără tine ar fi un chin
durere, nefericire și venin
din cauza emoției
s-ar putea să nu-ți trimit
plicul prin poștă
dacă aș avea curaj
l-aș duce personal
să poți citi și-n ochii mei
realitatea lucrurilor
și-a iubirii și-a iubirilor
nerostite încă
nu credeam că viața
și cărările ei sunt atâta
de întortocheate, de seci
fără tine, fără dragostea
ce-o împrăștii clipă de clipă
în jurul tău
și-ți mărturisesc un adevăr
prima scrisoare
ți-o scriu în această clipă iubita mea ...
23 ianuarie 2013- Baia
Mare
II.
definiți iubirea
definiți iubirea
dacă vă țineți atâta de înțelepți
voi care n-aveți nicio taină
cu ea că nu iubiți și nici
iubiți nu sunteți
suflete de piatră!
dacă aș putea scoate
din vocabularul limbii române
atâta de frumos de-altfel
cuvinte precum – ură, minciună
fățărnicie ori nesinceritate ori trădare
ce cuvinte or mai fi și astea?
realitatea veacului ne confirmă
existența lor și uzul lor
pentru că nu te poți bucura
în lumea ce-o trăim de
prea multă fericire
de prea mult noroc
de prea multă sănătate
parcă am duce în spate
un blestem al vieții
și-atunci ce folos de viața
ce-o trăim?
dacă vă țineți atâta de înțelepți
definiți iubirea ...
23 ianuarie 2013- Baia
Mare
III.
ți-am cerut din toate
ți-am cerut din toate
ca orice pământean
ca orice muritor
ca orice trăitor
al acestui grăbit veac
în schimb abia azi stau
și mă întreb: - Eu ce am oferit?
- Eu ce am dat?
- Eu ce am făcut?
pentru ca lumea în care trăim
să fie un pic mai bună
am spus – UN PIC
prea suntem urâcioși
prea suntem fățarnici
și toate astea duc la
nemernicie
semnați o petiție dacă nu vă
plac astea și-apoi dați-o
din mână în mână
să fie un manifest
un început al altei vieți
una așa cum ne-o dorim
bună, sinceră, frumoasă
am observat fără de intenție
ca orice muritor
ca orice pământean
că cer din toate ...
23 ianuarie 2013 -
Baia Mare
IV.
azi voi vorbi cu albastrul
azi voi vorbi cu albastrul
atâta de frumos al cerului
doar el îmi înțelege
inima și așa prea chinuită
aș vrea să dau veacul
de vreo trei ori înapoi
să văd în ce lume ajung!
garantez fără să știu
că va fi o lume a adevărului
a bucuriei a înțelegerii
una în care prea puțin se
vorbește cu ură și despre ură
una în care dușmanii nu prea
trăiesc și nici n-au zile prea
bune dac-or trăi
una în care fiecare străin își
ajută aproapele că așa a învățat
de la moșii și strămoșii lor
o lume a pocăinței și-a lucrurilor
plăcute a lucrurilor frumoase
dar ce facem ca acest veac?
dacă ar fi să caut vină cuiva
aș condamna pe toată lumea
dar nu am această putere
și nici nu îmi doresc această putere
pentru a nu fi eu cel condamnat
în final și eu sunt trăitor
al acestui secol
azi voi vorbi cu albastrul
atâta de frumos al cerului ...
23 ianuarie 2013 – Baia Mare
V.
nici de mine nu vreau să-mi aduc aminte
nici de mine nu vreau să-mi aduc
aminte azi!
și nu puneți întrebări că nu veți
primi niciun răspuns
mi-e silă mi-e groază că sunt
în această lume omul ce respiră
oxigenul
îmi pun întrebarea și vă implor
fără glumă să v-o puneți și voi
ce-am făcut BUNE pe pământ?
scrieți lucrurile pe-o hârtie
dați-le exemplu altora
de virtute și de moralitate dacă
sunteți drepți și morali
dați un exemplu de sinceritate
și adevăr dacă sunteți drepți și morali
ce-ați scris pe hârtie?
parcă văd coala la unii sunt
câteva însemnări
dar la cei mai mulți dintre voi
foaia este mereu mereu goală
fără niciun semn
ce-or fi toate astea?
desigur că or fi ceva!
vă las moștenire vouă trăitorilor
celuilat secol toate astea
conștient fiind că azi nimeni
nu poate scrie pe coală nimic
parcă văd un raft de
hârtii goale și aici
se adună se adună mereu mereu
golul din noi
și-așa muri-vom
nici de mine nu vreau să-mi aduc
aminte azi ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
VI.
fulg după fulg
fulg după fulg
omătul se adună sub fereastră
și focul din sobă s-a stins
lemnele s-au terminat și ele
curând se va face frig și-n casă
doar iarna și fulgii ce-mi sunt
azi prieteni – ceilalți au plecat
s-au dus
focul s-a stins tăciunii din vatra sobei
nu vor mai da nici căldură nici fum
doar fulgii mă iubesc și-mi țin
companie azi prietenii s-au dus
în alt colț de lume
unde nu există frig, unde
prietenii se cinstesc și se respectă
unde lucrurile se plătesc
unde lucrurile sunt ordonate frumos firesc
doar fulgii iernii mă iubesc
îmi dau seama că și ei mă văd
pentru că fiecare vine spre mine
parcă vor să-mi spună ceva
atâta timp cât vor fi pe-aici
lumea va fi curată frumoasă
fericită bucuroasă de albul pe
care-l împrăștie iarna
fiecare fulg de nea are povestea lui
vin spre lumea noastră dintr-o altă lume
vin să ne bucure cu frumusețea lor
dar știm oare să-i înțelegem?
în lumea asta nimeni nu
înțelege pe nimeni
nimeni nu este înțeles
și cad fulg după fulg
oare atunci când ajung pe pământ
ei simt durerea?
omătul se adună sub fereastră
fulg după fulg ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
VII.
n-am să zăbovesc mult pe-aici
n-am să zăbovesc mult pe-aici
din mai multe pricini
o dată mai caut răspuns
la întrebarea
care-i rostul venirii mele pe pământ?
doar pentru a face umbră acestuia!
n-am să zăbovesc mult pe-aici
pentru că de câțiva zeci de ani
caut și tot caut și iar caut
răspunsul venirii mele pe pământ!
aici nu mă găsesc în nimic
deocamdată și sunt aici de multă vreme
n-am să zăbovesc mult pe-aici
nici nu știu dacă mai iubesc această lume
o lume a suferinței
o lume neagră o lume a întunericului
nici nu mai știm să ne bucurăm
de oareșceva
ne sunt confiscate bucuriile
de cei care cunosc doar ura
ne sunt confiscate emoțiile, fericirile, norocul
nu credem în ele dar parcă
nici n-ar există – emoție, bucurie, fericire, noroc
și astea datorită nouă
oricâți prieteni am avut împrejur
tot singur m-am simțit
pentru că n-am găsit în ei valoare
nu știu dacă mai am răbdare
pentru a zăbovi în lumea asta
dacă ar trece toate răutățile o dată cu noaptea
atunci aș mai rămâne
pentru încă un veac ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
VIII.
au dispărut florile dragostei?
au dispărut florile dragostei?
am ajuns în altă lume?
cine sunt?
ce fac?
unde merg?
ce-mi doresc?
de ce atâtea întrebări?
unde ne sunt răspunsurile?
de ce mereu căutare și alergătură?
a dispărut iubirea?
care-i definiția fericirii?
o fi fost mai bine ieri?
ne-o fi mai bine mâine?
ce putem spune despre azi?
o să ajungem ziua de mâine?
de ce atâtea întrebări?
ce-o fi cu tine azi?
am mulțumit dimineții?
ce ne va aduce ora?
ce ne va oferi ziua de mâine?
cum am trăit secunda de fericire?
cât sunt de fericit?
când am fost fericit?
cui să dau din bucuria inimii?
unde este iubirea?
când voi fi fericit?
ce vină am că m-am născut?
ce vină ai că te-ai născut?
ce vină porți în suflet?
de ce ți-e sufletul atâta de-ncărcat?
ce vei face azi?
unde voi fi mâine?
ce lucru bun am făcut ieri?
ce lucruri frumoase voi face azi?
cât de mult am urât ieri?
pe cine-am să urăsc azi?
cine va sta mâine cu mine de vorbă?
la cine am alinat durerea azi?
mâine voi fi mai bun?
voi ajunge ziua de mâine?
de ce atâtea întrebări?
când răspunsul este numai unul singur
și acela stă în noi
în noi în mine și în tine
și-n fiecare ... deci răspundeți ...
unde ne este curajul?
unde ne este vitejia?
unde? când? cum? cine? de ce? care? ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
IX.
mi-e dor de mine
mi-e dor de mine mi-i-un dor nebun
nu știu câtă putere mai am să strig
deja până și eu îmi fac probleme
că tot strig și nu mi se aude strigătul
strigătul meu este în zadar
mi-e dor de-o altă lume
mi-i-un dor nebun
o lume în care să avem răbdare
o lume în care să fim ascultați
și să știm asculta
o lume cu lucruri frumoase
nu cu ceață și fără de zile senine
mi-e dor de-o altă lume
pe care dacă aș avea-o aș ști s-o
prețuiesc mai mult
m-aș bucura de fiecare clipă
aș dărui mulu mai multă
dragoste și fericirea aș dona-o
celor ce nu sunt fericiți
mi-e dor de-o altă lume
de asta m-am săturat
mi-au ajuns prea multe răutăți
în suflet și-aș dori să mă
mai nasc o dată
fie și-n acest veac
prea putred este totul lângă mine
mi-e dor de-o altă lume
până și pe mine mă doresc altfel
să fiu eu dar alt eu
nu cel cu păcat și mereu alergând
fără tihnă și fără rugăciune
nici în biserică nu-mi găsesc liniștea
și-o caut mereu – liniște și pace
timp și răgaz pentru mine
mi-e dor de-o altă lume
garantat asta nu e lumea mea
eu nu am fost așa ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
X.
deseară am să număr stelele
deseară am să număr stelele
să văd la câte stele ajung până
dimineață
ieri am sădit în inimă trandafiri
azi am să-i ud cu lacrimi
iar mâine vor înflori
mâine, dacă voi trăi, mă voi bucura
de căldura soarelui dar și de
frumusețea lui apoi voi aștepta
seara și voi începe a număra
iar stelele de pe bolta cerească
voi continua de unde am rămas
aseară nimic nou
în viața de zi cu zi totul este în continuă
schimbare – zi noapte noapte zi
ce să înțeleg din toate astea?
eu, sincer, nu mai înțeleg nimic
și nici nu sunt înțeles
deseară am să număr stelele
n-am să cerșesc nici dragoste
nici înțelegere vreau să trăiesc
într-o lume fără de păcat
deși știu că dorința aceasta nu
se va îndeplini niciodată
există în jur împrejurul meu prea multă
ură,
prea mult dispreț
prea multă distanță și toate astea
duc la singurătate și apoi
la moarte ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XI.
stropii de ploaie îmi bat în geam
stropii de ploaie îmi bat în geam
vor să se joace cu mine
dar azi nu am putut să le răspund
uneori - sau în alt secol -
am ieșit și m-am jucat cu ei
atunci nu aveam nicio grijă
nu aveam nicio durere
nu știam de răutăți
nu știam de supărare
acum de când ai plecat
mi-au încolțit în inimă toate
și durere și supărare și grijă
ploaia s-a oprit de ceva vreme
dar priveliștea este seacă
picurii jucăuși de această dată
îmi fac semne prin geam
cu mâna – prin univers
nimic schimbat
nici azi nu m-am înțeles
și azi a fost ca ieri
și garantez că va fi ca și mâine
plâng după ce a fost frumos
și sunt ferm convins că această
frumusețe nu se va mai întoarce
niciodată
o singură întrebare mă bântuie
nu îmi dă pace oricâtă liniște
aș cere Domnului
curajul e o virtute
toți suntem prin definiție lași
ne complacem așa cum suntem
că din păcat suntem făcuți
unde ești Zâna-mea-cea-bună?
să ții măcar un ceas cu mine
și să nu mă lași peirdutîn labirint ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XII.
stau lângă indicatorul ,,spre rai”
stau lângă indicatorul ,,spre rai”
sunt nevrednic îmi spun
mă uit în stânga acolo alt
indicator îmi arată direcția spre
iad foc și întuneric
fără să-mi pot controla pașii
picioarele-mi pornesc într-acolo
și au dreptate raiul va rămâne
înspre o altă direcție
raiul va rămâne altcuiva
aici în întunecimea asta
culmea că-mi văd păcatele
și cele de ieri și cele mai vechi
dar și păcatul strămoșilor
nici gând de lucru bun
aici văd printre ruine și
dărăpănături urmele zilelor
mele Doamne câtă risipă
câtă lipsă de bun simț și respect
câtă ură câtă fățărnicie încât
acum văzându-le adunate într-un
singur loc nu îmi vine să cred
că ăsta sunt eu că astea sunt ale mele
sau poate ale tale – că și despre tine scriu
dacă te regăsești pe-aici să urmezi
indicatorul ,,spre rai” doar cu
o condiție – singura de-altfel
dacă ești vrednic
dacă nu eu te aștept
să virezi la stânga ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XIII.
am rupt o floare
am rupt o floare cu gândul
de-a o dărui cuiva drag
lacrimile din petale curgeau fără oprire
văzândo plângând
mi-am dat
seama câtă durere a simțit
atunci mi-am jurat că n-am
să mai rup flori niciodată
doar am să le privesc în splendoarea lor
am să le admir culoarea
și frumusețea fără de margini
voi lăsa pe alții să facă acest lucru
eu doar am să le dăruiesc
cu dragoste celor dragi ...
23 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XIV.
azi am să vorbesc cu timpul
azi am să vorbesc cu timpul
să-i spun să se oprească
să nu mai alerge
dacă-l prind am să-l țin
un secol în brațe
chiar cu orice preț
ce s-o fi grăbind într-atâta?
parcă și foaia de hârtie
mi se pare că vrea să
fugă de pix
oglinda în care privesc
îmi arată adevărata vârstă
căci inima încă mă minte
cu prea multă tinerețe
pe care mi-o doresc
fără bătrânețe
încă un secol ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XV.
până și demnitatea mi-am vândut-o
până și demnitatea mi-am vândut-o
ieftin pe doi lei
nu am aflat alt cumpărător
care să-mi ofere mai mult
am dat-o și cu-atât
în mine nu mai văd nimic bun
problemele se înmulțesc cu
fiecare secundă ce-o trecem spre Sfinx
promoții întregi de liceeni
nu-și găsesc rost și loc în labirint
am să-mi deschid un hotel
de lux în care nu am să
primesc pe nimeni – în afară
de Dumnezeu – dar nu va veni
doar pe El am să-L primesc
pentru că toată viața L-am ocolit
iar El a avut enorm de multă
grijă de mine
destinul și moartea nu pot fi
niciodată recuperate
orgoliul și încăpățânarea se vând
la kilogram
lumânarea din noi se stinge
clipă de clipă secundă după secundă
după o vreme nici umbra
nu se mai vede
pe-atunci te-au uitat toți ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XVI.
azi merg în târg să-mi cumpăr noroc
azi merg în târg să-mi cumpăr noroc
de la mătușa de al piață
în intersecția drumului
nu găsiți decât scaieți
din când în când mai răsare
câte-o floare – are mereu
culoarea ce nu-mi place
galbenul – bănuiesc
doar preotul de la mănăstire
îmi știe sufletul
corbii ce vor mânca din leșul
meu nu se vor sătura niciodată
cu o putreziciune
și totuși o așteaptă
oare de ce corabia s-a oprit în
nisip alerg spre ea
dar n-am s-o ating niciodată
nisipul mă înghite deșertul
e tot mai mare
iar valurile sunt tot mai
albastre
un albastru frumos or fi
lacrimile soțiilor ce-și plâng
soții fugiți într-o altă lume
cu amanta
drapelul a rămas drept pe
catarg s-a pus din cer o lacrimă
e pentru pescăruș
poți citi pe degete câți au noroc
și scapă de corbi
atelierul morții ne așteaptă
aici se lucrează mereu
obosită de atâta muncă Moartea
ar vrea să aibă și ea un concediu
dar unde să meragă?
s-a dus la mare
de-acolo azi am primit vești triste
unul nevinovat s-a înnecat
n-a mai apucat să treacă prin târg
să-și cumpere noroc ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XVII.
mi-e-o foame nebună
mi-e-o foame nebună
parcă și de covrigi m-am săturat
mi-e sete de dor
doar lacrima și marea
azi sunt comorile mele
norocul și roata
sapa și lopata
sunt uneltele ce-și caută mereu serviciu
ar vrea puțină liniște
poate și-un concediu
povestea din Biblie nu-și
mai găsește loc de păcat
legat de un lanț nu prea lung
calul nechează în așteptarea mea
o să vin să-l dezleg și-apoi să-l
încalec și-mpreună să alergăm
în căutarea eternei fericiri
în căutarea fericirii
și-a veșniciei decât să pască pe
imaș mai bine colindăm
lumea – a mea se va sfârși curând
vreo trei patru secole
nechezatul armăsarului se va auzi
mereu
puterea se uscă și te simți
nenorocos – sacralitatea a rămas
încă trei ore dar o va înghiți
umbra unei lacrimi
din priviri îți dai seama
dacă mai ține cineva cu tine
restul este doar vânt
nici măcar adiere
uscatul prinde viață până și seceta
face parte din noi
suntem seci și goi
doar calul ce-mi este sătul
eu m-am săturat de mine ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XVIII.
fiecare purtăm o mască
fiecare purtăm o mască
azi ies cu a mea la vânzare
am pus-o într-o cutie de carton
am umplut-o cu ură cu minciună
cu fățărnicie cu necazuri cu supărare
și-am s-o vând pe nimic
vreau – măcar o clipă – din
mine să dau pe sinceritate
dacă nu-mi găsesc cumpărător
am să las cutia la poarta iadului
poate o suflă vreun vânt
înspre înainte
îmtâmplarea face să nu fiu
prezent la apel am plecat
după cuvinte
nu stau mult mă întorc
dar nu mă uit să văd ce-mi
face cutia de carton
poate așa printre
flori și fericire
indiferent că sunt rege sau
deputat în acest mandat
voi schimba alfabetul
și-o dată cu el voi scoate
din vocabular treizeci de mii de
cuvinte fără de folos oamenilor
din vocabular le scot
dar din suflet?
degeaba mă lupt pentru sinceritate
simt că în loc să cresc
scad – izvorul seacă – apa
dătătoare de viață e tot mai
puțină
mă apuc de săpat o fântână
poate în întunecimea ei
voi găsi liniște
și doar vorbe frumoase ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XIX.
bradul cu vârful uscat
bradul cu vârful uscat
își îndeamnă încă rădăcina
să mai caute izvorul de apă
pănă și inima se agață
în crengi
o pasăre neagră și-a făcut
cuibul pe o creangă
frunzele celorlalți copaci deja
s-au uscat iar vântul rece le mai
poartă prin univers
formând un convoi de departe
pare să fie o scară cu cât te
apropii din lumină apare
tot mai mult întuneric
curând o să vină cineva
nu dau niciun nume
își va face semnul crucii
fără a privi spre cer
și va îndesa securea în bradul
cu vârful uscat
se vor auzi gemete și mai spre
mâine suspine și vor curge
lacrimi – bradul va ajunge
scândură iar aceasta cu ajutorul
a patru cuie ruginite va fi casa
veșniciei mele iar de-acolo
voi deveni o rădăcină ce-și
caută apă pentru a stinge
focul în care voi ajunge să ard
fără puterea de-a mai face ceva
sau altceva ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XX.
mugurul plantei abia ieșit din primăvară
mugurul plantei abia ieșit din primăvară
își caută lumină și apă
străin și gol ascult glasul pământului
șiniștea e din ce în ce mai dureroasă
bătăile inimii din ce în ce mai grăbite
cutia poștală mereu plină
scrisori pliante colorate și vânt
praf cenușă și fum
calul s-a oprit din galop
s-a oprit să muște din mugurul
plantei abia ieșit din primăvară
lângă mine zâmbetul
lipsește cu desăvârșire
privirea-mi este fixată spre cer
luna aceasta sunt restanțier
la taxe iar Moartea nu mă duce
dacă nu plătesc la zi taxa de drum
dorința de iubire a rămas aceeași
o să-mi sădesc mâine trandafiri
în inimă și-apoi peste trei
ceasuri va sosi trăsura
caii albi conduși de-o voce
de undeva de sus îmi strigă
în urechi – GRĂBEȘTE- TE – mai ai
un pic și urmezi tu
întreb îngerul ce m-a vegheat
toată viața ce înseamnă
pentru voi UN PIC?
îmi răspunde zâmbind
cel puțin un veac
am înțeles deci
trei ceasuri sunt pentru voi un veac ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XXI.
fotografia alb negru
fotografia alb negru
îmi dezvăluie adevărata identitate
alb – râs, bucurie, nădejde, bine,
vis împlinit, speranță, dorință,
iubire, fericire
negru – minciună, ură, dușmănie,
frig, ceață, ploaie, tunete
paradoxal cuvintele nu se mai rătăcesc
până și eu am înțeles calea
alb și negru – lumină și întuneric
pace și război
bucurii și necazuri
unde mi-or fi îngerii păzitori
nu mi-au spus că pleacă în concediu
greierele își cântă piesa fără
a avea partitura în față
o știe pe de rost
fug de singurătate și tot cu ea
mă întâlnesc
oare să fug și de mine?
amintirea bradului de Crăciun
tare frumos împodobit nu mă lasă
reușesc să revin cu picioarele pe pământ
dintre atâtea amintiri
marele păcat este că-l calc
dar încă n-am aripi
dac-așa ar fi aș face supărarea
să pară mai timidă
lumânarea îmi arde de când m-am născut
doar fumul parfumat
îmi aduce aminte că
mai trăiesc în rest nimic deosebit
cireșele coapte mă îndeamnă
să fur din culoarea lor
la masă nu vin azi
orgoliul mă face să fiu mai pervers
nu mai bănuiesc nimic din nimic
pentru că de fiecare dată bănuiala
mi s-a transformat în realitate
în certitudine în adevăr
doar fotografia alb negru-mi
aduce aminte că azi fug
din trupul meu ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XXII.
nimic din jurul meu nu-mi place
nimic din jurul meu nu-mi place
doar slova și rima și versul
și poemul mi-s pe plac
acuz judecătorul de nedreptate
și pe gropar de prea mult adânc
acuz dușmanul de nefrățietate
și găsesc o vină la toate și în toate
nimic din jurul meu nu-mi convin
doar rugăciunea mă poate scăpa
trec peste toate înnecându-mă-n vin
ritualul se termină mult prea devreme
albastrul dispare din ce în ce mai des
vântul ce-mi suflă foaia dinainte
are și el un înțeles
nimic din jurul meu nu-mi place
doar rima și calul alb ce-mi dau pace
liniștea cerului și-a stelelor
căzătoare mă apără de moarte
și culmea cum găsesc o vină la tot și la toate
nisipul scos din fundul de mare
ghiocelul ce din zăpadă-mi răsare
privesc prea a soarelui splendoare
și mereu mă întreb – ce-or fi astea oare?
mereu mă întreb – cine-i următorul oare?
nimic din jurul meu tihnă nu-mi dă
vâltoarea-mi spală păcatul făcut
rugăcinea spusă este din veacul trecut
mă urăsc și pe mine și-mi pun
o singură întrebare –
de ce-am venit pe lume?
de ce oare aici doar frig mi se pare?
când în jurul meu totul îmi va place?
când voi avea tihnă-n suflet și pace? ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XXIII.
de ce atâtea norme și reguli?
de ce atâtea norme și reguli?
de ce atâtea întrebări?
de ce poetul scrie poeme?
fără punct virgulă sau alte semne
de ce atâția poeți supărați?
melancolia azi mi-a bătut la poartă
de ce poetu-și recunoaște a lui soartă?
ne dăm viteji și credem în curaj
de ce poetul vede bujori în obraji?
virtutea nu-mi este azi o calitate
de ce poetul scrie și despre moarte?
azi cu benzină mi-am umplut rezervorul
pentru cele douăzecișipatru de vămi
până și sărăcia este un motiv de divorț
solstițiul este tot mai aproape de mine
regula e făcută și mereu mereu încălcată
de-o boală ce nu poate fi vindecată
prin intersecții vezi cine este mai grăbit
prin moarte vezi cine a fost mai iubit
de ce poetul crede-n destin?
de ce-și înneacă amarul și viața în vin?
de ce mereu tânjim după libertate?
de ce mereu ne ascundem de Moarte?
de ce atâta neajuns și-ntuneric?
pentru ce stăm la vamă și ce mai așteptăm
de ce a opta?????????/ poruncă ne spune – SĂ NU FURI?
și noi tot ne furăm!
de ce paharul este tot mai plin?
de ce-mi este umplut mereu cu venin?
de ce ...? de ce ...? de ce atâtea de ce-uri?
în lumea asta plină de E-uri ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XXIV.
desertul din dulce amar mi se pare
desertul din dulce amar mi se pare
vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare
când voi pleca spre ploaie
dus spre moarte prin vânt
referințele primite nu vor ajunge niciodată
umpleți o cutiuță și-o puneți la poartă
realitatea de-acolo se-aude că-i pală
obosit de muncă groparul încă mai sapă
mai sapă și spală
străzi semafoare și multe foi goale
voi ciopli din mine pliscuri de ciori
vor pune peste mine pământ și blesteme
voi fi între stele voi ajungem-ntre nori
eu mă voi îndrepta spre foc
și filă cu filă viața-mi va curge
și cu noroc și cu nenoroc
și bun și rău și mult și puțin
și nu uitați să-mi puneți
cu mine pentru drum și-o sticlă cu vin
am s-o desfac acolo la vamă
printre cenuși cețuri și fum
cauza mea nici nu este trecută pe listă
probabil judecătorul nici nu știe de mine
corabia plecată apa-i tulburată
dac-aș ști ce mă așteaptă
am să îi las pe alți în față eu vin altădată
vreau duminica asta predica s-o ascult
atâta cer de la viață atâta nimic mai mult
inima-mi bate parcă din piept să-mi sară
gândind că încă e ziua
gândind că încă nu-i seară
și-n jur împrejur este doar foc și pară
steagul e sus încă nu l-au luat
sunt încă aici încă n-am plecat
desertul e dulce amar mi se pare
și-acolo-n destin departe
chiar mult în depărtare
încă un veac rămân
și totuși puțin mi se pare
vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare ...
25 ianuarie 2013 –
Baia Mare
XXV.
n-am fost acolo la Facerea Lumii (I)
n-am fost acolo la Facerea Lumii
dar de-un secol veghem la distrugerea ei
primele semne al eternului sfârșit
le știu din a treia zi
comori și vise s-au astupat și s-au dărâmat
tratatul cu cele peste două mii de pagini
încă se scrie cursiv
poezii se scriu până și-n închisoare
și-acolo celula abundă de cultură
cultură e în subteran
profetul își urmărește clepsidra
precum pescărușul marea așteptând
încă un vas să apară-n port
discuții sunt multe multe din ele inutile
pe pământ încă cresc vise și-ncă cresc vile
moralul dispare va scrie în dicționar
mă-ntreb dacă la Facerea Lumii
s-a scris și-un orar
tratate se semnează fără citite să fie
sunt scrise de oameni rămân doar pe hârtie
nisip e pe plajă nisip și pe fund de mare
calul mereu înhămat paște din foc
și cenușă
cu ochii plini de lacrimi sunt singur
și-aștept la o ușă
nu văd nimic în jur decât întuneric
de când stau aici și-aștept am devenit isteric
îmi vine să strig putere nici nu mai am
e-o singură ușă nu văd niciun geam
se-aud pași și umbre și voci de-acolo de departe
de-odată cuvântul din mine explodează
în stânga și-n dreapta un haos domnește
de-un veac sunt tot aici
și isteria-mi tot crește ...
25 ianuarie 2013 – Baia
Mare
XXVI.
n-am fost acolo la Facerea Lumii (II)
n-am fost acolo la Facerea Lumii
și nici în februarie n-am fost la biserică
februarie
zăpadă fulg după fulg
apoi ploaie flească și iar frig
mă apropiu de biserică
pentru a rosti în liniște o
rugăciune de iertare a păcatelor
ceva din interior îmi
respinge intrarea în biserică
fac semnul crucii
și-apoi mai pot spune
Doamne ajută!
ies fără a rosti nici măcar
în gând rugăciunea ce-o
știu pe de rost
bunicul m-a învățat
un miracol – eu un trecător
tulburat până în adâncuri -
prin lumea mea
dar în ce lume oi fi?
până și mie mi-e frică de mine
eu nu eram așa
ceva s-a întâmplat probabil un blestem
uneori ....
deocamdată mai găsesc putere
de-a refuza gândul parșiv
care nu-mi dă pace nici măcar în biserică
acolo unde toate lumea caută liniște
azi m-a ajutat zăpada
m-au ajutat fulgii
m-au ajutat și mi-au înțeles greutatea
fulg după fulg se pun pe mine pentru a mă
mângâia măcar ei
suntem în februarie
n-am mai fost de mult la biserică ...
4 februarie 2013 –
Baia Mare
XXVII.
februarie
februarie
ninge zăpada acoperă
cu albul ei negreala zilei
sufletul îmi este răvășit – întors pe dos
încerc să-mi caut liniștea
în rugăciune mă apropiu de biserică
nici picioarele nu vor să-i urc
treptele nici putere de-a face cruce
nu mai găsesc în mine
încerc să vorbesc cu cineva
mi-e rușine de mine și de vorbele
ce le am de rostit
dacă m-ar auzi vreun prieten că tot
am o grămadă – ar râde de mine
mi-e silă de râsul lor mi-e milă de mine
nu cred în blesteme
vreun blestem s-a abătut și m-a
înghițit în vârtej
eu nu eram așa – altă părere am
despre mine numai de bine
oare ce-o fi?
cui să-i spun frământarea mea
fulgului de zăpadă el mă ascultă doar
se pune pe umărul meu pentru a mă mângâia
doar el mă înțelege s-a topit de căldura din mine
încă sunt cald dar rece și sec pe dinăuntru
sec de rugăciune fără rugăciune
fără putere și fără îngerul meu păzitor
e pe-aici pe undeva și el fuge de mine
curaj să vorbesc nu am
mai privesc pe geam dansul fulgilor
în splendoarea lor
minunat dar cu mine ce să fac?
iau cartea să citesc ochii mi se întunecă
mintea o ia razna
este o răzbunare ceva se întâmplă
afară ninge fulg după fulg
îmi acoperă cărarea cu frumusețe cărarea
spre cer
gândul mă duce într-o altă lume
spre altceva deocamdată mai am
forță e februarie
și afară e frumos ...
4 februarie 2013 –
Baia Mare
XXVIII.
gândul gol și doar forța mă poartă
gândul gol și doar forța mă poartă
mă poartă nu îmi găsesc liniștea
totul în jurul meu primește
o altă înfățișare
rup hainele de pe mine și-alerg
fără nicio țintă doar un blestem
rostit la miezul nopții
luna ar putea să-mi spună mai multe
dar nu vrea să vorbească azi cu mine
gândul gol și doar foarța mă duc
spre drumul plin de mister
mă uit pe ce calc și-mi dau seama
că sunt desculț culmea eu plecasem
ieri încălțat în jurul meu nu există
lumină e doar întuneric aștept să răsară
luna dar cineva îmi spune că s-a dus la culcare
demult
până și copacii din calea mea
îmi fac semn cu mâna să-mi continui
drumul nu-l cunosc
n-am mai fost pe-aici niciodată
mă pun la rădăcină unuia dintre cei mai
frumoși copaci și-mi dau seama că nu are
nicio frunză verde
totul e uscat și plin de negru în jurul meu
o să stau cu ochii închiși
nuuuuuu nu pot nu vreau
se aude un strigăt oare o fi numele meu
nu pot să-mi dau seama
gol și plin de întuneric
n-am mai călătorit pe-un astfel de drum
e pentru prima și ultima oară
vreau să mă întorc în lumea mea
de ce totul e negru în jur
de ce nu văd soare flori primăvară
de ce nu aud glasul frumos al păsării
ce așteaptă să-i iasă puiul din ou
la un moment dat în întuneric
văd o umbră începe abia acum să-mi fie frică
strig ecoul merge departe și el fuge de mine
mi-e frică de umbră ce se apropie tot mai mult
de mine îmi aduc aminte
și-mi fac cruce Doamne câtă liniște
mai fac una și-ncă una
deja întunericul se face din ce în ce mai repede
alb copacii sunt verzi aud trilul păsărilor
călătoare în căutare de partener
ce frumos e afară dar unde am fost
a fost doar întuneric și negru
de asta iubesc albul și fulgii de zăpadă
fiecare fulg îmi spune cât mă iubește
doar ei ...
4 februarie 2013 –
Baia Mare
XXIX.
azi schimb macazul
azi schimb macazul și urc în
altă locomotivă rugându-mă să ajung
cât mai departe
departe de mine dar și toți din jurul meu
nu știu de ce dar îmi doresc din ce în ce mai mult
să fiu singur să nu mă aud
să nu fiu auzit să nu mă văd
să nu fiu văzut
locomotiva merge tot înainte
fără a se opri în vreo stație
când voi dori să cobor voi trage semnalul
de alarmă
așa cum știu că nu e prea voie
trec prin viața așa ca trenul prin halta goală
trec așa ca printr-o gară
părăsită fără lume fără acar
povetea cu acarul Păun este veche
mă întâlnesc cu el la două
aș vrea să schimb locomotiva
dar și traseul să merg și pe jos
un pic poate așa îmi voi da seama cine sunt
încă mă caut și nu mă găsesc
mă strig și nu mă aud
îmi vorbesc și nu-mi înțeleg vorbele
din prea multă tulburare
vreau să beau apă dintr-un izvor
gândindu-mă că numai acolo voi găsi
apă limpede total greșit
până și izvorul din munte
mă refuză mi-e sete din ce în ce mai sete
muntele se duce tot mai mult în depărtare
ce departe e departele
ce departe e libertatea
nu știu dacă voi avea parte aici
ce departe e liniștea tot mai departe
și trenul nu se va opri decât
într-o singură stație – moartea ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXX.
aștept să vină alt anotimp
aștept să vină alt anotimp
unul în care nu voi avea nimic de făcut
nici griji nu voi avea atunci
poate așa fără treabă ori fără grijă
îmi va fi mai bine
poate da
voi petrece cu prietenii o noapte
în bufetul de lângă drumul uitat de lume
chiar așa i se spune bufetul mort
or fi venind aici morții să bea vodcă
poate da
or fi trecând pe-aici cârduri de rațe
în drumul lor spre alte țări
poate da
o fi plătită cu ceva crâșmărița
care servește pe oricine fără să întrebe
de unde vine și unde pleacă
poate da
în ce ceasuri or fi posibile toate astea
raftul de sus e plin cu sticle goale
la fel și oamenii ce trec pragul bufetului
nu văd să aibă decât o haină albă pe ei
la fel poartă fiecare
mă mir de ce atâta curățenie
cine o fi făcând curat pe-aici
nu pică frunză nu sunt hârtii împrăștiate
aici domnește liniștea și curățenia
o fi liniștea dinaintea furtunii
poate da
de departe se aude un cântec
sau un verș înseamnă că mai sosește cineva
se-aud lacrimile picând pe pământul prea uscat
s-a întâmplat ceva sub podul de cale ferată
au sosit musafiri noi
ieri alții azi alții mâine alții
niciodată aceiași
tot mai tineri și mai tineri
eu sunt deja trecut înspre bătrânețe
dar ce folos
poate da poate au vreun folos
dacă nu azi și nici mâine
atunci poimâine
aici domnește liniștea și voia bună
fiecare vine îmbrăcat în haina albă
a botezului
și mie îmi vine rândul
peste un veac sau poate azi ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXI.
încep să scriu, eu cred, nimicuri
încep să scriu, eu cred, nimicuri,
că doar în lume-i primăvară,
toți, așteptăm, ieșitu-afară,
săraca mamă așteaptă plicuri.
de la feciorul cel plecat,
să-și caute al său destin,
el s-a-mbătat cu roșu vin
și de-a sa mamă a uitat.
acuma iară-i supărat,
pe lumea asta urâcioasă
și de acasă a plecat.
noroc să caute și-n drum,
a spart un cuib de rândunică
și s-a-ntâlnit numai cu fum ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXII.
cu gând curat veneam spre casă
cu gând curat veneam spre casă,
tu semn cu mâna mi-ai făcut,
să vin să-mi vinzi al tău sărut,
eu, deja te vedeam mireasă.
același dulce sărutat
îl voi purta în gând mereu,
atât cât va vrea Dumnezeu,
nu pot să spun că l-am uitat.
of! Doamne, iarăși am uitat,
în plină zi cu cer senin,
să îți mai fur un sărutat.
iubita mea mult prea frumoasă,
m-ai ocolit în drumul tău,
în timp ce te-ndreptai spre casă ...
8 februarie 2013 – Baia Mare
XXXIII.
pe lumea asta-s furios
pe lumea asta-s furios,
nu mi-a adus decât necaz
și multe lacrimi pe obraz
și m-a întors cu susu-n jos.
abia acum mărturisesc,
de-al meu trai, de-a mea tihneală,
tuturor dând socoteală,
eu, în urmă-mi nu privesc.
privesc spre cioata din pădure,
tăiată fără aprobare,
de un topor, de o secure.
privesc-nainte cu păcat,
spunându-vă chiar din colină,
să nu credeți că v-am uitat ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXIV.
iubito-ți scriu cu iz dement
iubito-ți scriu cu iz dement
și chiar te rog să fii cu seamă,
fără să știu nici cum te cheamă,
îți spun de azi sunt absolvent.
tu nu-ntreba de școli gătate,
c-am să mă bâlbâi garantat.
să nu mă crezi niciun ratat,
îți spun cinstit c-o facultate.
chiar trebe școli să ai o mie,
să-i spui ființei c-o iubești
și c-ai în suflet bucurie.
nu cred să fie adevărat,
o vorbă din cele rostite,
de astăzi sunt licențiat ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXV.
îți scriu cu pix o scrisorică
îți scriu cu pix o scrisorică,
pe care dacă nu te plictisești
chiar vin și rog să o citești
și îți mai spun că n-am nimică.
scrisoarea mea să te găsească bine,
în loc de-antet voi desena o floare.
și-o rândunică-n lume călătoare
și doar atât eu nu pot fără tine.
cu ce-s de vină, ori cu ce-am greșit,
atunci în ziua cea cu soare,
în piață de ne-am întâlnit.
de-atunci într-una mă gândesc,
de câte ori e soare afără
cum să mai fac să te-ntâlnesc ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXVI.
iarăși ninge lin afară
iarăși ninge lin afară,
eu la sobă mă-ncălzesc
și la tine mă gândesc,
cum să ne-ntâlnim deseară?
de când stau cu tine-n gânduri,
zăpada s-a adunat,
geamul mi l-a astupat,
fulg cu fulg și rânduri rânduri.
n-am putere să te sun,
dar nici n-aș ieși afară,
iau pixul și îți compun.
vreau să-ți scriu ceva frumos,
despre ger sau despre iarnă
și iubirii de folos ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXVII.
iubita mea azi îți mărturisesc
iubita mea azi îți mărturisesc,
doar astăzi am curaj de-a-ți spune,
vreo zece mii de vorbe bune,
așa ca să mă spovedesc.
la pop-am alergat degrabă
să-i spun și poate-n rugăciune
să te apropie de mine,
el mi-a răspuns că are treabă.
acum chiar nu știu ce să fac,
aștept o altă zi mai norocoasă,
de mine aproape să te-atrag.
nu sunt frumos dar am virilitate,
de vrei să vezi eu zic să-ncerci
și o să vezi că-mi dai dreptate ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXVIII.
chiar dacă nu-i o zi cu soare
chiar dacă nu-i o zi cu soare,
iubita mea cu ochi căprui,
te rog să nu spui nimănui,
că ți-am trimis în dar o floare.
și-un buchețel de ghiocei,
în mâna dreaptă l-ai luat,
l-ai mirosit, l-ai sărutat
și chiar că te-asemeni cu ei.
iubita mea ești prea sfioasă,
am pus în el iubire și parfum,
azi vreau să te conduc acasă.
de-a fi să se-mplinească visul,
și chiar de-o fi să mă îndrăgostesc,
am să-ți arat la noapte paradisul ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXIX.
fără să mă gândesc azi la păcate
fără să mă gândesc azi la păcate,
scriu lumii, mie fără de folos,
că totul e cu susu-n jos,
mă duc și-mi caut iar dreptate.
dacă a fi să n-am noroc,
căci a se-ntâmpla azi se prea poate,
o să-mi adun doi saci de sănătate
și-aș putea trece și prin foc.
de dorul tău mă simt ca un nebun,
alerg fără de țintă-n jos și-n sus,
văd totu-n ceață, văd totu-n fum.
cum aș putea să îți mărturisesc,
ca tu, frumoaso, să mă înțelegi,
cât iubesc și câte pătimesc ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXX.
nimic din lume n-am să duc
nimic din lume n-am să duc,
nimic la lume n-am să cer,
atuncea când a fi să pier,
doar îngropați-mă sub nuc.
și mă depuneți chiar la rădăcină,
ca frunza umbră să îmi facă,
iar păsările-n el să nu îmi tacă
și spuneți-le tuturor că nu am nicio vină.
de sus, din cer, din bolta prea-nstelată,
să nu mă așteptați, nu voi veni,
nu n-am să vin, nu vin, să-mi cer răsplată.
de-a fi să duc ceva-ntre stele,
nimic din ce e pământesc,
îmi puneți rima și versurile mele ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXI.
vreau totul azi clarificat
vreau totul azi clarificat
și de e rău și de e bun
și de e ceață și de-i fum,
nainte de al meu plecat.
de-o fi să plec spre-o altă zare,
duceți-mă încet și chiar nu mă treziți,
în șoaptă doar să mai vorbiți
și-apoi să m-aruncați în mare.
de-o fi răsplată ca să căpătați,
pe-o coală voi lăsa o poezie,
la altă nici să nu vă așteptați.
de-a fi așa, așa de nu a fi,
vreun secol pe aici mai stau,
de-aici nu m-oi grăbi, nu m-oi grăbi ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXII.
vă las prieteni să vă așezați
vă las prieteni să vă așezați,
lângă o bere poate sau lângă un vin,
c-o lacrimă sau c-un suspin,
pe mine nu mă așteptați.
mărunt am fost mereu mereu,
mă duc spre stele, chiar spre stele
duc toate dorurile mele,
le duc la Dreptul Dumnezeu.
de-ntors vă spun nu este cale,
or plânge după mine două babe
și toate pietrele din vale.
însă pe-acolo, de pe ceruri,
plecat fiind făr-de întors,
am să rămân cu-a mele doruri ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXIII.
ce-o fi cu mine, chiar, ce-o fi?
ce-o fi cu mine, chiar, ce-o fi?
nici liniștea nu mi-o găsesc,
nici nu știu dacă mai iubesc,
dar văd că mor cu fiecare zi.
citit-ați bine, da, e-adevărat,
nici rugăciunea n-o mai pot rosti,
nici liniștea n-o pot găsi,
nu știu ce oare, cu mine s-o fi-ntâmplat.
să fie oare vreun blestem,
rostit de vreo domniță supărată,
de astea chiar mi-e frică și mă tem.
dacă mai are rost mai pun o întrebare,
n-aș pune una poate nici o mie,
de ce-a căzut pe mine, de ce oare?
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXIV.
aș vrea să protestez
aș vrea să protestez,
sincer și curat,
că m-am săturat,
vreau alt nume de botez.
moartea de-o veni,
mă va caută,
nu mă va afla,
nu mă va găsi.
nu mă las luat
de va fi așa
m-apuc de luptat.
ce drept are ea,
să-mi spună cinstit,
de-aici să mă ia!
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXV.
moarte aprigă și-amară
moarte aprigă și-amară,
vii iei suflet rând pe rând,
lași femeile plângând,
cum ne duci în a ta țară?
de-aș putea, da, de-aș putea,
ți-aș da foc să arzi de vie,
să nu aduci sărăcie,
moarte aprigă și rea!
alții poate-ar da palate
și-ar da aur și argint,
ca să scape ei de moarte.
eu, sincer și-adevărat,
încă-un veac voi să rămân,
pe pământ mai am de stat ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXVI.
n-am să plec în sărăcie
n-am să plec în sărăcie,
până nu-mi voi termina,
de arat și semănat țarina,
și-am de săpat încă-n vie.
pe toate de-aici voiesc,
să le pun la socoteală
și-apoi pot avea tihneală,
frumos de le rânduiesc.
n-am să stau aici degeaba,
nici nu am să râncezesc,
peste-un veac îmi termin treaba.
sincer, scurt mărturisesc,
nu mor caii când vor câinii,
peste-un veac eu mai trăiesc ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXVII.
azi, iubire-ți spun curat
azi, iubire-ți spun curat,
fără a avea pretenții,
fără lipsă de intenții,
încă nu te-am înșelat.
și-nc-un rând iubita mea,
dacă mai vrei să asculți,
peste ape sunt și punți,
nici nu cred că s-a-ntâmpla.
sincer, fără să greșesc,
cu noroc și claritate,
doar pe tine te iubesc.
tu ești apă, dar și mare,
tu ești tot ce am mai scump
și privirea ta e soare ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXVIII.
nu știu de ce scriu sonete?!
nu știu de ce scriu sonete?!
doar așa ca scris să fie,
o frumoasă poezie,
nu știu de ce fac portrete?!
scurt, frumos, milităresc,
fără motiv a avea,
încă-un veac voi rămânea,
pe-aici să rămân voiesc!
dacă citite s-or vrea,
nici decum nu am habar,
vom trăi și vom vedea.
totuși, înainte de plecare,
sincer stau și mă întreb,
câte-or fi citite oare?
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXIX.
iubita mea din nordu-ndepărtat
iubita mea din nordu-ndepărtat,
îți scriu din țara soarelui răsare,
chiar, uite-ți scriu din depărtare,
ca să nu crezi că te-am uitat, nu te-am uitat.
nu știu scrisoarea pe poștă să ți-o pun,
sau s-o trimit, așa, recomandată,
exact cum procedam și altădată,
iar tu să o primești mergând pe drum.
o iei, o ții chiar cu strânsoare,
știind de unde e, din țara răsăritului
și chiar te bucuri c-ai mai primit scrisoare.
trecut-au ani, vreo câțiva zeci,
cu-o dragoste fierbinte și cu mare iubire,
tu chiar pe tine vrei să te întreci?
8 februarie 2013 –
Baia Mare
XXXXX.
la poala codrilor cu frunze
la poala codrilor cu frunze
vin păsările să se-adape,
dar și mistreții ca să sape,
cu colții căutând meduze.
la poala codrilor cu frunze,
vin păsările călătoare,
vin ca să fure din splendoare,
azi au venit și buburuze.
culoarea lor e fermecată,
dar printre păsări, printre buburuze,
un băiat așteapt-o fată.
din codru, iată, că apare
și printre multe sărutări,
băiatul îi dă o floare ...
8 februarie 2013 –
Baia Mare
poemul rătăcirii mele
bună dimineața!
...
abia m-am trezit din noapte
înainte să adorm nici n-am avut
timp
să vorbesc cu mine
să mă analizez să mă întreb și
să-mi răspund unor întrebări
pentru că am și ajuns ziua de AZI
...
azi ... azi ... îmi doresc
azi îmi doresc să mă întâlnesc cu
fericirea
azi îmi doresc să ofer nu o clipă
de iubire
ci o veșnicie de iubire
azi îmi doresc să fiu prieten cu
toată lumea
azi îmi doresc să nu mă cert cu
nimeni
azi îmi doresc să fiu mai
înțelegător
azi îmi doresc să arunc înspre
prieteni
cu bunătate
azi îmi doresc să fac doar
lucruri minunate
azi îmi doresc să rostesc o
rugăciune
mâine o să-mi doresc să pot rosti
două
poimâine trei
azi îmi doresc să fiu mai
prietenos ca niciodată
azi îmi doresc să fiu astfel
încât
nici prietenii să nu mă mai
recunoască
azi îmi doresc să fiu eu
azi îmi doresc să mulțumesc
tuturor de lângă mine
că mă suportă
azi îmi doresc să nu mă întâlnesc
cu ură și răutăți
azi îmi doresc să fiu mai bun
decât am fost până ieri
azi îmi doresc să respect pe
toată lumea
azi îmi doresc să vorbesc doar
lucruri frumoase
azi îmi doresc să iubesc pe toți
de lângă mine
azi îmi doresc să mângâi un copil
aflat în suferință
azi îmi doresc să-i aduc unui om
aflat în suferință
un zâmbet într-un colț al gurii
azi îmi doresc să-l ajut pe cel
neputincios
azi îmi doresc să mă întâlnesc cu
mine
și să mă cert dacă greșesc
azi îmi doresc să iubesc
azi îmi doresc să dau un sfat
prietenilor
amicilor și tuturor celor ce mă
cunosc
să nu uitați să faceți din
fiecare zi
mereu azi
AZI ...
și se făcu amiază ...
mă retrag în
liniște pentru a nu mă vedea nimeni
și analizez
cele câteva ceasuri din ziua de azi
azi ... azi
...
azi am început
ziua incredibil de frumos
mi-am dorit
atât de multe lucruri
și nu am
reușit nimic din toate cele dorite
n-am oferit
nici măcar o clipă de iubire
pe toți i-am
privit cu ură și dispreț
m-am certat cu
toți din jurul meu
am alergat în
sus și-n jos fără să-mi dau seama
că jignesc pe
cineva
n-am oferit
dragoste n-am oferit iubire
n-am fost bun
dimpotrivă am făcut pe cei din jurul meu să sufere
și iar am
jignit
pe cât am fost
de vesel la începutul de zi
pe-atât de
trist sunt în această secundă
nimic din ce
înseamnă stimă și respect
nu-mi sunt
prietene
și niciunul de
lângă mine nu mi-a spus o vorbă
m-a lăsat să
excelez în prostie în ură
în neprietenie
acuma îmi dau
seama lângă cine-mi petrec viața
câteva ore din
viață
câteva ore din
tinerețe câteva ore doar câteva ore
și câte-or fi
pân-la final de zi
fac exerciții
cu mine de stimulare a bunătății
a bucuriei a
fericirii
nu cred să
reușesc îmi este din ce în ce mai greu
azi încă nu am
zâmbit
azi încă nu am
fost fericit lângă cei din jurul meu
azi încă nu
m-am bucurat de nimic
azi încă nu am
oferit bunătate
azi încă n-am
vorbit frumos
și încă este
azi
da încă e azi
speranța
oricum se crede că moare ultima
îmi dau cu apă
rece pe față și-ncerc să-mi aduc aminte
de toate cele
câte mi le-am propus dimineață
nici nu mi le
mai aduc aminte pe toate cele
dar încă e azi
...
mai stau puțin
aici și-apoi plec acasă
măcar acasă să
fiu așa cum mi-am dorit
și bun și
bucuros și fericit și amabil și recunoscător
și prietenos
și iubitor
fără să mă mai
gândesc
nici nu-mi dau
seama că iar e seară
e seară?
Doamne când au
trecut ceasurile din ziua de azi?
ce am făcut cu
mine?
cum mi-am
petrecut ziua?
ce am făcut
azi?
sincer –
NIMIC!
nici nu pot
rosti rugăciunea - ,,Doamne îți
mulțumesc
pentru ziua de
azi! Ajută-mă să ajung ziua de mâine!”
nici nu spun
noapte bună
adorm fără
rugăciune și în păcat
ăsta am fost
eu azi
ăsta sunt eu
azi
și precis ăsta
voi fi și mâine
deci cine sunt
– iertați-mă dar azi sunt UN NIMIC ...
azi sunt UN
NIMENI ...
azi sunt EU
...
și am vorbit
doar de mine ...
o zi din viața
mea arată cam așa ...
dimineața plin
de speranță de optimism
la amiază –
încă sper încă sunt optimist
seara – fără
speranță fără doza de optimism
regrete și
păreri de rău târzii
oricum ziua a
trecut degeaba ...
Baia Mare – februarie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu