Inspectoratul Școlar București spune că, în ultimul an,
elevii din Capitală au chiulit de 3,2 milioane de ori. Absențele motivate au
fost ceva mai multe și raportat la numărul de elevi, rezultă că fiecare a
chiulit, în medie de aproape 13 ori în ultimul an. În teorie, la 10 absențe pe semestru se scade un
punct la purtare. În concluzie, copiilor din București și nu numai, nu le place
să vină la școală. Nimic de spus, profesorii trebuie să primească salarii mai
mari, dar îi va face asta pe copii să vină cu drag la școală? O soluție ar fi
ca școala să nu mai dea note. În Finlanda, copiii nu sunt notați până la 16 ani
și un sistem similar e folosit și în Marea Britanie. Supriză, el există și în
România, e drept, la o școală privată din Cluj Napoca, care predă după
curricula britanică.
În traducere liberă, House Point înseamnă Punctul Casei. La Transylvania College
din Cluj, copiii de la clasa I până la a XII-a sunt împărțiți în trei case: Vulturii
Aurii, Lupii Albaștri și Urșii Roșii. Ca în filmul Harry Potter.
Punctele câștigate de copii ajung în contul Casei din care
fac parte. La sfârșit de an, casa cu cele mai multe puncte este declarată
câștigătoare. Dar pentru ce se primesc punctele respective?
Alma Ciorbă, elevă în clasa a IV-a: „Păi nu e atât de greu.
Doar trebuie să dai răspunsuri corecte și să faci ceva suplimentar, care să ne
uimească pe toți”.
De fapt, aceasta e cea mai importantă diferență față de
sistemul cu note de la 1 la 10. Elevii nu primesc puncte pentru ce fac bine
oricum, ci pentru ce fac în plus. De exemplu, dacă în loc de trei probleme cât
era tema la matematică au făcut patru. Sau dacă profesorul constată că elevul
se implică mai mult la ore decât o făcea la începutul semestrului.
Punctele notează de fapt progresul individual, dar și felul
în care elevii colaborează cu colegii lor. Cei mai buni dintre elevi ajung să
ocupe diverse funcții în cadrul Caselor și trebuie să îi ajute pe cei mici să
adune cât mai multe puncte, stimulându-i și să aibă inițiativă, dar și să
lucreze în echipă.
David Funar, administrator al Urșilor Roșii: „E bine că sunt
multe funcții, pentru că implică mai mulți elevi și atunci care are potențial
și vrea să facă mai mult decât să fie un simplu elev are de lucru.”
La ore nu există
nici conceptul clasic de elev scos la tablă. Se pune accent pe comunicarea dintre elevi și
profesori și, din când în când, se mai dau și lucrări de control. Părintele
primește rapoarte cu evoluția copilului în fiecare lună, dar de notarea
propriu-zisă nu se pune problema până la liceu. Atunci se dau examene la mai
multe materii, lucrările sunt corectate de profesori din Marea Britanie și
într-un final, sunt echivalate cu bacalaureatul românesc.
În plus, nu
există presiunea timpului. Dacă un copil nu e pregătit să dea unul dintre
examene, acesta se poate amâna.
Până acum, două
generații au terminat în acest sistem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu