POESIS - IOAN DRAGOŞ

Jucăria cea bună

”suntem într-un basm cu mai multe sfârșituri
spune mircea
oi albe cu miei negri
mă uit la tine
cum se uită copiii
la colegele lor din clase paralele
chiar și atunci când sunt somați
să facă plata pentru secundele de rătăcire
dar vezi că vorbele
nu pot povesti
ce înseamnă cufundarea trupului în apele liniștite
palmele tale
 închid cu sfială oglinda 
un zid gândit zadarnic
și întrebarea
cine întorcându-se sine
numai pe sine se va afla
din ce-am avut
nimic n-am pus deoparte
acum întâmplările se produc
prin afișaj electronic
niciodată nu greșim butoanele lacrimilor
așa trecem de la viitor la trecut
sub ochii vigilenți ai paznicilor
pe care nu-i plătește nimeni
mulțimea cântă cifrele
nu are încredere în poezie
căci poezia te derutează
oi negre cu miei albi
fiecare cere jucăria cea bună
notează ce ai văzut
vorbește limpede
împachetează bine cuvintele
poezia derutează”

Fluxul şi refluxul seminţelor de busuioc şi de cimbru

"Coşuri cu iarbă
cu cinci pâini și doi pești
lada cu scule pierdute-n grădină
nu mai vine nimeni
să-mi adune jucăriile
sămânța de busuioc și de cimbru
tot mai multe
cele pierdute și necăutate
în grădină în gări
pe sub mese
poate vreun înger
are nevoie de ceva piese
la gospodăria lui  cu documente în regulă
departe de fluxul și refluxul puterii
totul e să nu-ți fie frică
să renaști din cenușă
în grădinile îndepărtate
ordinea se croiește cu foarfeca
zornăind unghiurile
cele mai obscure ale armurilor
seara la geam
aud respirația triunghiurilor prea severe
după legile tăcute ale migrației
ca tot ce nu se poate trăi
încă o dată
pe urmă se face liniște
se face tăcere
așa ajungi la pagina șaizecișitrei
marioneta mea
vino de te joacă-n perdea”

Tulburarea apei

”despre ochiul rotindu-se 
asemeni unui fulg de păpădie
scrie la pagina unsprezece 
și despre faptul că ar putea fi chiar speranța 
unui stăpân 
că vreodată va ajunge mai înțelept 
și mai liber 
după o zi în natură 
cu elixirul absorbit din pahar 
vine și mustrarea 
aceeași distanță același semn 
printre legile unor trecute întâmplări 
oglinzile se dilată 
am ajuns 
și am uitat gestul potrivit 
cum scrie sub lanterna magică 
felurite chei pentru extaz 
trec prin fața mea 
și-mi șterg sudoarea de pe frunte 
la pagina o sută cincizeci 
timpul îmi aruncă un braț îndrăgostit 
după gât 
scrie în ispitirea timpului 
un braț de curtezană 
un braț de caracatiță 
un ștreang 
dumnezeiește mângâie el 
sorbind lacom mulțumirile 
după o zi în natură 
și unele împrejurări 
bătute de vânt”