La editura
„Amanda Edit” Bucureşti, director Baki Ymeri a văzut lumina cea de-a patra
carte de poeme a lui Vasile Dan Marchiş numită „Zodii de rezervă”, redactor de carte
Ioan Dragoş şi o prefaţă semnată Daniel Marian. Volumul cuprinde 56 de poeme iar
despre autor poetul albanez Baki Ymeri afirmă că: „Vasile Dan Marchiş este un
poet real şi original. Este cel care s-a oprit lângă noi cu povara
metaforelor”. La rândul lui poetul Ioan Dragoş consideră că: „Poezia lui
Marchiş are sintagme reuşite, dezbate teme apropiate de socialul economic,
religios şi de asemenea de universul structural” . Poetul Dragomir Ignat citindu-i
poeziile observă că: „Sunt detectabile câteva simboluri cu care operează poetul
– iubirea, mirarea, cuvântul, imaculata zăpadă, iarna ca anotimp şi stare de
spirit în acelaşi timp, dumnezeirea”. Poeta Betty Kirchmaier Donca opinează: „Mesajul
este transmis prin sintagme bine gândite, poetul caută să aprofundeze ideea pe
care o coace în minte, dând poeziei unele figuri de stil”. Poetul Ion Bogdan
vorbeşte laudativ la adresa poetului: „Vasile Dan Marchiş pleacă de la o idee
şi construieşte în final o arhitectură de catedrală, ba chiar ne surprinde cu
unele rezolvări. Fără prea multe zorzoane, cu simplitate dar nu cu simplism, el
reuşeşte să facă una sau mai multe metafore la fiecare poem”.
Ca unul care i-am
citit creaţia, mi-aş permite să fac câteva comentarii la adresa celui mai
recent volum al său „”Zodii de rezervă”. Pentru poet „Între pământ şi cer/n-a
mai rămas loc/nici măcar/pentru o virgulă…(Între cer şi pământ) iar poziţia lui
privind Poezia este aceasta: „Mi-am însuşit iubirea/precum o recompensă/nu ca
un element obişnuit/tratând-o fără indulgenţă/să nu încadreze totul fără rând/în
geografie/sau în istorie/Salvarea mea este/că am dus în eroare pe satana/cu
poezia” (Poziţia mea); în „Meditaţie extremă” observăm această obsesie a
poetului – Cuvântul – îmblânzit pentru a putea fi pus alături de altele şi a se
naşte asfel poemul: „În timpul în care/am consumat o sută de pâini/am scris o
poezie…/Apoi am mai scris/peste o sută de poezii/de dorul pâinii… În „Examenul
de credinţă” poetul Marchiş se destăinuie cititorilor lui: „Nu mă pot opri din
scris cu una cu două/din cauză că/însăşi această scriere/este considerată un
examen de credinţă…”. Poetul este afectat şi de modul cum unii confraţi
„virusează” Limba Română: „S-a tocmit un certificat medical/al limbii române/
Virusul care a dus la/scăderea fără precedent a imunităţii verbelor/a impus/şi
retragerea din uz/a unor substantive şi atribute/rămânând a fi expuse spre o
largă circulaţie/doar suspinele:/a,e,i,o,u,ă, î/ (…) în „Încercarea cea mai
grea”; această temă a limbii materne este reluată ca de altfel şi în
„Încercarea cea mai grea III”: „Gramatica e plină de nevoi/Gramatica nu-i
poveste/Între limba română şi unele limbi străine/e război/Ici cuvinte materne
nimicite/Mai încolo cuvinte străine rănite…/Gura mi-a devenit un spital de
cuvinte…”; este şi un generos, vedem asta în poemul „Ocazie 4”: „Mi-a fost
atribuit/drept recompensă auzul/nu ca factor obişnuit./De aceea pot dărui/o
ureche celui ce nu aude”; îşi arată dragostea faţă de păsări şi zborul lor
maiestos în poemul „Motivare”: „Cât am dezamăgit păsările/Prin instinctele de
tot felul/Ce ne-au determinat/Să ne jucăm de-a aripile. Însă nu-i pasăre
care/Prin măreţia ei/Să se joace de-a mâinile.” În „”Fără garanţie I şi II
vorbeşte, la modul ironic, fără teamă despre moarte care poate fi „regizor” sau
„antrenor sportiv”, iar în poezia „Profil” intrăm puţin, prin versurile lui, în
atmosfera apăsătoare a lui Bacovia: „Scriu parcă conduc pe ultimul drum/o
sumedenie de cuvinte moarte”. Poezia cu tentă religioasă, cu întrebări şi
mirări ale poetului privind rostul nostru pe pământ o găsim în poeme precum:
„Singura copie II”, „Extrema mirare”, „Meditaţie extremă”, „Prin propriile
forţe”, „Minima cerere”, „Normă”.
Ce am remarcat încă
de la lecturarea primelor poeme semnate Vasile Dan Marchiş este originalitatea
şi linia poetică pe care merge deoarece pentru el scrisul este ca rugăciunea de
dimineaţă sau Tatăl nostru pe care-l rostim la slujba de duminică sau în
momentele grele ale vieţii. El scrie zilnic, acasă sau la serviciu, noaptea ori
ziua, deoarece, aşa cum spune în poezia „Încercarea cea mai grea”, un fel de
„Ars Poetica”: „Arde în mine/arhiva de rugăciuni nerostite. Scriu parcă/mă
debarasez de materiale inflamabile. Scriu parcă/mă dezbrac de haine cuprinse de
foc”.
Poet
nonconformist, decis şi încăpăţânat ( în sensul bun al cuvântului ) în ceea ce
intreprinde nu se opreşte din ceea ce şi-a propus sau ţinteşte, aici vorbind şi
de revista „Izvoare codrene” al cărui fondator şi coordonator general este.
Ceea ce surprinde plăcut e faptul că fiecare poezie are un mesaj bine definit
şi poetul abordează şi probleme stringente, mereu actuale ale societăţii în
care trăim: „Pentru a se putea descrie/în cuvinte viabile/dimensiunea crizei
mondiale,/dicţionarul tuturor locuitorilor acestui pământ,/trebuie inclus/în
rândul materialelor reciclabile…”(„Dimensiunea crizei”).
Şi ca o
concluzie, am să mă folosesc de spusele lui Daniel Marian din prefaţa cărţii: A
fi Vasile Marchiş şi a scrie „Zodii de rezervă”, înseamnă că eşti Poetul. Şi
Poezia”.
Gelu
Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu