duminică, 13 iulie 2014

Editorial. "Samba ucisă"

Cum între tragedia de la 1-7 cu Germania și drama de la 0-3 cu Olanda, Scolari a schimbat 6 titulari, peste jumătate din garnitură, se poate spune că Felipão a încurcat selecția sau că Brazilia n-a mai reușit să scoată la rampă superfotbaliști de talia lui Pelé, Garrincha, Romario ori Ronaldo.
Amîndouă variantele sînt de discutat. Specialiștii înclină însă spre ultima, considerînd că destui dintre cei care alcătuiesc azi Seleçao n-ar fi avut loc în reprezentativele mai vechi. Marcelo, Fred, Hulk, Paulinho, Ramires și Willian ar deschide lista cu pricina.
Va trebui luată în seamă și cealaltă ipoteză, numai că într-o măsură mai mică de vreme ce reproșurile adresate lui Felipe Scolari vizează în special neconvocările lui Ronaldinho și Kaka. Greu de crezut că tocmai veteranii amintiți, unul trecut de 34 de ani, altul de 32, ar fi fost capabili să salveze corabia auriverde de la naufragiu. Atît că la Rio, ca și la București, cea mai bună echipă în caz de eșec e, firește, echipa care n-a jucat!
Și eu aș opta pentru varianta secundă. Ba aș remarca și că renumele fotbalului brazilian a luat-o înaintea valorii acestuia, mult înainte. Din ce în ce mai tineri, jucătorii importați de peste Atlantic continuă să aibă o cotă uriașă, dar nu și o clasă care să justifice căruța de bani plătită pentru ei. Dovadă că PSG a scos recent 50 de milioane de euro pentru David Luiz și-l va plasa lîngă Thiago Silva, la rîndu-i cumpărat în 2012 cu 42 de milioane, deși amîndoi s-au făcut de rîsul lumii după “optimi”. În prezent, pare mai important să fii brazilian ca să ajungi la un club european bogat decît să ai stofă de star!
Dincolo de penalty-ul clar pe care “centralul” algerian Haimoudi i l-a refuzat sîmbătă, în finala mică, lui Oscar la scorul de 0-2, samba a murit la Copa do Mundo.
Nici măcar n-a murit frumos, din care motiv Seleçao riscă să piardă, ori a și pierdut, poziția rezervată “naționalei” socotite cea mai talentată și mai admirată de pe pămînt, cea mai exuberantă. Cînd izbînzile brazilienilor se transformă tot mai mult în amintiri, fotbalul nu cîștigă din această mișcare. Dimpotrivă.


                                                              OVIDIU IOANIŢOAIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu