Poesis - Costel Stancu

 

Umblu prin oraș cu propria-mi fotografie

în mînă. Opresc trecătorii și îi întreb:

l-ați văzut, vreodată, pe omul acesta?

Ei dau din cap că nu. Mă privesc în ochi și o

spun cu atîta convingere de îmi vine să cred că

m-am născut în ziua de odihnă a lui Dumnezeu.

Nici mama nu mă recunoaște, nici prietenii,

nici femeile care au dormit cu ea sub pernă,

nici fotograful care mi-a făcut-o,

mirat că aerul se colora împrejurul meu.

Pînă și cîinele mă latră ca pe un străin.

Copiii vor să-mi deseneze ochelari și mustăți,

poate așa își va aminti cineva de mine.

Doar groparul se arată interesat. Miroase cîștigul.

(Pentru el, toate fotografiile sînt bune

de pus în rama unui mormînt.)

Dar nu renunț. Umblu prin oraș cu propria-mi

fotografie în mînă. Nici eu nu mai sînt sigur dacă

l-am văzut vreodată pe omul ce îmi zîmbește din ea.

Poesis - Valentin Lupea

 

SOLUȚIE LIRICĂ DE MOMENT

Acolo, unde cuvântul

nu mai poate numi,

începe teritoriul

incomensurabilului,

al spațiilor infinite,

iar pentru eul liric

rămâne suferința

de a nu se iniția

prin realitățile

infraverbale,

mitice,

oferite-n drumul

său,

de tăcere,

prin a sa viață,

din nou

spre tăcere.

Imaginându-mi

absolutul,

drept un domeniu

al tăcerii,

sunt tentat să cred

că aceasta-i soluția

cea mai lucidă,

de care poate dispune,

la un moment dat,

arta modernă.

(Din volumul

OFRANDĂ SUFLETULUI MEU,

Editura PANDA PRINȚ

din Baia Mare, 2026)

Poesis - Ioan DRAGOȘ

 

Tăcem în linii mari despre aceleaşi lucruri
 
„există locuri ascunse pline
de bunătăți
până terminăm de căutat
îmbătrânim
organizăm panica
tăcem în linii mari despre acelaşi lucru
în hățișurile libertăţii
nu tot ce poate fi numărat contează
încearcă să nu te împotrivești
prefacerilor care se abat asupra ta
nu te îngrijora
că traiul îţi este întors pe dos
n-ai de unde să știi
că faţa cu care te-ai obișnuit
e mai bună
decât ceea ce o să vină
imagini stratificate
frunzele-s cu toamnă scrise
viitoare dovezi
lista de tăceri
te așezi pe scaun
e o simplă sfârșeală
sau mai mult
pierzi numai cheile
cuvintele nu mai leagă nimic
dezleagă tot
intri din grădină
te descarci de curenții în exces
din sacul de piele
care se strânge
simţi reptila umedă
care te pândește din ungherul
întunecat
ca întotdeauna
ceea ce este neclar
fascinează
chei rupte
de-a dreptul cătușe
un consens de ferestre mate
până una alta pe trepte nu urcă nimeni
nemișcată e uşa dintre camere”

FEBRUARIE

 

Poesis - Maria MATEI

 

Aproape lacrimă,

aproape orb

Îți spun, prietene, că plânsul e o stare

ce-și ondulează aripile-n jos,

își pune-o haină prea subțire

prin care bate vântul nemilos.

Tot el amestecă în creuzet: lacrimi fierbinți

și lacrimi reci,

doar una rătăcește printre sfinți

și-ți face din oglindă lungi poteci.

Acum îți spun: nici râsul nu e fără de grimase,

alunecă pe-o umbră-ndepărtată,

își flutură turbanul de mătase,

iar uneori, fără să știi, te poartă

cu ironie, sub o mască.

Aproape lacrimă, aproape orb, vezi râsu-n plâns

și plânsu-n râs.

Prietene, ce greu ai strâns

din cioburi, pietre și nimicuri,

iubiri înmugurite și un cald surâs...

Maria Matei

Poesis - Gelu DRAGOȘ

 

SEMN DE ÎNTOARCERE

 

Ne-atinge ochiul stâng, durerea

aripa păsării ce lasă,

o toamnă şi mai grea, tăcerea

şi atâtea amintiri ne lasă.

Nu trece pragul de iertare

vin, alte stoluri lungi de ploi,

o umbră doar, pentru plecare

şi-un adăpost de ploi.

Rămân copacii, mâna, creanga arsă

un semn de-ntoarcere, şi-apoi,

privirile, o geană ştearsă

şi-un anotimp de ploi.

 

 

COTIDIANĂ

 

am visat un munte alb

pe care coborau gânduri

în șir indian, șirag,

pe un soare care îți topea inima

pădurea de conifere mirosea

a verde crud

iar printre crengile brazilor

cântau păsări cu ciocuri rotunde

m-am trezit transpirat

am deschis ochii

în jurul meu erau oameni cu măști

măști care-ţi iau aerul și libertatea

măști ca-n lagărele de concentrare

ori supermarketurile de oraș

am visat un munte alb în care poeții

nu-s răpuși de boli, ci de sticlele de votcă golite...

 

 

FASHION AUTUMNAL

 

sub talpa toamnei

au murit rozele din grădină

ultimii fluturi s-au retras

şi au devenit una cu pământul

sub covorul arămiu de frunze moarte

doar hribii mai răsar pe cernoziomul neprietenos

în bavna seculară se-aude şuieratul vântului

şi dansul frunzelor ce cad una peste alta –

dans ce-mi aminteşte de galele fashion din milano

sătul de atâta toamnă, mizerie umană,

mă cuibăresc disperat în sufletul tău

să rămânem îmbrăţişaţi până la primăvară

vei fi ocrotitoarea mea pentru un anotimp

sau poate pentru o veşnicie...

 

 

LALEAUA PESTRIȚĂ

o legendă veche a grecilor

narcis

multă tristeţe în istoria unei flori 

narcisa

o zeiţă nimfă echo pe aproape

apoi fritillaria meleagris

laleaua pestriţă

vânătoarea lui Dragoş Vodă -

în pădurea Bavna

şi o floare în formă de cupă

de culoare violet deschis

cu pete de culoare gri-violet

această floare este de viţă nobilă

de astăzi niciunul dintre supuşii mei

să nu o rupă

de atunci lalele pestriţe

joacă şah în pădurea Bavna

la fiecare început de aprilie

nici mistreţii nici căpriorii

nu le deranjează

aşa au făcut şi unchii mei

şi tatăl meu Aurel

pe care îi cheamă Dragoş...

 

                        

 

Poesis - Claudia TOMESCU

 

                                                                         *****

Poeta Claudia TOMESCU a debutat în 1989 la Iași, în revista „Opinia studențească”. Este laureată a mai multor concursuri naționale de poezie, cum ar fi: Slobozia, Slatina, Cluj Napoca, Brad, Cicîrlău, Baia Mare, Vișeu de Sus. A publicat un volum de poezie „Alte versuri pentru nemuritori”, Editura Prounione, Baia Mare, 2001 și are în pregătire un nou și mult așteptat volum de poezie. Mult succes, Claudia (G. D. L.)

Nu știu

 

Nu ştiu decât o poartă prin care să te apropii
Nu ştiu decât o poartă prin care mai poţi trece
Ca vântul care suflă şi tremură, doar plopii,
Dincolo e poetul... nemuritor şi rece.
Nu ştiu decât fereastra unde-a mişcat perdeaua
Nu ştiu decât fereastra pe care a trecut-o
Cu ochiul treaz al minţii călătorind „La steaua”
Ce n-o văd muritorii. El singur a văzut-o!
Nu ştiu decât o apă ce ne priveşte fix
Nu ştiu decât o apă cu pânze moi de ceaţă
Luntraşii n-au simbrie, slujesc aici pe stix
De mii de ani, cu toţii, numai o zi din viaţă.
Nu ştiu prin care poartă, de-un veac, El a plecat
Ştiu că se întoarce-n steaua ce numele i-a dat.

Gelu DRAGOȘ

Poesis - Vasile Gogea

 

„EL NU AUZEA BINE ZGOMOTUL LUMII

in memoriam Ion BURNAR

pentru că nu auzea

nu auzea zgomotul murdar al lumii

zgomotul lumii nu-l auzea

el, Ion Burnar de Dragomireşti

poetul întors pe dos din cauza vechimii

şi ros pe la marginile sufletului de atîta

frecat cu viaţa

lui

i-a crescut o mare ureche

în marea lui inimă

asculta cu ea vibraţiile începutului lumii

pulsaţiile evilor sacri îi asculta

ca pe ale unei inimi cosmice în care bătea

şi inima lui mare în care

îi crescuse o ureche mare absolută

ascultînd toate inimile şi toate sunetele sferelor

de pe toate văile şi toţi munţii Maramureşului.”

TU, ROUĂ, UNDE ÎȚI PORȚI UMBRA?

de Vasile Bele

Te voi întreba, rouă,

unde îți porți umbra?

De ce nu te prinzi (rouă!)

în hora privirilor tivite ?

cu zâmbet de fecioară?

Când vei fi (rouă!) șoaptă nescrisă

într-o repetare de albastru?

Cum îți vei culege (rouă !)

roadele visărilor din fiecare

gând netrist?

Te aștept, sărut de catifea,

în limpezimea mirului

răsărit din seninul trupului

de vânt.

Abia mâine, în zorii visului,

voi scrie încă un cuvânt -

despre iubire -

în lumina reflectoarelor

care își serbează umbra...

Poesis

 

Cântecul unității de neam

Pe cerul nost pustiu și înnorat

O pată de cer senin s-a ivit,

Deschideți larg ferestrele inimii

Primiți chemarea neamului unit.

Ajunge amarul acestei țări bogate

Resurse nu mai are, au fost date,

Străinilor „europeni” pe bani puțini,

Românii rătăcesc printre străini.

Noi suntem neamul românesc

Plămădit în pântec din pâine și vin,

Pe-acest pământ vreau să mor, să trăiesc

Cu drepturi și libertăți ce se cuvin.

Români patrioți de pretutindeni

Acum, aici, uniți, ori niciodată,

Împreună, avem de salvat o țară

E ultima chemare, frați Români.

Ștefan Popa,

Cluj-Napoca, 18.10.2025

Aniversare Mihaela C.D. La mulți ani binecuvântați!

 

Pe file de iubire

M-ai adorat din prima clipă
Eu ţi-am fost aer şi pământ
Plutind pe-a dragostei aripă
Cu-al tinereţii mândru avânt
Căci viaţa mi te-a scos în cale
Aşezat pe ale dragostei poteci
Să trăim zile cu bucurii şi jale
Să adunăm ani de iubire, zeci.

Pentru ce mi-a dat şi am trăit
Vreau s-aduc vieţii mulţumire
În Universul mare te-am găsit
Tu-mi eşti a sufletului fericire.

Iubite, ţie, ca să-ţi mulţumesc
Nu mi-ar ajunge doar o poezie
Şi un volum întreg îţi dăruiesc
Cu dragoste, pe file de iubire!


Iubirea noastră pe un ţărm de mare

Petale fine zămislite din iubire
Ţi-am desenat pe ţărmul adorat
Şi-am prins în caiere de fericire
Drapelul dragostei cel înflorat

Buchetul onorat cu sentimente
Candide flori ce-şi scutură polenul
Împrăştie miresme în torente
Tot repetându-i dragostei refrenul

Şi-atâtea fire de nisip vibrează
Sub pasul orchestrat de amândoi
Azi uniunea inimilor celebrează
Îngemănate-n freamătul din noi

Raze de bucurii se-mprăştie în zare
Luminând cerul ce sclipea dantelat
Iubirea noastră pe un ţărm de mare
A-nduioşat până şi cerul înstelat!


Tu eşti soarele vieţii mele

cu multă dragoste soţului meu

M-ai alintat în albe nopţi şi-n vise
Din tot ce este viu şi e Dumnezeiesc
Mi-ai compus şlagăre încă nescrise
Şi-am învăţat cât cântăreşte „te iubesc“

Mi-ai arătat ce mult înseamnă grija
Şi să iubeşti cu profunzime peste ani
Tu mi-ai înlăturat din suflet schija
Şi-am devenit ai fericirii partizani

Trăind iubirea noastră înflăcărată
Mi-ai oferit cerul ce mi l-am dorit
Găsit-am dragostea cea adevărată
Tu să fii norocul meu mi-ai fost sortit

Astăzi, din fragedele mele gânduri
O mare de iubire vreau să-ţi dăruiesc
Şi-am parfumat cu drag aceste rânduri
Tu eşti soarele vieţii mele, te iubesc!

Mrejele iubirii

Să-mi veştejeşti vorbe de iubire
Doar de le simţi şi de le crezi
Să nu le-nşiri într-o vorbire
Pe care-n suflet n-o păstrezi

Un vis vibrând în stinse pleoape
Adoarme amorţit de-ngrijorări
Vine-n taina aburi să dezgroape
Din ţeseri cu ştirbite memorări

Şi-mi tulbură seninul fumuriu
Ce-l limpezeşte fibra stăpânirii
Şi-ţi ascult glasul care sună viu
Şi cad cuprinsă-n mrejele iubirii.

Poesis - Ioan DRAGOȘ

 

Triunghiul domesticit şi viziera trasă

 

„am înţeles

călătorul stă pe platforma din spate

a ultimului vagon

şi nu vede pe unde trece

decât după ce a trecut deja

primeşti răspuns numai la întrebările

pe care nu le rostești

în grădină înveți

civilizația mişcărilor mărunte

printre numeroase mustăți

de mărar

şi melcul se încurcă pe drumul lui

spre infinit

două vorbe şi o melancolie ocultă

nu se văd nicăieri

doar foșnesc

să visăm până când suntem în stare

să ne amintim

raţiunea rămâne în urmă

ca o căruță pe drumul de ţară

stau în spatele meu

şi visez

persoane tăcute ca nişte fotografii

la urma urmei

pâine, lapte, miere şi amintiri

şi lumea se croiește

de jur împrejur

liniștită

gura de aer

viziera trasă

în unele împrejurări o voce

străină

vorbeşte despre lucruri străine

urma incertă a triunghiului domesticit

chei căzute

în tăvile verzi ale ierbii

pe cărările secrete ale grădinii

şi nimeni să nu te certe

că ai făcut şi ai dres

că nu ai făcut

şi n-ai dres”

 

 Tăcem în linii mari despre aceleaşi lucruri

 

„există locuri ascunse pline

de bunătăți

până terminăm de căutat

îmbătrânim

organizăm panica

tăcem în linii mari despre acelaşi lucru

în hățișurile libertăţii

nu tot ce poate fi numărat contează

încearcă să nu te împotrivești

prefacerilor care se abat asupra ta

nu te îngrijora

că traiul îţi este întors pe dos

n-ai de unde să știi

că faţa cu care te-ai obișnuit

e mai bună

decât ceea ce o să vină

imagini stratificate

frunzele-s cu toamnă scrise

viitoare dovezi

lista de tăceri

te așezi pe scaun

e o simplă sfârșeală

sau mai mult

pierzi numai cheile

cuvintele nu mai leagă nimic

dezleagă tot

intri din grădină

te descarci de curenții în exces

din sacul de piele

care se strânge

simţi reptila umedă

care te pândește din ungherul

întunecat

ca întotdeauna

ceea ce este neclar

fascinează

chei rupte

de-a dreptul cătușe

un consens de ferestre mate

până una alta pe trepte nu urcă nimeni

nemișcată e uşa dintre camere”

 

 Pauzele dintre voinţă şi acţiune

 

„îmi înșel așteptările

deşi sunt lucruri şi întâmplări

pe care le pot înţelege

iar în cântul zece

tristețea devine parte din adevăr

nu este răspunsul cel care luminează

ci întrebarea

întâmplarea demult trecută

adie răcoros din tâlcuri

ia-ţi din mine

dreapta parte

din cerc nu mai sunt ieșiri

detaliu infim

e drogul tău

îmi înșel așteptările

înţelepciunea

înseamnă să nu te mai aglomerezi

scrie în roșeața matinalilor

au sosit lucrătorii

şi-au dat silința

veselindu-se zilnic în chip strălucit

luca

şaisprezece cu nouăsprezece

nu mă tem de veștile bune

aşa-i semnul de toamnă

ochii

mi s-au schimbat mult

în faţa noilor priveliști

case din ce în ce mai bătrâne

arbori

tot mai groşi

scara de serviciu

scara de incendiu

şi capcanele drumului

pauzele

dintre voinţă şi acţiune

mila caută ucenici

o fereastră

amestecată cu o ușă

ca vinul amestecat cu apă

anotimpul acesta

cu sintaxa lui veștejită

iar tristețea

devenită parte din adevăr”

Degetul nu este încă pe rană

 

„uneori mă cuprinde oameni buni

amețeala şi spaima

când vă văd nepăsători călcând

pe asfalt

cum de nu ştiţi

pasul vostru drept

strâmb

uşor s-ar putea ridica în văzduh

pe invizibile trepte de oxigen

şi azot

dacă nu l-ar reţine sufletul

ancora aceasta de plumb

despre trupuri

spiritul însetat de real

ochiul sfielii

se împarte în două

viitorul există între degetele tale

adnotând frăgezimii

plutești în ceața unui păcat fericit

cum pușcăriașul

fumează din țigara aproapelui său

lângă un vis prea vechi

vlăguit de o capcană

degetul

nu este încă pe rană

fiecare caută cenușa răspândită anume

se afle drumul înapoi

așezi nodul în papură

după cum cade zarul

mergi pe drumul de care ai fost lipit

totdeauna

în memorie ne întoarcem singuri

fără nici un ajutor

după ce se cade cu toată greutatea

se cade zile în şir

până la adâncimea cea mai mare

a abisului propriu

ancora de plumb

multe feluri de zile

statornic narcoticul

absenţa dăunează grav sănătăţii”

 

 Lecţia de prudenţă

 

„tot ceea ce se petrece între oameni

explică trufaș regele

alb

nu este altceva

decât imitație confuză şi variante încurcate

ale marilor partide de şah

ce se desfăşoară între noi

aşa sună

structura netedă şi lapidară

a preambulului

din hărţi picură drumul

când ţi-e lumea mai dragă

poezia te desface de lucruri

m-am învăţat cu traiul greu

şi o duc bine

în poezie

întorci mai uşor

ziua de ieri

cum spune ioana

închiriază-mă cu ora

cu minutul

cu secunda

plutonul tău de execuţie

este tot mai disciplinat

fărâmă de viaţă

în adăpost de hârtie

păpușa mică

în păpușă mare

lecția de prudență printre frunzele

țelinei pătrunjelului mărarului

ce rezistă în toamnă

formularele ţin loc de paravan

regele alb

şi-a desfăcut cu răbdare povestea

în amănunte minuțioase

am stive de vederi

îmi par ciudate şi străine

tot mai citesc prin grădină

inscripții trecătoare

mai făcând o milă

mai luând o măslină”