Cartea cu titlul de mai sus a apărut la editura „Armonii
Culturale”, Adjud-2019-are ca motto al autorului o profesiune de credință
care-l caracterizează: „Am scris toate acestea cu mult drag, pentru că fiecare
lucru face parte și din mine, aici a fost leagănul copilăriei mele, aici îmi
este parte din tinerețe…am dus dorul satului și îmi este permanent dor de
sat…aici, la poalele Ignișului îmi găsesc liniștea…aici mă refugiez de multe
ori-atunci când fug de stresul zilnic…aici sunt eu și aici mă simt cel mai
bine, aici sunt mereu în forță și parcă nu mi-e frică de nimic”-iar parafrazându-l
pe Tudor Gheorghe prin al său cântec celebru și extinzând ideea putem spune cu
certitudine că: „Acolo este țara mea/ și neamul meu cel românesc/Acolo eu să
mor aș vrea/ Acolo vreau eu să trăiesc!”
Înainte de a prezenta cartea prin descrierea sumară a
capitolelor-trebuie să amintesc faptul că pe coperta principală se poate vedea
portretul autorului care este îmbrăcat în straie populare, pe cap poartă o
căciulă dacă-moroșenească, pe spate o gubiță sură de lână (amintind de
ocupațiile chiuzbăienilor)-cu tricolorul la purtător-atât la brâu, cât și în
dreptul inimii și pe căciulă, cu mâna dreaptă ne îndeamnă să fim mândri, să mergem înainte spre un destin luminos; în
spatele imaginii poetului-patriot înflăcărat e posibil să fie panorama satului
Chiuzbaia-situat la poalele muntelui Țibleș cu vârful Igniș-sat înconjurat de
dealuri împădurite cu brazi veșnic tineri.
Acestea fiind zise pot trece la prezentarea capitolul
întâi al cărții cu situația geografică
generală a satului Chiuzbaia-ca făcând parte din județul Maramureș, se găsește
la 17 km nord-est de municipiul Baia Mare și la 7 km de Baia Sprie-aparținând
administrativ teritorial de Baia Sprie din anul 1455, iar vreme de secole
chiuzbăienii au dus o luptă continuă cu administrația privind subordonarea; cf.
ultimului recensământ –cel din 2002- Chiuzbaia are 710 locuitori și un număr de
locuințe sezoniere în nr. de 313, apa care curge prin sat e Valea Sf. Ioan și
Valea Jidoaia, satul e locuit în
exclusivitate de români, are școală de 8
ani, cămin cultural, biserică și mai nou, are mănăstire cu hramul„ Adormirea
Maicii Domnului”.
Cred că ar fi vrut să scrie o monografie a satului
Chiuzbaia pentru a termina acest lucru început de un mai vechi dascăl al
satului dintre cele două războaie mondiale, de aceea autorul Vasile Bele
cercetează documente autentice păstrate în arhive personale, în culegeri monografice, însemnări, arhivele
Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare, dicționare, lucrări toponimice, de
folclor scrise de Dumitru POP, Florica Dimitrescu, Felecan Nicolae-2011,
Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Dorin Ștef, cercetează D.E.X.-ul-citește lucrări
publicate între cele două războaie mondiale care vorbesc despre existența
localității Chiuzbaia, ziarul Cronica, volume de autor(Valentin Băințan) etc-pentru
a cunoaște în profunzime unele idei asupra cărora s-au oprit și cercetătorii de
mai sus; atenția autorului se concentrează
asupra satului natal pe care-l iubește și vrea să-l cunoască tot mai
bine din toate punctele de vedere: istoric, arheologic și mai ales lingvistic.
Așa cum scria Dorin Ștef(citat în carte): „Scrisul
înseamnă acțiune. Acțiune lucidă, conștientă asupra oamenilor, strădanie de a
se face să se cunoască mai bine, în folosul lor. În același timp, scrisul este
și o dramatică tentativă de a sustrage necunoscutului din om și societate noi teritorii, este și un efort
de a obliga limba să se exprime să le facă accesibile înțelegerii…”
Astfel aflăm că satul Chiuzbaia are foarte puțin pământ
pentru agricultură-iar oamenii s-au ocupat din totdeauna cu creșterea vitelor,
oieritul, au făcut comerț cu produse lactate spre orașul minier, din lâna oilor
produceau acele vestite cergi moroșenești; există două izvoare de apă minerală
alcalino-feroase-sulfuroase-izvoare cu apă acră-borcut, se precizează denumirea
satului în Kisbanya-adică Baia Mică sau după italiană: „chiuzo-bagno”-Baia
Închisă.
Tot în capitolul întâi se amintesc eroii satului trecuți
dincolo de nori, dar prezenți în memoria contemporanilor prin bustul în bronz
al eroului căzut pe frontul de vest în 1944 în luptele contra fascismului
hitleristo-hortist-Mircea Benea, dar și alt erou al satului Nicolae Benea-invalid
din războiul româno-sovietic-se amintește despre activități sociale importante
ca mișcarea corală sub conducerea învățătorului D. Cherecheș cu o formație
culturală, o formație de dansuri, se precizează că „suntem aparținători Țării
Chioarului cu tot ce înseamnă acest aspect-grai, limbă, port, tradiții”-
enumerând localitățile din zona Chioar.
Capitolul al doilea
se intitulează „Scrierea și apariția scrisului”-urmărește apariția
poporului român odată cu limba română-aceste două aspecte sunt strâns legate
una de alta; limba română nu s-a format la sud de Dunăre cum susțin unii
cercetători, ci la nord de Dunăre din fondul lingvistic-din limba vechilor
geto-daci peste care au venit slavii cu limba lor care ne-au influențat, apoi
alte popoare migratoare de la care am împrumutat multe cuvinte; unii lingviști
susțin că italiana, franceza și spaniola și-ar avea originea în vechiul dialect
daco-roman sau în limba vechilor geto-daci; oricum „de la Râm ne tragem” scria
Grigore Ureche-mai mult prin structura gramaticală și fondul principal de
cuvinte-ca și celelalte limbi romanice enumerate mai sus.
Se amintesc primele lucrări privind biruința scrisului în
limba română, traducerea cărților religioase scrise cu litere chirilice în
limba română, Istoria limbii române și manuscrise din Maramureș cu versuri și
cântece populare, din istoria culturii locale se amintește existența unui
versificator popular din Chiuzbaia care scria versuri despre viața grea a
minerilor; din cărți bisericești traduse din slavonă în română pe prispa și-n
preajma bisericilor se redau chiar și „semne și însemne de pe cărți”-însemnări
marginale de pe cărțile românești vechi păstrate în județul Maramureș, în subcapitolul al doilea-unele manuscrise se
păstrează la Cluj-ele cuprindeau imnuri care se cântau la diferite sărbători,
versuri pentru ospețe sau înmormântări, Catehismul, Octoihul, Penticostar etc.
La subcapitolul trei se vorbește despre „Învățământul și
școala din Chiuzbaia”-amintind numele și activitatea unor dascăli care au
muncit cu abnegație și dăruire spre ridicarea socială și culturală a tinerei
generații: așa a fost învățătorul Rădulescu Teofil-care „s-a dăruit uneori și
peste puterile sale”-cel care a scris o monografie a satului care nu a văzut
lumina tiparului, soția lui Aurelia Rădulescu-cei doi fiind soț și soție au pus
bazele învățământului în perioada cea mai grea de după al Doilea Război
Mondial, au urmat și alți intelectuali și profesori care au ridicat prestigiul
localității: ambasador Pamfil Roman, prof. Gavril Babici, înv. Ciofu
Pantelimon, prof. Finteușan Zaharie etc.
O asemenea carte ar fi trebuit să fie scrisă de un filolog
sau etnolog, un om care are la bază studii lingvistice, dar, în acest caz-dl.
Vasile Bele-deși este jandarm de meserie-trece la cercetare filologică-caută
etimologia cuvintelor folosite des în Chiuzbaia, formele gramaticale și
sensurile cuvintelor luate singure sau în context, de aceea merită să primească
respect și prețuire din partea concetățenilor și nu numai; nu a lăsat să se
piardă în negura uitării unele cuvinte și expresii folosite mai mult în satul
natal și unele folosite numai de oamenii mai în vârstă, de aceea acest
„dicționar de cuvinte” poate fi un document de epocă valoros odată cu trecerea
timpului când aceste expresii nu se vor mai folosi deloc-deoarece limba
literară română își face din ce în ce mai mult simțită prezența atât în vorbire-
cât și în scrIs.
Capitolul al treilea-fiind și cel mai amplu ca volum- cuprinde expresii locale din Chiuzbaia, aranjate în ordine
alfabetică- având explicația sensului literar, gramatical sau în context. Astfel avem la
litera „A„: -a fi de groază-de râs la lume; a fi de neam-a fi bogat; ce te
crezi așa de nealcoș?;-își dă și sufletul-e foarte atașat de cineva; a aldui,
vb. Intranz.-a binecuvânta; cadă, căzi s.f.-vas din doage de lemn în care se
pun fructele la fermentat; a dărăli-a măcina; a deochia-a fi rău la ochi; a
păli-a lovi, a bate; rădită-ridiche; spesă s.f.-cheltuieli, costuri… și
exemplele ar putea continua. Multe din expresiile locale din Chiuzbaia se
regăsesc și-n zona Codrului, cele două zone geografice fiind despărțite prin
granițe administrative și nu prin grai. Cel mai interesant și documentat(cred
că la fața locului-ca un culegător de folclor) mi s-a părut capitolul intitulat:
„Particularități de limbă” din satul Chiuzbaia-exemplele care prezintă
repetarea pronumelui personal forma scurtă:„ i-o datu-i de știre”(vb, a da);„
i-o îmbătatu-i pe toți din car”(vb. a îmbăta;„ l-o sfăditu-l tare rău”(vb. a
sfădi); „ne-am dusu-ne și noi să-i vedem”(vb. a se duce).
„Aceste cazuri particulare vor exista atâta timp cât vor
exista bătrâni în satul românesc”-recunoaște autorul. Cum spuneam mai sus limba
română se îmbogățește luând cuvinte din alte limbi -de exemplu din engleză
odată cu folosirea calculatorului de tot mai mulți tineri, dar și din alte
limbi cu care am avut de-a lungul timpului legături economice și culturale.
Lectura cărții m-a făcut să fiu interesată de acele
locuri, să le privesc cu admirație și respect și să îndemn pe oricine dorește
să viziteze Chiuzbaia și împrejurimile –să o facă, deoarece va găsi o lume de
basm, mirifică, plină de mistere-ce așteaptă a fi dezlegate-dovadă e Valea
Romanilor-„care ducea spre un castru considerat cel mai nordic punct de apărare
al Daciei Porolissensis, pietrele cioplite și rămase pe vechiul loc sunt o
mărturie a existenței zidurilor acestui castru de pază.”
Felicitări autorului pentru strădania de-a da
chiuzbăienilor această carte care le întărește sentimentul identității
naționale și stima de sine; prin valoarea cuvântului scris pentru viitoarele
generații-scriitorul și-a făcut datoria față de contemporanii săi.
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, Liga Scriitorilor Români, filiala
Maramureș Ulmeni, octombrie, 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu