Frica de cuvinte

 de Gheorghe Pârja 

Când am plecat în lume, mama, care avea sfaturi mai aprige, mi-a spus printre altele: “Ai grijă cu cine te întâlnești, ce vorbești și mai ales nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala.” Această merinde morală mi-a prins bine până nu am intrat în vâltoarea lumii. Profesia de jurnalist, dar și neliniștea pentru literatură m-au scos din raza sfaturilor părintești. Cum materia primă era cuvântul, cu el trebuie să mă întristez și să mă răsfăț. În vremea cealaltă, era extrem de util sfatul mamei: ai grijă ce vorbești! Că de scris se ocupau oameni cu îndatoriri speciale. Deși se desființase oficial cenzura, pentru presă, dar și pentru literatură, era o listă cu cuvinte interzise spre cititor. În poezie, fiind un debutant, nu am reușit să public un volum atunci, deoarece aveam prea multe cruci, moarte, biserici, morminte. Nu aveam viclenia ocolirii acestor cuvinte.

Așa că am debutat în 1996. Știu cum stăm cu aventura cuvintelor în viața noastră. Le știu de frică, dar și de bucurie. Credeam că frica a cam trecut. Și dacă nu mai este cenzură, eu mă armonizez cu oferta subiectului. Nu am spirit de investigații, ci întreb și comentez lumea în care trăiesc. Reacționez la fapte care privesc țara în care m-am născut și pământul în care sper să cobor. De aceea întâmplarea cu arbitrul român, de la meciul PSG și Istanbul BB, care a dus la amânarea cu o zi a partidei, mi s-a părut că s-a exagerat cu reacțiile unor gazetari, sportivi, oameni politici.
Incidentul a fost comentat de presa de pe tot mapamonul. Arbitrul Sebas­tian Colțescu este anchetat de UEFA pentru o adresare nepotrivită unui antrenor de culoare. Zadarnic arbitrul român a explicat că a folosit cuvântul negru, deoarece în românește înseamnă culoare. Concluzia antrenorului echipei Turciei: este rasist! Subiectul s-a rostogolit cu o viteză uimitoare. A ajuns în cancelaria președintelui turc Erdogan, a tulburat apele ministrului Sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu, de origine română. Mi se pare incredibilă reacția acestor demnitari. M-am documentat până să scriu aceste cuvinte. Trist, că s-a folosit generalizarea. Adică rasismul este un lucru obișnuit la români! S-au mai găsit cunoscători care să echilibreze aversiunea împotriva noastră pe această temă.
Nu doresc să sporesc condiția de victimă, dar un realism trebuie să func­ționeze. Așa, jurnalistul maghiar Pataki Tamaș, într-un editorial, ia apărarea arbitrului oltean, și acuză corectitudinea politică dusă la extrem. Articolul se intitulează „Je suis, român!” în care Pataki explică faptul că expresia folosită de arbitru nu are conotații rasiste și consideră că termenul poate fi folosit fără probleme. Am ajuns tocmai de unde am plecat. De la frica de cuvinte. Se vede că lumea asta trebuie explicată, pentru a fi trăită. Cazul Colțescu a fost comentat și în presa de peste Ocean. Jurnalistul Rod Dreher mi-a limpezit, oarecum, cam de unde bate vântul ideologic. Crede că am ajuns într-o stare complicată.
Au apărut adepții teoriei critice a rasei. Scrie jurnalistul Dreher: „Potrivit progresiștilor, dacă nu vezi culoarea ești rasist, dacă o vezi tot rasist ești. Nu poți să câștigi. Dacă vor să te distrugă cu acuzații de rasism, o vor face. Nu contează ce ai făcut ori ce ai gândit. Tot ce contează este că ceea ce spun că ai făcut, cei care au puterea, te distrug pe baza acuzațiilor lor.” Din aceeași sursă aflu că sunt universități americane în care se învață să negi ceea ce vezi cu ochii. Studenții învață din cursuri, în care nu se vorbește despre adevăr, ci despre conformism. Pentru a fi în acord cu o ideologie dominantă. Mulți studenți nu împărtășesc, în sinea lor, această orientare. De aceea își păstrează muniție pentru ocazii favorabile.
Am scris toate acestea pentru a cunoaște ce idei mai circulă prin lume. Și prind întrupare și la Paris, și la Ankara, și la București. Dar și în alte părți. După părea mea, cazul neinspiratului arbitru român a primit dimensiuni exagerate. Uneori mult mărite la microscopul unora. Erau pârghii de corecție la îndemâna superiorilor din fotbalul european. Și mai ales că a fost evocată o dimensiune neadevărată a poporului român: rasismul. Nu scormonesc mușuroiul, că ies furnicile vorbitoare. Francezii, în aceste zile, își bat joc de noi la televizor: „Este important să nu intri în contact cu românii”, sună o reclamă. Apoi mai scriu că: în România sportul național nu este fotbalul, ci cerșitul.
Ați uitat cum a fost batjocorită Simona Halep, după victoria de la Roland Garros? Și multe altele, spuse pe stadioane. Astea nu au conotații rasiste, ci sunt ironii, spun diriguitorii de presă. E bine să ne spunem părerea. Cazul arbitrului mi se pare exagerat. Și să nu ne fie teamă de cuvintele care spun adevărul. Să nu fim conformiști. Să discernem, deoarece discernământul este o mare virtute.