O seamă de cuvinte din latina vulgară fosilizate în graiul arhaic maramureșean

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA

_____________________________________________________________________________

            Cu privire la apariția creștinismului la români, în planul ipotezelor cred că putem accepta, fără prea mari rezerve, următoarele principii stabilite de mai multă vreme de către istoricii Bisericii: (1) Poporul român s-a creștinat în primele veacuri, primind mai întâi revelația divină în limba latină zisă Vulgata, transmisă prin păturile de jos ale societății, soldați, negustori, sclavi sau funcționari ai administrației imperiale; (2) Limba slavonă a devenit limbă de cult la românii nord-dunăreni mult mai târziu, în chip fortuit, după așezarea unor populații slave la sud de Dunăre și închegarea unor organizări politice și militare ale acestora, populații slave care au primit mai târziu religia creștină (în secolele IX – X). În acest interval de aproximativ șapte veacuri, dintre secolele III – X, protoromânii (sau vlahii, cum mai erau numiți), au avut o limbă de origine latină și a fortiori o formă de viață religioasă creștină bazată pe aceasta; (3) Românii au avut o continuitate de viețuire pe teritoriul vechii Dacii până în nordul provinciei, la izvoarele Tisei. Pentru primul mileniu de după Christos în care, după cum spun unii istorici, documentele scrise tac, avem altfel de documente care vorbesc, avem documentele vii ale limbii vorbite, o limbă cu un substrat evident latin. De notat că, din punct de vedere cantitativ, avem mai multe acoperiri în arhaismele limbii române de azi din limba latină vulgară, în care a fost tradusă Biblia, decât din limba latină literară.

            Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că, în afară de tăblița votivă de la Biertan (județul Sbiu) din secolul al IV-lea d. H., inscripționată în limba latină cu celebra: ego zenovivs votvm posvi, noi avem și o serie de arhaisme (și totdată regionalisme) maramureșene de origine latină, deci din extremitatea nordică a arealului românesc, arhaisme care sunt de fapt latinisme fosilizate și păstrate intacte în straturile profunde ale limbii, multe dintre acestea regăsindu-se ca atare în textul Vulgatei. De unde ne vin aceste cuvinte? Au fost preluate din limba Cărții sfinte, care a picurat zilnic în urechea omului neștiutor de carte? Sau provin din alte surse, de natură laică și accidentală? Noi am selectat aici doar câteva astfel de arhaisme, performate în Maramureș de către oamenii în vârstă până în urmă cu trei-patru decenii, cuvinte care se află și în Biblia Sacra Vulgata, așa cum a fost Cartea tradusă din greacă în latină de către Sf. Ieronim, pe la sfârșitul sec. al IV-lea după Christos.

           

            Aierlea – altundeva; a merge în alt loc, a fi în altă parte. A grăi aierlea – a grăi în altă lature, a vorbi fără sens, a buigui, a aiura, a delira. În latină: alius – altul; aliunde – din altă parte. Iar în limba-soră franceză îl avem pe ailleurs exact cu același sens. În Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altundeva, acela este fur și tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”. 

            A dehonosta – a dezonora, a prejudicia onoarea, cinstea cuiva; a calomnia (arhaism performat până în urmă cu câteva decenii pe cursul superior al Văii Izei). În latină: honestas – onoare, cinste, bun nume, iar termenul negat, opusul: dehonesto – însemnând dimpotrivă a dezonora, a înjosi. Normal, termenul de onoare nu era curent în graiul vechi țărănesc, dar se găsește în Noul Testament, Sf. Apostol Pavel folosindu-l de mai multe ori în Epistolele sale (de ex. Rom. IX, 21; II Timotei, II, 20). În Epistola către Romani, Apostolul Pavel scrie: „Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?” (Rom., IX, 21).  În Biblia Sacra Vulgata: „An non habet potestatem figulus luti ex eadem massa facere aliud quidem vas in honorem aliud vero in contumeliam?”.

            Blem – a merge, la imperativ (de exemplu: „Noa, amu blem acasă!”. Sau: „Frunză verde de arin / Blem la crâșmă să bem zin” etc.). În latină: ambulare – a umbla. În Evanghelia după Ioan (V, 8), Iisus Christos zice slăbănogului de la scăldătoarea Betesda:  „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!” (In., V, 8). În Biblia Sacra Vulgata: „Surge, tolle grabattum et ambula!”. 

            Bucin – instrument muzical de suflat de mari dimensiuni, folosit de către păcurari la stână; trâmbită. În latină: bucina – trompetă, goarnă, trâmbiță. Când au început să apară autocamioanele și automobilele în Maramureș, oamenii bătrâni nu ziceau despre acestea că au claxonat, ci că „au bucinat”. Pe Valea Izei, la hotarul dintre Săliște și Săcel, spre sud, se află un deal înalt despădurit, de pe care există o foarte bună vizibilitate de-a lugul văii până departe și unde se poate improviza un bun post de observație, iar acest deal se numește „Gruiul Bucinilor”. Se vede treaba că de acolo se dădea alarma în vreme de primejdie sau de venire a altor neamuri asupra noastră. În Vechiul Testament, acolo unde este descris asediul Ierihonului, se spune: „Șapte preoți să poarte înaintea chivotului șapte trâmbițe din corn de berbec” ( Iosua, VI, 4). În Biblia Sacra Vulgata: „Septimo autem die sacerdotes tollant septem bucinas quarum usus est in iobeleo et praecedant arcam foederis”. 

            Cot, plural Coți – unitate de măsură pentru lungime, aproximativ 65 cm. În latină: cubitus – cot. Se măsura trecând o frânghie din mijlocul palmei pe la îndărătul cotului și înapoi în palmă, în lungul osului principal al antebrațului, numit în cărțile de anatomie cubitus. În Evanghelia după Luca este scris: „Și cine dintre voi, purtându-și de grijă, poate să adauge staturii sale un cot?” (Lc., XII, 25). În Biblia Sacra Vulgata: „qui autem vestrum cogitando potest adicere ad staturam suam cubitum unum”?. 

            Frămbdie – sfoară mai groasă de lână colorată, de regulă terminată cu mici ciucuri, cu care femeile își legau pânzătură sau zadia pe talie. În latină: fimbria – ciucure. Iisus Christos, atunci când descrie comportamentul fariseilor, spune: „Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de către oameni, căci își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de pe poale” (Mt., XXIII, 5). În Biblia Sacra Vulgata: „Omnia vero opera sua faciunt ut videantur ab hominibus dilatant enim phylacteria sua et magnificant fimbrias”.

            Fugău – fugar, pribeag, om care fuge de stăpânire și se ascunde în pădure. Și a zis Cain către Dumnezeu: „Rătăcitor voi fi eu și fugar pe pământ” (Fac. IV, 14). În Biblia Sacra Vulgata: „Ego vagus et profugus in terra”.

            Iască – Ciupercă parazită care crește pe trunchiul copacilor, văcălie. În vechime era folosită ca aliment și medicament. În stare uscată, era folosită la aprinderea focului, iasca se aprindea de la scânteile ce săreau la lovirea unei bucăți de cremene cu un amnar de oțel. În latină: esca – hrană, momeală pentru vânat. Încă din primul capitol al Cărții Facerii, Dumnezeu le-a zis primilor oameni de pe pământ: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Fac. I, 29). În Biblia Sacra Vulgata: „Ecce dedit vobis omnem herbam adferentem semen super terram et universa ligna quae habent in semet ipsis sementem generis sui sint vobis in escam”.

            Jămânări – frați gemeni, termen folosit nu doar pentru oameni, ci și pentru vitele casei, pentru iezii și mieii gemeni etc. În latină: geminus – gemeni. Cu privire la copii: „Și i-a venit Rebecăi vremea să nască și iată erau în pântecele ei doi gemeni” (Fac., XXV, 24). În Biblia Sacra Vulgata:  „Iam tempus pariendi venerat et ecce gemini in utero repperti sunt”. 

            Lăut – Spălat, curat. În duminici și la sărbătorile mari, omul era lăut (spălat pe tot corpul) și cu hainele schimbate. În latină: lavatum, lautum: - spălat. Este un fapt notoriu că evreii practicau spălatul pe mâini, din motive simultan igenice și rituale. Evanghelia după Marcu ne spune: „fariseii și toți iudeii, dacă nu își spală mâinile nu mănâncă”  (Mc., VII, 3).  În Biblia Sacra Vulgata: „Pharisaei enim et omnes Iuidaei nisi crebro lavent non manducant”.

            Mas – a rămâne de mas peste noapte, a fi găzduit pentru o noapte undeva. De unde: masalău – locul unde dorm vitele pentru o vreme mai scurtă, staul. În latină: manere – a rămâne; mansio – oprire; iar mansit – a rămâne pentru mai multă vreme. În Vechiul Testament ni se spune ce a făcut Lot în Sodoma, atunci când au venit îngerii. Anume i-a rugat să rămână de mas la el peste noapte: „Stapânii mei, abateți-vă pe la casa slugii voastre ca să rămâneți aici peste noapte” (Fac., XIX, 2).  În Biblia Sacra Vulgata: „Domini, declinate in domum pueri vestri et manete ibi”.  Iar după ce Lot a fost scos din Sodoma, „A ieșit Lot din Țoar și s-a așezat în munte și a locuit într-o peșteră, împreună cu cele două fete ale sale” (Fac., XIX, 30). În Biblia Sacra Vulgata: „Ascenditque Lot de Segor et mansit in monte duae quoque filiae eius cum eo et mansit in spelunca ipse et duae filiae eius”. 

            Mur – zid de piatră. Fundația vechilor case de lemn din Maramureș era făcută din piatră de râu și se numea mur, iar mortarul cu care erau prinse pietrele se numea muruială. În latină: murus - zid. În Vechiul Testament, întâmplările legate de scăparea spionilor evrei din cetatea Ierihonului este relatată astfel: Rahab „le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetății și ea locuia chiar deasupra zidului” (Iosua Navi, II, 15). În Biblia Sacra Vulgata: „Dimisit ergo eum per funem de fenestra domus enim eius herebat muro”.  Sau, în Epistola a doua către Corinteni, Sf. Apostol Pavel își narează peripețiile, scriind: „În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea ca să mă prindă, și printr-o fereastră am fost lăsat în jos peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui” (II Corint., XI, 32-33). Și în Biblia Sacra Vulgata:  „Damasci praepositus gentis Aretae regis custodiebat civitate ut me conprehenderet et per fenestram in sporta dimissus sum per murum et effugi manus eius”.  

            Oarzăne – (despre fructe) care se coc mai timpuriu. Derivat de la orz, plantă cerealieră care se coace mai repede decât celelalte din același gen, cu 7 – 10 zile înaintea grâului. În latină:  hordeum – orz. În Sf. Evanghelie după Ioan, la minunea înmulțirii pâinilor, se spune: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești” (In., VI, 9).  În Biblia Sacra Vulgata:  „Est puer unus hic qui habet quinque panes hordiacios et duo pisces”. 

            Teglă – cărămidă arsă. În latină: tegula – cărămidă. În limba română literară latinescul tegula l-a dat pe „țiglă”, însemnând element de acoperiș la casă format tot din lut ars, dar în graiul arhaic din Maramureș, exact ca și în latina vulgară, tegula înseamnă un element de construcție a peretelui, cărămidă. Din aceeași familie de cuvinte, în latină: tegumentum – înveliș; tectum – acoperișul casei etc. Unii autori de dicționare consideră în mod greșit că termenul „teglă” ar proveni din limba maghiară, pentru simplul motiv că termenul există și în această limbă, deși cuvântul latin este considerabil mai vechi decât stabilirea maghiarilor în zonă. Pe de altă parte, nu este exclus însă ca și cuvântul asemănător din maghiară să provină tot din latină. În Sf. Evanghelie după Luca, acolo unde se descrie cum a fost introdus un paralitic la Iisus prin acoperișul casei, se spune: „Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus” (Lc., V, 19). În Biblia Sacra Vulgata: „Et non invenientes qua parte illum inferret prae turba ascenderunt supra tectum per tegula submiserunt illum cum lecto in medium ante Iesum”. 

            Uștioară (cu varianata ușcioară) – diminutiv de la ușă, însemnând o ușă mai mică, o portiță de intrat în ocol ori în staulul oilor. În latină: ostium – intrarea în casă, ușă; Ostia – cetate veche în Italia, unde se afla poarta de intrare din Mare pe râul Tibru spre Roma. În Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur și tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”. 

            Vargă – nuia subțire și flexibilă cu care se aplicau uneori pedepse corporale la copii. În latină: virga, sau virgula – nuielușă. Cuvântul apare frecvent în Proverbele lui Solomon. De exemplu: „Prostia este lipită de sufletul copilului, numai varga certării o va depărta de la el” (XXII, 15). Sau: ”Nu cruța pe copilul tău de mustrare, căci dacă îl lovești cu varga nu moare” (XXIII, 13).  În Biblia Sacra Vulgata: „Stultitia conligata est in corde pueri et virga disciplinae fugabit eam”, respectiv: „Noli subtrahere a puero disciplinam si enim percusseris eum virga non morietur”.    

            Vintre – pântece, abdomen. În latină: ventriculus – stomac. În Sf. Evanghelie după Ioan: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In, VII, 38).  În Biblia Sacra Vulgata: „Qui credit in me sicut dixi Scriptura flumina de ventre eius fluent aquae vivae”. 

            Zipt (cu varianta vipt) – un sac mare de grăunțe sau de făină cât poate duce un bărbat, o anumită cantitate suficientă pentru o perioadă mai îndelungată;  prin extensie: merinde, provizii de hrană. În latină: victus – hrană. În Proverbele lui Solomon (XXVII, 27): „Și laptele de capră îl ai cu îndestulare, pentru hrana casei, și merinde pentru slujnicele tale”. În Biblia Sacra Vulgata: „Sufficiat tibi lac caprarum in cibos tuos in necessaria domus tue et ad victum ancillis tuis”.